ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4140/2020

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 4784 din 16 octombrie 2019, a anulat recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 7 din 20 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de control judiciar a reținut că recurentul-reclamant nu și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa, privind achitarea taxei judiciare de timbru datorate, în baza art. 197 din C. proc. civ. coroborat cu art. 3 din O.U.G. nr. 80/2013, și pentru nesemnarea respectivei căi de atac.

Împotriva acestei decizii recurentul a formulat contestație în anulare, susținând că semnează cererea electronic.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

În temeiul art. 196 alin. (1) din C. proc. civ., cererea de chemare în judecată care nu poartă semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă.

Aceste dispoziții se corelează cu dispozițiile generale în materia introducerii oricărui demers judiciar, inserate în art. 148 din C. proc. civ., în conformitate cu care orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să cuprindă, printre alte mențiuni esențiale, și semnătura.

Dispozițiile art. 194 lit. f) din C. proc. civ. prevăd aceeași obligație.

Potrivit art. 268 alin. (1) din C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii":

"(1) Semnătura unui înscris face deplină credință, până la proba contrară, despre existența consimțământului părții care l-a semnat cu privire la conținutul acestuia.(...)."

Prin urmare, semnătura, având rolul de a atesta voința părții cu privire la conținutul înscrisului semnat, trebuie să fie olografă și nicidecum dactilografiată, imprimată sau înlocuită prin parafă.

În cauză, contestatorul a depus la dosar cererea de recurs transmisă prin e-mail care nu poartă semnătura sa, precizând că toate actele de procedură depuse prin poșta electronică sunt semnate electronic cu semnătura electronică extinsă a acestuia.

În ceea ce privește precizarea contestatorului, Înalta Curte are în vedere alin. (2) al art. 268 din C. proc. civ., potrivit căruia,

"(2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condițiile prevăzute de lege.".

Conform art. 4 pct. 3, 4 și 5 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică,

"3. semnătura electronică reprezintă date în forma electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare

a) este legată în mod unic de semnatar;

b) asigură identificarea semnatarului;

c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar;

d) este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în așa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă;

Potrivit art. 7 din aceeași lege, în cazul în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat sau atașat o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată printr-un dispozitiv securizat de creare a semnăturii.

Prin urmare, semnătura electronică certifică faptul că documentul digital este realizat sau, cel puțin, asumat de către persoana care l-a semnat, iar conținutul documentului digital nu a suferit modificări din momentul semnării electronice.

În cauză, cererea de recurs a fost depusă exclusiv prin e-mail, fără a avea atașată o semnătură electronică în sensul prevăzut de lege.

În temeiul art. 196 alin. (2) din C. proc. civ., lipsa semnăturii se poate acoperi în tot cursul judecății.

În cauză, contestatorul a fost citat cu mențiunea de a depune la dosar contestația în anulare semnată olograf în original, pentru termenul de judecată din 7 septembrie 2020, însă aceasta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.

Lipsa semnăturii este un aspect prealabil peremptoriu de natură a determina neregularitatea învestirii instanței, în consecință, nefiind îndeplinită această cerință de formă, devine incidentă sancțiunea nulității cererii prevăzute de art. 196 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin raportare la prevederile menționate, referitoare la sancțiunea aplicată în cazul nesemnării cererii de chemare în judecată, se reține și faptul că, în ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 29 ianuarie 2018, s-a stabilit următoarea soluție de principiu: "În ipoteza în care o parte litigantă înaintează cererea (de recurs) exclusiv prin fax sau e-mail și instanța face demersuri pentru a obține exemplarul purtând semnătura olografă, iar partea nu se conformează, sancțiunea aplicabilă este cea a anulării cererii (de recurs)".

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va aplica sancțiunea prevăzută în mod expres de art. 196 alin. (1) din C. proc. civ. și va anula contestația în anulare, pentru lipsa semnăturii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează contestația în anulare formulată de A. împotriva Deciziei nr. 4784 din 16 octombrie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2016, pentru lipsa semnăturii.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 septembrie 2020.