ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5596/2019

Ședința publică din data de 13 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2014 la Tribunalul Bacău, secția I civilă, astfel cum a fost precizată, reclamantul A. a chemat în judecată pârâții Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor și Ministerul Administrației și Internelor solicitând: obligarea M.A.I. să-l treacă în mod corect și legal în rezervă, conform art. 43 alin. (1) lit. b) și art. 92 lit. f) din Legea 80/1995 și Decretului 214/1977; obligarea M.A.I. la achitarea prejudiciului ce i-a fost cauzat de fosta conducere a I.P.J. Bacău; obligarea M.A.I. să-i achite daune morale; obligarea Casei Sectoriale de Pensii a M.A.I. să-i reevalueze vechimea în câmpul muncii, în sensul că perioada 15.12.1991 și pană la data emiterii ordinului respectiv să-i fie socotită vechime, astfel încât să i se calculeze pensia militară la care are dreptul având în vedere Legea 80/1995 și Decretul 214/1977 și să se constate nelegalitatea deciziei de pensionare nr. 109115/12.02.1992 pentru lipsa ordinului ministrului de interne privind trecerea sa în rezervă și a decretului de eliberare din funcție.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2014 la aceeași instanță, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor, să se constate nulitatea absolută a actelor emise de M.A.I. privind pensionarea sa, respectiv decizia din 12.02.1992 și deciziile de recalculare a pensiei.

Prin încheierea de ședință din data de 18.05.2015 s-a dispus conexarea celor două dosare, în temeiul dispozițiilor art. 139 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1136/19.10.2015, Tribunalul Bacău, secția I civilă a admis, în temeiul art. 131 C. proc. civ., excepția necompetenței în soluționarea cererii privind nelegalitatea deciziei de pensionare nr. 109115/12.02.1992 pentru lipsa ordinului ministrului de interne privind trecerea în rezervă și a decretului de eliberare din funcție, sens în care a declinat judecata acestor cereri în favoarea Curții de Apel Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal. De asemenea, a suspendat judecata capetelor de cerere privind contestarea deciziei nr. 109115/27. XI.2012, cu plata diferențelor bănești între sumele cuvenite ca salariu și cele încasate în calitate de pensionar și plata daunelor morale.

Prin sentința nr. 55/2016 din 26 mai 2016, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea având ca obiect constatarea nulității Ordinului nr. II/02584/1991, formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, pentru autoritate de lucru judecat. De asemenea, a respins cererea privind obligarea Ministerului Administrației și Internelor, a Inspectoratului de Poliție Județean Bacău și a Inspectoratului General al Poliției Române la trecerea reclamantului în rezervă, ca tardiv introdusă, și a declinat competența de soluționare a capetelor de cerere privind obligarea Casei Sectoriale de Pensii a M.A.I. la emiterea unei noi decizii de pensionare și recalcularea pensiei pentru perioada anterioară datei de 15.12.1992, în favoarea Tribunalului Bacău, secția I civilă.

Împotriva sentinței nr. 55/2016 din 26 mai 2016 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A. solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea cererii de recurs a arătat, cu privire la excepția autorității de lucru judecat, că sentința nr. 154/2013 a Curții de Apel Bacău și decizia nr. 1471/2014 a Î.C.C.J. - SCAF au fost pronunțate într-o acțiune pe care a formulat-o împotriva deciziei de recalculare a pensiei nr. 119115/27.12.2011 emise de Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor, în temeiul Legii 119/2010. Deci nu s-a judecat o acțiune formulată împotriva deciziei de pensionare nr. 109115/12.02.1992 care nu a fost atacată în instanță niciodată, astfel că nu poate fi vorba despre autoritatea de lucru judecat, iar instanța a aplicat excepția în mod greșit.

Referitor la excepția tardivității a susținut că și aceasta a fost admisă în mod greșit de instanța de fond, întrucât la data de 4.11.2015 a depus la M.A.I. un raport prin care a solicitat aprobarea trecerii sale în rezervă și pensionarea potrivit Legii 223/2015. La acest raport a primit răspunsurile nr. x/10.11.2015 și nr. y/23.12.2015, ambele fiind depuse la dosar, dar instanța nu s-a referit la acest raport și nici la cele două răspunsuri și în mod eronat a luat de bază ordinul fals și nul de drept nr. 12584/15.12.1991 considerând că, potrivit acestuia, ar fi fost trecut în rezervă corect și legal.

