ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2865/2017

Ședința publică din data de 6 octombrie 2017

I.Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 920 din 22 februarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a anulat ca netimbrat recursul declarat de Uniunea Națională a Barourilor din România împotriva sentinței civile nr. 243/2011 din 14 aprilie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de Baroul Bistrița-Năsăud împotriva aceleiași sentințe și a modificat sentința atacată, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că este greșită susținerea instanței de fond privind natura termenului prevăzut de art. 26 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat, ca fiind de decădere.

Termenul de decădere reprezintă intervalul de timp în interiorul căruia titularul unui drept subiectiv este obligat, printr-o dispoziție imperativă a legii, să-și exercite acel drept, sub sancțiunea stingerii acestuia.

Or, termenul în discuție nu poate fi considerat ca termen procedural peremptoriu, a cărui nerespectare să atragă decăderea din drept.

Statutul profesiei prevede astfel verificarea cazului de nedemnitate de către consiliul baroului, stabilind un termen de 15 zile pentru examinarea hotărârilor judecătorești de condamnare, fără a preciza și sancțiunea în situația nerespectării acestui termen care apare astfel ca fiind de recomandare și nu de decădere.

Înalta Curte a mai reținut că instanța de fond, în mod eronat a constatat că măsurile dispuse de pârâți privind încetarea calității de avocat și radierea reclamatului din tabloul avocaților au fost luate cu exces de putere.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, noțiunea de exces de putere înseamnă exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor.

Or, în aplicarea prevederilor art. 12 lit. c) din Legea nr. 51/1995, art. 26 din Statutul profesiei de avocat prevede obligația consiliului baroului de a verifica, între altele, și cazurile de nedemnitate, cu ocazia reînscrierii în tabloul avocaților.

Având aceste atribuții, pârâtul a procedat la verificarea cererii depuse la 9 iunie 2010 și a înscrisurilor anexate, respectiv sentința penală nr. 1114/2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care reclamantul a fost condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare pentru comiterea, în calitate de judecător, a infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 C. pen., apreciindu-se că există un caz legal de nedemnitate.

Nu se poate susține că, la această apreciere, pârâtul a procedat cu exces de putere din moment ce atât dispozițiile art. 40 din Legea nr. 51/1995, cât și prevederile art. 227 din statut, impun avocatului respectarea unor principii esențiale în exercitarea profesiei de avocat, respectiv să manifeste probitate, onoare, loialitate, moderație și tact.

Or, condamnarea suferită este o dovadă a lipsei de moralitate și de probitate profesională, pârâtul fiind îndreptățit să aprecieze că acea faptă a fost de natură să afecteze atât cariera profesională, cât și buna reputație a reclamantului, neconferind garanția pentru viitor a exercitării profesiei de avocat cu onoare, simț moral și profesionalism.

Cât privește împrejurarea că la aceeași dată, 21 iulie 2010, s-a decis atât ridicarea stării de incompatibilitate, cât și încetarea calității de avocat, precum și faptul că la 29 octombrie 2010 s-a aprobat înființarea cabinetului, aceste măsuri au fost necesare, având în vedere împrejurarea că, urmare a dobândirii calității de magistrat, reclamantul era suspendat din funcția de avocat, iar decizia radierii din tabloul de avocați nu a devenit executorie decât în decembrie 2010, la data soluționării contestației de către Consiliul Uniunii Naționale a Avocaților din România.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat cerere de revizuire.

Cererea de revizuire este întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 10 C. proc. civ.

În motivarea cererii se arată că instanța de recurs, în considerentele deciziei, a reținut că prin condamnarea reclamantului pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 C. pen. există un caz de nedemnitate în raport cu dispozițiile art. 13 lit. a) (devenit art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat (anexa nr. 4).

