ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4803/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4803/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ulterior

modificată și precizată, reclamanta M.V. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România - Consiliul Uniunii

Naționale a Barourilor din România, Baroul Vaslui - Consiliul Baroului Vaslui,

următoarele:

totalitate a Deciziei nr. 661/2009 a Consiliului UNBR, cât și a actelor și

operațiunilor administrative în legătura cu aceasta;

totalitate a Deciziei nr. 29/2009 a Consiliului Baroului Vaslui, cât și

anularea actelor și operațiunilor administrative efectuate în temeiul acesteia

- raportul întocmit de consilierul T.C. la 6 mai 2009 "privind cererea de

reprimire în profesia de avocat" formulată de d-ra M.V. cerere întregită

succesiv până la data de 03 aprilie 2009 "reclamațiile comunicate de către

Baroul Prahova referitoare la comportamentul față de avocații respectivului

barou, cât timp aceasta a funcționat ca judecător".

totalitate a Deciziei nr. 30/2009 a Consiliului Baroului Vaslui - Baroul

Vaslui;

totalitate a Deciziei nr. 31/2009 a Consiliului Baroului Vaslui - Baroul

Vaslui, prin care cererea întregită succesiv a fost respinsă ca inadmisibilă.

Încălcarea principiului neretroactivității efectele actelor administrative.

Decizia nr. 30/2009 a Consiliului Baroului Vaslui, emisă în aceeași zi, de

încetare a calității de avocat pentru cazul de nedemnitate din O.U.G. nr.

159/2008 - neconstituțională, de "săvârșire de abuzuri împotriva profesiei

de avocat" aplicată cu efecte retroactive, de ambii pârâți, cererea fiind

considerată ca formulată de un avocat.

Cererea a fost

verificată pe fond prin cercetări, investigații, înscrisuri, audieri,

"anchetă" etc. de pârâți, cu încălcarea dreptului la apărare;

dreptului vătămat, a interesului legitim privind încetarea stării

incompatibilității prevăzut de art. 14 lit. a), implicit a încetării

suspendării calității de avocat potrivit art. 27 lit. a) din Legea nr. 51/1995

și a încetării suspendării exercițiului profesiei de avocat potrivit art. 49

lit. a) din Statutul profesiei de avocat, stare de incompatibilitate înscrisă

în Tabloul Avocaților Incompatibili din Baroul Vaslui la 17 ianuarie 2008 prin

Decizia nr. 47 a Consiliului Baroului Vaslui;

dreptului vătămat, a interesului legitim privind reînscrierea pe Tabloul

Avocaților cu drept de exercitare a profesiei de avocat - avocat definitiv,

pentru exercitarea profesiei de avocat, potrivit art. 24 alin. (1) teza a II-a

din Legea nr. 51/1995 începând cu 18 mai 2009, data comunicării deciziilor;

calității de avocat definitiv potrivit art. 19 din Legea nr. 51/1995,

recunoașterea dreptului de a fi înscrisă în Tabloul Avocaților - avocați

definitivi, potrivit art. 23 din Legea nr. 51/1995;

caz de nedemnitate, a dreptului de demnitate vătămat prin actele administrative

indicate, a dreptului la demnitatea profesiei de avocat prevăzută de art. (1)

alin. (3) din Constituție și Legea nr. 51/1995;

dreptului la vechime în profesia de avocat definitiv, începând cu 18 mai 2009

și în continuare până la comunicarea deciziei de reînscriere în Tabloul

Avocaților cu drept de exercitare a profesiei de avocat, cu efectuarea actelor

administrative prevăzute de Legea nr. 51/1995 și Statut - avocat definitiv,

drept recunoscut de Codul Muncii, Legea nr. 51/1995 și Statutul profesiei de

avocat; obligarea pârâților de a se efectua mențiunile legale la Casa de

Asigurări a avocaților, potrivit art. 63 lit. r) din Legea nr. 51/1995, art.

304, 306, 307 din Statutul profesiei de avocat;

pârâților Consiliului Baroului Vaslui - Baroul Vaslui de a ridica starea de

incompatibilitate, ca urmare a încetării stării de incompatibilitate, prevăzută

de art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, implicit a încetării suspendării

calității de avocat și a încetării suspendării exercițiului profesiei de avocat

(art. 27 lit. a) din Legea nr. 51/1995, privind profesia de avocat și art. 49

lit. a) din Statut) - potrivit atribuțiilor stabilite de art. 53 alin. (2) lit.

f) din Legea nr. 51/1995, cât și actele, operațiunile legale legate de aceasta;

pârâtului Consiliul Baroul Vaslui - Baroul Vaslui de a emite decizia de

reînscriere pe Tabloul Avocaților cu drept de exercitare a profesiei de avocat

- avocat definitiv, cât și a celorlalte acte, operațiuni administrative

prevăzute de lege și statut, potrivit art. 24 alin. (1) teza a II-a, art. 53

alin. (2) lit. a), Legea nr. 51/1995 și Statut, începând cu 18 mai 2009, data

comunicării Deciziilor nr. 30/2009 și nr. 31/2009 ale Consiliului Baroului

Vaslui.

Obligarea pârâților

de a reactualiza lunar reînscrierea și înscrierea sa în Tabloul avocaților cu

drept de exercitare a profesiei de avocat, tablou care se comunică lunar UNBR,

potrivit art. 44 alin. (6) din Statutul profesiei de avocat și Legea nr.

51/1995;

11.A. Obligarea

Baroului Vaslui și Consiliului Baroului Vaslui de a îndeplini înscrierea anuală

în Tabloul avocaților definitivi în continuare, cât și celelalte acte,

operațiuni administrative prevăzute de lege și statut, anularea mențiunilor

privind radierea din Tablourile aflate în evidența sa și înregistrate la UNBR,

cu datele și respectarea dispozițiilor prev. de art. 23 din Legea nr. 51/1995,

privind profesia de avocat.