Recurentul reclamant a prezentat circumstanțele trecerii sale în rezervă în anul 1991, soluția pronunțată de secția Parchetelor Militare București și a susținut că în cauză se ridică mai multe probleme și anume: dacă avea dreptul conducerea I.P.J. Bacău să treacă în rezervă un colonel cu studii superioare; cum a rămas reclamantul plus de obiectiv când o organizare a unității nu a avut loc fiind libere 8 posturi de ofițer; pe așa zisul ordin de trecere în rezervă din 1991, în dreapta sus este menționat exemplarul nr. 2, dar nu se știe unde este exemplarul nr. 1; există diferențe pe cele două exemplare ale ordinului - pe unul apare aplicată o ștampilă pătrată, pe altul sunt aplicate 2 ștampile; nu a primit cele 6 salarii, plus alte drepturi la așa zisa trecere în rezervă și nici livretul militar nu l-a putut primi de la Centrul Județean Militar Bacău; la data de 15.12.1991 era în vigoare un decret care prevedea că ofițerii superiori erau trecuți în rezervă prin Decret prezidențial care se publică în Buletinul Oficial, iar ofițerii inferiori, maiștrii militari și subofițerii, prin ordin al ministrului de interne; Decretul 214/1977 prevedea posibilitatea ieșirii la pensie anticipat a cadrelor militare la vârsta de 52 de ani, dar numai la cerere, prin raport scris, vârstă pe care nu a avut-o la data de 15.12.1991.

A arătat că în cazul său nu există: decretul prezidențial de trecere în rezervă, raportul scris de solicitare de pensionare întocmit și depus de reclamant, certificatul medical care să ateste încadrarea pe caz de boală la ieșirea la pensie. I s-a întrerupt vechimea în câmpul muncii prin folosirea unui formular fals, în numele M.A.I., conținând date false, raport nevăzut, necitit și neavizat de nimeni, ce nu era valabil la data de 15.12.1991, iar la vârsta de 55 de ani ar fi avut cu totul altă pensie corectă și legală.

4.1. Intimatul-pârât Inspectoratul de Poliție Județean Bacău a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii recurate ca temeinică și legală susținând, în esență, că prima instanță a dat o corectă dezlegare pricinii cu care a fost învestită, excepția autorității de lucru judecat și cea a tardivității fiind întemeiate.

4.2. Intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliției Române a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate.

4.3. Intimata-pârâtă Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală.

4.4. Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate.

Recurentul reclamant a formulat răspuns la întâmpinări prin care a solicitat admiterea recursului pentru motivele de fapt și de drept cuprinse în cererea de recurs.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a susținerilor din întâmpinări și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, față de următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Curtea de Apel Bacău a constatat că a fost învestită, prin sentința civilă nr. 1136/2015 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția I civilă, cu soluționarea cererii formulate de reclamantul A. cu privire la nelegalitatea deciziei de pensionare nr. 109115/12.02.1992, pentru lipsa ordinului ministrului de interne privind trecerea în rezervă și a decretului de eliberare din funcție.

În cadrul procedurii de regularizare instanța i-a solicitat să precizeze obiectul cererii de chemare în judecată și persoanele/instituțiile/autoritățile chemate în judecată ca pârâte. Un prim răspuns a fost dat de reclamant prin cererea depusă la data de 2.12.2015, în care a arătat că obiectul acțiunii este obligarea Ministerului Afacerilor Interne să-l treacă în rezervă prin ordin al ministrului și să se constate nulitatea absolută a deciziei de pensionare nr. 109115/1992; ca instituții pârâte a indicat Ministerul Afacerilor Interne și Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne. Acestei prime precizări i-au urmat și altele, depuse la 12.01.2016, intitulate "completări" (eventual răspuns), după care a mai depus o cerere intitulată "răspuns" și, de asemenea, a depus o completare la cererea de chemare în judecată. Prin aceste cereri reclamantul își completează acțiunea atât sub aspectul obiectului, cât și al părților solicitând, în plus, obligarea Casei Sectoriale de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne să-i recalculeze pensia pentru perioada de dinainte de 15.12.1992 și să constate nulitatea absolută a Ordinului nr. II/02584/15.12.1991.