Revizuentul mai susține că prin Decizia nr. 225/2017 din 04.04.2017 adoptată de Curtea Constituțională în dosar nr. x/2016 (publicată în M. Of. nr. 468 din 22.06.2017- anexa nr. 5) a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată în dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel București și s-a constatat că sintagma "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei" de avocat din cuprinsul art. 14 lit. a) (fost art. 13 lit. a), din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, este neconstituțională.

Instanța de contencios constituțional în considerentele deciziei (pct. 25) a reținut faptul că această sintagmă din cuprinsul art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 este neconstituțională și contravine dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, redactarea acesteia fiind lipsită de claritate și precizie, având în vedere că nu se precizează în mod clar acele infracțiuni intenționate care aduc atingere prestigiului profesiei de avocat. Prin urmare, necircumstanțierea expresă a infracțiunilor a căror săvârșire este de natură să aducă atingere prestigiului profesiei de avocat lasă loc arbitrariului, făcând posibilă aplicarea diferențiată a sancțiunii excluderii din profesie, în funcție de aprecierea subiectivă a structurilor profesiei de avocat competente să aprecieze asupra cazului de nedemnitate".

Prevederile art. 322 pct. 10 C. proc. civ. (1865) instituie motivul de revizuire al unei hotărâri dată de o instanță de recurs, în situația în care, după rămânerea definitivă a hotărârii, Curtea Constituțională a declarat ca neconstituțională o dispoziție dintr-o lege care a făcut obiectul excepției de neconstituționalitate.

S-a arătat de către revizuent ca "pendinte causa", sunt aplicabile aceste dispoziții și operabil cazul de revizuire al Deciziei nr. 920/22.02.2012 pronunțată irevocabil în recurs, dat fiind faptul că dispozițiile art. 13 lit. a), devenit art. 14 lit. a), din Legea nr. 51/1995 avute în vedere la fundamentarea hotărârii, au fost "constatate" (în accepțiunea art. 147 alin. (1) din Constituție) ca neconstituționale, iar neconstituționalitate lor preexista deciziei instanței de contencios constituțional.

Prin întâmpinare, Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Bistrița Năsăud au solicitat respingerea cererii de revizuire.

Analizând cauza, prin prisma criticilor formulate de revizuent și a cazului de revizuire invocat, prevăzut de art. 322 pct. 10 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge cererea de revizuire pentru considerentele arătate în continuare.

Revizuentul a formulat cererea de revizuire invocând cazul reglementat de art. 322 pct. 10 din C. proc. civ., conform cărora:

"Art. 322. - Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:

Potrivit dispozițiilor art. 326 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază".

Din analiza prevederilor art. 322 pct. 10 din C. proc. civ., se observă că acest caz de revizuire are în vedere ipoteza în care Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în cauza în care este formulată cererea de revizuire.

Decizia atacată cu revizuire a fost pronunțată la data de 22.02.2012, iar decizia Curții Constituționale prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a fost publicată ulterior, la data de 4 aprilie 2017.

Susținerile revizuentului întemeiate pe Decizia Curții Constituționale nr. 225 din 4.04.2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 22 iunie 2017, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate în Dosarul nr. x/2015 al Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și s-a constatat că sintagma "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei" de avocat din cuprinsul art. 14 lit. a) (fost art. 13 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, este neconstituțională, nu pot fi primite, întrucât excepția de neconstituționalitate a fost invocată într-un alt litigiu decât cel în care a fost pronunțată decizia atacată cu revizuire, nefiind întrunite cerințele prevăzute de art. 322 pct. 10 din C. proc. civ.

De asemenea, se mai reține că, pe parcursul judecării cererii, nu a fost invocată, nici de părți, nici de instanță, din oficiu, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale constatate ca neconstituționale prin Decizia pronunțată de Curtea Constituțională și, în consecință, nici nu a fost admisă sau respinsă vreo cerere de sesizare a Curții Constituționale cu analiza respectivei excepții.

