ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3787/2020

Ședința publică din data de 23 iulie 2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. și P., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției au solicitat următoarele:

- revocarea Ordinului nr. 1490/C/2017, emis de Ministrul Justiției, în ceea ce privește data de la care se aplică valoarea de referință sectorială;

- obligarea la emiterea unui alt ordin de salarizare, prin raportare la următoarele:

- diferenței dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială de 405 RON (începând cu data de 09.04.2015 si până la data de 01.12.2015) și venitul efectiv plătit;

- diferenței dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială de 445,5 RON (începând cu data de 01.12.2015 si până in ianuarie 2017) și venitul efectiv plătit;

- dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar si până la data plății efective;

- sumei reprezentând actualizarea diferențelor cu indicele de inflație calculat până la data plății.

Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii este inadmisibilă întrucât reclamanții nu au urmat în termen legal procedura prevăzută de art. 7 Cap. VIII din Anexa VI la Legea 284/2010 cu privire la contestarea ordinelor emise după data de 09.04.2015, de asemenea, a solicitat respingerea acțiunii ca fiind prescrisă, având în vedere data la care reclamanții solicită acordarea diferențelor, raportat la prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004; în ceea ce privește fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii este neîntemeiată.

Instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției în ceea de privește capătul de cerere privind despăgubirile.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 199 din 23 ianuarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției față de cererea de despăgubire formulată, cerere respinsă ca inadmisibilă; s-au respins excepțiile invocate prin întâmpinare de către Ministerul Justiției; s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. Și P., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției, s-a anulat în parte Ordinul nr. 1490/C/2017 emis de Ministrul Justiției, în sensul obligării acestuia la emiterea unor noi ordine de salarizare pe numele reclamanților, prin care să se recalculeze drepturile salariale ale acestora, începând cu data de 9.04.2015, prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON, majorată cu 10% începând cu data de 1.12.2015, potrivit Legii nr. 293/2015.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 199 din 23 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pârâtul Ministerul Justiției și reclamanții Q., A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. și P. au formulat cereri de recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul-pârât Ministerul Justiției a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, apreciindu-se că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale.

Astfel, a fost criticată soluția de admitere a acțiunii, în sensul calculării indemnizației reclamantului în raport de valoarea de referință sectorială de 405 RON, începând cu 9 aprilie 2015, în condițiile în care nu existau în plată indemnizații la care să fie aplicată valoarea de referință sectorială de 405 RON.

S-a susținut de către recurentul-pârât că OMJ nr. 4680/C/2016 a fost emis la data de 21.12.2016, în baza art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3

1

alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015, și ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale.

Totodată, s-a arătat că nu sunt admisibile pretențiile întemeiate pe considerentele Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale, care a avut ca obiect aplicarea O.U.G. nr. 20/2016, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 43/2016, acestea neputând opera retroactiv.

Astfel, OMJ nr. 4680/C/2016 se raportează la o valoare de referință sectorială de 405 RON, începând cu data de 1 octombrie 2016, această valoare de referință fiind folosită de ÎCCJ de la data de 01.10.2016, așa încât doar începând cu această dată se poate face raportarea la un salariu în plată pe familie ocupațională, lucru care s-a realizat prin emiterea ordinului nr. 219/2017.

Prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1490/C/2017, emis la data de 24.05.2017, în aplicarea OMJ nr. 4680/C/2016 și nr. 219/C/2017, s-au stabilit noile cuantumuri ale indemnizației brute lunare și ale sporurilor aferente acestora pentru judecători și asistenții judiciari.

Astfel, avându-se în vedere Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curții Constituționale și dispozițiile art. 147 din Constituție, s-a apreciat că este neîntemeiată cererea de anulare a OMJ nr. 1490/C/2017 și emitere a unui nou ordin pentru stabilirea unei indemnizații de încadrare prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON anterior datei de 1 octombrie 2016.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenții-reclamanți Q., A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. și P. au solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinței atacate cu privire la modul de soluționare al excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, față de cererea de despăgubire formulată și, rejudecând respingerea excpției și obligarea pârâtului Ministerul Justiției să vireze de urgență Tribunalului București fondurile necesare achitării imediate, pentru fiecare reclamant în parte, a diferenței dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială de 405 RON (începând cu data de 09.04.2015 si până la data de 01.12.2015) și venitul efectiv plătit; diferenței dintre venitul calculat potrivit valorii de referință sectorială de 445,5 RON (începând cu data de 01.12.2015 si până in ianuarie 2017) și venitul efectiv plătit; dobânzii legale aferente, de la data scadenței fiecărui venit lunar si până la data plății efective; sumei reprezentând actualizarea diferențelor cu indicele de inflație calculat până la data plății.

Apreciază recurenții-reclamanți că, în mod nelegal, s-a reținut că Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă cu privire la plata dobânzii legale și a indicelui de inflație la sumele datorate și neachitate.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare, iar recursul declarat de reclamanți este nefondat.

