ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5302/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal nr. 534/39/2015 la data de 24 iunie 2015, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Suceava, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 319 din 12 decembrie 2014, emisă de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Serviciul Soluționare Contestații Nereguli Fonduri Europene prin care solicită anularea acesteia.

Prin Incheierea din ședința publică din data de 13 octombrie 2015 Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., suspendarea soluționării cererii introductive până la pronunțarea Curții Europene de Justiție în cauzele conexate C-260/2014 și C-261/2014.

La data de 20 februarie 2017 dosarul a fost repus pe rol fixându-se termen de judecată la data de 13 martie 2017.

Prin sentința nr. 33 din 13 martie 2017 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția; s-a constatat perimată acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Suceava, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice București.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 a formulat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Suceava criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

A arătata reclamanta că în speță nu ne aflăm în situația unui caz de suspendare voluntară prevăzut de art. 411 din C. proc. civ., iar cât timp instanța dispune din oficiu suspendarea judecării cauzei, s-a apreciat că, în același mod, trebuie să repună cauza pe rol.

Au fost invocate dispozițiile art. 415 pct. 1 din C. proc. civ., potrivit cărora cererea de redeschidere trebuie făcută de una dintre părți doar atunci când suspendarea s-a dispus pentru lipsa părților sau prin învoirea părților.

A fost invocată și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios admini/strativ și fiscal, care a dispus repunerea cauzelor pe rol din oficiu, în dosarele nr. x/2013, y/2013 etc.

Prin întâmpinare pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice București a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea primei instanțe a fost dată cu corecta aplicare a dispozițiilor art. 416 din C. proc. civ.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 22 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 5 noiembrie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, Înalta Curte constată că în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pentru considerentele expuse în continuare.

Prealabil expunerii motivelor pe care se va sprijini soluția Înaltei Curți, cu privire la situația de fapt, se reține că prin încheierea de ședință din data de 13 octombrie 2015 Curtea de Apel Suceava a dispus suspendarea judecării recursului până la soluționarea cauzelor C-260/14 și C-261/14, aflate pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene, constatându-se că este important a se cunoaște dacă în prezenta cauză dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 au fost aplicate cu încălcarea principiului neretroactivității legii civile, chestiune devenită importantă după pronunțarea Deciziei Curții Constituționale nr. 66/2015.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 66/26.02.2015 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, conform cărora "activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare care sunt în desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se finalizează și se valorifică cu aplicarea prevederilor O.G. nr. 79/2003".

In raport de această interpretare, și reținându-se că în materia prevenirii, constatării și sancționării neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene sunt aplicabile cu prioritate prevederile Regulamentelor (CE) nr. 1083/2006 și nr. 2988/1995, care reglementează aspecte de drept substanțial, deoarece statele membre au o marjă de apreciere numai în ceea ce privește procedura administrativă la nivel național, prin Hotărârea din 4 mai 2015 a judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu unanimitate, s-a decis că, în cauzele în care se constată incidența efectelor Deciziei Curții Constituționale nr. 66/2015, este justificată soluția de suspendare a judecării litigiului până la pronunțarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu privire la cererile de hotărâre preliminară ce formează obiectul cauzelor conexate C-260/14 și C-261/14, în considerarea prevederilor art. 244 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865, respectiv ale art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. din 2010.

Ulterior, prin Hotărârea CJUE din 26.05.2016, s-a statuat că "principiile securității juridice și protecției încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecții financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziții în materia atribuirii unor contracte de achiziții publice, cu condiția să fie vorba despre aplicarea unor reglementări noi la efectele viitoare ale unor situații apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, care trebuie să tina seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale".

Problema de drept ce se impune a fi dezlegată în cauză pe calea recursului, o reprezintă interpretarea dispozițiilor art. 415 din C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, cu privire la obligativitatea repunerii din oficiu a cauzei de către instanța de judecată.