B. Obligarea UNBR -

Consiliul UNBR de anulare a mențiunilor privind radierea din Tablourile

avocaților prevăzute de Legea nr. 51/1995 și Statut, înregistrate lunar și

anual la UNBR și de reînscriere în toate Tablourile, cu efectuarea

operațiunilor, actelor administrative legale în toate Tablourile pe care le are

în evidența sa, cu respectarea dispozițiilor legale, prevăzute de Legea nr.

51/1995 și Statutul profesiei de avocat.

pârâților, în solidar potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004

actualizată, la plata despăgubirilor materiale și morale, cuprinzând costuri și

cheltuieli:

a. daune materiale în

cuantum de 32.150 RON/an, până la data comunicării deciziei de reînscriere în

Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei de avocat ca avocat

definitiv;

b. daune morale în

cuantum ce va fi apreciat de instanța de judecată, estimativ 5.000 de euro/an;

c. daune cu titlu de

costuri și cheltuieli în cuantum de 1.000 de euro - cheltuieli cu ocazia

procedurilor efectuate de autoritatea administrativă profesiei de avocat.

Totodată, a solicitat

obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat, în esență, următoarele:

A susținut examenul

de definitivare în avocatură, iar prin Decizia nr. 31 din 17 decembrie 1984 a

Colegiului de Avocați Vaslui, a fost înscrisă pe Tabloul avocaților definitivi

cu drept de exercitare a profesiei de avocat. Profesia de avocat a exercitat-o

fără întrerupere în cadrul Baroului Vaslui, în perioada 24 ianuarie 1983 - 16

ianuarie 2008 (Adeverința nr. 33 din 25 ianuarie 2008, emisă de Baroul Vaslui),

perioadă în care a fost înscrisă pe Tabloul avocaților cu drept de exercitare a

profesiei de avocat.

Prin Hotărârea nr.

826 din 28 noiembrie 2007 a Plenului C.S.M, s-a propus Președintelui României

numirea în funcția de judecător la Judecătoria Vălenii de Munte, jud. Prahova,

iar prin decretul Președintelui României nr. 176, publicat în M. Of. nr. 37 din

17 ianuarie 2008, a fost numită în funcția de judecător, intervenind astfel

cazul de incompatibilitate prev. de art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995.

Potrivit legii,

reclamanta a arătat că a formulat cererea nr. 18 din 18 ianuarie 2008, prin

care a solicitat trecerea din Tabloul avocaților definitivi cu drept de

exercitare a profesiei de avocat pe Tabloul avocaților incompatibili, deoarece

a fost numită judecător, stare de incompatibilitate care a încetat prin

publicarea în M. Of. nr. 44 din 26 ianuarie 2009 a Decretului Președintelui

României nr. 45 din 20 ianuarie 2009, de eliberare din funcție, prin

pensionare.

Reclamanta s-a

adresat Baroului Vaslui cu trei cereri, prin care a solicitat reînscrierea pe

Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei de avocat ca urmare a

încetării incompatibilității, prin trecerea din Tabloul avocaților

incompatibili din nou pe Tabloul avocaților definitivi cu drept de exercitare a

profesiei de avocat, declarând pe propria răspundere demnitatea profesiei de

avocat, cerând menținerea activității în cadrul cabinetului individual.

În motivarea

cererilor precizătoare și completatoare, reclamanta a adăugat, ca argument de

nelegalitate a deciziilor contestate, și declararea ca neconstituțională în

întregime a O.U.G. nr. 159/2008, publicată în M. Of. al României nr. 172 din 26

noiembrie 2008, prin Decizia Curții Constituționale nr. 109/2010, publicată în

M. Of. al României nr. 175 din 18 martie 2010, iar ca temei juridic nou art. 9

alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004.

Reclamanta a susținut

că în mod nelegal și netemeinic au fost respinse cererile sale de către pârâți

prin actele administrative atacate, care au apreciat că, urmare a verificărilor

efectuate, "se găsește în cazul de nedemnitate prevăzut de art. 13 alin.

(1) lit. "b" din Legea nr. 51/1995 așa cum a fost modificat prin

O.U.G. nr. 159/2008, în sensul că a săvârșit abuzuri împotriva profesiei de

avocat", dispunând încetarea calității sale de avocat, urmând a se proceda

la radierea sa din tabloul avocaților.

Ca o consecință, a

arătat reclamanta că s-a respins ca inadmisibilă cererea sa de reînscriere în

tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei, întrucât nu mai deținea

calitatea de avocat, calitate ce a încetat ca urmare a constatării

nedemnității.

Reclamanta a arătat

că împotriva celor trei Decizii nr. 29 din data de 10 aprilie 2009, 30 și 31

din 07 mai 2009 ale Consiliului Baroului Vaslui formulat contestație, iar prin

Decizia nr. 661 din data de 10 octombrie 2009, Consiliul Uniunii Naționale a

Barourilor din România a respins ca neîntemeiată această contestație, menținând

deciziile contestate ca legale și temeinice.

În consecință,

reclamanta a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată,

modificată și precizată, pentru motivele dezvoltate pe larg în cererile

formulate.

Prin întâmpinare,

pârâtul Baroul Vaslui a invocat excepția de necompetență materială a instanței

și excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 81/2010 pentru respingerea

O.U.G. nr. 159/2008 privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995,

întrucât contravine dispozițiilor art. 1 alin. (2), respectiv art. 147 alin.

(4) teza a II-a din actul fundamental, iar pe fondul cauzei a solicitat

respingerea acțiunii.

Pârâtul Baroul

București a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii

reclamantei, ca neîntemeiată.

Prin încheierea de

ședința din data de 1 noiembrie 2010 prima instanță a respins cererea de

sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de

neconstituționalitate a Legii nr. 81/2010 de respingere a O.U.G. nr. 159/2008,

ca lipsită de interes, iar prin încheierea de ședință din data de 08 noiembrie

2010 a respins excepția necompetenței materiale invocată de către pârâtul

Baroul Vaslui.

Prin Sentința nr.

1.174 din 16 februarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de

reclamantă, astfel cum a fost completată și precizată ulterior, potrivit

Încheierii din 08 septembrie 2010, a dispus anularea Deciziei nr. 661/2009

emisă de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, a Deciziei nr.

