ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2802/2019

Ședința publică din data de 24 mai 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea raportului de evaluare nr. x din 25.03.2016, emis de pârâtă.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 233 din 11 octombrie 2016, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a anulat în parte Raportul de evaluare nr. x/25.03.2016 întocmit de pârâtă în ce privește dispozițiile referitoare la constatarea conflictului de interese în materie administrativă și a respins în rest acțiunea reclamantului, ca inadmisibilă.

Împotriva hotărârii instanței de fond, pârâta Agenția Națională de Integritate a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că hotărârea primei instanțe este rezultatul încălcării și aplicării greșite a prevederilor art. 70, art. 71 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.

Contrar celor reținute de instanță, raportul de evaluare a fost întocmit ca urmare a încălcării legislației privind conflictul de interese în materie administrativă în sensul prevăzut de art. 70 si art. 71 din Legea nr. 161/2003.

Agenția Națională de Integritate a fost competentă să evalueze respectarea regimului conflictelor de interese, pe durata exercitării funcțiilor de conducere în cadrul unei societăți naționale, de către reclamant, întrucât acesta face parte din categoria de persoane prevăzute la art. 1 alin. (1) pct. 34 din Legea nr. 176/2010 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative.

Recurenta consideră că tuturor categoriilor de persoane prevăzute la art. 1 din Legea nr. 176/2010 li se aplică dispozițiile Legii nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare întrucât, din perspectiva obiectului și scopului acestei reglementări - care vizează asigurarea integrității în exercitarea demnității și funcțiilor publice și prevenirea corupției instituționale toate persoanele menționate la art. 1 alin. (1) din lege se află în aceeași situație juridică, circumscrisă încă din titlul reglementării, prin sintagma "funcții și demnități publice", în considerarea căreia le revin obligații specifice.

Or, în prezenta cauză, așa cum și Curtea Constituțională a retinut prin Decizia nr. 81 din 27 februarie 2013, situația persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) pct. 34 din Legea nr. 176/2010 din punct de vedere al scopului Legii nr. 176/2010, este aceeași cu a celorlalte categorii de demnitari și funcționari publici cărora li se aplică.

Contrar celor reținute de către instanța de fond, rezultă foarte clar faptul că, regimul juridic al conflictelor de interese definit de legiuitor prin dispozițiile art. 70 și 71 din Legea nr. 161/2003 îi este aplicabil și intimatului.

Intimatul A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere următoarele considerente.

Din actele și lucrările dosarului rezultă prin raportul de evaluare nr. x/25.03.2016 întocmit de Agenția Națională de Integritate au fost, pe perioada supusă evaluării, identificate elemente de încălcare a legislației privind conflictele de interese:

- în materie administrativă, întrucât intimatul-reclamant s-a aflat în situația în care, în exercitarea funcției de director general al Societății Naționale de Transport Gaze Naturale "B. S.A. Mediaș, a semnat diferite acte având interese personale de natură patrimonială care i-au influențat îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi reveneau (a semnat Hotărârea nr. 13/19.07.2012 și nr. 5/02.04.2013 ale Consiliului de Administrație al B. S.A. Mediaș, privind aprobarea sponsorizării activității C. și contractele de sponsorizare nr. x/19.07.2012 și nr. 02.04.2013 în valoare totală de 4.200.000 RON, încheiate de sponsorul "B. S.A. Mediaș cu beneficiarul C.), deși deținea funcția de membru în Consiliul Director al C., iar Societatea Națională de Transport Gaze Naturale B. S.A. Mediaș nu a fost și membru al C., și că ginerele său este angajat antrenor secund de baschet în acest club;

- în materie penală, întrucât s-a aflat în situații ce constituie, în raport de dispozițiile art. 2531 (actual art. 301 alin. (1) din C. pen., elemente de încălcare a legislației penale, în sensul dispozițiilor art. 10 lit. f) din Legea nr. 176/2010 în exercitarea atribuțiilor de serviciu a participat la luarea unor decizii și a îndeplinit acte prin care s-au obținut: a) indirect, foloase pentru ginerele său prin semnarea actelor în baza cărora a fost sponsorizat C., în perioada 2011 - 2015, ginerele său a încasat de la această asociație sportivă venituri în sumă totală de 102.806 RON; b) direct, foloase materiale pentru o persoană cu care s-a aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani - în temeiul Contractului de lucrări nr. x/08.11.2012 și documentelor anterioare aferente acestuia, semnate de persoana evaluată, S.C. D. S.A. a încasat de la B. S.A. Mediaș suma de 994.690,86 RON fără TVA, în condițiile în care persoana evaluată și E. - acționarul majoritar al acestei societăți comerciale s-au aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani dinaintea semnării contractului.

Înalta Curte are în vedere faptul că potrivit art. 70 din Legea nr. 161/2013:

"Prin conflict de interese se înțelege situația în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcție publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influența îndeplinirea cu obiectivitate a atribuțiilor care îi revin potrivit Constituției și altor acte normative."

Această normă conține o definiție generală și de principiu, aptă de a veni în completarea situațiilor concrete de conflict de interese reglementate de legiuitor la art. 72, 76 și 79 din Legea nr. 161/2003 funcție de diferitele categorii de demnitari sau funcționari publici avuți în vedere, fără a se putea susține că ar fi aplicabilă altor categorii de persoane decât cele prevăzute în normele arătate.

Statutul de funcționar public este dobândit de persoana care este numită în funcția publică printr-un act administrativ și exercită atribuții specifice prin care se pune în acțiune puterea publică, respectiv atribuții expres prevăzute de articolul 2 din Legea nr. 188/1999. Așadar, calitatea de funcționar public este stabilită prin interpretarea restrictivă a normelor care reglementează acest statut, neputându-se proceda prin interpretare extensivă ori analogie la alte situații, neprevăzute expres de lege.

Cu atât mai mult cu cât Anexa la Legea nr. 188/1999 arată în mod expres care sunt funcțiile publice.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că intimatul-reclamant în calitatea sa de director general al Societății Naționale de Transport Gaze Naturale B. S.A. Mediaș nu se încadrează în niciuna din categoriile de funcții sau demnități avute în vedere de legiuitor, așa încât nu se poate susține că acestuia i s-ar aplica regimul conflictului de interese de natură administrativă prevăzut de Legea nr. 161/2003.

În materie administrativă este aplicabilă definiția funcționarului public din Legea nr. 188/1999 așa cum rezultă din economia art. 2 a acestui act normativ, respectiv acea persoana numită într-o funcție publică și care exercită prerogative de putere publică în cadrul administrației publice centrale, administrației publice locale sau în autoritățile administrative autonome, categorie în care de asemenea nu se încadrează funcția deținută de reclamant.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței nr. 233/2016 din 11 octombrie 2016 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 mai 2019.