ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3372/2020

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Soluțiile instanței de fond

Prin încheierea din 21 septembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. și a dispus sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 78 alin. (2) și (3) C. proc. civ.. De asemenea, a dispus amânarea pronunțării asupra fondului cauzei.

Prin sentința civilă nr. 2460 din 5 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca inadmisibilă.

Prin sentința civilă nr. 3011 din 16 noiembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 2460 din 5 octombrie 2015, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca nefondată.

Prin încheierea din 1 februarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca nefondată, cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamanta A. cu privire la dispozitivul sentinței civile nr. 2460 din 5 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

1.2. Cererile de recurs

Împotriva încheierii din 21 septembrie 2015 și a sentinței civile nr. 2460 din 5 octombrie 2015, a formulat recurs reclamanta A., susținând că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 80/2013 și cu excepția de neconstituționalitate a sintagmei "de orice natură" din art. 175 alin. (1) lit. b) C. pen. și, totodată, criticând soluția de admitere a excepției inadmisibilității acțiunii.

Împotriva acelorași hotărâri, reclamanta a depus un nou memoriu de recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., prin care a susținut că sentința civilă nr. 2460 din 5 octombrie 2015 este lovită de nulitate, întrucât prin mențiunea "definitivă" se încalcă prevederile art. 493 alin. (1) C. proc. civ., în opinia sa, hotărârea fiind supusă căii de atac a recursului. De asemenea, hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material și a art. 6 din Convenția EDO.

La 21 ianuarie 2016, reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 3011 din 16 noiembrie 2015, prin care a fost respinsă cererea formulată de reclamantă de completare a dispozitivului sentinței civile nr. 2460 din 5 octombrie 2015, iar la 24 martie 2016, reclamanta a declarat recurs și împotriva încheierii din 1 februarie 2016, prin care a fost respinsă cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamantă, solicitând casarea încheierii atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale, considerând că, în mod eronat, prima instanță a stabilit că sentința civilă nr. 2460 din 5 octombrie 2015 este definitivă.

1.3. Hotărârea pronunțată în recurs

Prin Decizia nr. 243 din 23 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a respins recursurile declarate de reclamanta A. împotriva încheierii din 21 septembrie 2015, a sentinței civile nr. 2460 din 5 octombrie 2015, a sentinței civile nr. 3011 din 16 noiembrie 2015 și a încheierii din 1 februarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibile.

1.4. Contestația în anulare

Împotriva Deciziei nr. 243 din 23 ianuarie 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a formulat contestație în anulare recurenta A., întemeiată pe motivele prevăzute de art. 503 alin. (2) punctele 2, 3 și 4 din C. proc. civ.

Prin Rezoluția Președintelui completului de judecată din 21 iunie 2019, s-a stabilit în sarcina contestatoarei obligația de a timbra contestația în anulare cu suma de 100 de RON, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) din C. proc. civ., republicat.

La termenul de judecată din 9 iulie 2020, instanța, din oficiu, a invocat excepția netimbrării contestației în anulare și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare

Analizând actele și lucrările dosarului, mai înainte de a examina motivele contestației în anulare, Înalta Curte constată că nu a fost depusă la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru datorată pentru contestația în anulare formulată.

Prin Rezoluția Președintelui completului de judecată, din 21 iunie 2019, s-a stabilit în sarcina contestatoarei obligația de a timbra contestația în anulare cu suma de 100 de RON, potrivit dispozițiilor aret. 26 alin. (1) din C. proc. civ., republicat.

Obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 de RON i-a fost adusă la cunoștință contestatoarei prin citația emisă la 24 iunie 2019 și comunicată la data de 26 iulie 2019 .

Contestatoarea a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, admisă prin încheierea de ședință din data de 9 iulie 2020 pronunțată în Dosarul asociat nr. x/2019

Totodată, contestatoarea a formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, respinsă prin încheierea pronunțată în Camera de consiliu la data de 13 noiembrie 2019, în Dosarul asociat nr. x/2019 Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Potrivit dispozițiilor art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 taxele de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege.

Art. 508 alin. (1) din C. proc. civ., republicat statuează următoarele:

"Contestația în anulare se soluționează de urgență și cu precădere, potrivit dispozițiilor procedurale aplicabile judecății finalizate cu hotărârea atacată".

Decizia contestată, fiind pronunțată în soluționarea căii de atac a recursului, rezultă că sunt incidente dispozițiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, potrivit cărora la cererea de recurs (n.r. în speță la cererea de contestație în anulare) se va atașa dovada achitării taxei judiciare de timbru, iar potrivit alin. (3) al art. 486, această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității.

Luând în considerare aspectele prezentate, ce rezultă din actele dosarului, Înalta Curte constată că cererea de contestație în anulare nu îndeplinește cerința de formă a timbrării, lipsa acesteia fiind sancționată cu nulitatea, potrivit dispozițiilor art. 508 alin. (1) raportate la cele ale art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., împrejurare care atrage, anularea contestației în anulare ca netimbrată.

Pentru considerentele arătate și în temeiul art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va anula contestația în anulare de față, ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 243 din 23 ianuarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2015, ca netimbrată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 iulie 2020.