29/2009 emisă de Consiliul Baroului Vaslui, a Deciziei nr. 30/2009 emisă de

Consiliul Baroului Vaslui și a Deciziei nr. 31/2009 emisă de Consiliul Baroului

Vaslui, recunoscând reclamantei încetarea stării de incompatibilitate,

încetarea suspendării calității de avocat și încetarea suspendării exercițiului

profesiei de avocat, precum și dreptul la reînscrierea pe Tabloul avocaților cu

drept de exercitare a profesiei ca avocat definitiv și dreptul la vechime în

profesia de avocat ca avocat definitiv, începând cu data de 18 mai 2009.

Prin aceeași

sentință, a obligat pârâtul Consiliul Baroului Vaslui să constate încetarea

stării de incompatibilitate, încetarea suspendării calității de avocat și

încetarea suspendării exercițiului profesiei de avocat în privința reclamantei

și să emită decizia de reînscriere a reclamantei pe Tabloul avocaților cu drept

de exercitare a profesiei de avocat ca avocat definitiv începând cu data de 18

mai 2009; a obligat pârâții să anuleze mențiunile referitoare la radierea

reclamantei de pe tablourile avocaților aflate în evidența lor.

Totodată, a respins

capetele de cerere referitoare la obligarea pârâților la reactualizarea lunară

a înscrierii sale în tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei ca

avocat definitiv și la înscrierea sa anuală în tabloul avocaților definitivi,

ca prematur formulate, precum și cererea reclamantei de obligare a pârâților la

plata despăgubirilor materiale și morale, ca neîntemeiată, și a admis, în

parte, cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de

judecată și obligă pârâții în solidar la plata sumei de 350 RON cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanta a fost

înscrisă ca avocat stagiar în BCAJ Bîrlad începând cu data de 24 ianuarie 1983,

potrivit Deciziei nr. 3 din 3 ianuarie 1983 a Colegiului de avocați al

județului Vaslui, ulterior, prin Decizia nr. 31 din 17 decembrie 1984 a

Colegiului de avocați al județului Vaslui fiind trecută pe tabelul avocaților

definitivi începând cu data de 8 decembrie 1984, de la acea dată exercitând

profesia de avocat definitiv în cadrul pârâtului Baroul Vaslui până la data de

17 ianuarie 2008, când a fost numită în funcția de judecător la Judecătoria

Vălenii de Munte, prin Decretul Președintelui României nr. 176 din 14 ianuarie

2008, ca urmare a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr.

826 din 28 noiembrie 2007.

La cererea

reclamantei, înregistrată sub nr. 18 la data de 18 ianuarie 2008 la Baroul

Vaslui, Consiliul Baroului Vaslui a decis suspendarea reclamantei din profesia

de avocat și trecerea sa pe Tabelul avocaților incompatibili din cadrul

Baroului Vaslui începând cu data de 17 ianuarie 2008 .

Prin Cererea nr. 531

din 22 decembrie 2008, reclamanta a solicitat Consiliului Baroului Vaslui

reînscrierea în Tabloul avocaților activi compatibili începând cu data de 1

februarie 2009, ca urmare a eliberării din funcția de judecător prin

pensionare, prin Decretul Președintelui României nr. 45 din 20 ianuarie 2009,

publicat în M. Of. nr. 44 din 26 ianuarie 2009.

Din considerentele

deciziilor nr. 30 - 31 din data de 07 mai 2009 ale Consiliului Baroului Vaslui,

reunite într-un singur înscris (instrumentum), prima instanță a reținut că în

cadrul procedurii declanșate ca urmare a Cererii nr. 531 din 22 decembrie 2008

și în baza înscrisurilor depuse și relațiilor solicitate, "în considerarea

sesizării remise de către Baroul Prahova și a elementelor oferite de către d-ra

M.V. în susținerea cererii sale, prin Decizia nr. 29 din 10 aprilie 2009,

Consiliul Baroului dispune desemnarea de avocați raportori în vederea

efectuării tuturor investigațiilor necesare cu privire la îndeplinirea de către

solicitantă a condițiilor legale pentru reprimirea în profesie".

Prin Decizia nr. 29

din data de 10 aprilie 2009, Consiliul Baroului Vaslui a decis desemnarea ca

avocați raportori a domnilor consilieri Z.L. și T.C. "pentru efectuarea tuturor

investigațiilor necesare cu privire la îndeplinirea de către solicitantă a

condițiilor legale pentru reprimirea în profesie", având în vedere "-

cererea de reprimire în profesia de avocat formulată de domnișoara M.V. și

înregistrată cu nr. 531 din 22 decembrie 2008, cerere întregită succesiv până

la data de 03 aprilie 2009 cu înscrisuri impuse de art. 15 alin. (2) din

Statutul profesiei de avocat; - reclamațiile comunicate de către Baroul Prahova

referitoare la comportamentul față de avocații respectivului barou cât timp

aceasta a funcționat ca judecător", aplicându-se în drept dispozițiile

art. 27 alin. (1) raportat la art. 18 și 19 din Statutul profesiei de avocat.

De asemenea, din

considerentele Deciziilor nr. 30 - 31 din data de 07 mai 2009 ale Consiliului

Baroului Vaslui, prima instanță a reținut că pârâtul a apreciat că

"soluționarea cererii de reînscriere pe tabloul avocaților cu drept de

exercitare a profesiei este subiacentă verificării condițiilor de demnitate

pentru exercitarea acesteia astfel încât are prioritate această din urmă

învestire".

Astfel, ca urmare a

verificărilor efectuate, pe baza Raportului de activitate al consilierului

Ț.C., prin Decizia nr. 30 din data de 07 mai 2009, Consiliul Baroului Vaslui a

constatat că reclamanta "se găsește în cazul de nedemnitate prevăzut de

art. 13 alin. (1) lit. "b" din Legea nr. 51/1995 așa cum a fost

modificat prin O.U.G. nr. 159/2008, în sensul că a săvârșit abuzuri împotriva

profesiei de avocat" (art. 1 alin. (1)), decizând "cu data prezentei

decizii încetează calitatea de avocat a d-rei M.V. urmând a se proceda la

radierea sa din tabloul avocaților" (art. 1 alin. (2)).

