ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2747/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea formulată, astfel cum a fost modificată la data de 11.04.2011, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România, Consiliul U.N.B.R., Baroul Vaslui‚ Consiliul Baroului Vaslui, a solicitat ca prin hotărârea ce o va pronunța să se dispună:

- anularea deciziei nr. 661/2009 a Consiliului UNBR;

- anularea în totalitate a Deciziei nr. 29/2009 a Consiliului Baroului Vaslui,, privind cererea de reînscriere în profesia de avocat formulată de A., cerere întregită succesiv până la data de 03.04.2009" și "Reclamațiile comunicate de către Baroul Prahova referitoare la comportamentul față de avocații respectivului barou, cât timp aceasta a funcționat ca judecător", cât și raportul întocmit la data de 06.05.2009 de consilierul B. în temeiul deciziei nr. 29/2009;

- anularea în totalitate a deciziei nr. 30/2009 a Consiliului Baroului Vaslui - Baroul Vaslui;

- anularea în totalitate a deciziei nr. 31/2009 a Consiliului Baroului Vaslui - Baroul Vaslui;

- anularea radierii calității de avocat definitiv din Tabloul avocaților - Avocați definitivi și în celelalte tablouri aferente aflate în evidența pârâților;

- obligarea pârâților la anularea radierii calității de avocat definitiv din Tabloul avocaților - Avocați definitivi și în celelalte tablouri aferente aflate în evidența acestora;

- recunoașterea dreptului vătămat, a interesului legitim vătămat de încetarea (ridicarea) stării de incompatibilitate prevăzută de art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, implicit a încetării suspendării calității de avocat potrivit art. 27 lit. a) din Legea nr. 51/1995 și a încetării suspendării exercițiului profesiei de avocat potrivit art. 49 lit. a) din Statutul profesiei de avocat, toate începând cu data de 18.05.2009, data comunicării deciziilor nelegale.

- obligarea pârâților Consiliului Baroului Vaslui - Baroul Vaslui de a ridica starea de incompatibilitate și să emită decizia de încetare (ridicare): a) a stării de incompatibilitate; b) a încetării suspendării calității de avocat și c) a încetării suspendării exercițiului profesiei de avocat, ca urmare a încetării stării de incompatibilitate, toate începând cu data de 18.05.2009.

- recunoașterea dreptului vătămat, a interesului legitim privind dreptul de exercitare a profesiei de avocat ca avocat definitiv, începând cu data de 18.05.2009, data comunicării deciziilor nelegale.

- recunoașterea dreptului vătămat, a interesului legitim vătămat de reînscrierea pe Tabloul Avocaților cu drept de exercitare a profesiei de avocat - avocat definitiv, începând cu 18.05.2009, data comunicării deciziilor;

- obligarea pârâtului Consiliul Baroul Vaslui - Baroul Vaslui de a emite decizia de reînscriere pe Tabloul Avocaților cu drept de exercitare a profesiei de avocat - avocat definitiv începând cu data de 18.05.2009.

- recunoașterea dreptului vătămat, a interesului legitim privind calitatea de avocat definitiv;

- obligarea pârâților Consiliul Baroul Vaslui - Baroul Vaslui la realizarea înscrierii calității de avocat definitiv în Tabloul avocaților definitivi Partea C. de la data radierii și în continuare, cât și anual în Tablourile avocaților definitivi întocmite anual în continuare;

- obligarea pârâților Consiliul Baroul Vaslui - Baroul Vaslui să realizeze înscrierea datelor legale personale privind calitatea de avocat definitiv înscris Tabloul avocaților definitivi Partea C., întocmite anual începând cu anul 2009 și în continuare, precum și obligarea la înscrierea calității de avocat definitiv începând cu data de 18.05.2009 și in continuare;

- obligarea pârâților Consiliul Baroul Vaslui - Baroul Vaslui sa realizeze reînscrierea reclamantei in Tablourile Avocaților cu drept de exercitare a profesiei de avocat ca avocat definitiv întocmite lunar, de la data de 18.05.2009 și în continuare de la această dată;

- recunoașterea dreptului la vechime în profesia de avocat, ca avocat definitiv, începând cu 18.05.2009 și până la comunicarea deciziei de reînscriere în Tabloul Avocaților cu drept de exercitare a profesiei de avocat ca avocat definitiv;

