ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 706/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Reclamanta SC E. SA a chemat în judecată societatea SC P.M.T. SRL

(devenită SC A.I. SRL) în urma schimbării denumirii și a solicitat ca prin

sentința care se va pronunța să fie obligată la plata contravalorii folosinței Hotelului

M. calculată pe perioada 1 ianuarie 2002 până la predarea efectivă a activului

precum și la plata dobânzii legale calculată la cuantumul pretențiilor în sumă

de 11.156 dolari S.U.A.

Tribunalul Constanța, secția comercială, prin

sentința nr. 7370 din 9 octombrie 2003 a admis acțiunea așa cum a fost

formulată pe baza probelor administrate reținând că pe perioada 1 noiembrie

2002 – 21 februarie 2002 pârâta nu a achitat contravaloarea locației de

gestiune, suma datorată cu acest titlu fiind purtătoare de dobândă comercială.

Sentința a fost confirmată de Curtea de Apel

Constanța care prin decizia nr. 176 din 13 mai 2004 a respins ca nefondat

apelul declarat de pârâta SC P.M.T. SRL Constanța. Criticile invocate de pârâta

- apelantă prin care a susținut că nu a folosit imobilul în perioada reclamată

au fost respinse de instanța de apel pe considerentul că după expirarea

contractului apelanta nu a dovedit că a întreprins acte de trecere a activului

în conservare. Curtea a respins și criticile în legătură cu modalitatea de

plată a locației de gestiune diferențiată după cum era perioadă de sezon sau

extrasezon cât și criticile referitoare la eșalonarea plății locației anuale pe

motivul că această eșalonare privește perioada de valabilitate a contractului.

Împotriva deciziei nr. 176 din 13 mai 2004

pronunțată de Curtea de Apel Constanța a declarat recurs pârâta SC P.M.T. SRL care

a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ. pentru a

susține că soluțiile pronunțate anterior sunt nelegale și netemeinice. În

esență, s-a susținut că după expirarea contractului de locație și-a exercitat

dreptul de retenție și ca atare a fost obligată greșit la plata lipsei de folosință.

Recurenta a considerat că în mod greșit s-a reținut de instanța de apel faptul

că nu a prezentat dovezi din care să rezulte că hotelul nu a fost folosit și

tot greșit a considerat că s-a apreciat de Curte faptul că erau îndeplinite condițiile

antrenării răspunderii în temeiul îmbogățirii fără justă cauză.

Pentru aceste motive s-a considerat

îndreptățită să solicite admiterea recursului și în fond respingerea acțiunii.

După promovarea recursului, prin sentința nr.

1290 din 26 aprilie 2005, împotriva recurentei care și-a schimbat denumirea din

SC P.M.T. SRL în SC A.I. SRL s-a deschis procedura insolvenței astfel că în

temeiul art. 42 din Legea nr. 64/1995, în vigoare la acea dată, s-a dispus suspendarea

judecării recursului.

Suspendarea a fost menținută până la data de

14 decembrie 2007 când s-a comunicat sentința rămasă irevocabilă prin care s-a

dispus închiderea procedurii falimentului și radierea pârâtei debitoare din

Registrul Comerțului.

Înalta Curte, după repunerea pe rol a cauzei,

conform art. 137 C. proc. civ., a luat în examinare excepția lipsei capacității

civile a debitoarei recurente care în plan procesual se reflectă în lipsa

capacității procesuale.

În acest sens este de reținut că potrivit art.

1 din Legea nr. 31/1990, „Societățile comerciale cu sediul în România sunt persoane

juridice române”. Aceasta înseamnă că după îndeplinirea formalităților de

constituire, în condițiile legii, societatea comercială este „investită” cu

personalitate juridică care implică anumite consecințe juridice. Printre

efectele personalității juridice se înscrie și dreptul societății de a sta în

justiție ca reclamantă sau pârâtă. Acest drept subzistă până la data radierii

societății din registrul comerțului, acesta fiind în realitate și momentul încetării

existenței sale ca persoană juridică.

În speță, recurenta ca orice persoană

juridică a avut capacitate juridică, a dobândit drepturi și obligații, a

participat la circuitul civil, și-a exercitat drepturile săvârșind acte

juridice și a dobândit dreptul de a sta în instanță pentru a-și apăra

interesele în calitate de recurentă.

Aceste drepturi au subzistat până la momentul

când societatea recurentă a fost radiată în urma închiderii procedurii

falimentului. Din  acest moment menționata societate nu mai beneficiază de

capacitatea de a avea și de a-și exercita drepturile și obligațiile, sau altfel

spus nu mai subzistă ca subiect de drept și nici nu mai are îndreptățirea

legală de a fi parte în proces întrucât este lipsită de legitimatio ad causam.

Așa fiind, văzând și dispozițiile art. 43 alin.

(1) C. proc. civ. se va admite excepția luată în examinare, iar recursul va fi respins

conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei capacității procesuale

civile a SC A.I. SRL, invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de pârâta SC A.I.

SRL Constanța împotriva deciziei civile nr. 176 din 13 mai 2004 a Curții de

Apel Constanța, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22

februarie 2008.