Prin Decizia nr. 31

din data de 07 mai 2009, Consiliul Baroului Vaslui a respins ca inadmisibilă

cererea reclamantei de reînscriere în tabloul avocaților cu drept de exercitare

a profesiei, ca o consecință a faptului că petenta nu mai deținea calitatea de

avocat, calitate ce a încetat ca urmare a constatării nedemnității.

Împotriva celor trei

decizii mai sus menționate reclamanta a formulat contestație, înregistrată la

Uniunea Națională a Barourilor din România sub nr. 831 din 22 aprilie 2009, iar

prin Decizia nr. 661 din data de 10 octombrie 2009, Consiliul Uniunii Naționale

a Barourilor din România a respins ca neîntemeiată contestația formulată,

constatând că deciziile contestate sunt legale și temeinice, faptele fiind

suficient de grave pentru a justifica soluția dată.

Prima instanță a

reținut că dispozițiile legale care reglementau dreptul invocat de către

reclamantă de reînscriere a sa pe Tabloul avocaților cu drept de exercitare a

profesiei, erau prevăzute la data formulării cererii în Legea nr. 51/1995

privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată în M. Of.

al României, Partea I, nr. 113 din 6 martie 2001, cu modificările și

completările ulterioare, publicate în M. Of. al României, Partea I, până la 8

decembrie 2008. Ultimele fiind cele aduse prin O.U.G. nr. 159 din 12 noiembrie

2008 privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și

exercitarea profesiei de avocat, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr.

792 din 26 noiembrie 2008.

Cadrul normativ care

reglementează profesia de avocat se completează cu Statutul profesiei de

avocat, adoptat de Uniunea Națională a Barourilor din România și publicat în M.

Of. nr. 45 din 13 ianuarie 2005, astfel cum a fost modificat prin Hotărâre nr.

10 din 30 iunie 2007 pentru modificarea și completarea Statutului profesiei de

avocat, publicată în M. Of. nr. 511 din 31 iulie 2007, act cu caracter de

reglementare adoptat de Congresul avocaților, potrivit dispozițiilor art. 61

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 51/1995 în forma în vigoare la data de

referință stabilită.

Prima instanță a

reținut că față de dispozițiilor art. 27 lit. a) din Legea nr. 51/1995 în forma

în vigoare la data de referință astfel stabilită, "Calitatea de avocat

este suspendată: a) în caz de incompatibilitate;" iar art. 24 alin. (1)

reglementează procedura de trecere a avocaților aflați în stare de

incompatibilitate a căror calitate este suspendată pe tabloul avocaților

incompatibili, precum și procedura de reînscriere pe tabloul avocaților cu

drept de exercitare a profesiei: "(1) Consiliul baroului emite decizii de

trecere pe tabloul avocaților incompatibili, la cerere sau din oficiu, iar

reînscrierea pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei se face

numai la cerere, după încetarea stării de incompatibilitate."

Într-adevăr, potrivit

dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, verificarea

cazurilor de nedemnitate are loc atât la primirea în profesia de avocat, cât și

pe întreaga durată a exercitării acesteia, verificare obligatorie în raport de

prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 51/1995.

Prima instanță a

reținut însă că declanșarea acestei proceduri a avut în vedere cazul de

nedemnitate reglementat de dispozițiile art. 13 lit. b) teza a II-a din Legea

nr. 51/1995 în forma în vigoare la data formulării cererii, caz de nedemnitate

introdus prin O.U.G. nr. 159 din 12 noiembrie 2008 privind modificarea și

completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de

avocat, publicată în M. Of. al României nr. 792 din 26 noiembrie 2008,

declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 109 din 9

februarie 2010 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

O.U.G. nr. 159/2008 privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru

organizarea și exercitarea profesiei de avocat, publicată în M. Of. al României

nr. 175 din data de 18 martie 2010 și respinsă ulterior prin Legea nr. 81 din 6

mai 2010 pentru respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 159/2008

privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și

exercitarea profesiei de avocat, publicată în M. Of. al României nr. 300 din 10

mai 2010.

Astfel, dispozițiile

art. 13 din Legea nr. 51/1995 în forma în vigoare anterior publicării O.U.G.

nr. 159 din 12 noiembrie 2008, prevedeau că:

"Este nedemn de

a fi avocat:

a) cel condamnat

definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru

săvârșirea unei infracțiuni intenționate, de natură să aducă atingere

prestigiului profesiei;

b) cel care a

săvârșit abuzuri prin care au fost încălcate drepturi și libertăți fundamentale

ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească;

c) cel căruia i s-a

aplicat pedeapsa interdicției de a exercita profesia, pe durata stabilită prin

hotărâre judecătorească sau disciplinară;

d) falitul fraudulos,

chiar reabilitat.

Prin O.U.G. nr. 159

din 12 noiembrie 2008 privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995

pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, publicată în M. Of. al

României nr. 792 din 26 noiembrie 2008 s-a prevăzut, la pct. 5:

"5. La articolul

13, litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

"b) cel care a

săvârșit abuzuri prin care au fost încălcate drepturi și libertăți fundamentale

ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească, sau a săvârșit abuzuri

împotriva profesiei de avocat, stabilite prin procedura prevăzută în Statutul

profesiei de avocat.", fiind adăugat un nou caz de nedemnitate, ce se

constituie în teza a II-a a lit. b) a art. 13, referitor la săvârșirea de

abuzuri împotriva profesiei de avocat, stabilite prin procedura prevăzută în

Statutul profesiei de avocat.

Astfel, art. 13 din

Legea nr. 51/1995 avea, la data formulării cererii, următorul conținut:

"Este nedemn de

a fi avocat:

a) cel condamnat

definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru

săvârșirea unei infracțiuni intenționate, de natură să aducă atingere

prestigiului profesiei;

b) cel care a

săvârșit abuzuri prin care au fost încălcate drepturi și libertăți fundamentale

ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească, sau a săvârșit abuzuri

împotriva profesiei de avocat, stabilite prin procedura prevăzută în Statutul

profesiei de avocat;

c) cel căruia i s-a

aplicat pedeapsa interdicției de a exercita profesia, pe durata stabilită prin

hotărâre judecătorească sau disciplinară;

d) falitul fraudulos,

chiar reabilitat."

