ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5520/2019

Ședința publică din data de 13 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 22 februarie 2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, anularea Rezoluției de clasare nr. 6881/IJ/1753/DIP/2015 din data de 26.01.2016, prin care s-a dispus clasarea sesizării formulată de reclamantă pe motiv că nu se conturează indiciile săvârșirii vreuneia dintre abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, de către magistrații procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov și al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.

Prin sentința civilă nr. 3167 din 21 octombrie 2016, Curtea de Apel București a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., criticând hotărârea primei instanțe în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și solicitând casarea sentinței atacate, rejudecarea fondului cauzei, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată.

În susținerea recursului, sub un prim aspect, recurenta-reclamantă a susținut că au fost încălcate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea atacată necuprinzând motivele pe care se întemeiază. Astfel, prima instanță nu a arătat raționamentul care a stat la baza soluției de respingere, prin simplul fapt că nu a luat în considerare criticile de nelegalitate pe care le-a invocat și, în consecință, sentința se întemeiază doar pe probele administrate și apărările invocate în cauză de intimata-pârâtă Inspecția Judiciară.

De asemenea, în opinia recurentei, prima instanță nu s-a pronunțat asupra unor argumente esențiale pe care aceasta le-a invocat prin cererea de chemare în judecată, respectiv: modul în care a fost soluționată plângerea Baroului Brașov de către prim procurorul adjunct delegat B. în perioada 27.07.2015 - 12.08.2015, perioadă în care aceasta nu mai era desemnată ca înlocuitor de drept a prim procurorului, cu drept de semnătură; refuzul de eliberare a fotocopiilor de pe ordinele rezolutive ale prim procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov; nelegalitatea soluționării plângerii Baroului Brașov de către procurorul ierarhic superior; abaterii disciplinare prevăzute de art. 99, art. 99

1

din Legea nr. 303/2004 de către prim procurorul adjunct delegat B. al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov.

Sub un ultim aspect, recurenta-reclamantă a susținut că au fost încălcate prevederile art. 396 alin. (2) C. proc. civ., dispozitivul hotărârii atacate necuprinzând mențiunea instanței la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac și faptul că dispune pronunțarea prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței.

Prin întâmpinarea formulată, intimata Inspecția Judiciară a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor intimatei și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu examinarea legalității Rezoluției emise de Inspecția Judiciară la data de 26 ianuarie 2016 în dosarul nr. x/2015, prin care s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) raportat la art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, clasarea sesizării acesteia privind aspectele semnalate.

Prin raportare la dispozițiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., se reține că, în ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 13 februarie 2017, s-a stabilit, cu titlu de principiu, că rezoluția de clasare a sesizării pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în fața instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

La adoptarea acestei soluții s-a avut în vedere aplicarea principiului prevăzut de art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., referitor la judecata pricinilor potrivit dispozițiilor edictate pentru instituția juridică asemănătoare (cea mai apropiată), în speță a regimului juridic aplicabil acțiunii exercitate împotriva rezoluției de respingere a sesizării (art. 47 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată).

Aplicarea art. 5 alin. (3) din C. proc. civ., reprezintă o concretizare a principiului "ubi eadem est ratio, eadem solutio esse debet"(unde există aceeași rațiune, soluția trebuie să fie identică).

În ședința Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 9 octombrie 2017, în unanimitate, a fost adoptată soluția de unificare a practicii în sensul că, în ipoteza în care contestația formulată împotriva rezoluției de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii-Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluționată pe fond de prima instanță prin prisma dispozițiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil.

Analizând sentința de fond din această perspectivă, Înalta Curte constată că aceasta este definitivă, având în vedere prevederile art. 47 din Legea nr. 317/2004, conform cărora:

"În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă;

c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

(3) Rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef. Inspectorul-șef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef.

(4) Rezoluția inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-șef, în scris și motivat, acesta putând dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, una din soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).

(5) Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt:

a) respingerea contestației;

b) admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă."

Exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității, potrivit căruia căile de atac sunt instituite de lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege.

Astfel, conform dispozițiilor art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. și ale art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, se constată că hotărârea recurată, prin care a fost respinsă plângerea împotriva rezoluției de clasare, este definitivă (irevocabilă, în formularea Legii nr. 317/2004). În acest sens, trebuie menționat că, potrivit art. 8 din Legea nr. 76/2012, "De la data intrării în vigoare a C. proc. civ., referirile din cuprinsul actelor normative la hotărârea judecătorească "definitivă și irevocabilă" sau, după caz, "irevocabilă" se vor înțelege ca fiind făcute la hotărârea judecătorească "definitivă".

Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege".

Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului".

În cauză, recurenta a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispozițiilor menționate, este definitivă.

Prin urmare, instanța de control judiciar constată că recurenta nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinței atacate, care nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 3167 din 21 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.