- obligarea pârâților, în solidar potrivit art. 18 alin. (3), art. 9 alin. (5) și art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 actualizată, la plata despăgubirilor materiale și morale, cuprinzând costuri și cheltuieli:

a) daune materiale în cuantum de 32.150 RON/an, calculate de la data de 18.05.2009 și in continuare până la data comunicării deciziei de reînscriere în Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei de avocat ca avocat definitiv, reprezentând venitul brut;

b) daune cu titlu de costuri și cheltuieli în cuantum de 1000 de euro - cheltuieli efectuate cu ocazia procedurilor derulate timp de 10 luni de către pârâți, efectuate de autoritatea administrativă profesiei de avocat.

c) daune morale în cuantum de 5000 euro/an calculate de la data de 18.05.2009 și în continuare până la data comunicării deciziei de reînscriere în Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei de avocat ca avocat definitiv.

În cererea precizatoare a fost menționată ca temei al promovării cererii și Decizia nr. 109/2010 a Curții Constituționale publicată în Monitorul Oficial nr. 175 din 18.03.2010, prin care au fost declarate ca neconstituționale dispozițiile O.U.G. nr. 159/2008, pe baza cărora au fost emise actele administrative a căror anulare se solicită în cauză.

În ședința publică din data de 24.09.2013, reclamanta a invocat excepția autorității de lucru judecat, în raport de sentința civilă nr. 1174 din 16 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București în dosar nr. x/2009 și excepția rămânerii fără obiect a capătului de cerere referitor la reactualizarea înscrierii și a reînscrierii pe Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei de avocat definitiv.

Atât în prezenta cauză, cât și în aceea ce a făcut obiectul dosar nr. x/2009, ceea ce s-a reclamat a fost nelegalitatea acelorași acte administrative emise de către pârâții Baroul Vaslui, Consiliul Baroului Vaslui, Uniunea Națională a Barourilor din România și Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, în considerarea declarării ca neconstituțională în întregime a O.U.G. nr. 159/2008, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 172/26 noiembrie 2008, prin Decizia Curții Constituționale nr. 109/2010, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 175 din 18 martie 2010. Această împrejurare a fundamentat și hotărârea instanței de admitere (în parte) a cererii de chemare în judecată în sensul anularii actelor administrative emise de pârâți și repunerea în situația anterioară.

Prin sentința civilă nr. 3714 din 26 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus:

"Admite excepția autorității de lucru judecat privitor la capetele de cerere având ca obiect anularea Deciziei nr. 661/2009 emisă de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, a Deciziei nr. 29/2009 emisă de Consiliul Baroului Vaslui, a Deciziei nr. 30/2009 emisă de Consiliul Baroului Vaslui și a Deciziei nr. 31/2009 emisă de Consiliul Baroului Vaslui; recunoașterea reclamantei încetarea stării de incompatibilitate, încetarea suspendării calității de avocat și încetarea suspendării exercițiului profesiei de avocat, precum și dreptul la reînscrierea pe Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei ca avocat definitiv și dreptul la vechime în profesia de avocat ca avocat definitiv, începând cu data de 18.05.2009; obligarea pârâtului Consiliul Baroului Vaslui să constate încetarea stării de incompatibilitate, încetarea suspendării calității de avocat și încetarea suspendării exercițiului profesiei de avocat în privința reclamantei; obligarea pârâtului Consiliul Baroului Vaslui să emită decizia de reînscriere a reclamantei pe Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei de avocat ca avocat definitiv începând cu data de 18.05.2009; obligarea pârâților să anuleze mențiunile referitoare la radierea reclamantei de pe tablourile avocaților aflate în evidența lor, precum și a celui privitor la obligarea pârâților la plata daunelor morale și respinge în consecință aceste capete de cerere formulate de reclamanta A., cu domiciliul în Bârlad, județul Vaslui, în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România-Consiliul UNBR, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 5, Sector 4, Baroul Vaslui, cu sediul în Vaslui, județul Vaslui, Consiliul Baroului Vaslui, cu sediul în Vaslui, județul Vaslui, Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 5, Sector 4.

Admite excepția rămânerii fără obiect a capătului de cerere referitor la reactualizarea înscrierii și a reînscrierii pe Tabelul avocaților cu drept de exercitare a profesiei de avocat definitiv și respinge acest capăt de cerere în consecință.

Admite excepția tardivității formulării cererii privind obligarea pârâților la plata despăgubirilor materiale.

Respinge acest capăt de cerere ca tardiv formulat.

Respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Obligă reclamanta către pârâta UNBR la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 800 RON, reprezentând onorariu avocat."

Împotriva sentinței civile nr. 3714 din 26 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta a declarat recurs, iar prin decizia civilă nr. 825 din 25 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-a admis recursul reclamantei A., s-a casat în parte sentința recurată, s-a respins excepția tardivității formulării capătului de cerere privind obligarea pârâtelor la plata despăgubirilor materiale și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru soluționarea acestui capăt de cerere, s-au menținut dispozițiile sentinței privind admiterea excepțiilor autorității de lucru judecat și a rămânerii fără obiect pentru celelalte capete de cerere, s-a respins recursul formulat, încheierile din 24.10.2012, 19.12.2012, 06.03.2013, 29.05.2013, 28.01.2014 și a încheierii din camera de consiliu de la 28.01.2014.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2010**

Prin sentința civilă nr. 358 din 9 februarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, judecând cauza, în fond, după casare, a respins excepția autorității de lucru judecat, a respins cererea reclamantei A. în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România, Baroul Vaslui, Consiliul Baroului Vaslui și Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, privind obligarea pârâților, în solidar, la plată de despăgubiri materiale și morale și a obligat reclamanta la plata sumei de 800 RON reprezentând onorariu avocat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că printr-un capăt de cerere reclamanta a solicitat obligarea pârâților, în solidar, potrivit art. 18 alin. (3) din Legea 554/2004, la plata despăgubirilor morale și materiale a sumelor cu titluri de costuri și cheltuieli, indicând pentru fiecare an un anumit cuantum apreciat de reclamantă ca fiind datorat. La data de 01.03.2011, reclamanta a înregistrat mai multe cereri precizatoare ale acțiunii inițiale, una dintre ele referindu-se la aceste despăgubiri, fiind invocat ca temei de drept dispozițiile art. 1, 8, 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004.

Ulterior, la data de 12.04.2011, a depus o precizare privind despăgubirile materiale a celor cu titluri de costuri și cheltuieli și daune morale, pentru acestea invocând din nou ca temei de drept dispozițiile art. 9 alin. (4) și (5) și art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Față de faptul că instanța de fond a calificat această precizare ca fiind cerere modificatoare și nu un nou petit la acțiune, față de care instanța nu s-a pronunțat, Curtea de apel a respins excepția invocată.

În ceea ce privește despăgubirile materiale și morale solicitate de reclamantă, s-a apreciat că acestea sunt neîntemeiate întrucât, în privința daunelor materiale nu există nici un indiciu că reclamanta ar fi putut realiza venituri similare nivelului încasărilor în ultimul an de activitate, anul 2007, majorate cu 25%, ca urmare a creșterii onorariilor avocaților în anul 2008 și 2009, în cuantum de 32.150 RON/an, prin simpla raportare la activitatea desfășurată în anul 2007, în condițiile în care temeiul juridic al acestor pretenții îl reprezintă un pretins beneficiu nerealizat, iar reclamanta nu a administrat dovezi cu privire la existența unor potențiali clienți cu care ar fi putut încheia contracte care să genereze venituri. Or, simpla vocație a sa la exercitarea profesiei de avocat începând cu data de 18.05.2009 și existența culpei pârâtelor în neexercitarea acesteia nu sunt suficiente pentru a determina existența unei pagube certe în cuantumul solicitat.

În ceea ce privește daunele morale în cuantum estimativ de 5.000 euro/an solicitate, s-a reținut că nu poate exista un abuz din partea pârâților de natură să creeze prejudicii morale reclamantei, având în vedere considerentele pe baza cărora instanța a apreciat că se impune anularea actelor administrative atacate.

În conformitate cu dispozițiile art. 274 C. proc. civ., reclamanta a fost obligată la cheltuieli de judecată către pârâți.

Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanta A. a formulat recurs, criticând-o ca netemeinică și nelegală:

- Sentința recurată a fost criticată ca fiind lipsită de temei legal, dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, interpretarea greșită a actelor deduse judecății, nu cuprinde motive legale reale pe care se sprijină, cu motive străine de natura pricinii, pentru că s-a respins nelegal capătul de cerere privind obligarea pârâților în solidar la pata despăgubirilor materiale pentru perioada 18 mai 2009 - 18 aprilie 2013 în cuantumul venitului minim de referință în profesia de avocat, stabilit prin Hotărârile Consiliului Uniunea Națională a Barourilor din România.