In jurisprudență au existat două opinii, una în sensul că suspendarea are natura unei suspendări de drept, repunerea cauzei pe rol făcându-se din oficiu, iar a doua, în sensul că cererea de repunere pe rol se circumscrie obligației generale a părților de a contribui la desfășurarea procesului, îndatorire prevăzută de art. 10 din C. proc. civ.

Această problemă a făcut și obiectul mai multor dezbateri în cadrul Întâlnirii reprezentanților Consiliului Superior al Magistraturii cu președinții secțiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel (11-12 mai 2017 Curtea de Apel București) și Întâlnirii președinților secțiilor civile ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și curților de apel (Curtea de Apel Bacău, 23-24 iunie 2016).

De altfel și legiuitorul, prin Legea nr. 310/2018, neaplicabilă în speță prin prisma principului prevăzut la art. 24 și următoarele din C. proc. civ., a introdus în art. 413 din C. proc. civ. un caz nou de suspendare facultativă, respectiv alin. (1)

1

- când, într-o cauză similară, CJUE a fost sesizată cu o cerere de decizie preliminară, în timp ce în situația în care cererea este formulată chiar în cauză, suspendarea intervine de drept potrivit art. 412 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.

Interpretând textul de lege prevăzut la art. 415 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în ipoteza mai sus prezentată, în care constatându-se divergențele de interpretare între instanța constituțională și practica constantă a instanței supreme, completele au suspendat în cvasi-majoritate cauzele cu acest obiect aflate pe rol, după pronunțarea hotărârii CJUE, instanțele aveau obligația de a le repune pe rol din oficiu.

Considerentele ce stau la baza acestei soluții se întemeiază pe faptul că reluarea judecării procesului în contextul art. 415 din C. proc. civ. se dispune la cererea pârților numai în cazurile menționate expres în cadrul acestui articol, între care nu este enumerat și cazul prevăzut de art. 413 alin. (1) din C. proc. civ.

Reține instanța de control judiciar că nu există nicio justificare în a se diferenția cazul prevăzut de art. 412 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., cu cazul în care s-a dispus suspendarea tuturor dosarelor în vederea pronunțării CJUE în cauzele reunite C-260/14 și C-261/14, prin soluții de unificare a practicii, cum a fost și în cazul Ședinței de Plen a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Totodată, se impune a se menționa că aceeași dezlegare s-a dat prin Procesul-verbal al ședinței din 31 octombrie 2016 a Plenului secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție în care s-a stabilit că În cauzele suspendate până la pronunțarea Curții de Justiție a Uniunii Europene cu privire la cererile de hotărâre preliminară ce formează obiectul cauzelor conexate C-260/14 și C-261/14, repunerea acestora pe rol se face din oficiu, soluție care deși nu este obligatorie, care nu poate fi ignorată de completul de judecată.

La acestea se adaugă și o obligație impusă prin Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești Anexa la Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375 din 17 decembrie 2015 care la art. 84 pct. 29 prevede că pentru cauzele a căror judecată se suspendă, instanța verifică periodic dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea, fixând în acest scop termene de verificare. În cauzele penale, termenele de verificare nu pot fi mai mari de 3 luni.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Constatând că sentința recurată este nelegală, fiind incident motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. care atrage casarea, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II a C. proc. civ., Înalta Curte, cu majoritate, va admite recursul și casând sentința atacată va trimite cauza Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal în vederea continuării judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Județul Suceava împotriva sentinței nr. 33 din 13 martie 2017 a Curții de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și rejudecând, respinge excepția perimării și trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 noiembrie 2019.<BR><BR>

Opinie separată

Contrar opiniei majoritare, apreciez că recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 33 din 13 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, este nefondat.

Astfel cum rezultă din economia dosarului, prin încheierea din 13 octombrie 2015 Curtea de Apel Suceava a dispus suspendarea judecării cauzei până la pronunțarea Curții Europene de Justiție în cauzele conexate C-260/2014 și C-261/2014.

La data de 26.05.2016 Curtea Europeană de Justiție s-a pronunțat în cauzele menționate, hotărârea în cauză fiind publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C 260/18.07.2016.

