Decizia nr. 4803/2013 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 10999/2/2009 — recurs

Anularea în totalitate a Deciziei nr. 661/2009 a Consiliului UNBR, cât și a actelor și operațiunilor administrative în legătura cu aceasta;

Anularea în totalitate a Deciziei nr. 29/2009 a Consiliului Baroului Vaslui, cât și anularea actelor și operațiunilor administrative efectuate în temeiul acesteia - raportul întocmit de consilierul T.C. la 6 mai 2009 "privind cererea de reprimire în profesia de avocat" formulată de d-ra M.V. cerere întregită succesiv până la data de 03 aprilie 2009 "reclamațiile comunicate de către Baroul Prahova referitoare la comportamentul față de avocații respectivului barou, cât timp aceasta a funcționat ca judecător".

Anularea în totalitate a Deciziei nr. 30/2009 a Consiliului Baroului Vaslui - Baroul Vaslui;

Anularea în totalitate a Deciziei nr. 31/2009 a Consiliului Baroului Vaslui - Baroul Vaslui, prin care cererea întregită succesiv a fost respinsă ca inadmisibilă. Încălcarea principiului neretroactivității efectele actelor administrative. Decizia nr. 30/2009 a Consiliului Baroului Vaslui, emisă în aceeași zi, de încetare a calității de avocat pentru cazul de nedemnitate din O.U.G. nr. 159/2008 - neconstituțională, de "săvârșire de abuzuri împotriva profesiei de avocat" aplicată cu efecte retroactive, de ambii pârâți, cererea fiind considerată ca formulată de un avocat. Cererea a fost verificată pe fond prin cercetări, investigații, înscrisuri, audieri, "anchetă" etc. de pârâți, cu încălcarea dreptului la apărare;

Recunoașterea dreptului vătămat, a interesului legitim privind încetarea stării incompatibilității prevăzut de art. 14 lit. a), implicit a încetării suspendării calității de avocat potrivit art. 27 lit. a) din Legea nr. 51/1995 și a încetării suspendării exercițiului profesiei de avocat potrivit art. 49 lit. a) din Statutul profesiei de avocat, stare de incompatibilitate înscrisă în Tabloul Avocaților Incompatibili din Baroul Vaslui la 17 ianuarie 2008 prin Decizia nr. 47 a Consiliului Baroului Vaslui;

Recunoașterea dreptului vătămat, a interesului legitim privind reînscrierea pe Tabloul Avocaților cu drept de exercitare a profesiei de avocat - avocat definitiv, pentru exercitarea profesiei de avocat, potrivit art. 24 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 51/1995 începând cu 18 mai 2009, data comunicării deciziilor;

Recunoașterea calității de avocat definitiv potrivit art. 19 din Legea nr. 51/1995, recunoașterea dreptului de a fi înscrisă în Tabloul Avocaților - avocați definitivi, potrivit art. 23 din Legea nr. 51/1995;

Neaflându-se în caz de nedemnitate, a dreptului de demnitate vătămat prin actele administrative indicate, a dreptului la demnitatea profesiei de avocat prevăzută de art. (1) alin. (3) din Constituție și Legea nr. 51/1995;

Recunoașterea dreptului la vechime în profesia de avocat definitiv, începând cu 18 mai 2009 și în continuare până la comunicarea deciziei de reînscriere în Tabloul Avocaților cu drept de exercitare a profesiei de avocat, cu efectuarea actelor administrative prevăzute de Legea nr. 51/1995 și Statut - avocat definitiv, drept recunoscut de Codul Muncii, Legea nr. 51/1995 și Statutul profesiei de avocat; obligarea pârâților de a se efectua mențiunile legale la Casa de Asigurări a avocaților, potrivit art. 63 lit. r) din Legea nr. 51/1995, art. 304, 306, 307 din Statutul profesiei de avocat;

Obligarea pârâților Consiliului Baroului Vaslui - Baroul Vaslui de a ridica starea de incompatibilitate, ca urmare a încetării stării de incompatibilitate, prevăzută de art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, implicit a încetării suspendării calității de avocat și a încetării suspendării exercițiului profesiei de avocat (art. 27 lit. a) din Legea nr. 51/1995, privind profesia de avocat și art. 49 lit. a) din Statut) - potrivit atribuțiilor stabilite de art. 53 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 51/1995, cât și actele, operațiunile legale legate de aceasta;

Obligarea pârâtului Consiliul Baroul Vaslui - Baroul Vaslui de a emite decizia de reînscriere pe Tabloul Avocaților cu drept de exercitare a profesiei de avocat - avocat definitiv, cât și a celorlalte acte, operațiuni administrative prevăzute de lege și statut, potrivit art. 24 alin. (1) teza a II-a, art. 53 alin. (2) lit. a), Legea nr. 51/1995 și Statut, începând cu 18 mai 2009, data comunicării Deciziilor nr. 30/2009 și nr. 31/2009 ale Consiliului Baroului Vaslui. Obligarea pârâților de a reactualiza lunar reînscrierea și înscrierea sa în Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei de avocat, tablou care se comunică lunar UNBR, potrivit art. 44 alin. (6) din Statutul profesiei de avocat și Legea nr. 51/1995; 11.A. Obligarea Baroului Vaslui și Consiliului Baroului Vaslui de a îndeplini înscrierea anuală în Tabloul avocaților definitivi în continuare, cât și celelalte acte, operațiuni administrative prevăzute de lege și statut, anularea mențiunilor privind radierea din Tablourile aflate în evidența sa și înregistrate la UNBR, cu datele și respectarea dispozițiilor prev. de art. 23 din Legea nr. 51/1995, privind profesia de avocat. B. Obligarea UNBR - Consiliul UNBR de anulare a mențiunilor privind radierea din Tablourile avocaților prevăzute de Legea nr. 51/1995 și Statut, înregistrate lunar și anual la UNBR și de reînscriere în toate Tablourile, cu efectuarea operațiunilor, actelor administrative legale în toate Tablourile pe care le are în evidența sa, cu respectarea dispozițiilor legale, prevăzute de Legea nr. 51/1995 și Statutul profesiei de avocat.