Înalta Curte constată că, de fapt, prin invocarea formală a dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 10 C. proc. civ., raportat la Decizia nr. 225 din 4 aprilie 2017, pronunțată de Curtea Constituțională, revizuentul invocă nemulțumirea sa referitoare la modul în care a fost analizată cererea de recurs, în încercarea de a provoca o nouă rejudecare a cauzei.

Astfel, prin raportare la aspectele mai sus-menționate, se reține că cererea de revizuire promovată în cauză este nefondată, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 10 din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 920 din 22 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

II. Asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, petentul A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale, cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 punctul 10 din vechiul C. proc. civ. și ale art. 509 alin. (1) pct. 11 din Legea nr. 134/2010 privind Noul C. proc. civ.

În opinia petentului, atât vechea formulare a acestui motiv de revizuire, cât și cea preluată de Noul C. proc. civ., contravine următoarelor dispoziții din Constituția României:

Art. 147 alin. (1) potrivit cărora " dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare."constatate" (și nu "declarate" s.n.) ca fiind neconstituționale, își încetează efectele." . Sub acest aspect, atât art. 322 pct. 10 C. proc. civ. (1865), cât și art. 509 alin. (1) pct. 11 Noul C. proc. civ., "denaturează prerogativele Curții Constituționale în domeniul controlului de constituționalitate pe calea excepției de neconstituționalitate întrucât Curtea ca legislator negativ nu declară, ci "constată" neconstituționalitatea, care preexista deciziei instanței de contencios constituțional (în acest sens, a se vedea, I. Deleanu, "Tratat de procedură civilă", vol. II, Universul Juridic, 2013, p. 371); or, prin formularea "declarând neconstituțională", rezultă că "neconstituționalitatea textului" ar subzista doar de la data adoptării ori publicării deciziei și nu de la data adoptării prevederii constatate neconstituțională.

Art. 147 alin. (4) conform cărora "de la data publicării, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii." textul consacră efectul "erga omnes" al deciziilor Curții și nu limitate doar la părțile din procesul în cadrul căruia a fost ridicată excepția ("în acea cauză"ori "inter partes"), la părțile care au invocat excepția în alte cauze și excepția a fost respinsă, ori la părțile care nu au invocat excepția, iar efectele injuste ale neconstituționalității respectivei prevederii au fost determinante în adoptarea de către instanțele de drept comun a unor hotărâri nelegale. Efectul "erga omnes" al deciziei Curții, rezultă și din dispozițiile alin. (1) al art. 147, potrivit cărora dispozițiile din legile și ordonanțele constatate neconstituționale "își încetează efectele." iar aceste efecte încetează ori trebuie să înceteze nu numai pentru părțile din "acea cauză" în care excepția a fost invocată.

Petentul mai arată că dispozițiile textului menționat contravin și altor dispoziții din Constituția României, după cum urmează:

- art. 124 alin. (2), conform cărora "justiția este .imparțială și egală pentru toți": or, recunoscând caracterul neconstituțional al unei dispoziții legale și implicit posibilitatea juridica de a solicita retractarea unei hotărâri nedrepte doar părții care a invocat excepția, nu mai poate fi vorba nici de "imparțialitatea justiției" și nici de "egalitatea cetățenilor în fața justiției".

- art. 16 alin. (1), alin. (2), care consacră, deopotrivă, atât "principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice", cât și "principiul nediscriminării": a accepta că de abrogarea implicită a unei prevederi declarate neconstituțională profită ori poate beneficia doar partea care a invocat excepția, presupune "eo ipso" un "privilegiu" acordat acestei părți, cu consecința "discriminării" părților din alte litigii care continuă să nu aibă posibilitatea vreunui alt remediu procesual al unei soluții injuste;

- art. 21 alin. (1)-(3) care consacră accesul liber la justiție a oricărei persoane pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime și "nici o lege" nu poate îngrădi exercitarea acestui drept; consacră "dreptul părților" la un proces echitabil;

- art. 53 alin. (1), alin. (2), potrivit cărora "exercițiul unor drepturi poate fi restrâns" numai în condițiile prevăzute în mod cumulativ de acest text:

adică "numai prin lege" și " numai dacă se impune, după caz, pentru motivele menționate în alin. (1); măsura restrângerii trebuie să fie aplicată în mod "nediscriminatoriu" și "fără a aduce atingere existenței dreptului.".

