ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5143/2019

Ședința publică din data de 30 octombrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 04 noiembrie 2016, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au solicitat:

- în principal, anularea Ordinului nr. 171 din 02.09.2016, emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și obligarea pârâtului Ministerul Public să plătească drepturile de natură salarială cuvenite reclamanților (indemnizațiile de încadrare și sporurile), începând cu data de 01 august 2016, astfel cum au fost stabilite prin Ordinul nr. 156/2016 și anexa aferentă, emise de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în aplicarea art. 3

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin art. I, pct. 1, din O.U.G. nr. 20/2016;

- în subsidiar, în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, reclamanții au invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015, introduse prin O.U.G. nr. 43/2016;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 184 din 27 ianuarie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a anulat Ordinul nr. 171/02.09.2016, emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva sentinței civile nr. 184 din 27 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca lipsită de interes.

În motivarea căii de atac, pârâtul a învederat că, urmare a pronunțării Deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 2536 din 21.12.2016, prin care au fost recalculate indemnizațiile procurorilor de la parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale și judecătorii, la nivelul maxim în plată, cu includerea majorării solicitate de intimații-reclamanți prin cererea de chemare în judecată, începând cu data de 01.08.2016.

Întrucât Ordinul nr. 2536 din 21.12.2016 a fost emis anteritor pronunțării sentinței recurate, pârâtul a apreciat că interesul reclamanților nu mai subzista la data soluționării pricinii de către instanța de fond, drepturile salariale solicitate prin acțiune fiind acordate pe cale administrativă.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 16 martie 2017, intimații-reclamanți A., B. și C. au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv din perspectiva interesului procesual al reclamanților, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat anularea Ordinului nr. 171/02.09.2016, prin care Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat încetată aplicarea Ordinului emis anterior, sub nr. x/2016 și a dispus recalcularea drepturilor salariale ale reclamanților procurori la nivelul existent anterior datei de 01.08.2016. Urmare a anulării ordinului atacat, reclamanții au solicitat și obligarea pârâtului la plata drepturilor de natură salarială, reprezentate de indemnizațiile de încadrare și sporurile aferente, începând cu data de 01 august 2016, astfel cum au fost stabilite prin Ordinul nr. 156/2016 și anexa aferentă.

Ulterior promovării acțiunii, dar anterior soluționării cauzei în primă instanță, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis Ordinul nr. 2536 din 21.12.2016, prin care a recalculat indemnizațiile procurorilor de la parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale și judecătorii, la nivelul maxim în plată, cu includerea majorării solicitate prin cererea de față, începând cu data de 01.08.2016, arătând, totodată, că au fost achitate și sumele reprezentând diferențele salariale cuvenite reclamanților.

Astfel, în Anexa la acest ordin, intimații-reclamanți figurează la pozițiile nr. 75-77, fiindu-le stabilită o indemnizație de încadrare brută lunară în acord cu dispozițiile legale în vigoare, iar intimații, primind cererea de recurs și fiind legal citați în fața instanței de recurs, nu au contestat existența și conținutul ordinului emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație.

Conform dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., republicat, orice demers judiciar poate fi inițiat și susținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel care învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Prin urmare, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind interesul de a promova acțiunea, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul soluționării cauzei și a exercitării căilor de atac.

În speță, anterior pronunțării sentinței atacate, a intervenit o împrejurare nouă, neadusă la cunoștința instanței de fond de către părțile cauzei, constând în recunoașterea de către pârât, pe cale administrativă, a pretențiilor reclamanților și emiterea actului administrativ necesar recalculării și plății drepturilor salariale cuvenite acestora, în conformitate cu prevederile legale. Prin urmare, instanța de control judiciar reține că pretențiile reclamanților au fost satisfăcute, astfel încât interesul reclamanților în susținerea acțiunii nu îndeplinește cerința actualității.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, va casa sentința atacată și, în rejudecare, va respinge cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți, ca lipsită de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 184 din 27 ianuarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ca lipsită de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 octombrie 2019.