ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3302/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1118 din 17 septembrie 2010 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis contestația formulată de reclamanții contestatori P.P.G., P.I.A. și D.Z., în contradictoriu cu pârâții A.V.A.S., Municipiul Cluj-Napoca, Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 10/2001 Cluj Napoca prin primar, și SC H.P. SRL, succesoare a SC V.I. SA, a anulat decizia nr. 28 din 15 februarie 2007 a A.V.A.S. A dispus restituirea în natură, către reclamanții contestatori, a imobilului constând în: apartamentele X și Y situate în Municipiul Cluj Napoca, str. H., înscrise în C.F. nr. XX Cluj Napoca, nr. topo 9881/2/I și nr. X2. Pentru a pronunța această sentință tribunalul, a reținut că: Prin acțiunea din data de 17.03.2007, înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a V-a Civilă, reclamanții P.P.G., P.I.A.

și D.Z. au chemat în judecată pe pârâtele A.V.A.S., Comisia Locala Pentru Aplicarea Legii nr. 10/2001 Cluj Napoca prin primar și SC Vel Pitar SA R Vâlcea - sucursala Cluj-Napoca, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună modificarea Deciziei AVAS nr. 28 din 15 februarie 2007 și să dispună restituirea în natură a imobilelor solicitate și anume apartamentele l și 2 situate în Cluj Napoca, str. H. nr. 36, înscrise în CF nr. XX Cluj-Napoca nr. topo X1 și X2. În motivarea acțiunii reclamanții au învederat instanței că Legea nr. 10/2001, republicată, în art. 29 prevedea că imobilele preluate abuziv de stat care se evidențiază în patrimoniul societăților comerciale privatizate se restituie prin echivalent (despăgubiri).

Legea nr. 247/2005 a abrogat art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată, prin art. 66 Titlul I din această lege, având ca efect aplicarea regulii de restituire în natură și în cazul imobilelor preluate abuziv de către stat evidențiate în patrimoniul societăților comerciale. Prin sentința civilă nr. 896 din 19 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în Dosarul nr. 9636/3/2007, s-a respins ca neîntemeiată plângerea împotriva deciziei nr. 28 din 15 februarie 2007 formulată de reclamanții P.P.G., P.I.A. și D.Z. în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. Din preambulul acestei sentințe, s-a reținut că Tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor SC V.I.

SA București și Comisia Locală pentru aplicarea Legii nr. 10/2001 Cluj-Napoca. Prin decizia civilă nr. 396 din 14 mai 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în Dosarul nr. 9636/3/2007, s-a respins ca nefondat, apelul formulat de apelanții reclamanți P.P.G., P.I.A. și D.Z., împotriva sentinței civile nr. 896 din 19 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în Dosarul nr. 9636/3/2007, în contradictoriu cu intimata pârâtă A.V.A.S. Prin decizia civilă nr. 1544 din 13 februarie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și proprietate intelectuală în Dosarul nr. 9636/3/ 2007, s-a admis recursul declarat de reclamanții P.P.G., P.I.A.

și D.Z. împotriva deciziei civile nr. 396 din 154 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă în Dosarul nr. 9636/3/2007, s-a casat decizia, s-a admis apelul formulat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 896 din 19 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a desființat sentința și s-a trimis cauza pentru rejudecare la același Tribunal. Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, în esență, că în speță, trebuia să se verifice aplicabilitatea art. 27 din Legea nr. 10/2001, în forma inițială, respectiv să se stabilească dacă imobilele au fost preluate cu sau fără titlu valabil de către stat și, respectiv, dacă la data formulării notificării imobilele erau deja evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale integral privatizate cu respectarea legii.