Cu privire la capetele de cerere vizând obligarea Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului de Poliție Județean Bacău și Inspectoratului General al Poliției Române la trecerea în rezervă a reclamantului și la constatarea nulității absolute a Ordinului nr. II/02584/1991 prin care a fost trecut în rezervă, instanța a pus în discuție, în raport cu disp. art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, decăderea reclamantului din dreptul de a mai formula astfel de cereri, având în vedere că au trecut 25 de ani de la momentul emiterii lor.

La termenul de judecată din 20.05.2016, instanța a pus în discuție, din oficiu, excepția autorității de lucru judecat, având în vedere existența pe rolul Curții de Apel Bacău a dosarului nr. x/2011, care a avut ca obiect anularea aceluiași ordin. Excepția a fost admisă reținându-se că la Curtea de Apel Bacău a fost înregistrată sub nr. x/2011*, din 17.04.2012, acțiunea reclamantului având ca obiect capetele de cerere privind constatarea nulității absolute a Ordinului nr. II/02584 din 15.12.1991 emis de ministrul de interne și clarificarea situației militare. Prin sentința nr. 154/2012, pronunțată în dosarul nr. x/2011, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Administrației și Internelor - Casa de Pensii București, ca tardivă. Această sentință a devenit irevocabilă prin decizia civilă nr. 1471/21.03.2014 a Î.C.C.J., prin care a fost respins recursul reclamantului ca nefondat.

Față de disp. art. 430 C. proc. civ., constatând îndeplinite cerințele legale, instanța a admis excepția autorității de lucru judecat, cu consecința respingerii acțiunii având ca obiect constatarea nulității absolute a Ordinului nr. II/02584 din 15.12.1991 emis de ministrul de interne, pentru autoritate de lucru judecat.

Cât privește solicitarea de obligare a Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului de Poliție Județean Bacău și Inspectoratului General al Poliției Române la trecerea în rezervă a reclamantului, s-a invocat decăderea reclamantului din dreptul de a mai formula astfel de cereri, în raport cu disp. art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și cu următoarea situație de fapt: prin decizia nr. 109115/1992 emisă de Ministerul de Interne, reclamantului A., colonel în rezervă, i s-au stabilit drepturile de pensie militară de stat. În baza Legii nr. 119/2010, pensia reclamantului a fost recalculată, fiind emisă o nouă decizie de pensionare, nr. 109115/27.12.2010, contestată la instanța de asigurări sociale. Prin sentința civilă nr. 1637/2.11.2011, Tribunalul Bacău a respins această contestație ca lipsită de interes reținând, în esență, că decizia de recalculare emisă în baza Legii nr. 119/2010 și-a pierdut orice efect juridic ca urmare a revizuirii din oficiu a pensiilor în temeiul O.U.G. nr. 1/2011.

Prin Ordinul nr. II/02584/15.12.1991, reclamantul, colonel în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Bacău, a fost trecut în rezervă.

Instanța de fond a constatat că cel puțin din anul 1999 reclamantul a avut cunoștință despre faptul că s-a dispus trecerea sa în rezervă. Prin urmare, în raport cu disp. art. 11 alin. (2) și (5) din Legea nr. 554/2004 și cu faptul că prin acțiunea pendinte introdusă la data de 25.09.2014 se solicită din nou obligarea Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului de Poliție Județean Bacău și a Inspectoratului General al Poliției Române la trecerea în rezervă a reclamantului, acțiunea este tardivă.

Prima critică formulată de recurentul reclamant vizează admiterea excepției autorității de lucru judecat în privința cererii având ca obiect constatarea nulității Ordinului nr. II/02584/1991 emis de ministerul pârât. În esență, această critică are în vedere faptul că sentința nr. 154/2013 a Curții de Apel Bacău și decizia nr. 1471/2014 a Î.C.C.J. - SCAF au fost pronunțate într-o acțiune pe care a formulat-o împotriva deciziei de recalculare a pensiei nr. 119115/27.12.2011 emise de Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Administrației și Internelor, în temeiul Legii 119/2010. Deci, susține recurentul, nu s-a judecat o acțiune formulată împotriva deciziei de pensionare nr. 109115/12.02.1992 care nu a fost atacată în instanță niciodată.

Critica nu poate fi reținută, întrucât prezintă relevanță în speță, sub aspectul existenței autorității de lucru judecat, cererea asupra căreia s-a pronunțat instanța și nu obiectul litigiului din care a fost disjunsă respectiva cerere și declinată competența de soluționare a acesteia în favoarea unei alte instanțe.