Obligarea pârâților, în solidar potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 actualizată, la plata despăgubirilor materiale și morale, cuprinzând costuri și cheltuieli: a. daune materiale în cuantum de 32.150 RON/an, până la data comunicării deciziei de reînscriere în Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei de avocat ca avocat definitiv; b. daune morale în cuantum ce va fi apreciat de instanța de judecată, estimativ 5.000 de euro/an; c. daune cu titlu de costuri și cheltuieli în cuantum de 1.000 de euro - cheltuieli cu ocazia procedurilor efectuate de autoritatea administrativă profesiei de avocat. Totodată, a solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, următoarele: A susținut examenul de definitivare în avocatură, iar prin Decizia nr. 31 din 17 decembrie 1984 a Colegiului de Avocați Vaslui, a fost înscrisă pe Tabloul avocaților definitivi cu drept de exercitare a profesiei de avocat. Profesia de avocat a exercitat-o fără întrerupere în cadrul Baroului Vaslui, în perioada 24 ianuarie 1983 - 16 ianuarie 2008 (Adeverința nr. 33 din 25 ianuarie 2008, emisă de Baroul Vaslui), perioadă în care a fost înscrisă pe Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei de avocat. Prin Hotărârea nr. 826 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M, s-a propus Președintelui României numirea în funcția de judecător la Judecătoria Vălenii de Munte, jud. Prahova, iar prin decretul Președintelui României nr. 176, publicat în M. Of. nr. 37 din 17 ianuarie 2008, a fost numită în funcția de judecător, intervenind astfel cazul de incompatibilitate prev. de art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995. Potrivit legii, reclamanta a arătat că a formulat cererea nr. 18 din 18 ianuarie 2008, prin care a solicitat trecerea din Tabloul avocaților definitivi cu drept de exercitare a profesiei de avocat pe Tabloul avocaților incompatibili, deoarece a fost numită judecător, stare de incompatibilitate care a încetat prin publicarea în M. Of. nr. 44 din 26 ianuarie 2009 a Decretului Președintelui României nr. 45 din 20 ianuarie 2009, de eliberare din funcție, prin pensionare. Reclamanta s-a adresat Baroului Vaslui cu trei cereri, prin care a solicitat reînscrierea pe Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei de avocat ca urmare a încetării incompatibilității, prin trecerea din Tabloul avocaților incompatibili din nou pe Tabloul avocaților definitivi cu drept de exercitare a profesiei de avocat, declarând pe propria răspundere demnitatea profesiei de avocat, cerând menținerea activității în cadrul cabinetului individual. În motivarea cererilor precizătoare și completatoare, reclamanta a adăugat, ca argument de nelegalitate a deciziilor contestate, și declararea ca neconstituțională în întregime a O.U.G. nr. 159/2008, publicată în M. Of. al României nr. 172 din 26 noiembrie 2008, prin Decizia Curții Constituționale nr. 109/2010, publicată în M. Of. al României nr. 175 din 18 martie 2010, iar ca temei juridic nou art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004. Reclamanta a susținut că în mod nelegal și netemeinic au fost respinse cererile sale de către pârâți prin actele administrative atacate, care au apreciat că, urmare a verificărilor efectuate, "se găsește în cazul de nedemnitate prevăzut de art. 13 alin. (1) lit. "b" din Legea nr. 51/1995 așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 159/2008, în sensul că a săvârșit abuzuri împotriva profesiei de avocat", dispunând încetarea calității sale de avocat, urmând a se proceda la radierea sa din tabloul avocaților. Ca o consecință, a arătat reclamanta că s-a respins ca inadmisibilă cererea sa de reînscriere în tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, întrucât nu mai deținea calitatea de avocat, calitate ce a încetat ca urmare a constatării nedemnității. Reclamanta a arătat că împotriva celor trei Decizii nr. 29 din data de 10 aprilie 2009, 30 și 31 din 07 mai 2009 ale Consiliului Baroului Vaslui formulat contestație, iar prin Decizia nr. 661 din data de 10 octombrie 2009, Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România a respins ca neîntemeiată această contestație, menținând deciziile contestate ca legale și temeinice. În consecință, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, modificată și precizată, pentru motivele dezvoltate pe larg în cererile formulate. Prin întâmpinare, pârâtul Baroul Vaslui a invocat excepția de necompetență materială a instanței și excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 81/2010 pentru respingerea O.U.G. nr. 159/2008 privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995, întrucât contravine dispozițiilor art. 1 alin. (2), respectiv art. 147 alin. (4) teza a II-a din actul fundamental, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii. Pârâtul Baroul București a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, ca neîntemeiată. Prin încheierea de ședința din data de 1 noiembrie 2010 prima instanță a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a Legii nr. 81/2010 de respingere a O.U.G. nr. 159/2008, ca lipsită de interes, iar prin încheierea de ședință din data de 08 noiembrie 2010 a respins excepția necompetenței materiale invocată de către pârâtul Baroul Vaslui. Prin Sentința nr. 1.174 din 16 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantă, astfel cum a fost completată și precizată ulterior, potrivit Încheierii din 08 septembrie 2010, a dispus anularea Deciziei nr. 661/2009 emisă de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, a Deciziei nr. 29/2009 emisă de Consiliul Baroului Vaslui, a Deciziei nr. 30/2009 emisă de