În speță, pârâții nu

au contestat existența temporară a reglementării cazului de nedemnitate

prevăzut de art. 13 lit. b) teza a II-a din Legea nr. 51/1995, ci au apreciat

doar că, date fiind motivele pentru care O.U.G. nr. 159 din 12 noiembrie 2008 a

fost declarată neconstituțională prin Decizia Curții Constituționale nr. 109

din 9 februarie 2010, de ordin formal, extrinsec, se impune a se da eficiență

dispozițiilor legale ce au stat la baza declanșării procedurii de verificare și

constatare a nedemnității pe durata activității acestora, până la intervenirea

efectului lor suspensiv, prin publicarea Deciziei Curții Constituționale nr.

109 din 9 februarie 2010 în M. Of. la data de 18 martie 2010 și încetarea

activității normei la expirarea celor 45 de zile de suspendare de drept, potrivit

dispozițiilor art. 147 alin. (4), teza a II-a din Constituția României.

În cauză, prima

instanță a avut în vedere dispozițiilor art. 147 alin. (1) și (4) din

Constituția României revizuită, reținând:

Pe de o parte, art.

147 alin. (4) din Constituție impune și instanțelor judecătorești soluțiile

adoptate de Curtea Constituțională prin care au fost declarate ca

neconstituționale dispozițiile cuprinse în ordonanțe, indiferent de motivele

intrinseci sau extrinseci reținute de către instanța de contencios constituțional,

iar art. 9 din Legea nr. 554/2004 instituie dreptul unei persoane vătămate

printr-o dispoziție cuprinsă într-o ordonanță de a se adresa instanței de

contencios administrativ în situația declarării neconstituționalității

respectivei dispoziții, de asemenea indiferent de motivele de

neconstituționalitate reținute.

Pe de altă parte,

dincolo de motivele pentru care O.U.G. nr. 159 din 12 noiembrie 2008 a fost

declarată neconstituțională, dispozițiile art. 13 lit. b) teza a II-a din Legea

nr. 51/1995, referitoare la cazul de nedemnitate ce a stat la baza emiterii

Deciziilor nr. 29, nr. 30 și nr. 31 ale Consiliului Baroului Vaslui, nu au fost

reluate de către actele normative ulterioare de modificare și completare a

Legii nr. 51/1995, ceea ce formează convingerea instanței că legiuitorul nu a

confirmat niciodată viabilitatea soluției legislative adoptate în procedura de

urgență de către Guvern, ca organ legislativ delegat, de introducere a acestui

caz de nedemnitate.

Legea nr. 270 din 22

decembrie 2010 privind modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru

organizarea și exercitarea profesiei de avocat, publicată în M. Of. nr. 872 din

28 decembrie 2010, a modificat art. 13 lit. b) din Legea nr. 51/1995 în modul

următor:

"b) cel care a

săvârșit abuzuri prin care au fost încălcate drepturile și libertățile

fundamentale ale omului, stabilite prin hotărâre judecătorească, sau a săvârșit

abateri disciplinare grave, sancționate cu măsura excluderii din profesie, ca

sancțiune disciplinară;" (pct. 6 din Legea nr. 270/2010).

Ulterior, Legea nr.

51/1995 a fost republicată în temeiul art. VI din Legea nr. 270/2010 privind

modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea

profesiei de avocat, în M. Of. al României nr. 98 din 7 februarie 2011,

dându-se textelor o nouă renumerotare, art. 13 devenind art. 14, cu același

cuprins, iar prin O.U.G. nr. 10 din 9 februarie 2011, publicată în M. Of. al

României nr. 113 din 14 februarie 2011 a fost abrogat alin. (8) al art. 39 din

Lege, dispozițiile referitoare la cazurile de nedemnitate rămânând neschimbate.

Prima instanță a

reținut astfel că sunt neîntemeiate argumentele pârâților referitoare la

constituționalitatea cazului de nedemnitate reglementat de art. 13 lit. b) teza

a II-a din Legea nr. 51/1995 în forma adoptată prin O.U. G. nr. 159 din 12

noiembrie 2008 și valabilitatea sa ca temei legal al deciziilor atacate, în

condițiile în care a fost adoptat de către legiuitorul delegat într-o procedură

de urgență care a fost apreciată ca nefiind constituțională și nu a fost

niciodată confirmat sau reluat printr-o procedură legislativă valabilă în actul

normativ ce constituie cadrul legal aplicabil situației reclamantei.

Constatând, astfel,

că acest caz de nedemnitate nu a îndeplinit niciodată pe perioada activității

normei, cerințele de constituționalitate necesare, prima instanță a apreciat că

nici actele administrative întocmite pe baza sa nu îndeplinesc cerința premisă

a existenței temeiului legal pentru declanșarea și constatarea nedemnității reclamantei

în exercitarea profesiei de avocat, unicul motiv pentru care cererea sa de

reînscriere în Tabloul avocaților activi compatibili începând cu data de 1

februarie 2009 a fost respinsă, a fost lipsită de temei legal.

Reținând că prin

Cererea nr. 531 din 22 decembrie 2008 reclamanta a solicitat Consiliului

Baroului Vaslui reînscrierea în Tabloul avocaților activi compatibili începând

cu data de 1 februarie 2009, ca urmare a eliberării din funcția de judecător

prin pensionare, iar potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr.

51/1995, "reînscrierea pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a

profesiei se face numai la cerere, după încetarea stării de

incompatibilitate.", prima instanță a apreciat că se impune recunoașterea

încetării stării de incompatibilitate a reclamantei, încetării suspendării

calității de avocat și suspendării exercițiului profesiei de avocat, precum și

dreptul la reînscrierea pe Tabloul avocaților cu drept de exercitare a

profesiei ca avocat definitiv și dreptul la vechime în profesia de avocat ca

avocat definitiv, începând cu data de 18 mai 2009, potrivit cererii

reclamantei, instanța fiind ținută de principiul disponibilității în ceea ce

privește data recunoașterii drepturilor reclamantei.

