Decizia nr. 243/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 2 aprilie 2015, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, Președintele României, Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și Primul Ministru al României, a solicitat: - anularea Rezoluției de clasare nr. x/2015 din 02.03.2015, cu restituirea cauzei la Direcția de inspecție judiciară pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea cercetării abaterilor disciplinare prevăzute de Legea nr. 303/2004, art. 99 lit. t) raportat la art. 99 1 alin. (1) și alin. (2), săvârșite de cei 9 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care au pronunțat Decizia nr. 26/03.12.2014, respectiv judecătorii B., C., D., E., F., G., H., I. și J.; - obligarea Președintelui Consiliului Superior al Magistraturii, a Primului Ministru al României, a Președintelui României, la formularea unui răspuns cu privire la cererile formulate în data de 08 ianuarie 2015, prin care s-a solicitat soluționarea conflictului de natură constituțională survenit între Guvernul României, care a emis O.U.G. nr. 2/2014, prin care a dispus modificarea și completarea art. 375 alin. (2) din Legea nr. 95/2005, Parlamentul României care a emis Legea nr. 132/2014 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 2/2014 pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 și Înalta Curte de Casație și Justiție, care prin Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit în mod nelegal și neconstituțional că medicul angajat cu contract de muncă într-o unitate spitalicească din sistemul public de sănătate are calitatea de funcționar public în accepțiunea dispozițiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. pen., respectiv "exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură" - obligarea pârâților Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Primul Ministru al României și Președintele României să sesizeze Curtea Constituțională a României potrivit art. 146 lit. e) din Constituția României, în vederea soluționării conflictului de natură constituțională; - obligarea Președintei Înaltei Curți de Casație și Justiție, la soluționarea sesizării privind cererea de lămurire a Deciziei nr. 25 din 03 decembrie 2014 pronunțată în Dosarul nr. x/2014 de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, format din cei 9 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, cerere trimisă prin poștă la data de 22 decembrie 2014 și primită la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 29 decembrie 2014, prin care solicita "să lămurească și să precizeze ce funcție publică exercită un medic angajat ca personal contractual într-un serviciu de interes public", așa cum este Serviciul județean de expertiză medicală și recuperarea a capacității de muncă, având în vedere că nu a exercitat o funcție publică, ci a exercitat profesia liberală de medic în baza Autorizației de liberă practică nr. 71024 din 20.04.1999 și H.G. nr. 1229/2005 art. 12 alin. (1) și alin. (2) și art. 2 "Activitatea de expertiză medicală a capacității de muncă este parte integrantă a asistenței medico-sociale. Prin încheierea din camera de consiliu de la 28 aprilie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a anulat, în temeiul art. 200 alin. (3) C. proc. civ., cererile formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Președintele României, Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și Primul Ministru al României, măsura anulării rămânând definitivă prin respingerea cererii de reexaminare formulată de reclamantă.

Soluțiile instanței de fond Prin încheierea din 21 septembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta A. și a dispus sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 78 alin. (2) și (3) C. proc. civ. De asemenea, a dispus amânarea pronunțării asupra fondului cauzei. Prin Sentința civilă nr. 2460 din 5 octombrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca inadmisibilă. Prin Sentința civilă nr. 3011 din 16 noiembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de completare a dispozitivului Sentinței civile nr. 2460 din 5 octombrie 2015, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca nefondată. Prin încheierea din 1 februarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamanta A. cu privire la dispozitivul Sentinței civile nr. 2460 din 5 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva încheierii din 21 septembrie 2015 și a Sentinței civile nr. 2460 din 5 octombrie 2015, a formulat recurs reclamanta A., susținând că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 80/2013 și cu excepția de neconstituționalitate a sintagmei "de orice natură" din art. 175 alin. (1) lit. b) C. pen. și, totodată, criticând soluția de admitere a excepției inadmisibilității acțiunii. Împotriva acelorași hotărâri, reclamanta a depus un nou memoriu de recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., prin care a susținut că Sentința civilă nr. 2460 din 5 octombrie 2015 este lovită de nulitate, întrucât prin mențiunea "definitivă" se încalcă prevederile art. 493 alin. (1) C. proc. civ., în opinia sa, hotărârea fiind supusă căii de atac a recursului. De asemenea, hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material și a art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. La 21 ianuarie 2016, reclamanta a declarat recurs împotriva Sentinței civile nr. 3011 din 16 noiembrie 2015, prin care a fost respinsă cererea formulată de reclamantă de completare a dispozitivului Sentinței civile nr. 2460 din 5 octombrie 2015, iar la 24 martie 2016, reclamanta a declarat recurs și împotriva încheierii din 1 februarie 2016, prin care a fost respinsă cererea de îndreptare eroare materială formulată de reclamantă, solicitând casarea încheierii atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de îndreptare a erorii materiale, considerând că, în mod eronat, prima instanță a stabilit că Sentința civilă nr. 2460 din 5 octombrie 2015 este definitivă.