Consiliul Baroului Vaslui și a Deciziei nr. 31/2009 emisă de Consiliul Baroului Vaslui, recunoscând reclamantei încetarea stării de incompatibilitate, încetarea suspendării calității de avocat și încetarea suspendării exercițiului profesiei de avocat, precum și dreptul la reînscrierea pe Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei ca avocat definitiv și dreptul la vechime în profesia de avocat ca avocat definitiv, începând cu data de 18 mai 2009. Prin aceeași sentință, a obligat pârâtul Consiliul Baroului Vaslui să constate încetarea stării de incompatibilitate, încetarea suspendării calității de avocat și încetarea suspendării exercițiului profesiei de avocat în privința reclamantei și să emită decizia de reînscriere a reclamantei pe Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei de avocat ca avocat definitiv începând cu data de 18 mai 2009; a obligat pârâții să anuleze mențiunile referitoare la radierea reclamantei de pe tablourile avocaților aflate în evidența lor. Totodată, a respins capetele de cerere referitoare la obligarea pârâților la reactualizarea lunară a înscrierii sale în tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei ca avocat definitiv și la înscrierea sa anuală în tabloul avocaților definitivi, ca prematur formulate, precum și cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata despăgubirilor materiale și morale, ca neîntemeiată, și a admis, în parte, cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată și obligă pârâții în solidar la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Reclamanta a fost înscrisă ca avocat stagiar în BCAJ Bîrlad începând cu data de 24 ianuarie 1983, potrivit Deciziei nr. 3 din 3 ianuarie 1983 a Colegiului de avocați al județului Vaslui, ulterior, prin Decizia nr. 31 din 17 decembrie 1984 a Colegiului de avocați al județului Vaslui fiind trecută pe tabelul avocaților definitivi începând cu data de 8 decembrie 1984, de la acea dată exercitând profesia de avocat definitiv în cadrul pârâtului Baroul Vaslui până la data de 17 ianuarie 2008, când a fost numită în funcția de judecător la Judecătoria Vălenii de Munte, prin Decretul Președintelui României nr. 176 din 14 ianuarie 2008, ca urmare a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 826 din 28 noiembrie 2007. La cererea reclamantei, înregistrată sub nr. 18 la data de 18 ianuarie 2008 la Baroul Vaslui, Consiliul Baroului Vaslui a decis suspendarea reclamantei din profesia de avocat și trecerea sa pe Tabelul avocaților incompatibili din cadrul Baroului Vaslui începând cu data de 17 ianuarie 2008 . Prin Cererea nr. 531 din 22 decembrie 2008, reclamanta a solicitat Consiliului Baroului Vaslui reînscrierea în Tabloul avocaților activi compatibili începând cu data de 1 februarie 2009, ca urmare a eliberării din funcția de judecător prin pensionare, prin Decretul Președintelui României nr. 45 din 20 ianuarie 2009, publicat în M. Of. nr. 44 din 26 ianuarie 2009. Din considerentele deciziilor nr. 30 - 31 din data de 07 mai 2009 ale Consiliului Baroului Vaslui, reunite într-un singur înscris (instrumentum), prima instanță a reținut că în cadrul procedurii declanșate ca urmare a Cererii nr. 531 din 22 decembrie 2008 și în baza înscrisurilor depuse și relațiilor solicitate, "în considerarea sesizării remise de către Baroul Prahova și a elementelor oferite de către d-ra M.V. în susținerea cererii sale, prin Decizia nr. 29 din 10 aprilie 2009, Consiliul Baroului dispune desemnarea de avocați raportori în vederea efectuării tuturor investigațiilor necesare cu privire la îndeplinirea de către solicitantă a condițiilor legale pentru reprimirea în profesie". Prin Decizia nr. 29 din data de 10 aprilie 2009, Consiliul Baroului Vaslui a decis desemnarea ca avocați raportori a domnilor consilieri Z.L. și T.C. "pentru efectuarea tuturor investigațiilor necesare cu privire la îndeplinirea de către solicitantă a condițiilor legale pentru reprimirea în profesie", având în vedere "- cererea de reprimire în profesia de avocat formulată de domnișoara M.V. și înregistrată cu nr. 531 din 22 decembrie 2008, cerere întregită succesiv până la data de 03 aprilie 2009 cu înscrisuri impuse de art. 15 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat; - reclamațiile comunicate de către Baroul Prahova referitoare la comportamentul față de avocații respectivului barou cât timp aceasta a funcționat ca judecător", aplicându-se în drept dispozițiile art. 27 alin. (1) raportat la art. 18 și 19 din Statutul profesiei de avocat. De asemenea, din considerentele Deciziilor nr. 30 - 31 din data de 07 mai 2009 ale Consiliului Baroului Vaslui, prima instanță a reținut că pârâtul a apreciat că "soluționarea cererii de reînscriere pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei este subiacentă verificării condițiilor de demnitate pentru exercitarea acesteia astfel încât are prioritate această din urmă învestire". Astfel, ca urmare a verificărilor efectuate, pe baza Raportului de activitate al consilierului Ț.C., prin Decizia nr. 30 din data de 07 mai 2009, Consiliul Baroului Vaslui a constatat că reclamanta "se găsește în cazul de nedemnitate prevăzut de art. 13 alin. (1) lit. "b" din Legea nr. 51/1995 așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 159/2008, în sensul că a săvârșit abuzuri împotriva profesiei de avocat" (art. 1 alin. (1)), decizând "cu data prezentei decizii încetează calitatea de avocat a d-rei M.V. urmând a se proceda la radierea sa din tabloul avocaților" (art. 1 alin. (2)). Prin Decizia nr. 31 din data de 07 mai 2009, Consiliul Baroului Vaslui a respins ca inadmisibilă cererea reclamantei de reînscriere în tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, ca o consecință a faptului că petenta nu mai deținea calitatea de avocat, calitate ce a încetat ca urmare a constatării nedemnității. Împotriva celor trei decizii mai sus menționate reclamanta a formulat contestație, înregistrată la Uniunea Națională a Barourilor din România sub nr. 831 din 22 aprilie 2009, iar prin Decizia nr. 661 din data de 10 octombrie 2009, Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România a respins ca neîntemeiată contestația formulată, constatând că deciziile contestate sunt legale și temeinice, faptele fiind suficient de grave pentru a justifica soluția dată. Prima instanță a reținut că dispozițiile legale care reglementau dreptul invocat de către reclamantă de reînscriere a sa pe Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, erau prevăzute la data formulării cererii în Legea nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 113 din 6 martie 2001, cu modificările și completările ulterioare, publicate în M. Of. al României, Partea I, până la 8 decembrie 2008. Ultimele fiind cele aduse prin O.U.G. nr. 159 din 12 noiembrie 2008 privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 792 din 26 noiembrie 2008. Cadrul normativ care reglementează profesia de avocat se completează cu Statutul profesiei de avocat, adoptat de Uniunea Națională a Barourilor din România și publicat în M. Of. nr. 45 din 13 ianuarie 2005, astfel cum a fost modificat prin Hotărâre nr. 10 din 30 iunie 2007 pentru modificarea și completarea Statutului profesiei de avocat, publicată în M. Of. nr. 511 din 31 iulie 2007, act cu caracter de reglementare adoptat de Congresul avocaților, potrivit dispozițiilor art. 61 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 51/1995 în forma în vigoare la data de referință stabilită. Prima instanță a reținut că față de dispozițiilor art. 27 lit. a) din Legea nr. 51/1995 în forma în vigoare la data de referință astfel stabilită, "Calitatea de avocat este suspendată: a) în caz de incompatibilitate;" iar art. 24 alin. (1) reglementează procedura de trecere a avocaților aflați în stare de incompatibilitate a căror calitate este suspendată pe tabloul avocaților incompatibili, precum și procedura de reînscriere pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei: "(1) Consiliul baroului emite decizii de trecere pe tabloul avocaților incompatibili, la cerere sau din oficiu, iar reînscrierea pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei se face numai la cerere, după încetarea stării de incompatibilitate." Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, verificarea cazurilor de nedemnitate are loc atât la primirea în profesia de avocat, cât și pe întreaga durată a exercitării acesteia, verificare obligatorie în raport de prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 51/1995. Prima instanță a reținut însă că declanșarea acestei proceduri a avut în vedere cazul de nedemnitate reglementat de dispozițiile art. 13 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 51/1995 în forma în vigoare la data formulării cererii, caz de nedemnitate introdus prin O.U.G. nr. 159 din 12 noiembrie 2008 privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, publicată în M. Of. al României nr. 792 din 26 noiembrie 2008, declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 109 din 9 februarie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 159/2008 privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, publicată în M. Of. al României nr. 175 din data de 18 martie 2010 și respinsă ulterior prin Legea nr. 81 din 6 mai 2010 pentru respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 159/2008 privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, publicată în M. Of. al României nr. 300 din 10 mai 2010. Astfel, dispozițiile art. 13 din Legea nr. 51/1995 în forma în vigoare anterior publicării O.U.G. nr. 159 din 12 noiembrie 2008, prevedeau că: "Este nedemn de a fi avocat: a) cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei; b) cel care a săvârșit abuzuri prin care au fost încălcate drepturi și libertăți fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească; c) cel căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicției de a exercita profesia, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească sau disciplinară; d) falitul fraudulos, chiar reabilitat. Prin O.U.G. nr. 159 din 12 noiembrie 2008 privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, publicată în M. Of. al României nr. 792 din 26 noiembrie 2008 s-a prevăzut, la pct. 5: "5. La articolul 13, litera b) se modifică și va avea următorul cuprins: "b) cel care a săvârșit abuzuri prin care au fost încălcate drepturi și libertăți fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească, sau a săvârșit abuzuri împotriva profesiei de avocat, stabilite prin procedura prevăzută în Statutul profesiei de avocat.", fiind adăugat un nou caz de nedemnitate, ce se constituie în teza a II-a a lit. b) a art. 13, referitor la săvârșirea de abuzuri împotriva profesiei de avocat, stabilite prin procedura prevăzută în Statutul profesiei de avocat. Astfel, art. 13 din Legea nr. 51/1995 avea, la data formulării cererii, următorul conținut: "Este nedemn de a fi avocat: a) cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei; b) cel care a săvârșit abuzuri prin care au fost încălcate drepturi și libertăți fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească, sau a săvârșit abuzuri împotriva profesiei de avocat, stabilite prin procedura prevăzută în Statutul profesiei de avocat; c) cel căruia i s-a aplicat pedeapsa interdicției de a exercita profesia, pe