Prima instanță nu a

primit susținerile pârâtului Consiliul Baroului Vaslui referitoare la lipsa

cenzurii sale asupra fondului cererii reclamantei de reînscriere pe tabloul

avocaților cu drept de exercitare a profesiei, care ar face prematură cererea

acesteia de obligare la reînscriere, întrucât dispozițiile legale prevăd doar

două condiții pentru reînscriere: încetarea stării de incompatibilitate și

cererea expresă a titularului, ambele fiind în mod necontestat îndeplinite,

motiv pentru care, în condițiile în care din considerentele Deciziilor nr. 30 -

31 și din întreaga documentație depusă la dosar și înscrisurile administrate

rezultă că reclamanta îndeplinește toate condițiile legale pentru a fi

reînscrisă pe tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei.

Având în vedere

dispozițiilor art. 24 din Legea nr. 51/1995 în forma în vigoare la data

pronunțării prezentei sentințe, prima instanță a apreciat că în mod nelegal s-a

constatat existența unui caz de nedemnitate în privința reclamantei și s-a

dispus încetarea calității sale de avocat, cu consecința radierii de pe

tablourile avocaților, caz în care va obliga pârâții să anuleze mențiunile

referitoare la radierea reclamantei de pe tablourile avocaților aflate în

evidența lor, apreciind că radierea reprezintă o consecință a deciziilor ce

urmează a fi anulate.

În ceea ce privește

capetele de cerere referitoare la obligarea pârâților la reactualizarea lunară

a înscrierii sale în tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei ca

avocat definitiv și la înscrierea sa anuală în tabloul avocaților definitivi,

prima instanță a apreciat că acestea sunt prematur formulate, întrucât astfel

de cereri nu au fost adresate anterior pârâților și nu au fost supuse

dezbaterii acestora, instanța de contencios administrativ neavând de cenzurat

un act administrativ tipic sau atipic, propriu-zis sau asimilat cu un astfel de

obiect.

Referitor la cererea

reclamantei de obligare a pârâților la plata despăgubirilor materiale, prima

instanță a reținut că nu există niciun indiciu că reclamanta ar fi putut realiza

venituri similare nivelului încasărilor în ultimul an de activitate, anul 2007,

majorate cu 25%, ca urmare a creșterii onorariilor avocaților în anul 2008 și

2009, în cuantum de 32.150 RON/an, prin simpla raportare la activitatea

desfășurată în anul 2007, în condițiile în care temeiul juridic al acestor

pretenții îl reprezintă un pretins beneficiu nerealizat, iar reclamanta nu a

administrat dovezi cu privire la existența unor potențiali clienți cu care ar

fi putut încheia contracte care să genereze venituri.

Or, simpla vocație a

sa la exercitarea profesiei de avocat începând cu data de 18 mai 2009 și

existența culpei pârâților în neexercitarea acesteia nu sunt suficiente pentru

a determina existența unei pagube certe în cuantumul solicitat.

În ceea ce privește

daunele morale în cuantum estimativ de 5.000 euro/an solicitate, prima instanță

a reținut, de asemenea, că nu se poate reține un abuz din partea pârâților de

natură să creeze prejudicii morale reclamantei, având în vedere considerentele

pe baza cărora instanța a apreciat că se impune anularea actelor administrative

atacate, referitoare la declararea neconstituționalității actului normativ prin

care a fost introdus cazul de nedemnitate care a determinat declanșarea

întregii proceduri de verificare a demnității, neconstituționalitatea fiind

declarată ulterior adoptării deciziilor.

În fine, referitor la

cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată,

prima instanță a avut în vedere soluția de admitere în parte a pretențiilor

deduse judecății și o culpă procesuală a pârâților în ceea ce privește

declanșarea și parcurgerea acestei faze procesuale.

Împotriva acestei

sentințe au formulat recurs reclamanta și pârâții pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Reclamanta-recurentă

a formulat recurs și împotriva Încheierilor din 20 ianuarie 2012 și 20

februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, încheieri întemeiate pe dispozițiile art.

28 C. proc. civ.

Recursurile declarate

de părți împotriva Sentinței civile nr. 1.174 din 16 februarie 2011 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

pronunțată în dosarul nr. 10999/2/2009.

Recursul declarat de

recurenta-reclamantă împotriva Sentinței civile nr. 1.174 din 16 februarie 2011

se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se

greșita aplicare a legii în ceea ce privește respingerea ca neîntemeiată a

cererii de acordare a daunelor materiale și morale și a respingerii ca prematur

formulată a cererii de reactualizare a înscrierii în Tabloul Avocaților

Definitivi.

Se arată că cererea

de acordare a daunelor materiale și morale a fost nelegal și netemeinic

respinsă în condițiile în care în cauză erau îndeplinite condițiile cumulative

prevăzute de art. 18(3) din Legea nr. 554/2004 și art. 41 din CEDO.

Se apreciază că

cererea de acordare a daunelor materiale și morale trebuia admisă în

considerarea admiterii capetelor principale de acțiune în condițiile în care

reclamanta a demonstrat nelegalitatea, iar instanța de fond a anulat Decizia

Consiliului UNBR nr. 661/2009 și a Deciziilor nr. 29, 30 și 31 a Baroului

Vaslui - Consiliului Baroului Vaslui, iar pe de altă parte daunele materiale și

morale solicitate sunt o consecință a actelor nelegale emise de autoritățile

pârâte, cu încălcarea vădită a drepturilor reclamantei de a profesa ca avocat

definitiv și de a fi înscrisă în Tabloul avocaților definitivi.

Se arată că daunele

materiale solicitate au fost probate cu note de calcul emise de organul de

inspecție fiscală pentru anul de referință 2007, recurenta fiind îndreptățită a

primi despăgubiri materiale începând cu data de 18 mai 2009 și până la data

reînscrierii sale în Tabloul Avocaților Definitivi cu drept de exercitare a

profesiei.