Recurenta a prezentat amănunțit situația ce a determinat prezentul litigiu și a considerat că poate fi apreciat, drept criteriu de calcul pentru obligarea pârâților la plata despăgubirilor materiale, venitul minim de referință în profesia de avocat definitiv stabilit prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România pentru perioada 18 mai 2009 - 8 aprilie 2013, respectiv între momentul răspunderii exercițiului profesiei de avocat și reînscrierea pe Tabloul Avocaților cu drept de exercitare a profesiei de avocat.

Astfel, pentru anul 2009 suma ar fi 11.700 RON, pentru anul 2010 - 26.100 RON, 2011 - 27.600 RON, 2012 - 27.600 RON și 2013 - 6.900 RON, total - 100.900 RON.

S-a solicitat menținerea sentinței civile nr. 358 din 9 februarie 2016 în privința respingerii excepției autorității de lucru judecat deoarece nu există identitate de obiect și cauză.

În motivele de recurs s-a susținut și că alăturat Deciziei nr. 53 din 8 aprilie 2013 a Baroului Vaslui a fost transmisă și adresa din 17 aprilie 2013 cu calcul detaliat al sumei de 12.650 RON pentru perioada 18 mai 2009 - 8 aprilie 2013, sumă pe care a contestat-o în fața Tribunalului Vaslui și apoi a Curții de Apel Iași a dosar nr. x/2013.

A fost criticată soluția instanței de fond și pentru că daunele morale nu formează obiectul rejudecării deoarece prin decizia nr. 825 din 25 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare pentru cercetarea pe fond a capătului de cerere privind obligarea pârâților la despăgubiri materiale.

Recurenta a solicitat și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.200 RON.

Intimata Uniunea Națională a Barourilor din România a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond, după casarea cu trimitere dispusă prin Decizia nr. 825 din 25 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost învestită cu soluționarea capătului de cerere privind acordarea de despăgubiri materiale în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere dispozițiile art. 315 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cărora în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, se vor analiza cele stabilite prin Decizia nr. 825 din 25 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal referitor la obiectul acțiunii reclamantei.

Așa cum rezultă din considerentele acestei decizii, temeiul juridic al acțiunii a fost reprezentat de art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 fiind motivată în fapt de adoptarea Deciziei Curții Constituționale nr. 109/2010 prin care a fost declarată neconstituțională O.U.G. nr. 159/2008, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 175 din 18 martie 2010 și atât capetele principale de cerere vizând anularea actelor administrativ vătămătoare emise în temeiul actului normativ declarat neconstituțional, cât și petitele accesorii, ale acestora se circumscriu temeiului juridic indicat de reclamantă, respectiv art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004.

Instanța de fond, după casare cu trimitere, a respins excepția autorității de lucru judecat și cererea reclamantei privind obligarea pârâților, în solidar, la plata de despăgubiri materiale și morale.

Așa cum corect a arătat recurenta în motivele de recurs, se constată că instanța de fond, în raport de cele statuate prin Decizia nr. 825/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, acordarea daunelor morale deoarece casarea cu trimite spre rejudecare a vizat numai capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata despăgubirilor materiale.

De aceea, vor fi analizate criticile referitoare la respingerea acelui capăt de cerere de către instanța de fond.

Conform art. 9 din Legea nr. 554/2004: (1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță.

(2) Instanța de contencios administrativ, dacă apreciază că excepția îndeplinește condițiile prevăzute de art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituțională și suspendă soluționarea cauzei pe fond.

(3) După pronunțarea Curții Constituționale, instanța de contencios administrativ repune cauza pe rol și dă termen, cu citarea părților. Dacă ordonanța sau o dispoziție a acesteia a fost declarată neconstituțională, instanța soluționează fondul cauzei; în caz contrar, acțiunea se respinge ca inadmisibilă.

(4) În situația în care decizia de declarare a neconstituționalității este urmarea unei excepții ridicate în altă cauză, acțiunea poate fi introdusă direct la instanța de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(5) Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative.

Art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă consacrarea legislativă a art. 126 alin. (6) din Constituția României, republicată care dă dreptul la introducerea unei acțiuni în fața instanței de contencios administrativ ce are ca obiect cererile persoanelor vătămate prin ordonanță sau dispozițiile din ordonanțe.

În speță este formulată o acțiune în condițiile art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004, deoarece reclamanta a solicitat acordarea despăgubirilor ca urmare a declarării ca neconstituțională a O.U.G. nr. 159/2008 prin Decizia Curții Constituțională nr. 109/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 175 din 18 martie 2010.

