ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6620/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6620/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei

constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1609 din 5 noiembrie

2010, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte contestația

formulată de contestatorii C.R., C.M.S., C.I. și T.A.A., în contradictoriu cu

pârâtul Municipiul București prin Primar General; a respins cererea de

intervenție accesorie formulată de S.C. D. S.R.L. ca neîntemeiată; a anulat

Dispoziția din 3 noiembrie 2008 emisă de Municipiul București prin Primar; a

dispus restituirea în natură către contestatoarea T.A.A. a suprafeței de teren

de 44,1 mp. situată în București, pe amplasamentul X din schița plan anexă a

raportului de expertiză topografie efectuat de expert E.B.; a dispus acordarea

de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în

condițiile Legii nr. 247/2005 către contestatoarea T.A.A. pentru suprafața de

teren de 103,99 mp. situată în București, pe amplasamentul Y conform schiței

plan anexă la raportul de expertiză efectuat de expertul E.B. și pentru

construcția situată pe acest teren și identificată conform raportului de

expertiză construcții efectuat de expert M.B.; a constatat că pentru diferența

de teren identificată prin raportul de expertiză topografie, efectuat de către

expert E.B. în perimetru AS' = 751,91 mp., pârâtul Municipiul București prin

Primar nu are calitatea de unitate deținătoare; a constatat că pentru construcția

situată în București, identificată prin raportul de expertiză construcții

efectuat de către expert B.M., pârâtul Municipiul București prin Primar nu are

calitatea de unitate deținătoare; a obligat pârâtul să plătească

contestatorilor suma de 8.200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că, prin Dispoziția nr.

10918 din 3 noiembrie 2008 s-a soluționat dosarul întocmit în baza

notificărilor înregistrate sub nr. 2784 din 19 aprilie 2001 și nr. 2578 din 12

aprilie 2001, privind imobilul situat în București, solicitat în natură de

contestatori, apreciindu-se că nu s-a făcut dovada preluării abuzive, imobilul

notificat trecând în proprietatea statului în baza Decretului nr. 224/1951,

Decizia nr. 35 din 15 ianuarie 1960 și Decizia nr. 219 din 22 februarie 1960,

și s-a dispus respingerea notificărilor.

În fapt, tribunalul a

reținut că imobilul a aparținut autorilor contestatorilor C.N. și C.E., conform

contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 7 februarie 1936 și

autentificat sub nr. 4552 din 7 februarie 1936. Conform acestui act, autorii

contestatorilor au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în

București, fost Calea Dorobanților, cu tot terenul, clădirile și îmbunătățirile

aflate pe teren.

Imobilul a fost

înscris în Cartea funciară, conform procesului-verbal nr. X/1940 (dosar fond)

pe numele autorilor contestatorilor: C.I.N., Z.E. și C.Ia.Ni..

Ulterior, prin actul

de donație încheiat la data de 10 octombrie 1946 și autentificat în 14

noiembrie 1946, E. și N.C. au donat fiului lor, T.C., imobilul situat în

București, compus din teren în suprafață de 450 mp și clădire veche supusă

dărâmării și exproprierii, închiriată la acel moment.

La aceeași dată, prin

Actul de donație autentificat în 14 noiembrie 1946, E. și N.C. au donat fiului

lor I.N.C. imobilul din Calea Dorobanților, compus din teren în suprafață de

450 mp și clădire veche supusă exproprierii, închiriată la acel moment.

În ceea ce privește

preluarea abuzivă a imobilului, față de probele administrate în cauză, s-a

reținut că din adresa Sfatului Popular din 12 iunie 1958 a rezultat că imobilul

situat în Calea Dorobanților, proprietatea numiților C.I. și C.T. a fost ocupat

de MAI din anul 1948 și până în anul 1955, iar de la această dată de către

Comitetul Orășenesc PMR București până în mai 1958, când a fost repartizat de

către Spațiul Locativ pentru Locuințe.

Prin Decizia nr. 219

din 22 februarie 1960, apartamentul din Calea Dorobanților, fost proprietatea

lui C.I., a fost trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr.

