ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2288/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 17.03.2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară, solicitând înlăturarea din cuprinsul Rezoluției nr. x/2015 și Rezoluției nr. x/2015 ale pârâtei Inspecția Judiciară a considerentelor care pun sub semnul întrebării atât pregătirea, cât și probitatea sa profesională.

Prin Sentința civilă nr. 2714/23.09.2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2016 s-a dispus următoarele:

S-a respins excepția necompetenței teritoriale ca nefondată.

S-a admis excepția lipsei calității procesuale active, a reclamantei A., având ca obiect rezoluțiile de clasare emise de pârâta Inspecția Judiciară, x/2015 și nr. x/2015 ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă a reclamantei.

Pentru a pronunța această sentință s-au avut în vedere dispozițiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen recurenta-reclamantă invocând ca motiv de recurs dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. faptul că sentința atacată a fost pronunțată prin încălcarea regulilor de procedură prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.

Se arată că încălcarea care îi produce vătămarea drepturilor sale constă în nepronunțarea instanței în mod expres pe cererea de renunțare a sa la cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (5) și (6) din Legea nr. 317/2004 fiind încălcate dispozițiile art. 406 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Se susține că prin sentința atacată coroborat cu refuzul instanței de fond de a sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (5) și (6) din Legea nr. 317/2004 reclamantei îi sunt încălcate drepturi, respectiv accesul la justiție, sentința atacată reprezentând o derogare de dreptate.

Se solicită admiterea recursului și dat fiind soluționarea nelegală a excepției și nesesizarea Curții Constituționale asupra sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Față de recursul declarat intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La dosar recurenta-reclamantă a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a intimatei-pârâte și a formulat cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în baza art. 267 din Tratat solicitând sesizarea și suspendarea prezentei cauze până la pronunțarea Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Sesizarea a fost formulată la dosar fiind înregistrată la 15.02.2019, fiind comunicată intimatei-pârâte și are ca obiect următoarele întrebări.

(1) Mecanismul de cooperare și de verificare (MCV), instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, trebuie considerat un act adoptat de o instituție a Uniunii Europene, în sensul art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care poate fi supus interpretării Curții de Justiție a Uniunii Europene?

(2) Conținutul, caracterul și întinderea temporală a Mecanismului de cooperare și de verificare (MCV), instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, se circumscriu Tratatului privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005? Cerințele formulate în rapoartele întocmite în cadrul acestui Mecanism au caracter obligatoriu pentru Statul român?

(3) Art. 19 alin. (1) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană trebuie interpretat în sensul obligației de a lua măsurile necesare pentru o protecție juridică efectivă în domeniile reglementate de dreptul Uniunii, respectiv garanții ale unei proceduri disciplinare independente pentru judecătorii din România, înlăturând orice risc legat de influența politică asupra desfășurării procedurilor disciplinare, cum ar fi desemnarea directă de către Guvern a conducerii Inspecției Judiciare, chiar și cu titlu provizoriu?

(4) Art. 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană trebuie interpretat în sensul obligației de a respecta criteriile Statului de drept, solicitate și în rapoartele din cadrul Mecanismului de Cooperare și de Verificare (MCV), instituit potrivit Deciziei 2006/928/CE a Comisiei Europene din 13 decembrie 2006, în cazul unor proceduri de desemnare directă de către Guvern a conducerii Inspecției Judiciare, chiar și cu titlu provizoriu?

Curtea analizând excepția invocată și cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene le va respinge pentru următoarele motive.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară este legal reprezentată în prezenta cauză de inspectorul șef B. care a formulat întâmpinare față de recursul declarat conform art. 205 alin. (1) C. proc. civ. Recurenta-reclamantă a invocat excepția lipsei calității de reprezentant fără a proba excepția invocată în sensul că persoana care are calitatea de Inspector Șef al Inspecției judiciare nu ar avea calitatea de reprezentant al autorității pârâte în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 82 alin. (1) C. proc. civ.

Pe cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene Curtea o apreciază ca nefondată și o va respinge ca atare, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 267 din Tratat.

Aceasta deoarece întrebările formulate de către recurenta-reclamantă nu au legătură cu obiectul prezentei cauze nefiind utile soluționării prezentului recurs.