Însă, o asemenea acțiune nu este admisă numai prin simplul fapt al declarării ca neconstituțională a ordonanței, ci se impune a se dovedi îndeplinirea condițiilor pentru acordarea despăgubirilor, respectiv, vătămarea directă, existența și întinderea prejudiciului cauzat și legătura de cauzalitate între vătămare și prejudiciu.

Acest aspect este reflectat și de modul în care este redactat art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 potrivit căruia, numai după pronunțarea Curții Constituționale, în funcție de soluția dată de aceasta, acțiunea va fi analizată pe fond, în cazul în care ordonanța sau o dispoziție a acesteia a fost declarată neconstituțională, și va fi respinsă ca inadmisibilă, dacă a fost respinsă excepția de neconstituționalitate invocată.

În cadrul soluționării acțiunii întemeiată pe dispozițiile art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004 instanța, după analiza probelor, va putea respinge o cerere de acordare a despăgubirilor dacă nu este dovedită vătămarea sau dacă nu se poate stabili legătura de cauzalitate între aplicarea textelor neconstituționale și prejudiciul invocat.

Prin O.U.G. nr. 159/2008 au fost modificate și completate prevederile Legii nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, act normativ publicat în Monitorul Oficial nr. 792 din 26 noiembrie 2008.

Prin Decizia nr. 109/2010 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr. 175 din 18 martie 2010 a fost admisă excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 158/2009 și s-a constatat că dispozițiile acesteia sunt neconstituționale pentru că a fost emisă cu nerespectarea prevederilor art. 115 alin. (4) din Constituție.

Ca urmare a celor stabilite prin Decizia nr. 825 din 25 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, urmează a se stabili dacă există un prejudiciu cauzat reclamantei de o ordonanță sau de o dispoziție dintr-o ordonanță a guvernului care a fost declarată neconstituțională printr-o decizie a Curții Constituțională, în condițiile art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004.

Trebuie precizat că reclamanta consideră că acest prejudiciu i-a fost creat prin emiterea unor acte administrative de către Baroul Vaslui și Uniunea Națională a Barourilor din România în baza unor prevederi ale O.U.G. nr. 159/2009, act declarat ca neconstituțional prin Decizia nr. 109/2010 a Curții Constituționale.

Anterior acestui litigiu, reclamanta a sesizat instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea actelor emise, acordarea de despăgubiri materiale și morale în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, iar prin sentința civilă nr. 1174 din 16 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal a fost admisă, în parte acțiunea formulată de reclamantă, astfel cum a fost completată și precizată ulterior, potrivit încheierii din 08.09.2010, a dispus anularea Deciziei nr. 661/2009 emisă de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, a Deciziei nr. 29/2009 emisă de Consiliul Baroului Vaslui, a Deciziei nr. 30/2009 emisă de Consiliul Baroului Vaslui și a Deciziei nr. 31/2009 emisă de Consiliul Baroului Vaslui, recunoscând reclamantei încetarea stării de incompatibilitate, încetarea suspendării calității de avocat și încetarea suspendării exercițiului profesiei de avocat, precum și dreptul la reînscrierea pe Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei ca avocat definitiv și dreptul la vechime în profesia de avocat ca avocat definitiv, începând cu data de 18.05.2009.

Prin aceeași sentință, a obligat pârâtul Consiliul Baroului Vaslui să constate încetarea stării de incompatibilitate, încetarea suspendării calității de avocat și încetarea suspendării exercițiului profesiei de avocat în privința reclamantei și să emită decizia de reînscriere a reclamantei pe Tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei de avocat ca avocat definitiv începând cu data de 18.05.2009; a obligat pârâții să anuleze mențiunile referitoare la radierea reclamantei de pe tablourile avocaților aflate în evidența lor.

Totodată, a respins capetele de cerere referitoare la obligarea pârâților la reactualizarea lunară a înscrierii sale în tabloul avocaților cu drept de exercitare a profesiei ca avocat definitiv și la înscrierea sa anuală în tabloul avocaților definitivi, ca prematur formulate, precum și cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata despăgubirilor materiale și morale, ca neîntemeiată, și a admis, în parte, cererea reclamantei de obligare a pârâților la plata cheltuielilor de judecată și obligă pârâții în solidar la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea soluției s-a constatat că actele contestate au fost emise tocmai ca urmare a modificării aduse Legii nr. 51/1995 prin O.U.G. nr. 159/2008, modificări ce au fost declarate ca neconstituționale și, de aceea, a fost admis, în parte, acțiunea reclamantei.