224/1951 și predat, cu procesul-verbal din 4 ianuarie 1960 al Secțiunii

Financiare a Raionului Stalin, Inspecția ITP, fără plată, Comitetului Executiv

al Sfatului Popular Raionul Stalin.

Tribunalul a mai

reținut că prin Sentința civilă nr. 10170 din 13 octombrie 1959, respectiv

Sentința civilă nr. 10832 din 10 noiembrie 1959 ale Tribunalului Popular al

Raionului Stalin (dosar fond), s-a încuviințat vânzarea apartamentului situat în

București, proprietatea pârâtului C.T., precum și vânzarea apartamentului

situat în București, Calea Dorobanților, proprietatea pârâtului C.I., pentru

impozite restante, în sumă de 1.105,50 RON, respectiv 931,95 RON.

Față de situația de

fapt reținută în raport de probele administrate, potrivit căreia deși imobilul

a fost naționalizat, C.I. și C.T. datorau impozit către stat pe clădiri,

conform Decretului nr. 22/1953, în sumă totală de 1937,70 RON, tribunalul a

apreciat că imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv în sensul art. 2.3

din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.

nr. 250/2007.

În ceea ce privește

calitatea contestatorilor de persoane îndreptățite, tribunalul a reținut că la

data de 5 octombrie 1981 a decedat C.I.N., de pe urma acestuia rămânând în

calitate de legatar universal soția supraviețuitoare C.N. (dosar fond). Conform

Certificatului de moștenitor din 20 august 2004, la data de 17 august 2004 a

decedat și C.N. având ca legatar universal pe contestatoarea T.A.A..

Potrivit

Certificatului de deces nr. X (dosar fond), la data de 17 martie 1992 a decedat

și C.T. Vladimir, de pe urma acestuia rămânând în calitate de moștenitori

legali contestatorii C.M.S., C.I. și C.R., soție supraviețuitoare, respectiv descendenți

de gradul I, conform actelor de stare civilă aflate la dosar fond.

În ceea ce privește

situația juridică actuală a imobilului notificat, tribunalul a reținut că prin

contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate din 22 ianuarie 1997 (dosar fond),

Primăria municipiului București prin mandatar S.C. H.N. S.A. a înstrăinat către

P.I. și P.A. locuința situată în București, compusă din culoar, trei camere,

bucătărie, baie, wc, magazie în suprafață utilă de 80 mp. reprezentând o cotă

indiviză de 64,43% din imobil. Locuința a fost vândută în baza Legii nr.

112/1995.

De asemenea, prin

Certificatul nr. Y/1994, s-a atestat dreptul de proprietate asupra terenului în

suprafață de 3.265 mp situat în Calea Dorobanților, pentru societatea

comercială cu capital de stat, înființată prin H.G. nr. 1041 din 25 septembrie

1990 sub denumirea S.C. I.D. S.A. (dosar fond).

Ulterior, prin

Contractul de vânzare-cumpărare din 28 iunie 2006, S.C. I.D. S.A. a transmis

către intervenienta accesorie S.C. D. S.R.L., dreptul de proprietate asupra

imobilului situat în București, compus din teren în suprafață de 2.380,58 mp. -

suprafață din acte și din măsurători, și construcții: birouri, în suprafață

construită la sol de 83 mp, birouri în suprafață construită la sol de 31 mp,

magazie, în suprafață construită la sol de 93 mp și ateliere în suprafață

construită la sol de 1.826 mp (dosar fond).

Față de înscrisurile

aflate la dosarul cauzei și rapoartele de expertiză topografie și construcții,

tribunalul a apreciat că suprafața de teren de 44,1 mp situată în București, pe

amplasamentul X din schița plan anexă a raportului de expertiză topografie

efectuat de expert E.B. se poate restitui în natură către contestatoarea

T.A.A., având în vedere dispozițiile art. 7 din Legea nr. 10/2001, care

instituie principiul restituirii în natură, precum și concluziile celor două

rapoarte de expertiză efectuate în cauză din care a rezultat că există

posibilitatea de acces din stradă pentru locuința deținută de familia P.