Întrebările formulate au caracter general și privesc în ansamblu Mecanismul de cooperare și de verificare instituit potrivit Deciziei nr. 2006/928 a Comisiei Europene fără a avea efect direct și imediat asupra soluției ce urmează a se pronunța pe recursul declarat.

Hotărârile depuse ca precedent de către reclamantă nu sunt aplicabile în prezenta cauză, obiectul fiind diferit, iar aprecierea necesității sesizării conform art. 267 din Tratat se apreciază de judecătorul național de la caz la caz.

Analizând recursul declarat în raport de motivele de recurs invocat de art. 499 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Curtea îl apreciază ca nefondat pentru următoarele considerente.

Critica recurentei-reclamante care a fost încadrată de acesta în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează hotărârea instanței de fond prin care s-a respins acțiunea reclamantei ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă temeiul indicat de instanță fiind dispozițiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.

Critica din recurs încadrată de recurentă ca fiind o încălcare a regulilor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității vizează nepronunțarea instanței de fond pe cererea de renunțare la cererea de sesizare a Curții Constituționale și încălcarea principiului disponibilității părților în procesul civil prin refuzul instanței de a sesiza Curtea Constituțională, recurenta apreciind că prin soluția recurată corelativ cu refuzul instanței de sesizare i-a fost încălcat accesul liber la justiție.

Analizând aspectele invocate, Curtea constată că prima instanță a respectat principiul disponibilității părților, ca principiu fundamental în cadrul procesului civil. În cauză prima instanță conform încheierii de îndreptare a erorii materiale din data de 14 octombrie 2016 a menționat că reclamanta "roagă totuși instanța să nu sesizeze Curtea Constituțională". Manifestarea recurentei-reclamante a fost în sensul că nu mai insistă în cererea de sesizare a Curții Constituționale în cauză nefiind imputabil instanței că nu s-a sesizat din oficiu în baza rolului activ cu invocarea unei excepții de neconstituționalitate față de care recurenta nu a avut o poziție clară în ceea ce privește modalitatea de soluționare.

În cauză nu poate fi reținută o vătămare a reclamantei de natură a se impune casarea cauzei și trimiterea cauzei spre rejudecare, hotărârea recurată fiind dată cu respectarea principiului disponibilității părților și ținând cont că în domeniul dreptului civil rolul activ al judecătorului poate fi exercitat conform art. 22 C. proc. civ., dar cu respectarea dispozițiilor art. 9 C. proc. civ.

În cauză nu poate fi reținută încălcarea accesului la justiție prevăzut de art. 21 din Constituția României prin soluția de respingere a acțiunii reclamantei pe excepția lipsei calității procesuale active a acesteia.

În cauză lipsa calității procesuale active a fost constatată corect în raport de dispozițiile unei norme speciale de contestare a rezoluțiilor de respingere a unor sesizări formulate de terțe persoane (autorități) și nu de către recurenta-reclamantă respectiv a dispozițiilor art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004.

Nefiind titulară a celor două sesizări, recurenta-reclamantă nu are calitatea procesual activă de a contesta cele două rezoluții pe calea normei speciale de care a uzat fără ca acest fapt să poată fi considerat ca fiind o îngrădire a dreptului de acces la justiție.

Prin cele două rezoluții contestate de recurenta-reclamantă au fost respinse două sesizări formulate de Inspecția Judiciară și de Curtea de Apel București privind-o pe recurenta-reclamantă în calitate de judecător. În măsura în care recurenta-reclamantă se consideră vătămată de cele cuprinse în motivarea soluțiilor de respingere se poate adresa instanțelor pe calea dreptului comun, dar nu în baza normei speciale prevăzute de art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, normă în baza căreia numai persoana care a formulat sesizarea are calitatea procesuală activă de a contesta rezoluția de respingere a sesizării prevăzute la art. 47 alin. (1) lit. c) și alin. (4) din Legea nr. 317/2004.

Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496 - 497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei calității de reprezentant a intimatei Inspecția Judiciară.

Respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, ca nefondată.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 2714 din 23 septembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 aprilie 2019.

Procesat de GGC - GV