Întrucât niciuna din părți nu a formulat o cerere de reluare a judecății, prima instanță a apreciat că în cauză s-a împlinit termenul de perimare, cauza rămânând în nelucrare din vina părților pentru o perioadă mai mare de 6 luni de la momentul în care a încetat cauza suspendării.

Împotriva sentinței civile nr. 33 din 13 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Județul Suceava, arătând reclamanta, în esență, că nu a intervenit perimarea în cauză, din moment ce cauza trebuia repusă pe rol din oficiu și nu la cererea părților.

Contrar celor afirmate de recurenta reclamantă și însușite de opinia majoritară, apreciez că în cauză a intervenite perimarea judecății, soluția primei instanțe reflectând o corectă aplicare a prevederilor art. 415-416 C. proc. civ.(în forma aplicabilă cauzei de față).

Potrivit dispozițiilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată, statuează alin. (3) al art. 416 C. proc. civ.

În cazul în care a fost suspendată judecarea cauzei, termenul de perimare începe să curgă de la momentul la care a încetat cauza care a determinat suspendarea, acesta fiind momentul de la care părțile au obligația de a solicita repunerea cauzei pe rol, în vederea continuării judecății.

În situația suspendării facultative a judecății dispuse în temeiul prevederilor art. 413 alin. (1) Cod procedură civilă, procesul se reia la cererea părții interesate și nu din oficiu, de instanță, aspect ce nu reprezintă altceva decât o aplicare particulară a principiului disponibilității, ce guvernează procesul civil.

Este esențial de subliniat faptul că, în conformitate cu prevederile art. 418 alin. (1) Cod procedură civilă „Cursul perimării este suspendat cât timp durează suspendarea judecății pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 413, precum și în alte cazuri stabilite de lege, dacă suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a părților în judecată”. Aceste

dispoziții legale conduc la concluzia că termenul de perimare începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în cauza ce a provocat suspendarea iar, raportat la particularitățile hotărârii pronunțate de CEJ, este evident că, după pronunțarea hotărârii încetează cauza suspendării și începe să curgă termenul de perimare.

Contrar celor afirmate de recurent, pentru reluarea judecății era necesară formularea unei cereri de către una din părți, dat fiind faptul că dispozițiile art. 415 Cod procedură civilă nu prevedeau posibilitatea instanței de a repune cauza de rol din oficiu, în vederea continuării judecății.

Un argument în plus este dat de evenimentul legislativ reprezentat de Legea nr. 310/2018, prin care a fost modificat conținutul art. 415 pct. 3 C. proc. civ., în sensul că judecata cauzei suspendate se reia, din oficiu, în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 7, după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene, respectiv în cazurile prevăzute de art. 520 alin. (2) și (4), după pronunțarea hotărârii de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Anterior promulgării Legii nr. 310/2018, dispozițiile art. 415 punctul 3 aveau următorul cuprins:” judecata cauzei suspendate se reia, în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 7, după pronunțarea hotărârii de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Analiza atentă a prevederilor legale anterior citate relevă faptul că nici în prezent judecarea cauzei analizate în recursul de față nu se putea relua din oficiu, pentru că ipoteza art. 415 pct. 3 C. proc. civ. are în vedere strict situația în care instanța care a suspendat judecata este cea care a și adresat cererea Curții Europene de Justiție cererea de pronunțare a hotărârii preliminare, or, în cauza de față, Curtea de Apel Suceava nu s-a aflat în ipoteza prevăzută de art. 412 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., cererea de pronunțare a hotărârii în cauzele conexate 260/14 și 261/14 fiind formulată de Curtea de Apel Bacău.

Cu alte cuvinte, dacă instanța suspendă judecarea cauzei până la pronunțarea hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene asupra cererii de pronunțare a hotărârii preliminare formulate de către o altă instanță, nu sunt aplicabile art. 415 pct.3 C. proc. civ. iar părțile au datoria de a stărui în reluarea judecății după pronunțarea hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Față de aceste considerente recursul de față se impunea a fi respins ca fiind nefondat.