ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1562/2022

Ședința publică din data de 16 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a formulat contestație împotriva Rezoluției Inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C19-2830/09.09.2019, pronunțată în dosarul de cercetare disciplinară nr. C19-2830/21.08.2019, prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva Rezoluției de clasare nr. 1847/10.06.2019, pronunțată în dosarul de cercetare disciplinară nr. 19-2261/25.04.2019, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, comunicată prin serviciul poștal la data de 20.09.2019 - data sosirii, conform recomandatei nr. x/10.09.2019, anexată în copie certificată la această contestație.

Prin sentința sentința civilă nr. 941 din data de 06 octombrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Inspecția Judiciară, având ca obiect "anulare rezoluție IJ - rez. nr. C19-2830 din 09.09.2019", ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 941 din data de 06 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A..

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanța de fond a soluționat cauza, prin încălcarea normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 45 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 317/2004, referitor la existența indiciilor săvârșirii unei abateri disciplinare, art. 45

1

alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, referitor la completarea verificărilor de către Inspecția Judiciară, art. 18 din Decretul nr. 167/1958, referitor la posibilitatea invocării din oficiu a excepției prescripției dreptului de a cerc executarea silită, precum și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004, în condițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel:

În privința săvârșirii abaterii disciplinare, prevăzută de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, raționamentul juridic al motivării efectuate sentinței pronunțate la fond de către d-na judecător B., acesta este în mod vădit contrar dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958, potrivit căruia, excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită poate fi invocată oricând în timpul executării silite.

În aceste circumstanțe, motivarea admiterii excepției tardivității formulării contestației la executare, astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 1700/19.02.2018 a Judecătoriei Constanța, intră sub incidența art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004.

În privința încălcării dispozițiilor art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, d-na judecător reclamată disciplinar B. a motivat și comunicat sentința civilă nr. 1700/19.02.2018 a Judecătoriei Constanța, la 10 luni și 18 zile de la pronunțarea soluției, devenind incidente dispozițiile legale antemenționate.

Aceste indicii prezentate de recurenta-reclamantă în plângerea disciplinară, cât și în plângere, au fost ignorate, atât de inspectorul judiciar, cât și de inspectorul-șef al Inspecției Judiciare, precum și de către instanța de fond.

Instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 45

1

alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, referitor la completarea verificărilor de către Inspecția Judiciară și, raportat la această normă legală, instanța de fond avea obligația să admită contestația și să trimită dosarul, pentru completarea verificărilor, la Inspecția Judiciară.

Prin stabilirea unei situații de fapt contrară probatoriului administrat pertinent și necesar, astfel cum rezultă din motivarea respingerii contestației, interpretarea probelor, interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale, astfel cum rezultă din motivarea efectuată sentinței recurate, raționamentul logico-juridic ce stă la baza sentinței recurate (interpretarea potrivit căreia sentința civilă nr. 1700/19.02.2018 a Judecătoriei Constanța, pronunțată de către d-na judecător B., este legală și temeinică), este încălcat art. 45

1

alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004.

Instanța de fond a încălcat prevederile art. 18 din Decretul nr. 167/1958, referitor la posibilitatea invocării din oficiu a excepției prescripției dreptului de a cere executarea silită, iar motivarea admiterii excepției tardivității formulării contestației la executare, astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 1700/19.02.2018 a Judecătoriei Constanța, intră sub incidența art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, iar sentința recurată încalcă art. 18 din Decretul nr. 167/1958.

Instanța de fond a soluționat cauza, prin aplicarea greșită a dispozițiilor art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004, în timp ce atât în contestație, cât și în cele două plângeri introduse la Inspecția Judiciară au fost invocate dispozițiile art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004.

În această situație, apreciează că, instanța de fond a soluționat cauza, prin aplicarea greșită a dispozițiilor art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004, aspect în raport de care se impune casarea sentinței recurate, cu trimiterea dosarului spre rejudecare la instanța de fond, cu consecința obligării acesteia, conform art. 501 alin. (1) și (3) C. proc. civ. de a respecta problemele de drept dezlegate de instanța de recurs.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 29 iunie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 16 martie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Rezoluției Inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C19-2830/09.09.2019, pronunțată în dosarul de cercetare disciplinară nr. C19-2830/21.08.2019, prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva Rezoluției de clasare nr. 1847/10.06.2019, pronunțată în dosarul de cercetare disciplinară nr. 19-2261/25.04.2019.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța, deși a recurs la textele de lege aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Prin motivele de recurs formulate, recurenta-reclamantă a arătat că deși a invocat încălcarea dispozițiilor art. 99 lit. h) din Legea nr. 303/2004, deoarece doamna judecător reclamată disciplinar a motivat și comunicat sentința civilă nr. 1700/19.02.2018 a Judecătoriei Constanța la 10 luni și 18 zile de la pronunțare, aceste aspecte au fost ignorate atât de inspectorul judiciar, cât și de instanța de fond, având în vedere că faptele săvârșite au fost analizate prin prisma dispozițiilor art. 99 lit. r) din actul normativ sus-menționat.