În ceea ce privește

cererea de acordare a daunelor morale recurenta arată că această cerere este

justificată atât din prisma jurisprudenței CEDO cât și în raport cu situația sa

concretă ca persoană îndreptățită a profesa ca avocat și căruia i-a fost refuzat

nelegal și abuziv acest drept de către pârâți.

Iar prin acest refuz

abuziv, autoritățile pârâte i-au cauzat reclamantei daune morale fiindu-i

afectată imaginea, prestigiul și stare de sănătate.

Recurenta invocă

jurisprudența CEDO respectiv Cauza Buzescu contra României în ceea ce privește

solicitarea acordării daunelor morale.

Se solicită admiterea

recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii și a capetelor

de acțiune respinse respectiv cererea privind acordarea daunelor materiale și

morale și a cererii privind reactualizarea înscrierii în Tabloul Avocaților

Definitivi.

Se solicită

menținerea capetelor de acțiune admise, iar în ceea ce privește recursurile

declarate de autoritățile pârâte recurenta-reclamantă prin întâmpinare solicită

respingerea recursurilor ca nefondate.

La dosar în baza art.

305 C. proc. civ. recurenta-reclamantă a depus acte și mai multe seturi de

concluzii scrise.

Recursurile declarate

împotriva Încheierilor din 20 ianuarie 2012 și 20 februarie 2012 se încadrează în

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a

dispozițiilor art. 281 C. proc. civ. în ceea ce privește soluția de admitere în

parte a cererii de îndreptare a erorii materiale dispusă prin Încheierea din 20

ianuarie 2012 și de respingere dispusă prin Încheierea din 22 februarie 2012.

Recursurile declarate

de recurenții-pârâți invocate conform art. 304

1

C. proc. civ. se

întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. invocându-se

în principal aplicarea greșită a dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 51/1995

introdus prin O.U.G. nr. 159 din 12 noiembrie 2009 și a dispozițiilor Deciziei

Curții Constituționale nr. 109 din 9 februarie 2010.

Se arată că instanța

de fond, în mod nelegal și greșit în raport de situația de fapt a dispus

anularea deciziilor contestate emise de pârâți.

Se apreciază că în

cauză, în raport de data emiterii deciziilor, anul 2009, nu erau aplicabile

dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 109/2010, în cauză nefiind

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 9 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește

Decizia nr. 29/2009 se arată că recurenta-reclamantă a renunțat în faza

administrativă a soluționării contestației la contestarea Deciziei nr. 29/2009

și în consecință instanța nu mai poate să se pronunțe în sensul anulării.

Se solicită admiterea

recursurilor în sensul modificării sentinței atacate și respingerii în

totalitate a acțiunii reclamantei-recurente.

Recurenta-reclamantă

a invocat față de recursurile pârâților excepția lipsei de interes și excepția

nulității recursurilor, excepție asupra cărora Curtea se va pronunța în

condițiile art. 137(2) C. proc. civ.

Curtea va aprecia

pentru următoarele considerente că atât excepțiile invocate cât și recursurile

declarate împotriva Sentinței civile nr. 1.174 din 16 februarie 2011 și

împotriva înscrisurilor din 20 ianuarie 2012 și din 20 februarie 2012 sunt

nefondate și urmează a fi respinse ca atare.

Excepțiile lipsei de

interes și a nulității recursurilor declarate de pârâți, excepție invocată de

reclamanta-recurentă și pusă în discuția părților în ședința publică din 19

martie 2013 nu sunt întemeiate.

Având în vedere

dispozitivul sentinței atacate prin care s-a dispus anularea deciziilor

contestate de reclamantă emise de pârâți, aceste autorități ca părți căzute în

pretenții justifică interesul formulării recursurilor, în condițiile în care în

cauză sentința recurată se încadrează în dispozițiile art. 299(1) C. proc. civ.

și a fost pronunțată în condițiile Legii nr. 554/2004.

Excepțiile nulității recursului,

invocată de reclamanta-recurentă în raport de dispozițiile art. 306(1) C. proc.

civ. nu poate fi reținută deoarece în cauză motivele recursurilor declarate de

pârâți se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. și în

cauză sunt aplicabile și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

hotărârea recurată urmând a fi verificată sub toate aspectele.

În consecință, în

baza art. 137 (1) și (2) C. proc. civ., Curtea va respinge excepțiile invocate

de reclamanta-recurentă.

Recursurile declarate

de recurenta-reclamantă împotriva Sentinței civile nr. 1.174 din 16 februarie

2011 și împotriva Încheierilor din 20 ianuarie 2012 și din 20 februarie 2012

sunt nefondate în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304

pct. 9 C. proc. civ. cu aplicarea greșită a legii.

În mod greșit a fost

apreciată ca prematur formulate capetele de cerere referitoare la obligarea

pârâților la reactualizarea a înscrierii reclamantei în Tabloul avocaților cu

drept de exercitare a profesiei ca avocat definitiv și la înscrierea sa anuală

în tabloul avocaților definitivi și respinse ca atare.

Nu pot fi reținute

susținerile reclamantei din recurs, deoarece aceste cereri nu au caracter

subsidiar, cereri principale de anulare a deciziilor contestate, iar față de obiect

reclamanta nu are un drept vătămat actual în sensul dispozițiilor art. 2(1)

lit. o) din Legea nr. 554/2004, în cazul rămânerii irevocabile a sentinței

atacate, ca efect al anulării deciziilor contestate, în mod corect prima

instanță a recunoscut încetarea stării de incompatibilitate a reclamantei și a

obligat corelativ pe pârâți să emită decizia de reînscriere a reclamantei pe

Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei de avocat definitiv

începând cu data de 18 mai 2009 și obligarea autorităților de a dispune

anularea mențiunilor referitoare la radierea reclamantei de pe tabloul

avocaților.

În ceea ce privește

cererea de acordare a daunelor materiale și morale aceasta în mod corect a fost

apreciată ca neîntemeiată și respinsă ca atare în cauză fiind aplicate corect

dispozițiile art. 18(3) din Legea nr. 554/2004.