durata stabilită prin hotărâre judecătorească sau disciplinară; d) falitul fraudulos, chiar reabilitat." În speță, pârâții nu au contestat existența temporară a reglementării cazului de nedemnitate prevăzut de art. 13 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 51/1995, ci au apreciat doar că, date fiind motivele pentru care O.U.G. nr. 159 din 12 noiembrie 2008 a fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 109 din 9 februarie 2010, de ordin formal, extrinsec, se impune a se da eficiență dispozițiilor legale ce au stat la baza declanșării procedurii de verificare și constatare a nedemnității pe durata activității acestora, până la intervenirea efectului lor suspensiv, prin publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 109 din 9 februarie 2010 în M. Of. la data de 18 martie 2010 și încetarea activității normei la expirarea celor 45 de zile de suspendare de drept, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4), teza a II-a din Constituția României. În cauză, prima instanță a avut în vedere dispozițiilor art. 147 alin. (1) și (4) din Constituția României revizuită, reținând: Pe de o parte, art. 147 alin. (4) din Constituție impune și instanțelor judecătorești soluțiile adoptate de Curtea Constituțională prin care au fost declarate ca neconstituționale dispozițiile cuprinse în ordonanțe, indiferent de motivele intrinseci sau extrinseci reținute de către instanța de contencios constituțional, iar art. 9 din Legea nr. 554/2004 instituie dreptul unei persoane vătămate printr-o dispoziție cuprinsă într-o ordonanță de a se adresa instanței de contencios administrativ în situația declarării neconstituționalității respectivei dispoziții, de asemenea indiferent de motivele de neconstituționalitate reținute. Pe de altă parte, dincolo de motivele pentru care O.U.G. nr. 159 din 12 noiembrie 2008 a fost declarată neconstituțională, dispozițiile art. 13 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 51/1995, referitoare la cazul de nedemnitate ce a stat la baza emiterii Deciziilor nr. 29, nr. 30 și nr. 31 ale Consiliului Baroului Vaslui, nu au fost reluate de către actele normative ulterioare de modificare și completare a Legii nr. 51/1995, ceea ce formează convingerea instanței că legiuitorul nu a confirmat niciodată viabilitatea soluției legislative adoptate în procedura de urgență de către Guvern, ca organ legislativ delegat, de introducere a acestui caz de nedemnitate. Legea nr. 270 din 22 decembrie 2010 privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, publicată în M. Of. nr. 872 din 28 decembrie 2010, a modificat art. 13 lit. b) din Legea nr. 51/1995 în modul următor: "b) cel care a săvârșit abuzuri prin care au fost încălcate drepturile și libertățile fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească, sau a săvârșit abateri disciplinare grave, sancționate cu măsura excluderii din profesie, ca sancțiune disciplinară;" (pct. 6 din Legea nr. 270/2010). Ulterior, Legea nr. 51/1995 a fost republicată în temeiul art. VI din Legea nr. 270/2010 privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, în M. Of. al României nr. 98 din 7 februarie 2011, dându-se textelor o nouă renumerotare, art. 13 devenind art. 14, cu același cuprins, iar prin O.U.G. nr. 10 din 9 februarie 2011, publicată în M. Of. al României nr. 113 din 14 februarie 2011 a fost abrogat alin. (8) al art. 39 din Lege, dispozițiile referitoare la cazurile de nedemnitate rămânând neschimbate. Prima instanță a reținut astfel că sunt neîntemeiate argumentele pârâților referitoare la constituționalitatea cazului de nedemnitate reglementat de art. 13 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 51/1995 în forma adoptată prin O.U. G. nr. 159 din 12 noiembrie 2008 și valabilitatea sa ca temei legal al deciziilor atacate, în condițiile în care a fost adoptat de către legiuitorul delegat într-o procedură de urgență care a fost apreciată ca nefiind constituțională și nu a fost niciodată confirmat sau reluat printr-o procedură legislativă valabilă în actul normativ ce constituie cadrul legal aplicabil situației reclamantei. Constatând, astfel, că acest caz de nedemnitate nu a îndeplinit niciodată pe perioada activității normei, cerințele de constituționalitate necesare, prima instanță a apreciat că nici actele administrative întocmite pe baza sa nu îndeplinesc cerința premisă a existenței temeiului legal pentru declanșarea și constatarea nedemnității reclamantei în exercitarea profesiei de avocat, unicul motiv pentru care cererea sa de reînscriere în Tabloul avocaților activi compatibili începând cu data de 1 februarie 2009 a fost respinsă, a fost lipsită de temei legal. Reținând că prin Cererea nr. 531 din 22 decembrie 2008 reclamanta a solicitat Consiliului Baroului Vaslui reînscrierea în Tabloul avocaților activi compatibili începând cu data de 1 februarie 2009, ca urmare a eliberării din funcția de judecător prin pensionare, iar potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, "reînscrierea pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei se face numai la cerere, după încetarea stării de incompatibilitate.", prima instanță a apreciat că se impune recunoașterea încetării stării de incompatibilitate a reclamantei, încetării suspendării calității de avocat și suspendării exercițiului profesiei de avocat, precum și dreptul la reînscrierea pe Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei ca avocat definitiv și dreptul la vechime în profesia de avocat ca avocat definitiv, începând cu data de 18 mai 2009, potrivit cererii reclamantei, instanța fiind ținută de principiul disponibilității în ceea ce privește data