ÎCCJ, Decizia nr. 9/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2864 din 5 octombrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 396 din 8 februarie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal și a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pentru a pronunța soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate ridicată, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a reținut considerentele arătate în continuare.

Revizuentul a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că textul este neconstituțional deoarece se referă doar la hotărâri pronunțate în cauze civile și nu prevede situația în care o hotărâre civilă încalcă autoritatea de lucru judecat stabilită printr-o hotărâre judecătorească penală definitivă, deși premisele sunt reglementate de art. 28 din C. proc. pen., care consfințește autoritatea de lucru judecat a hotărârii instanței penale față de o hotărâre a instanței civile cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. În consecință, autorul excepției a susținut că textul de lege criticat încalcă nu numai autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale, dar și principiul securității raporturilor juridice, fiind în contradicție cu art. 21 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Instanța a reținut că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la existența legăturii de cauzalitate dintre prevederile legale ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate și soluționarea litigiului în care excepția a fost ridicată. În acest sens, instanța a reținut că nu există o asemenea legătură de cauzalitate, având în vedere faptul că a fost reținută inadmisibilitatea cererii de revizuire pentru îndeplinirea condiției referitoare la invocarea excepției autorității de lucru judecat în cel de-al doilea proces, împrejurare care face de prisos examinarea îndeplinirii celorlalte condiții de admisibilitate a cererii de revizuire, printre care se numără și condiția ca hotărârile potrivnice să fie pronunțate în același litigiu, adică să fi existat tripla identitate: de părți, obiect și cauză.

Cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată de revizuent ar fi fost admisibilă în cazul în care instanța învestită cu soluționarea acestei căi de atac proceda la analizarea condiției de admisibilitate ca hotărârile potrivnice să fie pronunțate în același litigiu.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1 a declarat recursul A., în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate ridicată.

Prin criticile de recurs, recurentul susține că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 și menționează că excepția a fost invocată pentru a se stabili dacă este deschisă calea revizuirii atunci când există hotărâri potrivnice, una pronunțată de o instanță penală, iar alta de o instanță civilă, prin care a fost rezolvată aceeași problemă de drept.

În același sens, recurentul susține că, dacă art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ar fi interpretat în sensul că prima hotărâre trebuie să fie pronunțată de o instanță civilă, partea față de care a fost pronunțată o hotărâre penală, iar ulterior se pronunță o hotărâre civilă definitivă care contrazice hotărârea penală, este privată de calea de atac a revizuirii, ceea ce reprezintă o restrângere a dreptului la acțiune.

În speță, recurentul arată că, în ceea ce îl privește, prin hotărârea penală s-a stabilit definitiv că nu putea să refuze semnarea celor două contracte de concesiune, deoarece avea obligația legală prevăzută de O.U.G. nr. 54/2006, iar această dezlegare de drept a instanței penale a fost nesocotită de instanța de contencios administrativ care a fost sesizată de intimata Agenția Națională de Integritate cu aceeași problemă de drept.

Intimata Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care invocă faptul că recursul este nemotivat, sub aspectul obiectului și motivelor de fapt și de drept.

În subsidiar, intimata solicită respingerea recursului, ca nefondat, arătând că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât, pe de o parte, nu este motivată, așa cum impune art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, iar, pe de altă parte, vizează obținerea unei decizii de interpretare a normelor legale incidente și a modului de aplicare, aspecte care nu țin de competența Curții Constituționale.

4.1. Cu privire la excepția nulității recursului invocată de intimată

În temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursului, pentru nemotivare, invocată de intimata Agenția Națională de Integritate, Înalta Curte constată că este neîntemeiată, pentru considerentele arătate în continuare.

Susținerile din recurs reprezintă critici cu privire la soluția dată cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate ridicată, critici care pot forma obiectul analizei în cadrul căii de atac cu fizionomie proprie reglementată de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în care se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma condițiilor prevăzute de același text de lege.

Raportat la susținerile reprezentantei intimatei din ședința publică referitoare la încadrarea criticilor din recurs în motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., se cuvine a fi menționat faptul că recursul reglementat de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este o cale de atac specială, care nu poate fi calificată în funcție de reglementările proprii procedurii civile, având o fizionomie juridică proprie ce nu poate fi considerată recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de C. proc. civ. (Decizia Curții Constituționale nr. 321/2017, pct. 21).

4.2. Cu privire la recursul declarat în cauză

În raport cu dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 și având în vedere fizionomia juridică proprie a căii de atac exercitate în cauză, în sensul considerentelor de la pct. 21 - 22 din Decizia Curții Constituționale nr. 321/2017, Completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate din perspectiva criticilor formulate de recurent, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.

În cadrul cererii de revizuire pentru motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul A. a invocat excepția de neconstituționalitate, prin care autorul acesteia a urmărit să supună analizei instanței de contencios constituțional interpretarea dispozițiilor respective sub aspectul sferei de cuprindere a hotărârilor care intră sub incidența textului procedural, în sensul de a se stabili dacă hotărârile potrivnice pot fi pronunțate de o instanță civilă și una penală.

Art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 prevede expres condiția referitoare la existența legăturii de cauzalitate dintre dispozițiile ce formează obiectul excepției de neconstituționalitate și soluționarea cauzei.

Or, din considerentele deciziei recurate, rezultă că soluționarea cererii de revizuire nu a ridicat probleme din perspectiva faptului că hotărârile potențial potrivnice în opinia revizuentului erau pronunțate de o instanță penală și o instanță civilă. Instanța de revizuire a soluționat cererea de revizuire examinând respectarea autorității de lucru judecat și constatând că în cel de-al doilea proces nu a fost invocată excepția autorității de lucru judecat, condiție de admisibilitate a revizuirii decelată din dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a se ridica problema de drept vizată de autorul excepției de neconstituționalitate.

În acest context, în mod corect instanța de revizuire a reținut că excepția de neconstituționalitate ridicată de revizuentul A. nu răspundea cerinței prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 de a avea legătură cu soluționarea cauzei. O asemenea legătură ar fi putut fi reținută în ipoteza în care instanța de revizuire ar fi soluționat cererea prin prisma faptului că una dintre hotărârile potențial potrivnice era pronunțată de o instanță penală, iar cealaltă, de o instanță civilă și ar fi reținut o eventuală inadmisibilitate a cererii de revizuire pentru acest motiv.

Pentru considerentele expuse, se constată că este legală și temeinică soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocată de A. în Dosarul nr. x/2017, motiv pentru care, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, va fi respins, ca nefondat, recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului invocată de intimata Agenția Națională de Integritate.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 2864 din 5 octombrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - NN