Înalta Curte constată că, la data de 24 mai 2018, pârâtul Ministrul Justiției a emis Ordinul nr. 2066/C/24.05.2018, prin care s-au statuat următoarele:

"Art. 1 (1) În perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație brută de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON.

(2) În perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari beneficiază de o indemnizație brută de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referință sectorială de 463,5 RON.

(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018, în aplicarea dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, drepturile salariale pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și asistenții judiciari se recalculează, având în vedere cele menționate la alin. (2).(...)

Art. 3 Plata drepturilor salariale prin raportare la valorile de referință sectoriale prevăzute la art. 1 se va realiza după cum urmează: a) începând cu luna august 2018, pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, b) pentru perioada 9.04.2015 - 30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției.(...)"

Recurentul-pârât Ministerul Justiției a susținut că, urmare a emiterii OMJ nr. 2066/C/2018, acțiunea reclamanților a rămas fără obiect.

Astfel, obiectul acțiunii de față este reprezentat de pretenția reclamanților de a le fi recunoscute, calculate și achitate drepturile salariale, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unui nou ordin de salarizare, obiectul acțiunii existând atât la data introducerii cererii, cât și la data pronunțării hotărârii de fond.

Instanța de control judiciar apreciază că emiterea OMJ nr. 2066/C/2018, nu afectează, prin ea însăși, legalitatea sentinței recurate, fiind o împrejurare ulterioară pronunțării acesteia, dar pune problema subzistenței obiectului capătului de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției la emiterea actului administrativ ordin de salarizare, având în vedere că la acest moment actele contestate nu își mai produc efectele fiind înlocuit de OMJ nr. 2066/C/2018, prin care a fost satisfăcută pretenția reclamantelor de a le fi recunoscute drepturile salariale potrivit prevederilor art. 1 alin. (5

1

) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, motiv pentru care subzistă doar obiectul capătului de cerere privind calcularea/plata acestor drepturi salariale, astfel cum s-a solicitat prin demersul judiciar inițiat de către acestea.

Astfel, Înalta Curte amintește că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., republicat, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune este cea privind obiectul cererii/formularea unei pretenții, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că deși condiția existenței obiectului acțiunii a fost îndeplinită la data promovării acțiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către pârâtul Ministrul Justiției a Ordinului nr. 2066/C/2018, prin care pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curților de apel și ale asistenților judiciari se stabilesc prin raportare la o valoare de referință sectorială de 421,36 RON (art. 1 alin. (1), în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 indemnizația se calculează prin raportare la valoarea de referință sectorială 463,5 RON (art. 1 alin. (2), începând cu 1 ianuarie 2018, urmând a se recalcula drepturile salariale la valorile stabilite (art. 1 alin. (3), și a satisfacerii pretențiilor reclamantelor, în sensul că, potrivit noului ordin de salarizare, care a înlocuit ordinul contestat de acestia, obiectul cererii sub acest aspect nu mai subzistă.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că prin emiterea OMJ nr. 2066/C/2018 au fost recunoscute drepturile salariale pretinse de reclamante, fiind realizată pretenția concretă dedusă judecății, astfel că demersul judiciar formulat de reclamante privind emiterea de către Ministerul Justiției a ordinului de salarizare este la acest moment lipsit de obiect, urmând să fie respins ca atare.

În ceea ce privește recursul declarat de reclamanți, acesta va fi respins ca nefondat în considerarea următoarelor argumente.

Potrivit prevederilor art. 44 alin. (1) din Legea nr. 304 din 28 iunie 2004 privind organizarea judiciară, "președinții curților de apel au calitatea de ordonator secundar de credite, iar președinții tribunalelor au calitatea de ordonator terțiar de credite."

Reclamanții din prezenta cauză au calitatea de judecători în cadrul Tribunalului București, astfel că instituția care efectuează plata drepturilor salariale către aceștia este Tribunalul București, această instituție având personalitate juridică și calitate de ordonator de credite.

Prin urmare, pretinderea plății unor drepturi salariale nu se poate îndrepta decât împotriva Tribunalul București, ca și subiect pasiv la raportului juridic dedus judecății, iar nu împotriva pârâtului Ministerul Justiției.

Potrivit celor statuate în Decizia nr. 13/2016, pronunțată într-un recurs în interesul legii (aplicabilă mutatis mutandis în cauza de față) și a dispozițiilor art. 44 din Legea nr. 304/2004 se poate concluziona că, în privința acestei cereri, Ministerul Justiției nu are calitate procesuală pasivă, nefiind titular al obligației ce formează conținutul raportului juridic de drept material dedus judecății.

Față de considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și, rejudecând, va respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de reîncadrare salarială ca rămas fără obiect și va respinge recursul formulat de reclamanți ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Q., A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. și P. împotriva sentinței nr. 199 din 23 ianuarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul formulat de Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 199 din 23 ianuarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și, rejudecând cauza, respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere vizând obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de reîncadrare salarială.

Menține în rest dispozițiile sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iulie 2020.