ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4232/2020

Ședința publică din data de 9 septembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 28.09.2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Europene, Infrastructura Mare, Direcția Gestionare POS MEDIU, anularea Deciziei MDRAPFE -DGPEIM - DG POS MEDIU nr. 13665 din 13.03.2017 privind soluționarea contestației împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor si stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului convergență înregistrat sub nr. x din 27.12.2016 emis de MFE - DGPIM - AM POS Mediu, având ca obiect contractul de finanțare nr. x din 26.06.2013 al Proiectului "Managementul Siturilor Natura 2000: Podișul Nord Dobrogean, Pădurea Babadag și Stepa Casimcea" (SMIS 42839), precum și anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor si stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale in cadrul obiectivului convergenta înregistrat sub nr. x din 27.12.2016 emis de MFE - DGPIM - AM POS Mediu, având ca obiect contractul de finanțare nr. x din 26.06.2013 al Proiectului "Managementul Siturilor Natura 2000: Podișul Nord Dobrogean, Pădurea Babadag și Stepa Casimcea" (SMIS 42839).

Prin sentința civilă nr. 2347 din 18 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată promovată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Europene, Infrastructura Mare, Direcția Gestionare POSMEDIU, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2347 din 18 mai 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamanta A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate.

A solicitat recurenta admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea cererii de recurs, a susținut, în esență, că instanța de fond nu a respectat principiul prevăzut la art. 22 C. proc. civ., precum și faptul că a aplicat greșit art. 50 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011și a pronunțat o hotărâre cu ignorarea instrucțiunilor de completare a procesului-verbal de constatare a neregulilor nr. x, prevăzute în H.G. nr. 875/2011, la Anexa 4.1, cu ignorarea obligativității identificării neregulii, astfel cum este definită la art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, precum și cu ignorarea prevederilor H.G. nr. 759/2007.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare la recurs, prin care a invocat excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în art. 488 pct. 8 C. proc. civ., iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 6 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 9 septembrie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cu prioritate regularitatea învestirii sale cu recursul de față, Înalta Curte constată neîndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., sub sancțiunea nulității dispusă la alin. (3) al aceluiași articol, cererea de recurs nefiind legal timbrată.

Potrivit prevederilor art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru:

"(1) Recursul împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 100 RON dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1-7 din C. proc. civ.

(2) În cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, pentru cereri și acțiuni evaluabile în bani, recursul se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai puțin de 100 RON; în aceeași ipoteză, pentru cererile neevaluabile în bani, cererea de recurs se taxează cu 100 RON."

Totodată, dispozițiile art. 33 alin. (1) și alin. (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013 prevăd că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepțiile prevăzute de lege, iar în cazul în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, titularului acesteia i se pune în vedere obligația de timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă A., nu și-a îndeplinit obligația de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, aferentă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat prin cererea de recurs, deși i-a fost adusă la cunoștință la data de 24 august 2020, conform dovezii de înmânare a citație care atestă depunerea citației la cutia poștală a destinatarului, aflată la dosar.

Așa fiind, văzând și dispozițiile art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., în conformitate cu care la cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, Înalta Curte va face aplicarea dispozițiilor art. 486 alin. (3) care dispun că mențiunile prevăzute la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) teza finală coroborat cu art. 486 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va anula recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 2347 din 18 mai 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 septembrie 2020.