ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8765/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1220 din 9 iulie 2008, Tribunalul Dâmbovița a admis excepția tardivității invocată de pârâta A.N.V. și a respins, ca tardivă, acțiunea formulată de reclamanta T.M.G. împotriva pârâtelor A.N.V. – D.J.A.O.V., P.M. Târgoviște și SC C. SA privind anularea dispoziției nr. 3471/2006 emisă de P.M. Târgoviște prin care se propune acordarea de despăgubiri pentru imobilul conac și teren aferent în suprafață de 1,36 ha, situat în Târgoviște-zona Colanu.

Instanța a reținut că potrivit comunicării de la fila X a dosarului, autoarei reclamantei i s-a comunicat dispoziția contestată la 16 iunie 2006, semnând personal de primirea acesteia, iar termenul de 30 de zile pentru formularea contestației a expirat la 16 iulie 2006. La termenul din 11 aprilie 2007 instanța s-a pronunțat în sensul respingerii excepției tardivității, iar față de împrejurarea că soluția nu a fost motivată, tribunalul a apreciat că se impune verificarea excepției: A fost respinsă și cererea de repunere în termen, nefiind îndeplinite condițiile impuse de art. 103 C. proc. civ. De asemenea, s-a considerat că boala de care suferea ascendenta reclamantei, demența Alzheimer, nu a reprezentat o împrejurare insurmontabilă pentru promovarea contestației în termen.

Nu a fost reținută nici susținerea potrivit căreia reclamanta nu a avut acces la căsuța poștală unde se găsea corespondența autoarei sale câtă vreme dovada comunicării dispoziției a fost semnată personal de ascendenta sa. Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta arătând că încheierea prin care s-a respins excepția are caracter interlocutoriu, iar instanța nu mai putea reveni asupra ei, sentința fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 268 alin. (3) C. proc. civ. Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 237 din 24 octombrie 2008, a admis apelul, a desființat sentința și a trimis cauza la aceeași instanță pentru a se pronunța pe fondul cauzei reținând că încheierea din 11 aprilie 2007 are caracter interlocutoriu.

Prin aceasta a fost respinsă excepția tardivității formulării contestației invocată de pârâta P.M. Târgoviște prin întâmpinare. Instanța era obligată să țină seama de cele dispuse prin această încheiere și să se pronunțe pe fondul cauzei. Însă, aceeași excepție a fost pusă ulterior în discuție de altă pârâtă, excepția fiind de data aceasta admisă. Revenirea asupra excepției pe considerentul că soluția nu a fost motivată în nici un fel este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 268 C. proc. civ., art. 21 din Constituție și art. 6 din C.E.D.O. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâta SC C. SA, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că încheierea din 11 aprilie 2007 este nula, nefiind motivată, iar instanța, în mod corect a revenit asupra acesteia, considerând că se impune reverificarea excepției.

Recursul nu este fondat. Potrivit codului de procedură civilă toate încheierile care preced hotărârea și care au ca scop să pregătească soluționarea pricinii sunt încheieri premergătoare. Unele dintre acestea pot conține dispoziții pur premergătoare, încheieri premergătoare, care nu leagă instanța, sau dimpotrivă, pot conține soluții parțiale ale unor aspecte ale litigiului, care leagă instanța, încheieri interlocutorii, în sensul că ea nu mai poate reveni asupra celor hotărâte, iar la pronunțarea hotărârii trebuie să țină seama de problemele rezolvate prin acestea. Mai mult, se poate spune că încheierile interlocutorii prejudecă fondul, bucurându-se astfel de trăsăturile caracteristice autorității de lucru judecat.

În speță, încheierea din 11 aprilie 2007 prin care s-a respins excepția tardivității contestației invocată de P.M. Târgoviște are caracter interlocutoriu. Chiar dacă ulterior, aceeași excepție a fost invocată de o altă parte instanța nu mai avea abilitatea să revină asupra soluției de respingere. Ca atare, hotărârea prin care s-a dispus revenirea asupra excepției este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 268 alin. (3) C. proc. civ., iar vătămarea produsă părții nu poate fi înlăturată decât prin anularea acesteia. În privința cheltuielilor de judecată solicitate de intimata reclamantă, Curtea apreciază că se impune reducerea sumei pretinse cu acest titlu de 4105,5 lei reprezentând onorariul avocațial, la suma de 1000 lei în conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., considerându-se că această sumă este suficientă în raport cu valoarea pricinii, respectiv munca îndeplinită de avocat. Textul legal citat conferă abilitatea instanței de a cenzura cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina părții care a pierdut procesul, fără ca prin aceasta să se intervină în raportul decurgând din contractul de asistență juridică, câtă vreme instanța de judecată trebuie să vegheze la menținerea echilibrului procesual și la asigurarea garanțiilor pentru părți a desfășurării unui proces echitabil. Față de considerentele expuse recursul se va respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C. SA împotriva deciziei nr. 237 din 24 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă. În conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., obligă recurenta la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată către intimata reclamantă T.M.G. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică; astăzi 28 octombrie2009.