Înalta Curte constată că potrivit art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, constituie abatere disciplinară "neredactarea (...) hotărârilor judecătorești (...) din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege".

Or, în urma verificărilor prealabile efectuate de către inspectorul judiciar, cu privire la faptele ce au făcut obiectul sesizărilor, respectiv "neredactarea hotărârilor judecătorești din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege" în mod corect s-a reținut că acestea se circumscriu cazului prevăzut de dispozițiile art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

În ceea ce privește caracterul imputabil al încălcării normelor legale privind termenele de redactare a hotărârilor judecătorești, respectiv cele prevăzute de art. 16 alin. (3) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, potrivit cărora "hotărârile judecătorești trebuie redactate în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunțării, iar în cazuri temeinic motivate, termenul poate fi prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori", prima instanță a reținut că aceste dispoziții nu au stabilit criterii concrete pe baza cărora să fie conturat caracterul imputabil și în acest context, caracterul imputabil al neredactării în termen a hotărârii judecătorești a fost analizat în funcție de împrejurările concrete ale depășirii termenului de redactare, prin raportare la volumul de activitate al magistratului desemnat cu redactarea, în comparație cu ceilalți judecători, numărul de hotărâri soluționate față de medie, numărul de planificări în ședințele de judecată, numărul cauzelor rulate, dar și efectele întârzierii redactării.

În acest context, Înalta Curte va înlătura critica recurentei-reclamante conform căreia indiciile prezentate în plângerea disciplinară cât și în cererea de chemare în judecată au fost ignorate, având în vedere că nerespectarea termenului de redactare al hotărârii a fost analizat prin raportare la volumul ridicat de activitate din cadrul Judecătoriei Constanța, existența unui număr de 15 judecători care înregistrau depășiri ale termenelor de redactare a hotărârilor judecătorești cuprinse între 12 și 277 de zile, precum și numărul de hotărâri neredactate în termen cu care figura în evidențele instanței, doamna judecător B., respectiv 40 de hotărâri.

Așa fiind, în mod corect a reținut prima instanță că, depășirea de către doamna judecător B. a termenului prevăzut de art. 16 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, cu ocazia redactării sentinței civile nr. 1700/19.02.2018 a Judecătoriei Constanța, nu are un caracter imputabil pentru judecătorul în cauză, nefiind îndeplinite elementele constitutive ale abaterii prevăzute de art. 99 lit. r) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Cu privire la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, recurenta-reclamantă a arătat că raționamentul juridic al motivării efectuate în cadrul sentinței de către doamna judecător B. este în mod vădit contrar dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 potrivit căruia "excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită poate fi invocată oricând în timpul executării silite".

Înalta Curte, în acord cu prima instanță, va avea în vedere că abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, constă în "utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătorești ori motivarea în mod vădit contrară raționamentului juridic de natură să afecteze prestigiul justiției sau demnitatea funcției de magistrat".

Din această perspectivă, prima instanță a reținut că în mod corect s-a dispus clasarea plângerii, întrucât nu sunt indicii privind săvârșirea acestei abateri disciplinare, motivarea soluției pronunțate nefiind contrară raționamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiției, magistratul care a instrumentat dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. x/2017 prezentând în mod logic, rațional și argumentat motivele de fapt și de drept ce au stat la baza pronunțării SC 1700/19.02.2018 a Judecătoriei Constanța.

Or, așa cum s-a arătat mai sus, prin motivele de recurs recurenta-reclamantă în continuare își exprimă nemulțumirea față de raționamentul logico-juridic al judecătorului și lipsa de temei a soluției, împrejurare ce nu poate fi analizată decât în cadrul căilor de atac prevăzute de lege, iar nu și cu ocazia verificărilor administrative ce sunt efectuate de către Inspecția Judiciară, având în vedere că aspectele învederate fac parte din raționamentul juridic al judecătorului și nu pot fi analizate pe calea prezentului demers judiciar din perspectiva propusă de reclamantă, întrucât reprezintă critici cu privire la modalitatea în care instanța a aplicat normele procesuale, subsumate unei căi de atac și nu unei acțiuni disciplinare.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 941 din 6 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 martie 2022.