Cu ocazia rejudecării după casare, cauza a fost înregistrată, pe rolul Tribunalului București secția a V-a civilă, sub nr. 9636/3/2007. Analizând probele administrate în cauză, Tribunalul a constatat că imobilul situat în Cluj - Napoca, str. H., înscrise în CF nr. XX Cluj - Napoca, cu nr. cadastral X1 și X2, ce formează obiectul prezentului litigiu, constituie același imobil care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 11 septembrie 1931, prin care autorul reclamanților, P.P., brutar, a cumpărat prăvălia de brutărie situată în Cluj și atelierul aparținător acesteia. Așa cum s-a reținut mai sus, prin asocieri și divizări succesive, imobilul a ajuns să fie deținut în prezent, de către pârâta SC H.P.

SRL București. În aplicarea Legii nr. 10/2001, A.V.A.S. a emis decizia nr. 28 din 15 februarie 2007, prin care a respins cererea de restituire în natură a imobilelor formulată de moștenitorii fostului proprietar P.P. și a propus acordarea unor despăgubiri echivalente, cu motivarea că imobilele sunt evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate. Pentru argumentele de fapt și de drept menționate mai sus, tribunalul a apreciat că Decizia nr. 28 din 15 februarie 2007 emisă de A.V.A.S., prin care această instituție a respins cererea de restituire în natură a imobilelor formulată de moștenitorii fostului proprietar P.P. și a propus acordarea unor despăgubiri echivalente, cu motivarea că imobilele sunt evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate, este nelegală și netemeinică, astfel că s-a admis contestația reclamanților și s-a anulat această decizie.

Așa cum s-a reținut mai sus, respingerea cererii de restituire în natură a imobilului și propunerea pentru acordarea unor despăgubiri pentru acesta este nelegală și netemeinică, Tribunalul constatând că au trecut peste 9 ani de zile, fără ca notificarea reclamanților să-și găsească rezolvarea legală și temeinică, într-un termen rezonabil, fiind astfel în prezența unui refuz nejustificat de soluționare legală a cererii, astfel că, având în vedere și Decizia nr. XX/2007 pronunțată de Î.C.C.J. în secții unite, în rezolvarea recursului în interesul legii, instanța urmează să soluționeze cererea reclamanților pe fondul său, în temeiul dispozițiilor legale citate. Astfel, s-a admis cererea reclamanților, iar Tribunalul a dispus restituirea în natură, către reclamanți, a imobilului constând în: apartamentele X și Y situate în Municipiul Cluj Napoca, str. H., înscrise în C.F.

nr. XX Cluj Napoca, X1 și nr. X2. Împotriva acestei sentințe au declarat apel SC H.P. SRL și A.V.A.S. A.V.A.S. a motivat în esență apelul în sensul că s-au aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 10/2001 întrucât nu a stabilit clar și precis cui incumbă restituirea în natură a imobilului. Totodată reiterează excepția lipsei calității procesual pasive a A.V.A.S. față de obiectul acțiunii și anume restituirea în natră a imobilului, deoarece această obligație revine numai unității deținătoare. Totodată A.V.A.S. nu a avut calitatea de proprietar al acestui imobil în litigiu. Prin al doilea motiv de apel se critică sentința întrucât au dreptul la despăgubiri, conform art. 29 din Legea nr. 10/2001. Or, A.V.A.S.

și-a îndeplinit obligațiile legale emițând o decizie în acest sens, iar plata efectivă se face de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și nu de A.V.A.S. Apelul a fost apreciat ca nefondat, fiind respins pentru următoarele considerente: Corect prima instanța a interpretat dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar restituirea în natură revine A.V.A.S.; totodată nefiind întemeiată nici excepția lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S. (care de altfel a și emis o decizie, decizia din 15 februarie 2007). Controversa referitoare la actualul art. 29 din Legea nr. 10/2001 care ar prevede numai obligativitatea unei despăgubiri este faptul că anterior art. 29 (actual din Legea nr. 10/2001) era art. 27 care avea o altă formulare.