Pentru suprafața de

teren de 103,99 mp situată în București, pe amplasamentul Y conform schiței

plan anexă la raportul de expertiză efectuat de expertul E.B. și pentru

construcția situată pe acest teren și identificată conform raportului de

expertiză construcții efectuat de expert M.B., tribunalul a constatat că sunt

aplicabile prevederile art. 7

1

din Legea nr. 10/2001 potrivit cărora

nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost

înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, trecute în proprietatea statului, cu

respectarea condițiilor cerute de lege.

Prin urmare, pentru

acestea s-a dispus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în

despăgubiri acordate în condițiile Legii nr. 247/2005 către contestatoarea

T.A.A..

Tribunalul a mai

constatat că pentru diferența de teren identificată prin raportul de expertiză

topografie, efectuat de către expert E.B. în perimetru AS' = 751,91 mp și

pentru construcția situată în București, identificată prin raportul de

expertiză construcții efectuat de către expert B.M., pârâtul Municipiul

București prin Primar nu are calitatea de unitate deținătoare, întrucât din

relațiile privind situația juridică actuală a terenului și construcțiilor, și

din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, a rezultat că pentru această

suprafață de teren s-a emis certificat de atestare a dreptului de proprietate,

ulterior imobilul fiind înstrăinat către intervenienta accesorie S.C. D. S.R.L.

În această situație,

contestatorii aveau obligația ca, în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, să notifice persoana juridică deținătoare,

solicitând restituirea în natură a imobilului, ceea ce s-a realizat având în

vedere notificarea adresată de contestatori către S.C. G.D. S.R.L., din 1

februarie 2002.

Curtea de Apel

București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin

Decizia nr. 865 A din 21 decembrie 2011, a admis apelul formulat de

apelanții-contestatori C.R., C.M., C.I. și T.A.A.; a schimbat în parte sentința

apelată, în sensul că înaintează notificarea formulată de contestatori pentru

suprafața de 751,91 mp identificată potrivit raportului de expertiză întocmit

de expert E.B. și construcție situată în Calea Dorobanților, identificată

potrivit raportului de expertiză întocmit de expert M.B., către Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului; a respins apelul formulat de

apelantul-pârât Municipiul București prin primar general, împotriva aceleiași

sentințe, ca nefondat și a menținut restul dispozițiilor sentinței, reținând,

în esență, următoarele:

Apelul declarat de

pârâtul Municipiul București prin primar general vizează greșita admitere a

contestației, apreciind apelantul că nu s-a făcut dovada preluării abuzive a

imobilului, care a fost trecut cu titlu în proprietatea statului în baza

Decretului nr. 224/1951, în urma pronunțării Sentințelor nr. 10170/1959 și nr.

103832/1959.

Legea nr. 10/2001

condiționează, la ipoteza prevăzută de art. 2 lit. d), calificarea ca fiind

abuzivă a preluării pentru neplata impozitelor de caracterul neculpabil al

acestei situații. Criticile formulate de apelant sub acest aspect au fost

apreciate ca neîntemeiate, întrucât contestatorii au dovedit existența unor

motive independente de voința proprietarului, în sensul textului de lege arătat

anterior.

Apelul declarat de

apelanții contestatori a fost apreciat ca fiind în parte întemeiat.

Astfel, s-a apreciat

că prima critică vizând posibilitatea restituirii în natură a imobilului nu

este întemeiată.

Potrivit

dispozițiilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, măsurile reparatorii se

stabilesc numai în echivalent atunci când imobilul a fost înstrăinat cu

respectarea dispozițiilor legale. Corelativ, art. 20 alin. (2) din lege dispune

că, în situația în care imobilul a fost înstrăinat cu respectarea prevederilor

Legii nr. 112/1995, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii

prin echivalent pentru valoarea de piață corespunzătoare a întregului imobil,

teren și construcții, stabilită potrivit standardelor internaționale de

evaluare.

Tot astfel, art. 45

alin. (1) din lege stipulează că actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele

făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile care cad

sub incidența prevederilor prezentei legi, sunt valabile dacă au fost încheiate

cu respectarea legilor în vigoare la data înstrăinării.