Astfel, la dosar a fost depusă copia sentinței nr. 154/2012 din 13.09.2012 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios adminstrativ și fiscal în considerentele căreia se menționează că prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău sub nr. x/2011 din 2.11.2011, reclamantul A. a contestat decizia de pensionare nr. 109115/27.12.2010 emisă de M.A.I. Pentru termenul din 19.09.2011, reclamantul a depus o cerere intitulată "concluzii scrise - precizări" prin care a solicitat, între altele, constatarea nulității absolute a Ordinului nr. II/02584 din 15.12.1991 emis de M.A.I. și obligarea acestui minister să-i rezolve situația militară.

Prin sentința civilă nr. 1637/2.11.2011, Tribunalul Bacău, secția I civilă a disjuns capetele de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a Ordinului nr. II/02584 din 15.12.1991 și clarificarea situației militare declinând competența de soluționare a acestora în favoarea Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios adminstrativ și fiscal și a respins ca lipsită de interes contestația împotriva deciziei de pensionare nr. 109115/27.12.2010.

Prin sentința nr. 154/2012 din 13.09.2012, pronunțată în dosarul nr. x/2011, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios adminstrativ și fiscal a respins acțiunea ca tardivă reținând că cel puțin din anul 1999 reclamantul a avut cunoștință despre modalitatea în care s-a dispus trecerea sa în rezervă. În raport cu disp. art. 11 alin. (2) și (5) din Legea 554/2004 și cu faptul că un ordin emis în anul 1991 a fost contestat în justiție la data de 19.09.2011, acțiunea este tardivă. S-a mai reținut că împrejurarea contestării în termen legal a deciziei de pensionare nr. 109115/27.12.2010 nu are nicio relevanță în cauză, întrucât între recalcularea pensiei dispusă prin această decizie și Ordinul nr. II/02584 din 15.12.1991 nu există niciun raport de cauzalitate. Decizia de pensionare a fost dată în aplicarea disp. Legii 119/2010, fără nicio legătură cu Ordinul nr. II/02584 din 15.12.1991.

Această sentință a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 1471/2014 a Î.C.C.J. - SCAF în considerentele căreia s-a menționat că nu poate fi reținută susținerea reclamantului că a luat cunoștință de ordinul de trecere în rezervă după contestarea deciziei de pensionare din 27.12.2010, întrucât orice formă de comunicare a actului administrativ atacat produce efectele juridice prevăzute de art. 11 din Legea 554/2004, în măsura în care se dovedește că reclamantului i s-a adus la cunoștință în mod efectiv actul administrativ în litigiu, respectiv efectele pe care acest act le poate produce în privința persoanei sale.

Potrivit disp. art. 430 C. proc. civ., (1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Art. 431 C. proc. civ. prevede că nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

Înalta Curte constată că există tripla identitate cerută de lege - de părți, obiect și cauză, pentru a se reține autoritatea de lucru judecat. Astfel, atât în prezentul litigiu, cât și în dosarul nr. x/2011 al Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios adminstrativ și fiscal reclamantul a solicitat în contradictoriu cu aceleași părți constatarea nulității absolute a Ordinului nr. II/02584 din 15.12.1991, din motivarea cererilor rezultând că au și aceeași cauză.

Faptul că în speță reclamantul solicită constatarea nulității absolute a deciziei de pensionare din 1992, iar în dosarul nr. x/2011 al Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios, adminstrativ și fiscal, format ca urmare a disjungerii din dosarul Tribunalului Bacău nr. 5834/110/2011, a contestat decizia de pensionare nr. 109115/27.12.2010 emisă de M.A.I. nu are nicio relevanță în privința autorității de lucru judecat, câtă vreme prin sentința în raport cu care s-a reținut autoritatea de lucru judecat a fost soluționată cererea de constatare a nulității absolute a Ordinului nr. II/02584 din 15.12.1991 și nu cererea de constatare a nulității absolute a deciziei de pensionare nr. 109115/27.12.2010.

Este însă fondată critica referitoare la respingerea cererii de obligare a Ministerului Administrației și Internelor, a Inspectoratului de Poliție Județean Bacău și a Inspectoratului General al Poliției Române la trecerea reclamantului în rezervă, ca tardiv introdusă, respingere care s-a întemeiat pe motivarea că cel puțin din anul 1999 reclamantul a avut cunoștință despre faptul că s-a dispus trecerea sa în rezervă, pe disp. art. 11 alin. (2) și (5) din Legea nr. 554/2004 și pe faptul că prin acțiunea pendinte introdusă la data de 25.09.2014 se solicită din nou obligarea pârâților la trecerea în rezervă a reclamantului.