Apărările formulate în cauză Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 2460 din 5 octombrie 2015 pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Procedura de soluționare a recursului Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 14 martie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 9 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 23 ianuarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5)-(7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. II. Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate condițiile de admisibilitate ale recursurilor, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamanta A. sunt inadmisibile. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Art. 457 alin. (1) C. proc. civ. statuează că: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", iar potrivit art. 129 din Constituția României: "Împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii." Din cuprinsul textelor de lege menționate anterior rezultă că părțile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac. Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu examinarea legalității Rezoluției nr. x/2015 emisă în data de 2 martie 2015 de pârâta Inspecția Judiciară, prin care s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, clasarea sesizării formulate de reclamantă privind săvârșirea unor abateri de către cei 9 judecători care au constituit Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală de la Înalta Curte de Casație și Justiție, indicați în cererea de chemare în judecată. Instanța de fond, în temeiul art. 16 1 din Legea nr. 554/2004 și a art. 78 alin. (2) C. proc. civ., a apreciat că litigiul dedus judecății nu poate fi soluționat fără participarea magistraților vizați de sesizare. Însă, dat fiind refuzul exprimat de pârâta Inspecția Judiciară de a se judeca în contradictoriu cu magistrații beneficiari ai actului contestat, precum și punctul de vedere al reclamantei de a nu solicita introducerea în cauză a acestora întrucât, în opinia sa, magistrații nu au calitate procesuală pasivă, instanța a respins acțiunea, ca inadmisibilă. Prin Decizia nr. 397 din 3 iulie 2014, Curtea Constituțională a României a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege. Ulterior pronunțării instanței de contencios constituțional, în jurisprudență au fost exprimate opinii diferite cu privire la regimul juridic al căilor de atac formulate împotriva rezoluțiilor de clasare emise de Inspecția Judiciară, unele instanțe apreciind că rezoluțiile vor fi atacate în condițiile reglementate de dispozițiile dreptului comun (Legea nr. 554/2004), alte instanțe opinând pentru aplicarea regimului juridic prevăzut de Legea nr. 317/2004, referitor la rezoluțiile de respingere a sesizărilor adresate Inspecției Judiciare. În privința acestei chestiuni aplicate neunitar la nivelul practicii judiciare, Înalta Curte, prin Soluția de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017 în ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal, a stabilit, cu titlu de principiu, că rezoluția de clasare a sesizării, pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în fața instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile. Aceste considerente sunt, însă, valabile, și în ceea ce privește restul dispozițiilor de ordin procedural, dispozițiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 neputând fi aplicate parțial, doar în ceea ce privește îndeplinirea procedurii prealabile, și ignorate în privința altor aspecte procedurale (o astfel de situație putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin combinarea dispozițiilor Legii nr. 554/2004 și ale Legii nr. 317/2004). Ulterior, prin Soluția de principiu adoptată la data de 9 octombrie 2017 s-a stabilit că, în ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluționată de prima instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil. Față de aspectele mai sus arătate, Înalta Curte reține că exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Având în vedere dispozițiile art. 634 C. proc. civ., care definesc noțiunea de hotărâre definitivă, dar și pe cele ale art. 483 alin. (1) C. proc. civ., care enumeră categoriile de hotărâri împotriva cărora se poate promova calea de atac a recursului, se reține că, în prezenta cauză, recurenta a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispozițiilor menționate, este definitivă. Astfel, în raport cu dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., se constată că hotărârea pronunțată de instanța de fond (Sentința civilă nr. 2460 din 5 octombrie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal) nu este o hotărâre ce poate fi atacată cu recurs, întrucât conform dispozițiilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este definitivă. Prin urmare, instanța de control constată că recurenta-reclamantă nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinței atacate, întrucât, pe de o parte, aceasta a fost îndreptată împotriva unei hotărâri definitive, hotărâre care nu face parte din categoria celor supuse recursului, iar pe de altă parte, calea de atac formulată nu este prevăzută de textul de lege special, respectiv art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004. Aceeași soluție se impune și în privința recursurilor declarate de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 3011 din 16 noiembrie 2015, privind soluția de respingere a cererii de completare dispozitiv și a încheierii din 1 februarie 2016, privind soluția de respingere a cererii de îndreptare a erorii materiale, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, având în vedere că potrivit art. 446 C. proc. civ., încheierea de îndreptare a erorii materiale și hotărârea pronunțată asupra cererii de completare dispozitiv sunt supuse acelorași căi de atac ca și hotărârile în legătură cu care s-au solicitat, în speță, hotărârea vizată - Sentința civilă nr. 2460 din 5 octombrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - neavând cale atac. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de reclamanta A., ca inadmisibile. Față de soluția pronunțată, Înalta Curte reține că nu se mai impune examinarea celorlalte cereri formulate de recurenta-reclamantă, respectiv cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 80/2013 și cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene.