ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4784/2019

Ședința publică din data de 16 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare".

Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 7/2017 din 20 ianuarie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, a respins, ca inadmisibilă, acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Procurorul General al României- prin B. și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul A..

Fiind luată în examinare cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. excepția nulității recursului pentru netimbrare, conform prevederilor art. 486 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., invocată din oficiu, Înalta Curte urmează să o admită, și să anuleze recursul, având în vedere următoarele considerente:

Cum recurentul- reclamant nu a timbrat anticipat recursul, acesta a fost legal citat cu mențiunea de a timbra recursul cu 50 RON taxă judiciară de timbru, obligație căreia nu s-a conformat, la dosar fiind depusă, în xerocopie, chitanța nr. x din data de 20.04.2017 de plată a taxei judiciare de timbru, iară nu în original.

Ulterior, prin citația emisă pentru termenul din 20 martie 2019, recurentului- reclamant i s-a pus în vedere obligația depunerii la dosarul cauzei a dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru de 50 de RON, în original, sub sancțiunea anulării căii de atac, obligație căreia nu s-a conformat.

Or, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile adresate instanțelor judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru, care se datorează atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice și se plătesc anticipat, sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de judecată, iar potrivit art. 33 alin. (1) din aceeași Ordonanță, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, "dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței", iar art. 32 din același act normativ prevede că "taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanță, cât și pentru exercitarea căilor de atac, în condițiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt și dispozițiile art. 486 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.

Potrivit art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., mențiunea prevăzută la alin. (2) al aceluiași articol este prevăzută sub sancțiunea nulității: "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Dispozițiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) și ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile".

Înalta Curte mai constată că prezenta cerere de recurs nu este legal scutită de la plata taxei judiciare de timbru, iar la dosar nu a fost depusă, de către recurentul- reclamant A., o cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 și de asemenea, nici nu a fost formulată o cerere de acordare facilități de la plata taxei judiciare de timbru, astfel cum prevăd dispozițiile art. 42 alin. (2) din același act normativ.

Constatând că, în speță, recursul nu a fost timbrat anticipat; că recurentul- reclamant a fost citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 50 RON, și depunerii la dosarul cauzei a dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru, în original, însă acesta nu s-a conformat obligației de timbrare; că, în cauză, nu operează scutirea legală - personală sau după obiect - de obligația timbrării, Înalta Curte, dând eficiență dispozițiilor textelor de lege evocate mai sus,

Va face aplicarea prevederilor art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013, conform cărora taxele de timbru se plătesc anticipat, precum și a dispozițiilor art. 197 C. proc. civ., ce prevăd că dovada achitării taxelor datorate se atașează cererii formulate, iar netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii astfel formulate.

Examinând cererea de recurs și în raport de excepția nulității pentru nesemnarea recursului, în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. e), C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde semnătura părții sau a mandatarului părții în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic. Alin. (2) al aceluiași text de lege dispune că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că recursul trebuie să cuprindă semnătura părții sau a reprezentantului acesteia, sub sancțiunea nulității.

Pornind de la aceste texte de lege, în cauza de față, se constată că deși recurentul-reclamant A. a fost citat cu mențiunea de a semna cererea de recurs înaintată prin e-mail sau de a expedia un exemplar semnat al cererii, sub sancțiunea nulității, partea nu s-a conformat obligației dispuse de instanță.

Chiar mai mult decât atât, prin notele scrise depuse la dosar recurentul-reclamant a arătat că "toate actele de procedură depuse prin poșta electronică sunt semnate electronic cu semnătura electronică extinsă" a acestuia.

Cu referire la această precizare a recurentului-reclamant, se reține că, în situația în care o parte înțelege să transmită instanței cereri în format electronic, existența semnăturii scanate a semnatarului nu este suficientă, având în vedere dispozițiile speciale prevăzute de Legea nr. 455/2001, act normativ care stabilește regimul juridic al semnăturii electronice și al înscrisurilor în formă electronică, precum și condițiile furnizării de servicii de certificare a semnăturilor electronice. Semnătura electronică reprezintă date în formă electronică care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare.

În asemenea cazuri precum cel din speța dedusă judecății, în care cererile sunt adresate instanțelor în format electronic, semnătura digitală conectează identitatea electronică a semnatarului cu documentul digital, neputând fi copiată de pe un document digital pe altul, fapt ce conferă documentului autenticitate (atestă faptul că documentul aparține persoanei semnatare, iar autorul documentului nu își poate declina răspunderea pentru conținutul documentului cu semnătură electronică valida).

Practic, semnătura electronică (digitală) validă oferă instanței o garanție a faptului că mesajul sau documentul digital este creat de către persoana care l-a semnat, iar conținutul mesajului sau documentului digital nu a fost modificat de la data emiterii acestuia.

Așadar, pentru a se conforma dispozițiilor instanței de judecată, recurentul-reclamant avea posibilitatea, fie de a transmite prin e-mail cererea de recurs, e-mail care să aibă atașat o semnătură electronică validă, în condițiile legii speciale anterior menționate, fie avea posibilitatea să semneze cererea de recurs, la termenul din 20 martie 2019, când, fiind prezent la ședința de judecată, a refuzat semnarea cererii.

În lipsa semnăturii părții, o atare cerere, privată de unul dintre elementele necesare și esențiale pentru asigurarea unei minime discipline procesuale, nu poate determina o legală învestire a instanței de judecată.

Având în vedere normele procesuale stabilite de legiuitor, care statuează condițiile în care poate fi formulată orice cerere adresată instanței, constatând lipsa semnăturii părții, cum recurentul-reclamant nu s-a conformat dispozițiilor instanței de judecată de a semna memoriul de recurs, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., respectiv anularea cererii de recurs.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 32 și art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, și, respectiv, art. 486 alin. (1) lit. e), C. proc. civ., coroborate cu art. 486 alin. (2) și (3) și art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune anularea recursului formulat, ținând seama și de prevederile art. 499 din același cod, decizia urmând a fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 7/2017 din 20 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2019.