recunoașterii drepturilor reclamantei. Prima instanță nu a primit susținerile pârâtului Consiliul Baroului Vaslui referitoare la lipsa cenzurii sale asupra fondului cererii reclamantei de reînscriere pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, care ar face prematură cererea acesteia de obligare la reînscriere, întrucât dispozițiile legale prevăd doar două condiții pentru reînscriere: încetarea stării de incompatibilitate și cererea expresă a titularului, ambele fiind în mod necontestat îndeplinite, motiv pentru care, în condițiile în care din considerentele Deciziilor nr. 30 - 31 și din întreaga documentație depusă la dosar și înscrisurile administrate rezultă că reclamanta îndeplinește toate condițiile legale pentru a fi reînscrisă pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei. Având în vedere dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 51/1995 în forma în vigoare la data pronunțării prezentei sentințe, prima instanță a apreciat că în mod nelegal s-a constatat existența unui caz de nedemnitate în privința reclamantei și s-a dispus încetarea calității sale de avocat, cu consecința radierii de pe tablourile avocaților, caz în care va obliga pârâții să anuleze mențiunile referitoare la radierea reclamantei de pe tablourile avocaților aflate în evidența lor, apreciind că radierea reprezintă o consecință a deciziilor ce urmează a fi anulate. În ceea ce privește capetele de cerere referitoare la obligarea pârâților la reactualizarea lunară a înscrierii sale în tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei ca avocat definitiv și la înscrierea sa anuală în tabloul avocaților definitivi, prima instanță a apreciat că acestea sunt prematur formulate, întrucât astfel de cereri nu au fost adresate anterior pârâților și nu au fost supuse dezbaterii acestora, instanța de contencios administrativ neavând de cenzurat un act administrativ tipic sau atipic, propriu-zis sau asimilat cu un astfel de obiect. Referitor la cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata despăgubirilor materiale, prima instanță a reținut că nu există niciun indiciu că reclamanta ar fi putut realiza venituri similare nivelului încasărilor în ultimul an de activitate, anul 2007, majorate cu 25%, ca urmare a creșterii onorariilor avocaților în anul 2008 și 2009, în cuantum de 32.150 RON/an, prin simpla raportare la activitatea desfășurată în anul 2007, în condițiile în care temeiul juridic al acestor pretenții îl reprezintă un pretins beneficiu nerealizat, iar reclamanta nu a administrat dovezi cu privire la existența unor potențiali clienți cu care ar fi putut încheia contracte care să genereze venituri. Or, simpla vocație a sa la exercitarea profesiei de avocat începând cu data de 18 mai 2009 și existența culpei pârâților în neexercitarea acesteia nu sunt suficiente pentru a determina existența unei pagube certe în cuantumul solicitat. În ceea ce privește daunele morale în cuantum estimativ de 5.000 euro/an solicitate, prima instanță a reținut, de asemenea, că nu se poate reține un abuz din partea pârâților de natură să creeze prejudicii morale reclamantei, având în vedere considerentele pe baza cărora instanța a apreciat că se impune anularea actelor administrative atacate, referitoare la declararea neconstituționalității actului normativ prin care a fost introdus cazul de nedemnitate care a determinat declanșarea întregii proceduri de verificare a demnității, neconstituționalitatea fiind declarată ulterior adoptării deciziilor. În fine, referitor la cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată, prima instanță a avut în vedere soluția de admitere în parte a pretențiilor deduse judecății și o culpă procesuală a pârâților în ceea ce privește declanșarea și parcurgerea acestei faze procesuale. Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanta și pârâții pentru nelegalitate și netemeinicie. Reclamanta-recurentă a formulat recurs și împotriva Încheierilor din 20 ianuarie 2012 și 20 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, încheieri întemeiate pe dispozițiile art. 28 C. proc. civ. Recursurile declarate de părți împotriva Sentinței civile nr. 1.174 din 16 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. 10999/2/2009. Recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva Sentinței civile nr. 1.174 din 16 februarie 2011 se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a legii în ceea ce privește respingerea ca neîntemeiată a cererii de acordare a daunelor materiale și morale și a respingerii ca prematur formulată a cererii de reactualizare a înscrierii în Tabloul Avocaților Definitivi. Se arată că cererea de acordare a daunelor materiale și morale a fost nelegal și netemeinic respinsă în condițiile în care în cauză erau îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 18(3) din Legea nr. 554/2004 și art. 41 din CEDO. Se apreciază că cererea de acordare a daunelor materiale și morale trebuia admisă în considerarea admiterii capetelor principale de acțiune în condițiile în care reclamanta a demonstrat nelegalitatea, iar instanța de fond a anulat Decizia Consiliului UNBR nr. 661/2009 și a Deciziilor nr. 29, 30 și 31 a Baroului Vaslui - Consiliului Baroului Vaslui, iar pe de altă parte daunele materiale și morale solicitate sunt o consecință a actelor nelegale emise de autoritățile pârâte, cu încălcarea vădită a drepturilor reclamantei de a profesa ca avocat definitiv și de a fi înscrisă în Tabloul avocaților definitivi. Se arată că daunele materiale solicitate au fost probate cu note de calcul emise de organul de inspecție fiscală pentru anul de referință 2007, recurenta fiind îndreptățită a primi