ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5757/2019

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E. și F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, anularea și modificarea Ordinului nr. 332/27.01.2017, emis de pârât, în sensul ca plata drepturilor salariale prevazute de ordin să se facă începand cu data de 09.04.2015 și obligarea pârâtului Ministerul Finantelor Publice să asigure în bugetul Ministerului Public sumele necesare pentru plata drepturilor datorate.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin

Sentința nr. 3627 din 11 octombrie 2017, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și a respins acțiunea formulată de reclamanți împotriva acestui pârât ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Prin aceeași sentință, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, ca neîntemeiată.

Totodată, a admis acțiunea formulată de reclamanți, a anulat în parte Ordinul nr. 332/27.01.2017 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în ceea ce privește data de la care se vor recalcula drepturile salariale ale reclamanților, obligând pârâtul sa emită un nou ordin prin care să stabilească drepturile salariale ale reclamanților, retroactiv, cu începere din data de 09.04.2015, pe baza unei valori de referință sectoriale de 405 RON și să le majoreze cu 10% cu începere din data de 01.12.2015.

De asemenea, a obligat pârâtul la plata către fiecare reclamant a diferenței dintre drepturile salariale cuvenite potrivit alineatului precedent și cele încasate pe perioada 09.04.2015-01.10.2016, actualizate cu inflația, precum și la plata dobânzii legale aferente diferențelor de mai sus, calculată de la data fiecărei scadente lunare a drepturilor până la data achitării integrale a diferențelor.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul a susținut că în mod greșit prima instanță a anulat ordinul atacat, având în vedere că acesta era emis în aplicarea dispozițiilor legale în vigoare, făcând trimitere, totodată, la prevederile art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 71/2015.

Astfel, a susținut că prima această lege s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituțiile și autoritățile publice, care avea un nivel al salariului de bază și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivel maxim dacă îndeplinește aceleași condiții de studii (medii, superioare, postuniversitare, doctorale), de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

De asemenea, a considerat că prima instanță a ignorat că cererea reclamanților era inadmisibilă pentru faptul că aceștia nu au contestat, la data emiterii, Ordinul nr. 1704 din data de 30 iulie 2015 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, emis în aplicarea O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, potrivit cu care s-au stabilit, începând cu data de 9 aprilie 2015, indemnizațiile majorate ale procurorilor și personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii.

În opinia recurentului, prima instanță a încălcat principiul neretroactivității

legii, solicitarea acordării drepturilor salariale începând cu 9 aprilie 2015 este vădit neîntemeiată, de vreme ce la acea dată nu exista un salariu la care să se raporteze, acesta fiind statuat prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale.

Recurentul a criticat sentința atacată și pentru admiterea capătului de cerere privind plata dobânzii legale la diferențele de sume solicitate, având în vedere că, în cauză, nu există nici o convenție între reclamanți și pârât cu privire la acordarea unor dobânzi, motiv pentru care dispozițiile privind dobânda legală nu își găsesc aplicabilitatea în speță.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea acțiunii.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimații-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anulareaanularea și modificarea Ordinului nr. 332/27.01.2017, emis de pârât, în sensul ca plata drepturilor salariale prevazute de ordin să se facă începand cu data de 09.04.2015 și obligarea pârâtului Ministerul Finantelor Publice să asigure în bugetul Ministerului Public sumele necesare pentru plata drepturilor datorate

Curtea de Apel București a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, a respins excepția inadmisibilității, iar pe fond a admis acțiunea formulată de reclamanți.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

1.1. Motivul de casare încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., se referă la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești de către instanță.

Acest motiv de recurs privește un "exces de putere" al instanței, care derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat și vizează imixtiunea instanțelor judecătorești în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive, prin săvârșirea unor acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat decât cea judecătorească.

Or, recurentul-pârât nu a precizat în niciun fel modalitatea în care prima instanță și-ar fi depășit atribuțiile, astfel că acest motiv de recurs a fost invocat formal, fără a fi argumentat.

1.2. Instanța de control judiciar constată că sunt nefondate și criticile care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În esență, recurentul susține că solicitarea acordării drepturilor salariale începând cu 9 aprilie 2015 este neîntemeiată, de vreme ce la acea dată nu exista un salariu la care să se raporteze, fiind avută în vedere Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale.

Prin Ordinul nr. 332/27.01.2017 emis de Parchetul de pe lângă Inalta Curte de Casatie si Justiție, drepturile salariale ale reclamanților a au fost recalculate pe baza unei valori de referinta sectoriale de 405 RON, dar s-a stabilit ca plata acestor drepturi să se faca cu începere din data de 01.10.2016, în loc de 09.04.2015.

