ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 184/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 2 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a amânat pronunțarea sentinței în cauza având ca obiect acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție, Guvernul României și Consiliul Superior al Magistraturii privind anularea Deciziei nr. 26/03.12.2014 și a Deciziei nr. 19/04.06.2015 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept - noul C. proc. civ.

Prin Sentința civilă nr. 1229 din 16.03.2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția necompetenței materiale a instanței, ca neîntemeiată, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Guvernul României și Consiliul Superior al Magistraturii, a respins acțiunea față de pârâții Guvernul României și Consiliul Superior al Magistraturii pentru lipsa calității procesuale pasive, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. față de pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, ca nefondată, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la prevederile art. 477 indice 1 C. proc. pen. art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a și art. 175 alin. (2) C. pen. și a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a disp. art. 132 alin. (3) C. proc. civ., în rap. de art. 20, 21 din Constituția României.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului declarat se arată că instanța de fond, în mod netemeinic și nefondat a dispus respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu cele 4 excepții de neconstituționalitate, care au legătură cu judecarea cauzei (alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 47/1992) și nu au fost constatate ca neconstituționale până în prezent (alin. (3) al art. 29 din Legea nr. 47/1992).

Excepția de neconstituționalitate a sintagmei" hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac" din C. proc. civ. art. 132 alin. (3) "Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent", deoarece este încălcată Constituția României art. 20 "Tratatele internaționale privind drepturile omului" și Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului art. 6 § 1 (dreptul la un proces echitabil, într-un termen rezonabil) și art. 13 dreptul la un recurs efectiv.

Excepția de neconstituționalitate a art. 477

1

C. proc. pen. - Legea nr. 134/2010,care nu prevede control judecătoresc asupra deciziilor pronunțate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care au calitate de acte administrative cu caracter normativ emise de o automate publică în regim de putere publică, în vederea executării în concret a legii, fiind astfel încălcată Constituția României art. 21 "Accesul liber la justiție" alin. (1) "Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime" și art. 126 alin. (6)". "Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar", Constituția României art. 15 alin. (1) și art. 16 alin. (2) "Nimeni nu este mai presus de lege", Legea nr. 544/2004 art. 4.

Excepția de neconstituționalitate a sintagmei "de orice natură" din cuprinsul "funcție publică de orice natură" din Nou C. pen. art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a "exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură", întrucât încalcă Constituția României art. 1 alin. (5) în componența sa privind calitatea legii și previzibilitatea normei, precum și principiul securității juridice, art. 15 alin. (1), Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici Cap. II, art. 7 "Clasificarea funcțiilor publice" și Anexa la Legea nr. 188/1999 Statutul funcționarilor publici: unde nu este menționată funcția publică de "medic" și Legea nr. 24 din 27 martie 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative art. 36 alin. (1): "actele normative trebuie redactate într-un limbaj și stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar și precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale și de ortografie".

Excepția de neconstituționalitate a sintagmei "public" din conținutul sintagmei "funcționar public" din art. 175 alin. (2) Nou C. pen. "De asemenea este considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public (...). deoarece încalcă Constituția României art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, precum și principiul securității juridice, deoarece este evident faptul că legiuitorul a avut în vedere definirea calității de funcționar și nicidecum pe cea de funcționar public pe care o definește în art. 175 alin. (1) Nou C. pen., așa după cum și vechi C. pen. (în vigoare până la data de 31.12.2014) art. 147 alin. (1) definește calitatea de "funcționar public", iar art. 147 alin. (2) definește calitatea de "funcționar".

În susținere, recurenta prezintă situația de fapt precum și susținerile prezentate în fața instanței de fond.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Înalta Curte constată că deși recurenta a formulat recurs împotriva încheierii din 2 martie 2018, prin care instanța de fond a amânat pronunțarea, aceasta, prin motivele de recurs formulate critică de fapt Sentința civilă nr. 1229 din 16 martie 2018.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată în abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Astfel se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin cererea de chemare în judecată inițială, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Înalta Curte de Casație și Justiție, Guvernul României și Consiliul Superior al Magistraturii, anularea Deciziei nr. 26/03.12.2014 și a Deciziei nr. 19/04.06.2015 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care i-au vătămat interesele.

Înalta Curte constată că înainte de a sesiza Curtea Constituțională, instanța trebuia să analizeze dacă excepția îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, printre acestea regăsindu-se și condiția ca dispoziția din lege sau ordonanță criticată pe motiv de neconstituționalitate, să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Analizând această condiție de admisibilitate, instanța de fond motivat și argumentat a apreciat că această condiție nu este îndeplinită în cauză.

În acest sens, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a arătat că partea care pretinde încălcarea legii fundamentale, trebuie să argumenteze legătura cu cauza a dispozițiilor normative criticate, întrucât doar în ipoteza existenței acestei legături, neconstituționalitatea ar determina soluția ce urmează a fi pronunțată de instanța de judecată.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă se referă la faptul că în mod greșit s-a reținut că soluționarea cauzei nu depinde de modul de soluționare a excepției, sens în care aceasta a reluat toate argumentele de neconstituționalitate pe care le-a precizat în cererea depusă la data de 27.04.2017.

Excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 477

1

C. proc. pen., art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a și art. 175 alin. (2) C. pen. a fost invocată în contextul formulării de către recurentă, prin intermediul unei acțiuni în contencios administrativ, a unei cereri de anulare a Deciziei nr. 26/03.12.2014 și a Deciziei nr. 19/04.06.2015, ambele pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Prin cererea de chemare în judecată, recurenta a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții să sesizeze Curtea Constituțională a României potrivit art. 146 lit. e) din Constituția României în vederea soluționării conflictului juridic de natură constituțională survenit între Guvernul României care a emis O.U.G. nr. 2/2014 și Parlamentul României care a emis Legea nr. 132/2014 prin care a fost aprobată O.U.G. nr. 2/2014 și Înalta Curte de Casație și Justiție care a pronunțat deciziile anterior menționate.

În acest context, în mod corect instanța de fond a constatat că dispozițiile penale și de procedură penală anterior menționate nu au legătură cu soluționarea cauzei administrative, astfel încât a respins în mod corect cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 477

1

C. proc. pen., art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II-a și art. 175 alin. (2) C. pen.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 2 martie 2018 a Curții de Apel București, secția-a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - GV