Or, trecând mai mult de 9 ani de la formularea notificării de către reclamanții și că prin dispozițiile instanței de casare se impune a se analiza aplicabilitatea art. 27 din Legea nr. 10/2001, corect a procedat prima instanță când a obligat A.V.A.S. la restituirea în natură a imobilului. Este adevărat că prin decizia civilă nr. 830 din 24 iulie 2008 Curtea Constituțională a României a declarat neconstituționale dispozițiile art. 1 pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005, care reglementa art. 27 din Legea nr. 10/2001 unde se făcea distincție între imobilele preluate cu titlu sau fără titlu, dar la modificarea Legii nr. 10/2001, art. 27 a devenit art. 29 cu un conținut diferit. Ca atare, se reține că motivele de apel sunt neîntemeiate și conform art. 296 C. proc.

civ., apelul A.V.A.S. a fost respins ca nefondat. Așa cum s-a arătat și în motivarea respingerii apelului A.V.A.S., situația de fapt era reținută deja prin ciclurile procesuale anterioare, inițial la 19 iunie 2007 se admiseră excepția lipsei calității procesuale pasive a SC V.I. SA București (sentința civilă nr. 896 din 19 iunie 2007 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, hotărâre însă casată), iar prin încheierea din 19 ianuarie 2010 a fost introdusă în cauză în calitate de pârâtă SC H.P. SRL (succesoare a SC V.I. SA București) ce și-a însușit toate apărările formulate de antecesorii săi, s-a luat din nou în discuție această excepție. Or, cum prin asocieri și divizări succesive imobilul a ajuns să fie deținut în prezent de către apelanta SC H.P.

SRL, excepția calității procesuale pasive nu poate fi reținută și va fi respinsă. Față de acestea, și celelalte motive de apel (invocarea jurisprudenței C.E.D.O., a dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 10/2001, dobândirea cu bună credință a imobilului), s-au reținut a fi neîntemeiate și ca atare, conform art. 296 C. proc. civ. apelul SC H.P. SRL a fost respins ca nefondat. S-a respins cererea pentru cheltuieli de judecată ca nedovedită, formulată de P.P.G. Împotriva deciziei civile nr. 214/A din 14 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie au declarat recurs pârâtele SC H.P. SRL și A.V.A.S. care au susținut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate: Recurenta A.V.A.S.

a susținut că instanțele de fond de apel au aplicat în mod nelegal dispozițiile Legii nr. 10/2001, anulând decizia motivată nr. 28 din 15 februarie 2007 a A.V.A.S. prin care legal s-au propus despăgubiri intimaților în condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată. Așa cum se poate constata, obligația de restituire în natură a fost stabilită atât împotriva A.V.A.S., cât și a celorlalți pârâți din cauză iar instanța de apel în mod nelegal nu a stabilit în mod clar și precis cui incumbă obligația de restituire în natură a imobilului. Față de cele arătate, se reiterează excepția lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S., față de obiectul acțiunii, respectiv restituirea în natură a imobilului revendicat.

Cu privire la capătul de cerere din acțiune privind restituirea în natură a imobilului revendicat, se învederează instanței că A.V.A.S. nu are obligația legală de a restitui în natură imobilele revendicate de foștii proprietari, aceasta revenind exclusiv unității deținătoare a imobilului, conform art. 21 din Legea nr. 10/2001. Astfel, în cadrul activității sale și în exercitarea atribuțiilor ce-i revin în procesul de privatizare a societăților comerciale la care statul este acționar, A.V.A.S. nu a avut și nu are calitatea de proprietar al bunurilor din patrimoniul acestora, ci doar de acționar în numele statului. Așa cum rezultă din actele dosarului, unitatea deținătoare a imobilului din cauză, în sensul dispozițiilor art. 21 din lege este SC M. SA Rm.