Din această perspectivă sunt relevante modificările aduse prin Legea nr. 71/2015, intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015, prin care a fost aprobată Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 925 din 18 decembrie 2014, cu următoarele modificări și completări:

La articolul I, după alin. (5) s-a introdus un nou alineat, alin. (5

1

), cu următorul cuprins:

"(5

1

) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Sintagma "salarizat la același nivel" nu trebuie înțeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcționari și personal contractual salarizat la același nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noțiunii de "același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", utilizată în alin. (1) și (2) al aceluiași articol 1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenționat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la același nivel cu cel din luna decembrie a anului 2004.

În același sens a reținut și Curtea de apel, și anume că prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție.

Această concluzie este susținută nu numai de Raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă și protecție socială și, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (5

1)

al art. a fost propus pentru clarificarea textului și eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleași funcții, în aceleași condiții de studii și vechime, dar și de interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunțată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanța supremă a statuat că:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5

1

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului 'plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "salarizat la același nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenței, al Curții de Conturi, precum și din cadrul celorlalte autorități și instituții publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea și aplicarea aceleiași norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și Completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul aceleiași autorități sau instituții publice".

Totodată, se reține că potrivit art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 20/2016, publicată în Monitorul oficial nr. 434 din 9 iunie 2016, la O.U.G. nr. 57/2015 se introduce un nou articol, art. 3

1

, cu următorul cuprins:

"(1) Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază indemnizațiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad treaptă, gradație, vechime in funcție sau in specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții (...)".

Ulterior, a fost adoptată O.U.G. nr. 43/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare pentru modificarea și completarea unor acte normative și pentru aplicarea unitară a dispozițiilor legale, publicată la data de 31.08.2016, în Monitorul oficial al României nr. 673 din 31 august 2016, prin care, la articolul 3

1

din Ordonanță, după alin. (1) s-au a introdus patru noi alineate, alin. (1

1

)-(1

4

), prin care s-a urmărit să elimine din procesul de egalizare a indemnizațiilor, raportarea la indemnizațiile stabilite în baza legii, prin hotărâre judecătorească.

Însă, prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016, s-a constatat că dispozițiile art. 3

1

alin. (1

2

) din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituționale.

Prin această decizie, Curtea Constituțională a concluzionat în sensul că, efectul neconstituționalității art. 3

1

alin. (1

2

) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), este acela că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a constatat că salariul de bază/indemnizația de încadrare pentru reclamanți trebuie stabilit, începând cu data de 9 aprilie 2015, la nivelul maxim aflat în plată, în cadrul familiei ocupaționale justiție, calculat în funcție de o valoare de referință sectorială de 405 RON, care urmează să fie majorată cu 10%, începând cu data de 1 decembrie 2015.

În acest sens, s-a reținut că reclamanții erau îndreptățiți la recalcularea drepturilor lor salariale, în sensul stabilirii lor la un nivel maxim care să includă și majorările salariale de 5%, 2% si 11% prevazute de O.G. nr. 10/2007 (deci o valoare de referință sectorială de 347,10 RON), precum și majorarile salariale prevazute de O.G. nr. 3/2006 (deci o valoare de referință sectorială de 405 RON) șii recunoscute prin hotărâri judecătoresti, înca din data de 09.04.2015.

Cu privire la capătul accesoriu prin care s-a solicitat obligarea pârâților la plata diferențelor salariale actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală, de asemenea, se constată că soluția primei instanțe este legală, aceasta impunându-se în vederea asigurării reparării integrale a prejudiciului suferit de reclamanți prin plata, pentru perioada de timp indicată în cererea de chemare în judecată, a unor drepturi salariale într-un cuantum inferior celui cuvenit.

În privința dobânzilor este relevantă Decizia nr. 2/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în dosarul nr. x/2013, în care se prevede că:

"În aplicarea dispozițiilor art. 1082 și 1088 din C. civ. din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eșalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condițiile art. 1 și 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011".

În considerentele acestei decizii, s-a reținut că "…pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2009, constând în actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum (…). Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale".

Așadar, prin această decizie, aplicabilă în cauză, s-a stabilit atât posibilitatea de acordare, cât și posibilitatea de cumulare a celor două elemente în discuție (dobânda și indicele de inflație).

Prin urmare, criticile recurentului sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței nr. 3627 din 11 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 noiembrie 2019.