În cauză, instanța de

fond a reținut, în mod corect, că parte din imobil a fost înstrăinată în

temeiul Legii nr. 112/1995 numiților P.I. și A., respectiv terenul în suprafață

de 103,99 mp și construcția situată în Calea Dorobanților, astfel cum rezultă

din raportul de expertiză întocmit de expert B.E., iar diferența de teren în

suprafață de 751,91 mp a aparținut potrivit Certificatului de atestare a

dreptului de proprietate nr. X S.C. I.D. S.A., fiind înstrăinată prin

Contractul de vânzare-cumpărare nr. X/2006 intervenientei S.C. D. S.R.L.

În aceste condiții,

instanțele sunt obligate să respecte dispozițiile legale arătate anterior și,

constatând că nu este posibilă restituirea în natură, să stabilească măsuri

reparatorii în echivalent, cum de altfel a procedat și instanța de fond.

Sub acest aspect, nu

prezintă nici o relevanță faptul că ulterior înstrăinării imobilului în temeiul

Legii nr. 112/1995, înstrăinare pe deplin valabilă în condițiile în care

contractul de vânzare-cumpărare nu a fost contestat în termenul prevăzut de

lege, cumpărătorii au schimbat destinația imobilului, interdicția impusă de

legiuitor restituirii în natură vizând exclusiv valabilitatea încheierii

actului în baza Legii nr. 112/1995.

Pe de altă parte, nu

poate fi reținută susținerea apelanților în sensul că S.C. I.D. S.A. nu are un

act de proprietate pentru imobilul în litigiu, întrucât certificatul de

atestare a dreptului de proprietate are caracter declarativ de drepturi, este

pe deplin valabil și nu face altceva decât să constate existența în patrimoniul

societății comerciale la care se referă a dreptului de proprietate asupra

imobilului în litigiu.

S-a apreciat ca

întemeiată cea de-a doua critică formulată de către apelanți-reclamanți, în

sensul că, în mod greșit, instanța de fond nu a dispus cu privire la partea de

imobil ce aparține intervenientei S.C. G.D. S.A.

Astfel, într-un

litigiu anterior, potrivit Deciziei civile nr. 833 din 7 aprilie 2006,

Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea formulată de

apelanții-reclamanți din prezentul litigiu împotriva pârâtelor Primăria

municipiului București și S.C. G.D. S.A., și a obligat pârâtele să soluționeze

Notificările nr. X/2001, nr. Y/2001 și, respectiv, nr. Z/2002. Deși decizia a

rămas irevocabilă, prin respingerea recursului ca nefondat prin Decizia nr. 642

din 28 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, aceștia nu

s-au conformat obligațiilor impuse de instanțe, astfel că apelanții-reclamanți

au fost obligați să introducă prezenta cerere prin care să solicite

soluționarea pe fond a notificărilor. În aceste condiții potrivit dispozițiile

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită are dreptul la

măsuri reparatorii prin echivalent, ipoteză în care notificarea contestatorilor

pentru suprafața de 751,91 mp identificată potrivit raportului de expertiză

întocmit de expert E.B. și construcție situată în Calea Dorobanților,

identificată potrivit raportului de expertiză întocmit de expert M.B., va fi

înaintată Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, care trebuie să

procedeze la soluționarea acesteia.

Împotriva acestei

deciziei a declarat recurs Municipiul București prin Primar general, care,

indicând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că hotărârea pronunțată a fost

dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât, în opinia sa, instanța de judecată

a respins greșit, ca nefondat, apelul Municipiului București, reținând că Legea

nr. 10/2001 condiționează, la ipoteza prevăzută de art. 2 lit. d) din lege,

calificarea preluării imobilului ca fiind abuzivă pentru neplata impozitelor de

caracterul neculpabil al acestei situații, iar criticile formulate de către

pârât sub acest aspect sunt neîntemeiate, deoarece contestatorii au dovedit

existența unor motive independente de voința proprietarului în sensul textului

de lege arătat anterior.