Vâlcea, așadar, A.V.A.S. nu este deținătoare și nu are drept de proprietate asupra imobilului revendicat în cauză. În ceea ce privește al doilea motiv de recurs, se învederează instanței că A.V.A.S. în mod legal a emis decizia motivată conform prevederilor art. 29 și urm. din Legea nr. 10/2001. Obiectul acțiunii este contestarea deciziei motivate nr. 28/2007 a A.V.A.S. și restituirea în natură a imobilului revendicat, în condițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001. Astfel, în condițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, A.V.A.S. are obligația să emită o decizie motivată, pentru propunerea de acordare de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plata a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

În cauză se dovedește că A.V.A.S. și-a executat obligațiile legale prin emiterea deciziei motivate nr. 28/2007 prin care au fost propuse măsuri reparatorii/despăgubiri intimaților pentru imobilul revendicat, așadar a fost recunoscută calitatea de persoane îndreptățite a intimaților, în condițiile Legii nr. 10/2001/R. Recurenta SC H.P. SRL a susținut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate: Se consideră că este incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. deoarece decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Instanța nu s-a pronunțat asupra următoarelor motive de apel: motivul 1 de apel care presupunea analiza excepției lipsei calității procesuale pasive, motivul 2 de apel - tardivitatea cererii de restituire a imobilului, motivul 5 de apel prin care au invocat greșita aplicare a art. 1 și 2 din Decretul nr. 92/1950, motivul 6 de apel prin care se invocă greșita aplicare a art. 29.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, motivul 7 de apel privind efectul dispozițiilor art. 33 din Decretul - lege nr. 115/1938; motivul 8 de apel prin care se invoca greșita înlăturare de către instanța de fond a efectelor unor acte translative de proprietate; motivul 9 prin care se invocă efectul dispozițiilor art. 45 din Legea nr. 10/2001 privind protecția dobânditorului de bună-credință și motivul 10 de apel prin care se invocă efectul jurisprudenței C.E.D.O.

(hotărârile din cauzele Raicu contra României, Pincova și Pine contra Republicii Cehe) din perspectiva protecției bunului recurentei. O altă critică vizează incidența motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece au fost greșit aplicate în cauză dispozițiile deciziei XX/2007 a I.C.C.J. Astfel, instanța de apel a respins motivul 3 de apel prin care invocase o greșită aplicare a deciziei XX/2007 a I.C.C.J. prin unica justificare că „de la data notificării au trecut mai mult de 9 ani, deci peste un termen rezonabil (...) și ca atare, s-a soluționat cererea pe fondul său". Se mai consideră că instanța de apel în mod greșit a făcut o interpretare a sferei de aplicare a dispozițiilor Capitolului II din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.

nr. 250/2007 care definește noțiunea de „unitatea deținătoare" și de „entitate investită cu soluționarea notificării". Societatea recurentă nu se încadrează în niciuna dintre ipoteze, neavând calitate procesuală pasivă într-o plângere formulată împotriva unei decizii emise de o entitate încadrabilă între cele prevăzute de lege și care a fost investită cu soluționarea unei notificări formulate în baza Legii nr. 10/2001. Prin menținerea soluției instanței de fond, instanța de apel a făcut o interpretare greșită a art. 29 (fost 27) din Legea nr. 10/2001 republicată, deoarece instanța de fond considerase în mod eronat că în cauză este vorba de o preluare fără titlu, prin nerespectarea dispozițiilor art. 2 din Decretul nr. 92/1950.

Se mai arată că instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile art. 45 din Legea nr. 10/2001 care prevăd protecția subdobânditorului de bună - credință în situația imobilelor preluate fără titlu valabil. Din perspectiva acestor dispoziții legale, instanța trebuia să constate, pe de-o parte, că actele juridice de înstrăinare (inclusiv prin privatizare) ale apartamentelor (în realitate, magazin, depozit și anexe astfel cum sunt evidențiate în C.F. nr. XX) nu au fost atacate în termenul legal de către reclamanți, astfel că nu poate fi anihilat efectul lor translativ de proprietate, înscris în C.F., în regim tabular. Prin urmare, societățile de la care apelanta pârâtă actuală a dobândit imobilul în litigiu cu bună - credință, beneficiind de prezumția absolută de proprietate a statului înscris ca proprietar tabular necontestat al acestui imobil anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și anterior privatizării SC P. SA.