Capetele de cerere privind acordarea daunelor morale și materiale au fost respinse cu mențiunea că simpla vocație a acesteia la exercitarea profesiei de avocat și existența culpei pârâților în neexercitarea acesteia nu sunt suficiente pentru a determina existența unei pagube în cuantumul solicitat.

Această soluție a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal a rămas irevocabilă prin decizia nr. 4809 din 2 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal prin care a fost respins recursul declarat de reclamantă.

În prezenta cauză se impune a se stabili dacă se poate formula o cerere de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate de o ordonanță a guvernului în condițiile în care împotriva actelor administrative emise conform aceleiași ordonanțe a fost formulată acțiunea în anulare potrivit art. 8 și 18 din Legea nr. 554/2004 și, în acea cauză, au fost solicitate despăgubiri cu privire la aceleași acte administrative.

Cu alte cuvinte, persoana vătămată are posibilitatea de a formula o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004 în condițiile în care, pentru același prejudiciu, i-a fost respinsă o acțiune în acordarea de daune, acțiune formulată în baza art. 8 și 18 din Legea nr. 554/2004.

Răspunsul la această întrebare nu poate fi decât negativ deoarece chiar dacă nu se opune autoritatea de lucru judecat (nu există identitate de cauză și, eventual, nici identitate de părți), putere de lucru judecat a primei hotărâri se opune admiterii unei acțiuni în despăgubire întemeiată pe dispozițiile art. 9 alin. (4) și (5) din Legea nr. 554/2004 în raport cu o hotărâre judecătorească prin care a fost respinsă acordarea de despăgubiri materiale ca urmare a unor acte administrative întocmite în baza unor prevederi legale declarate neconstituționale.

Puterea de lucru judecat presupune că cele stabilite printr-o hotărâre judecătorească se impune într-o judecată ulterioară fără posibilitatea pentru parte de a pretinde contrariul sau pentru instanță de a stabili în mod diferit față de aceasta.

În speță, având în vedere soluția pronunțată prin sentința civilă nr. 1174 din 16 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin decizia nr. 4803 din 2 aprilie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în privința cererii de acordare a despăgubirilor materiale, nu se poate dispune acordarea lor, chiar dacă temeiul legal indicat a fost altul.

În acea sentință s-a precizat că recurenta - reclamantă nu a făcut dovada că ar fi putut realiza venituri similare nivelului încasărilor și nu a administrat dovezi cu privire la existența unor potențiali clienți cu care ar fi putut încheia contracte care să genereze venituri.

În prezenta cauză reclamanta nu a depus dovezi care să infirme cele constatate anterior prin hotărâre judecătorească irevocabilă, astfel că cererea de acordare a despăgubirilor materiale a fost corect respinsă de către instanța de fond și nu se poate considera că au fost încălcate sau aplicate greșit normele legale de către instanța de fond.

Nici criticile recurentei referitoare la nemotivarea hotărârii nu pot fi reținute deoarece, chiar dacă hotărârea instanței de fond este foarte succint motivată, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 " În cazul admiterii recursului, instanța de recurs, casând sentința, va rejudeca litigiul în fond. Când hotărârea primei instanțe a fost pronunțată fără a se judeca fondul ori dacă judecata s-a făcut în lipsa părții care a fost nelegal citată atât la administrarea probelor, cât și la dezbaterea fondului, cauza se va trimite, o singură dată, la această instanță. În cazul în care judecata în primă instanță s-a făcut în lipsa părții care a fost nelegal citată la administrarea probelor, dar a fost legal citată la dezbaterea fondului, instanța de recurs, casând sentința, va rejudeca litigiul în fond."

În condițiile în care cauza a fost trimisă o dată spre rejudecare la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, nu se poate trimite același litigiu spre o nouă rejudecare aceleiași instanțe.

Recurenta a invocat și faptul că hotărârea ar fi nelegală pentru că s-au interpretat greșit actele depuse judecății și s-a schimbat natura și înțelesul lămurit și neîndoielnic, dar nu s-a precizat care ar fi actele interpretate greșit de către instanța de fond, astfel că și aceste critici sunt nefondate.

De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul declarat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 358 din 09 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2016.