Înalta Curte constată că aceste considerente puteau fundamenta soluția de respingere ca tardivă a cererii de constatare a nulității ordinului de trecere în rezervă emis în anul 1991 și nu soluția de respingere ca tardivă a cererii de obligare a pârâților la trecerea reclamantului în rezervă, având în vedere înscrisurile aflate în prezentul dosar.

În acest sens, instanța de control judiciar are în vedere faptul că în dosarul nr. x/2014 al Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios, adminstrativ și fiscal, la filele x, este depusă cererea adresată de reclamant ministrului administrației și internelor, la data de 4.11.2015, prin care solicita aprobarea trecerii sale în rezervă, conform Legii 80/1995, și acordarea pensiei de serviciu de stat cu vechimea corespunzătoare în câmpul muncii, în baza Legii 223/2015.

La dosar se află răspunsul primit de la MAI, nr. x din 16.11.2015, în care se arată că trecerea în rezervă a survenit la data de 15.12.1991 și se fac precizări cu privire la posibilitatea aplicării Legii 223/2015 în cazul reclamantului.

Ulterior primirii acestui răspuns, reclamantul depune la dosar completări cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, filele x, în care menționează că solicită: obligarea M.A.I., I.P.J. Bacău și I.G.P.R. București (care trebuie să facă propuneri) să-l treacă în rezervă potrivit Legii 80/1995 sau Legii 223/2015; constatarea nulității absolute a deciziei de pensie nr. 109115/12.02.1992; obligarea Casei Sectoriale de Pensii să-i recalculeze pensia, solicitând totodată introducerea în cauză a I.P.J. Bacău.

La termenul de judecată din 11.02.2016, instanța de fond a reținut că reclamantul a depus mai multe precizări și completări ale obiectului cererii de chemare în judecată, pe care le-a considerat ca fiind formulate în termen având în vedere că sunt formulate până la primul termen de judecată în fața Curții de Apel și ținând seama de disp. art. 204 alin. (1) C. proc. civ.

Rezultă așadar că reclamantul contestă un refuz pretins nejustificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea 554/2004, de a fi trecut în rezervă în conformitate cu solicitarea adresată M.A.I. în luna noiembrie 2015, respectiv în conformitate cu disp. Legii 80/1995.

Instanța de fond nu a analizat însă dacă răspunsul primit de reclamant de la autoritatea publică pârâtă la cererea de trecere în rezervă constituie sau nu un refuz nejustificat în accepțiunea textului de lege sus menționat, ci s-a rezumat la indicarea momentului la care reclamantul a luat cunoștință de trecerea sa în rezervă apreciind că prin raportare la respectivul moment solicitarea de trecere în rezervă ce face obiectul prezentului litigiu este tardivă.

Prin urmare, prima instanță nu a examinat pe fond această cerere, soluția de respingere ca tardivă a acesteia fiind greșită pentru considerentele deja expuse. În acest mod recurentului reclamant i s-a cauzat o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea, în parte, a sentinței atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță de fond pentru rejudecarea capătului de cerere având ca obiect obligarea Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului de Poliție Județean Bacău și Inspectoratului General al Poliției Române la trecerea reclamantului în rezervă, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

În aceste condiții este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. care vizează situația în care prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de casare are în vedere neregularități procedurale, altele decât cele prevăzute la alin. (1)-(4), precum și nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează desfășurarea procesului civil, în speță, principiul dreptului la un proces echitabil.

Celelalte critici din cererea de recurs care vizează nulitatea ordinului de trecere în rezervă nu pot face obiectul analizei instanței de recurs, din moment ce prima instanță a soluționat acest capăt de cerere în temeiul unei excepții procesuale, fără a examina fondul cererii de constatare a nulității acestui ordin.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea capătului de cerere având ca obiect obligarea Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului de Poliție Județean Bacău și Inspectoratului General al Poliției Române la trecerea reclamantului în rezervă, menținând celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 55/2016 din 26 mai 2016 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea capătului de cerere având ca obiect obligarea Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului de Poliție Județean Bacău și Inspectoratului General al Poliției Române la trecerea reclamantului în rezervă.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.