ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3028/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 25

ianuarie 2007 reclamanta T.R. a chemat în judecată Baroul București și U.N.B.R.,

solicitând anularea deciziilor nr. 2421 din 29 mai 2006 și respectiv nr. 160

din 8 septembrie 2006 și obligarea pârâților la plata sumei de 5.000 Euro

despăgubiri.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat

că a funcționat ca avocat stagiar în Baroul București, începând cu 15 iulie

2000 și până la 20 decembrie 2001, când activitatea sa a fost suspendată,

urmare a punerii în mișcare a acțiunii penale pentru săvârșirea infracțiunii de

trafic de influență.

Reclamanta a precizat că refuzul

pârâților de a ridica măsura suspendării, este nelegal, deciziile contestate

încălcând flagrant prevederile Legii nr. 51/1995 republicată și ale Statutului

profesiei de avocat privind procedura de urmat în cazul luării unei măsuri

disciplinare.

Prin sentința civilă nr. 2843 din 8

noiembrie 2006 Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că față de condamnarea reclamantei pentru o faptă prevăzută

de legea penală care a face nedemnă de a exercita profesia, calitatea acesteia

de avocat a încetat, conform art. 26 lit. d) și art. 13 lit. a) din Legea nr. 51/1995.

Împotriva sentinței a declarat recurs

reclamanta T.R., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, reclamanta a învederat că

instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a acordat mai mult

decât s-a cerut, reținând încetarea calității de avocat, deși deciziile

contestate se referă la menținerea stării de suspendare a exercitării profesiei

și nu la radierea din activitate.

S-a mai arătat că instanța a încălcat

formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C.

proc. civ., constatând că excepțiile invocate prin acțiune constituie doar o

apărare în susținerea cererii.

Reclamanta a mai invocat nelegalitatea

sentinței, instanța neanalizând conținutul deciziilor atacate prin care s-a

dispus menținerea suspendării pe o perioadă nedeterminată în timp și neținând

cont de faptul că, în realitate, a fost aplicată o sancțiune disciplinară,

dispusă de un organ necompetent și că nu există o hotărâre de radiere din

profesie și care să constate încetarea calității de avocat, astfel cum impun

prevederile art. 58 alin. (2) din statut.

Analizând actele și lucrările dosarului

în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi

respins ca atare.

Astfel, prin decizia nr. 2421 din 29 mai

2006 Baroul București a respins cererea reclamantei de încetare a măsurii

suspendării din profesia de avocat, contestația formulată ulterior fiind

respinsă de Consiliul U.N.B.R. prin decizia nr. 160 din 8 septembrie 2006.

Ambele acte administrative au invocat

condamnarea reclamantei la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de

trafic de influență, pedeapsă executată, prin sentința penală nr. 584 din 18

iunie 2003 a Tribunalului București, definitivă, reținând că faptele comise au

fost de natură să aducă atingere prestigiului profesiei și constituie un caz de

nedemnitate ce atrage încetarea calității de avocat.

În mod justificat, instanța de fond a

reținut că solicitarea reclamantei de ridicare a măsurii suspendării calității

de avocat este neîntemeiată, operând încetarea de drept a acestei calități, în

conformitate cu prevederile art. 26 lit. d) cu referire la art. 13 lit. a) din

Legea nr. 51/1995 republicată.

Referitor la acest aspect, Curtea reține

că nu prezintă relevanță faptul că Baroul București nu a emis, potrivit art. 58

alin. (2) din Statutul profesiei de avocat, decizie prin care să constate încetarea

calității și să se dispună radierea, această formalitate nefiind cerută ad validitatem,

cât timp Legea nr. 51/1995 nu lasă la latitudinea organelor de conducere ale

avocaților să dispună măsura încetării, art. 26 prevăzând imperativ încetarea

calității de avocat, între altele și în cazul condamnării definitive pentru o

faptă prevăzută de legea penală, de natură să aducă atingere prestigiului

profesiei, care îl face nedemn de a fi avocat.

În raport de situația de fapt corect

stabilită, nu este relevant nici faptul că, respingând solicitarea reclamantei

de ridicare a suspendării, Baroul București a menținut această măsură, decizia

nefiind de natură a produce vreo vătămare a drepturilor reclamantei prevăzute

de lege, în condițiile în care calitatea acesteia de avocat a încetat de drept.

Astfel fiind, apar ca neîntemeiate

criticile privind depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, acordarea ceea

ce nu s-a cerut ori neanalizarea conținutului deciziilor contestate, instanța

respingând acțiunea prin invocarea temeiului de drept corect, art. 26 lit. d)

cu referire la art. 13 lit. a) din Legea nr. 51/1995.

Susținerea reclamantei că, în realitate,

i s-a aplicat o sancțiune disciplinară de către un organ necompetent și cu

depășirea termenului legal este de asemenea nefondată, în cauză nefiind vorba

despre săvârșirea unei abateri disciplinare, reclamanta fiind cercetată penal, împrejurare

ce a determinat măsura suspendării, și ulterior condamnată definitiv pentru

fapte comise în legătură cu exercitarea profesiei de avocat.

În raport de cele expuse mai sus, Curtea

va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de T.R.

împotriva sentinței civile nr. 651 din 28 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la 1.000 lei cheltuieli

de judecată către Baroul București.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13

iunie 2007.