Recurenta nu a probat

în opinia Curții cu actele noi depuse în recurs, cu certitudine întinderea

daunei materiale solicitate, constând în eventuale câștiguri nerealizate din

exercitarea profesiei de avocat. Simpla vocație la exercitarea profesiei de

avocat începând cu data de 18 mai 2009 nu determină existența unei daune

materiale în cuantumul solicitat.

În ceea ce privește

cererea de acordare a daunelor morale în mod corect aceasta a fost respinsă ca

neîntemeiată. În cauză nu se poate reține un abuz sau un exces de putere în

sensul art. 2(1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 din partea autorității pârâte

în speță nefiind aplicabilă cauza CEDO Buzescu contra României, invocată de

recurentă, aplicarea unor dispoziții legale, în vigoare la data emiterii

deciziilor, neputând fi considerată de rea credință.

Deciziile contestate

au fost anulate ca lipsite de temei legal pe motiv că a fost pronunțată,

ulterior emiterii deciziilor Decizia nr. 109 din 9 februarie 1010 a Curții

Constituționale prin care s-a constatat pentru motive procedurale,

neconstituționalitatea O.U.G. nr. 159 din 12 noiembrie 2008, act normativ care

a stat la baza emiterii deciziilor contestate prin care a fost introdus cazul de

nedemnitate care a determinat declanșarea întregii proceduri de verificare a

demnității.

În prezenta cauză

Curtea apreciază că anularea deciziilor contestate și recunoașterea dreptului

reclamantei de a profesa ca avocat reprezintă o reparație suficientă în ceea ce

privește daunele morale solicitate.

Recursurile declarate

de reclamanta-recurentă împotriva Încheierilor din 20 ianuarie 2012 și

respectiv 20 februarie 2012 sunt apreciate de Curte ca nefondate în mod corect

fiind aplicate de prima instanță dispozițiile art. 281 C. proc. civ.

Prin Încheierea din

20 ianuarie 2012, cererea de îndreptare a erorii materiale a fost admisă în

parte în ceea ce privește mențiunile care au reprezentat erori materiale în

sensul dispozițiilor art. 281 C. proc. civ., iar în ceea ce privește Încheierea

din 20 februarie 2012 cererea reclamantei a fost în mod corect respinsă

deoarece cele solicitate de reclamantă nu se încadra în dispozițiile art. 281

C. proc. civ.

Cele invocate în

motivele de recurs nu sunt întemeiate deoarece privesc aspecte legate de fondul

cauzei neputându-se reține existența unor simple erori materiale prevăzute de

art. 281 C. proc. civ.

Față de cele expuse

mai sus, Curtea în baza art. 312(1) și (2) C. proc. civ. va respinge ca

nefondate recursurile declarate de reclamanta menținând ca legale hotărârile

contestate.

Recursurile declarate

de recurenții-pârâți întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ. sunt apreciate de Curte ca nefondate pentru următoarele considerente.

În cauză nu este

fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Nu poate fi

reținută existența unei motivări contradictorii. Motivarea sentinței atacate

justifică soluția de admitere în parte a acțiunii care privește anularea

Deciziilor nr. 20/2009, 30/2009 și 31/2009 emise de Baroul Vaslui și Decizia

nr. 661/2009 emisă de Consiliul UNBR prin care a fost respinsă contestația

recurentei-reclamante.

În cauză sentința

atacată este motivată în fapt și în drept de natură a justifica soluția

recurată, fiind posibilă exercitarea controlului ierarhic pe calea recursului

declarat în cauză.

Motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. care privește greșita aplicare a

legii nu poate fi reținut.

Prima instanță s-a

pronunțat cu respectarea principiului disponibilității pe toate actele

contestate de recurentă prin cererea de chemare în judecată inclusiv pe Decizia

nr. 29/2009 prin care au fost desemnați avocați raportori, deoarece această

decizie a fost contestată alături de Deciziile nr. 30 și 31 emise de Baroul

Vaslui, iar pe de altă parte prin Decizia nr. 661/2009 a Consiliului UNBR a

fost respinsă contestația reclamantei-recurente formulată împotriva tuturor

deciziilor.

În ceea ce privește

pronunțare pe fond, în sensul anulării deciziilor contestate Curtea apreciază

că prima instanță a făcut corect aplicarea art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Faptul că în cauză nu

a fost declarată neconstituționalitatea, în concret a dispozițiilor prevăzute

de art. 13 din Legea nr. 51/1995, care instituiau cazul de nedemnitate, care a

stat la baza emiterii deciziilor ci a întregului act normativ, respectiv O.U.G.

nr. 159/2009, nu determină aplicarea greșită a dispozițiilor art. 9 din Legea

nr. 554/2004.

Actul normativ O.U.G.

nr. 159/2009 în integralitate, pentru motive procedurale a fost declarat

neconstituțional, iar consecința legală este lipa de temei legal a deciziilor

contestate și aceasta chiar în condițiile în care, la data emiterii

dispozițiilor O.U.G. nr. 159/2009 nu erau declarate neconstituționale.

Acesta a fost motivul

pentru care, în mod corect prima instanță a respins cererea reclamantei de

acordare a daunelor morale. Lipsa de temei legal a deciziilor contestate a

făcut inutilă analizarea, pe fond a îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.

13 din Legea nr. 51/1995 modificată prin O.U.G. nr. 159/2009.

Față de cele expuse

mai sus, Curtea apreciază că recursurile declarate de pârâți sunt nefondate și

urmează a fi respinse ca atare în baza art. 312(1) și (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile

lipsei de interes și nulității invocate de recurenta-reclamantă.

Respinge recursurile

declarate de M.V. împotriva Sentinței nr. 1.174 din 16 februarie 2011 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și a

Încheierilor din 20 ianuarie 2012 și 20 februarie 2012 ale aceleiași instanțe,

ca nefondate.

Respinge recursurile

declarate de Uniunea Națională a Barourilor din România - Consiliul U.N.B.R și

Baroul Vaslui - Consiliul Baroului Vaslui împotriva Sentinței nr. 1.174 din 16

februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 2 aprilie 2013.

Procesat de AM