despăgubiri materiale începând cu data de 18 mai 2009 și până la data reînscrierii sale în Tabloul Avocaților Definitivi cu drept de exercitare a profesiei. În ceea ce privește cererea de acordare a daunelor morale recurenta arată că această cerere este justificată atât din prisma jurisprudenței CEDO cât și în raport cu situația sa concretă ca persoană îndreptățită a profesa ca avocat și căruia i-a fost refuzat nelegal și abuziv acest drept de către pârâți. Iar prin acest refuz abuziv, autoritățile pârâte i-au cauzat reclamantei daune morale fiindu-i afectată imaginea, prestigiul și stare de sănătate. Recurenta invocă jurisprudența CEDO respectiv Cauza Buzescu contra României în ceea ce privește solicitarea acordării daunelor morale. Se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii și a capetelor de acțiune respinse respectiv cererea privind acordarea daunelor materiale și morale și a cererii privind reactualizarea înscrierii în Tabloul Avocaților Definitivi. Se solicită menținerea capetelor de acțiune admise, iar în ceea ce privește recursurile declarate de autoritățile pârâte recurenta-reclamantă prin întâmpinare solicită respingerea recursurilor ca nefondate. La dosar în baza art. 305 C. proc. civ. recurenta-reclamantă a depus acte și mai multe seturi de concluzii scrise. Recursurile declarate împotriva Încheierilor din 20 ianuarie 2012 și 20 februarie 2012 se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a dispozițiilor art. 281 C. proc. civ. în ceea ce privește soluția de admitere în parte a cererii de îndreptare a erorii materiale dispusă prin Încheierea din 20 ianuarie 2012 și de respingere dispusă prin Încheierea din 22 februarie 2012. Recursurile declarate de recurenții-pârâți invocate conform art. 304 1 C. proc. civ. se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. invocându-se în principal aplicarea greșită a dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 51/1995 introdus prin O.U.G. nr. 159 din 12 noiembrie 2009 și a dispozițiilor Deciziei Curții Constituționale nr. 109 din 9 februarie 2010. Se arată că instanța de fond, în mod nelegal și greșit în raport de situația de fapt a dispus anularea deciziilor contestate emise de pârâți. Se apreciază că în cauză, în raport de data emiterii deciziilor, anul 2009, nu erau aplicabile dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 109/2010, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește Decizia nr. 29/2009 se arată că recurenta-reclamantă a renunțat în faza administrativă a soluționării contestației la contestarea Deciziei nr. 29/2009 și în consecință instanța nu mai poate să se pronunțe în sensul anulării. Se solicită admiterea recursurilor în sensul modificării sentinței atacate și respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei-recurente. Recurenta-reclamantă a invocat față de recursurile pârâților excepția lipsei de interes și excepția nulității recursurilor, excepție asupra cărora Curtea se va pronunța în condițiile art. 137(2) C. proc. civ. Curtea va aprecia pentru următoarele considerente că atât excepțiile invocate cât și recursurile declarate împotriva Sentinței civile nr. 1.174 din 16 februarie 2011 și împotriva înscrisurilor din 20 ianuarie 2012 și din 20 februarie 2012 sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare. Excepțiile lipsei de interes și a nulității recursurilor declarate de pârâți, excepție invocată de reclamanta-recurentă și pusă în discuția părților în ședința publică din 19 martie 2013 nu sunt întemeiate. Având în vedere dispozitivul sentinței atacate prin care s-a dispus anularea deciziilor contestate de reclamantă emise de pârâți, aceste autorități ca părți căzute în pretenții justifică interesul formulării recursurilor, în condițiile în care în cauză sentința recurată se încadrează în dispozițiile art. 299(1) C. proc. civ. și a fost pronunțată în condițiile Legii nr. 554/2004. Excepțiile nulității recursului, invocată de reclamanta-recurentă în raport de dispozițiile art. 306(1) C. proc. civ. nu poate fi reținută deoarece în cauză motivele recursurilor declarate de pârâți se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și în cauză sunt aplicabile și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. hotărârea recurată urmând a fi verificată sub toate aspectele. În consecință, în baza art. 137 (1) și (2) C. proc. civ., Curtea va respinge excepțiile invocate de reclamanta-recurentă. Recursurile declarate de recurenta-reclamantă împotriva Sentinței civile nr. 1.174 din 16 februarie 2011 și împotriva Încheierilor din 20 ianuarie 2012 și din 20 februarie 2012 sunt nefondate în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. cu aplicarea greșită a legii. În mod greșit a fost apreciată ca prematur formulate capetele de cerere referitoare la obligarea pârâților la reactualizarea a înscrierii reclamantei în Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei ca avocat definitiv și la înscrierea sa anuală în tabloul avocaților definitivi și respinse ca atare. Nu pot fi reținute susținerile reclamantei din recurs, deoarece aceste cereri nu au caracter subsidiar, cereri principale de anulare a deciziilor contestate, iar față de obiect reclamanta nu are un drept vătămat actual în sensul dispozițiilor art. 2(1) lit. o) din Legea nr. 554/2004, în cazul rămânerii irevocabile a sentinței atacate, ca efect al anulării deciziilor contestate, în mod corect prima instanță a recunoscut încetarea stării de incompatibilitate a reclamantei și a obligat corelativ pe pârâți să emită decizia de reînscriere a reclamantei pe Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei de avocat definitiv începând cu data de 