ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 846/2020

Ședința publică din data de 19 mai 2020 Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la 6 septembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 355.038 RON, reprezentând contravaloarea despăgubirilor plătite persoanei prejudiciate și a dobânzii legale aferente, de la data introducerii cererii și până la data plății. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 58 lit. b) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările. Prin sentința civilă nr. 2472 din 12 decembrie 2017, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal a aceluiași tribunal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției a II-a Civile, de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Dâmbovița sub nr. x/2017*. Prin încheierea din 7 februarie 2018, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei. Prin sentința nr. 538 din 9 mai 2018, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul B. și l-a obligat pe pârât la plata către reclamantă a sumei de 355.038 RON, cu titlu de despăgubiri, precum și a dobânzii legale aferente, de la data introducerii cererii și până la data plății și a cheltuielilor de judecată în cuantum de 7.155,38 RON.

Împotriva încheierii din 7 februarie 2018 și a sentinței primei instanțe, B. a declarat apel, prin care a solicitat admiterea căii de atac și schimbarea hotărârilor atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca prescrisă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată. Prin decizia nr. 631 din 8 noiembrie 2018, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția netimbrării și a anulat ca netimbrat apelul declarat de apelantul-pârât B. împotriva încheierii din 7 februarie 2018 și a sentinței primei instanțe. Împotriva deciziei instanței de apel, B. a declarat recurs, prin care a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc.

civ. În motivarea recursului, recurentul-pârât a susținut, în esență, că i-a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât nu i-a fost comunicată încheierea din 7 februarie 2018, prin care prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune. Aceeași parte a criticat soluția dată de prima instanță acestei excepții, susținând că pretențiile intimatei-reclamante sunt întemeiate pe dreptul de regres al asigurătorului. În aceste condiții, a arătat că termenul de prescripție aplicabil în cauză este cel prevăzut de art. 2519 C. civ. Cum indemnizația de asigurare a fost plătită la 21 aprilie 2015, rezultă că termenul de prescripție de 2 ani s-a împlinit la 21 aprilie 2017. Prin urmare, recurentul-pârât a subliniat că introducerea acțiunii la 6 septembrie 2017 s-a făcut după împlinirea termenului de prescripție de 2 ani.

În final, recurentul-pârât a conchis că, fiind prescrisă creanța principală, nu putea fi obligat nici la plata dobânzii legale, întrucât accesoriile urmează soarta principalului. Intimata-reclamantă nu a depus întâmpinare la recurs. În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 4 februarie 2020, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părți. Părțile nu au depus puncte de vedere la raport. Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G.

nr. 80/2013, "se taxează cu 20 de RON cererile pentru exercitarea apelului sau, după caz, a recursului împotriva următoarelor hotărâri judecătorești: hotărârile de anulare a cererii ca netimbrată(...)", iar conform art. 33 alin. (1) din același act normativ, "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege". De asemenea, art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, iar alin. (3) teza I al aceluiași articol stabilește că această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității.

În aplicarea acestor texte de lege, instanța supremă constată că, prin adresa comunicată la 6 mai 2019, recurentului i s-a pus în vedere, în procedura de filtrare a recursurilor, să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON, sub sancțiunea anulării recursului . Având în vedere că recurentul B. nu și-a îndeplinit obligația de a depune dovada achitării taxei judiciare de timbru, datorată conform art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, devine incidentă sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 486 alin. (3) teza I C. proc. civ. Pentru aceste motive, în temeiul art. 486 alin. (3) teza I raportat la art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va anula ca netimbrat recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 631 din 8 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei nr. 631 din 8 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Fără cale de atac. Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 mai 2020.