În continuare,

pârâtul redă considerentele pe care instanța de apel și-a întemeiat soluția

pronunțată cu privire la apelul declarat de acesta, concluzionând că soluția

instanței de apel este dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât este

incontestabil faptul că în speță nu s-a făcut dovada preluării abuzive a

imobilului litigios în proprietatea statului (situat în Calea Dorobanților),

pentru a fi incidente în speță dispozițiile art. 2 lit. d) din Legea nr.

10/2001 (respectiv, ipoteza prevăzută de acest text de lege), iar în atare

situație, Dispoziția Primarului General nr. X/2008 este emisă cu respectarea

deplină a Legii nr. 10/2001.

Examinând decizia în

limita criticilor formulate, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., instanța constată recursul nefondat, urmând a dispune respingerea

acestuia în consecință, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. d) din Legea nr. 10/2001, în sensul prezentei legi, prin imobile

preluate în mod abuziv se înțelege "... d) imobilele preluate de stat

pentru neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin

care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate", iar potrivit art.

2.3 din H.G. nr. 250/2007, privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr.

10/2001, această formulare vizează, printre altele și incidența unor alte

măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi

exercitate.

În speță, referitor la

situația de fapt privind preluarea imobilului în litigiu de către stat, ce nu

poate fi reevaluată în recurs față de actuala structură a art. 304 pct. 1 - 9

C. proc. civ., instanțele de fond și apel au reținut că imobilul în litigiu a

fost ocupat de instituții ale statului încă din anul 1948, și deși proprietarii

imobilului au fost lipsiți de dreptul de dispoziție și de folosință asupra

bunului lor, aceștia au achitat totuși impozitele până în anul 1958. Mai mult

decât atât, în anul 1951, cei doi proprietari au solicitat să nu mai fie impuși

pentru imobilul în litigiu, întrucât este ocupat de Ministerul de Interne,

existând și o notă în acest sens a inspecției financiare a Sfatului popular al

Raionul Stalin, din care rezultă că, în conformitate cu Decretul nr. 22/1953

"impozitul trebuie achitat de Comitetul orășenesc P.M.P București, care a

ocupat imobilul fără a plăti chirie, pe perioada 1955 - 1958".

Cu toate acestea, în

baza Decretului nr. 224/1951, privitor la urmărirea imobiliară pentru

realizarea creanțelor statului, s-au pronunțat Sentințele nr. 10170/1939 și nr.

10832/1959 de către Tribunalul popular al Raionului Stalin, prin care s-a

încuviințat vânzarea imobilului pentru impozitele restante.

Prin urmare, se

constată că, legal, au apreciat instanțele de fond și apel că preluarea

imobilului de către stat a fost abuzivă, în condițiile art. 2 alin. (1) lit. d)

din Legea nr. 10/2001, întrucât neplata impozitelor de către autorii

reclamanților, în perioada 1955 - 1958, pentru imobilul în litigiu, s-a datorat

măsurii abuzive impuse de stat, aceea a preluării și, respectiv, ocupării

imobilului de către instituții ale statului încă din anul 1948, situație în

care drepturile proprietarilor nu puteau fi exercitate.

De altfel,

recurentul-pârât, prin criticile formulate, doar afirmă că imobilul nu a fost

preluat abuziv de către stat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001, dar

nu contestă constatările instanțelor de fond și apel privind caracterul

neculpabil al neachitării impozitelor de către autorii reclamanților, în sensul

art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001.

Pentru aceste

considerente, instanța, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de recurentul pârât Municipiul București prin

Primar general.

Constatând culpa

procesuală a recurentului pârât, instanța, în baza art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., va dispune obligarea acestuia la 1.000 RON, cheltuieli de judecată, către

intimații reclamanți C.R., C.I. și T.A.A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar general

împotriva Deciziei nr. 865 A din 21 decembrie 2011 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă pe recurent la

1.000 RON cheltuieli de judecată către intimații-reclamanți C.R., C.I. și

T.A.A..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 octombrie 2012.

Procesat de GGC - CL