18 mai 2009 și obligarea autorităților de a dispune anularea mențiunilor referitoare la radierea reclamantei de pe tabloul avocaților. În ceea ce privește cererea de acordare a daunelor materiale și morale aceasta în mod corect a fost apreciată ca neîntemeiată și respinsă ca atare în cauză fiind aplicate corect dispozițiile art. 18(3) din Legea nr. 554/2004. Recurenta nu a probat în opinia Curții cu actele noi depuse în recurs, cu certitudine întinderea daunei materiale solicitate, constând în eventuale câștiguri nerealizate din exercitarea profesiei de avocat. Simpla vocație la exercitarea profesiei de avocat începând cu data de 18 mai 2009 nu determină existența unei daune materiale în cuantumul solicitat. În ceea ce privește cererea de acordare a daunelor morale în mod corect aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată. În cauză nu se poate reține un abuz sau un exces de putere în sensul art. 2(1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 din partea autorității pârâte în speță nefiind aplicabilă cauza CEDO Buzescu contra României, invocată de recurentă, aplicarea unor dispoziții legale, în vigoare la data emiterii deciziilor, neputând fi considerată de rea credință. Deciziile contestate au fost anulate ca lipsite de temei legal pe motiv că a fost pronunțată, ulterior emiterii deciziilor Decizia nr. 109 din 9 februarie 1010 a Curții Constituționale prin care s-a constatat pentru motive procedurale, neconstituționalitatea O.U.G. nr. 159 din 12 noiembrie 2008, act normativ care a stat la baza emiterii deciziilor contestate prin care a fost introdus cazul de nedemnitate care a determinat declanșarea întregii proceduri de verificare a demnității. În prezenta cauză Curtea apreciază că anularea deciziilor contestate și recunoașterea dreptului reclamantei de a profesa ca avocat reprezintă o reparație suficientă în ceea ce privește daunele morale solicitate. Recursurile declarate de reclamanta-recurentă împotriva Încheierilor din 20 ianuarie 2012 și respectiv 20 februarie 2012 sunt apreciate de Curte ca nefondate în mod corect fiind aplicate de prima instanță dispozițiile art. 281 C. proc. civ. Prin Încheierea din 20 ianuarie 2012, cererea de îndreptare a erorii materiale a fost admisă în parte în ceea ce privește mențiunile care au reprezentat erori materiale în sensul dispozițiilor art. 281 C. proc. civ., iar în ceea ce privește Încheierea din 20 februarie 2012 cererea reclamantei a fost în mod corect respinsă deoarece cele solicitate de reclamantă nu se încadra în dispozițiile art. 281 C. proc. civ. Cele invocate în motivele de recurs nu sunt întemeiate deoarece privesc aspecte legate de fondul cauzei neputându-se reține existența unor simple erori materiale prevăzute de art. 281 C. proc. civ. Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312(1) și (2) C. proc. civ. va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta menținând ca legale hotărârile contestate. Recursurile declarate de recurenții-pârâți întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. sunt apreciate de Curte ca nefondate pentru următoarele considerente. În cauză nu este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Nu poate fi reținută existența unei motivări contradictorii. Motivarea sentinței atacate justifică soluția de admitere în parte a acțiunii care privește anularea Deciziilor nr. 20/2009, 30/2009 și 31/2009 emise de Baroul Vaslui și Decizia nr. 661/2009 emisă de Consiliul UNBR prin care a fost respinsă contestația recurentei-reclamante. În cauză sentința atacată este motivată în fapt și în drept de natură a justifica soluția recurată, fiind posibilă exercitarea controlului ierarhic pe calea recursului declarat în cauză. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. care privește greșita aplicare a legii nu poate fi reținut. Prima instanță s-a pronunțat cu respectarea principiului disponibilității pe toate actele contestate de recurentă prin cererea de chemare în judecată inclusiv pe Decizia nr. 29/2009 prin care au fost desemnați avocați raportori, deoarece această decizie a fost contestată alături de Deciziile nr. 30 și 31 emise de Baroul Vaslui, iar pe de altă parte prin Decizia nr. 661/2009 a Consiliului UNBR a fost respinsă contestația reclamantei-recurente formulată împotriva tuturor deciziilor. În ceea ce privește pronunțare pe fond, în sensul anulării deciziilor contestate Curtea apreciază că prima instanță a făcut corect aplicarea art. 9 din Legea nr. 554/2004. Faptul că în cauză nu a fost declarată neconstituționalitatea, în concret a dispozițiilor prevăzute de art. 13 din Legea nr. 51/1995, care instituiau cazul de nedemnitate, care a stat la baza emiterii deciziilor ci a întregului act normativ, respectiv O.U.G. nr. 159/2009, nu determină aplicarea greșită a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004. Actul normativ O.U.G. nr. 159/2009 în integralitate, pentru motive procedurale a fost declarat neconstituțional, iar consecința legală este lipa de temei legal a deciziilor contestate și aceasta chiar în condițiile în care, la data emiterii dispozițiilor O.U.G. nr. 159/2009 nu erau declarate neconstituționale. Acesta a fost motivul pentru care, în mod corect prima instanță a respins cererea reclamantei de acordare a daunelor morale. Lipsa de temei legal a deciziilor contestate a făcut inutilă analizarea, pe fond a îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 13 din Legea nr. 51/1995 modificată prin O.U.G. nr. 159/2009. Față de cele expuse mai sus, Curtea apreciază că recursurile declarate de pârâți sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare în baza art. 312(1) și (2) C. proc. civ.