În condițiile în care posibilitatea exercitării caii de atac a revizuirii unei hotărâri judecătorești pe acest motiv, este recunoscută doar părților care au invocat decizia de constituționalitate a unei prevederi declarate neconstituționale, nu și altor părți care justifică un interes în reformarea hotărârii adoptate în temeiul acestor prevederi, petentul consideră că suntem în prezența atât a "restrângerii nejustificate a dreptului" cât și a "'atingerii existenței dreptului".

Intimata Uniunea Națională a Barourilor din România, prin punctul de vedere formulat, a solicitat respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă.

Intimatul Baroul Bistrița Năsăud, față de ridicarea excepției de neconstituționalitate a art. 509 alin. (1) pct. 11 noul C. proc. civ., arată că, în mod indubitabil, prevederile legale vizate de această excepție sunt străine de prezenta procedură, aceasta fiind guvernată de dispozițiile vechiul C. proc. civ., astfel că se impune respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții constituționale privitor la dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 11 noul C. proc. civ.

Față de ridicarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 10 C. proc. civ., intimatul consideră că se impune sesizarea instanței de control constituțional.

Analizând admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate invocată, Înalta Curte constată că excepția este admisibilă, în cauză fiind îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Cu toate că petentul solicită sesizarea Curții Constituționale și în legătură cu prevederile art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea nu sunt incidente pricinii, astfel că instanța se va pronunța numai asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 punctul 10 din vechiul C. proc. civ.

Înalta Curte are în vedere că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ:

- excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial;

- excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

- norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței.

Astfel se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Înalta Curte constată că înainte de a sesiza Curtea Constituțională, instanța trebuie să analizeze dacă excepția îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, printre acestea regăsindu-se și condiția ca dispoziția din lege sau ordonanță criticată pe motiv de neconstituționalitate, să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

Înalta Curte constată că partea care pretinde încălcarea legii fundamentale, trebuie să argumenteze legătura cu cauza a dispozițiilor normative criticate, întrucât doar în ipoteza existenței acestei legături, neconstituționalitatea ar determina soluția ce urmează a fi pronunțată de instanța de judecată.

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că în cauză este îndeplinită cerința legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 10 C. proc. civ., fiind întrunite și cerințele indicate de art. 29 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, deoarece, pe de o parte, excepția de neconstituționalitate a fost invocată la cererea revizuentului și, pe de altă parte, nu s-a pronunțat, anterior, o decizie a Curții Constituționale de constatare a neconstituționalității prevederilor legale criticate de petent ca fiind neconforme cu legea fundamentală.

Opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată, este în sensul că aceasta este neîntemeiată și că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 322 pct. 10 C. proc. civ. conform cărora:

"Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: (…) 10. dacă, după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea, ordonanța ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță care a făcut obiectul acelei excepții ori alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare".

Înalta Curte, văzând prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, opinează în sensul că prevederile legale vizate de excepție nu încalcă dispozițiile constituționale indicate de autorul excepției.

În concluzie, opinia Înaltei Curți este aceea că prevederile legale criticate nu încalcă dispozițiile constituționale menționate, iar excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Prin urmare, având în vedere considerentele arătate, constatând ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (4) din acest act normativ, Înalta Curte va admite cererea și, pe cale de consecință, va sesiza Curtea Constituțională pentru a decide asupra excepției invocate.

În consecință, pentru considerentele arătate, instanța va admite cererea de sesizare a Curții Constituționale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 punctul 10 din vechiul C. proc. civ.

Respinge cererea de revizuire formulată de A. împotriva Deciziei nr. 920 din 22 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2017.