Analizând recursurile declarate prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că aceste sunt nefondate pentru considerentele ce succed: Criticile recurentelor SC H.P. SRL și A.V.A.S. vizează, în esență, greșita soluționare, în opinia lor, a excepției lipsei calității procesuale pasive, pe de o parte, și eronata aplicare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, pe de altă parte. Aceste critici se circumscriu motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar care nu se justifică în speță. Pentru a fi incident acest motiv de nelegalitate, este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal.

În cauză, instanța de apel a interpretat în mod just dispozițiile Legii nr. 10/2001, atât în privința calității procesuale pasive a A.V.A.S., cât și sub aspectul restituirii în natură a imobilului în litigiu. Potrivit art. 27 (în prezent art. 29) din Legea nr. 10/2001 în forma anterioară modificării prin Legea nr. 247/2005 pentru imobilele preluate cu titlu valabil evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii în echivalent. Prin urmare, în situația constatării preluării imobilului fără titlu, la acel moment legislativ, se aplica regula restituirii în natură a imobilului.

Însă, în speța de față, instanța nu avea nici un motiv să nu facă aplicarea dispozițiilor legale în vigoare de la data soluționării notificării față de principiul de drept potrivit căruia legea civilă se aplică de îndată ce a fost adoptată, tuturor situațiilor ce se ivesc după intrarea ei în vigoare, fiind exclusă aplicarea legii vechi. Principiul aplicării imediate a legii civile noi este o consecință a principiului consacrat constituțional al retroactivității legii civile (art. 15 Constituție) întrucât, dacă legea nu are putere retroactivă, pentru viitor, însă, ea se aplică de îndată. Fiind sesizată cu soluționarea unei contestații împotriva deciziei emise de A.V.A.S., prima instanță a analizat legalitatea și temeinicia acestei decizii prin raportare la dispozițiile legale în vigoare la data emiterii ei, respectiv Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

Potrivit art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001 rep. în redactarea în vigoare la data soluționării notificării: "(1) Pentru imobilele evidențiate în patrimoniul unor societăți comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1) și (2), persoanele îndreptățite au dreptul la despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, corespunzătoare valorii de piață a imobilelor solicitate.

(3) în situația imobilelor prevăzute la alin (1 și (2) măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător". Întrucât aceste dispoziții legale reglementează excepția de la regula restituirii în natură a imobilelor notificate, ele sunt de strictă interpretare, aplicarea lor depinzând de îndeplinirea următoarelor condiții: 1. bunul să fie evidențiat în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate; 2. societatea respectivă să nu facă parte dintre cele enumerate la art. 21 alin. (1) și (2) din lege, respectiv "regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public" alin. (1) sau "statul sau o autoritate publică centrală sau locală ori o organizație cooperatistă este acționar sau asociat minoritar al unității care deține imobilul dacă valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută" alin. (2). Nici celelalte critici formulate de recurenți nu subzistă deoarece,

în mod just a motivat instanța de apel că situația de fapt a fost reținută deja prin ciclurile procesuale anterioare; inițial la 19 iunie 2007 se admisese excepția lipsei calității procesuale pasive a SC V.I. SA București (sentința civilă nr. 896 din 19 iunie 2007 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, hotărâre însă casată), iar prin încheierea din 19 ianuarie 2010 a fost introdusă în cauză în calitate de pârâtă SC H.P. SRL (succesoare a SC V.I. SA București) ce și-a însușit toate apărările formulate de antecesorii săi, luându-se din nou în discuție această excepție. Or, cum prin asocieri și divizări succesive imobilul a ajuns să fie deținut în prezent de către apelanta SC H.P. SRL, excepția calității procesuale pasive a fost respinsă.

Pentru aceste considerente, se vor respinge recursurile declarate și în baza art. 312 se va menține decizia civilă recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2), (4) din Legea nr. 10/2001. Respinge recursurile declarate de pârâtele SC H.P. SRL și A.V.A.S. împotriva deciziei civile nr. 214 A din 14 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2013.