ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3436/2015

Decizia nr. 3436/2015

Asupra cererii de recurs de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 17 mai 2013 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Uniunea Națională a Barourilor din România și Baroul Vaslui, a solicitat anularea în tot a deciziei nr. 691 emisă de Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România din data de 23 martie 2013, precum și a actului subsecvent care a stat la baza emiterii acestei decizii, respectiv decizia nr. 11 emisă de Consiliul Baroului Vaslui la data de 17 octombrie 2012 și admiterea cererii formulate și depuse la Baroul Vaslui cu privire la primirea în profesia de avocat cu scutire de examen și stagiu, precum și înscrierea sa în tabloul avocaților din Baroul Vaslui.

Prin sentința civilă nr. 3263 din 25 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamant.

II. Motivele de casare invocate

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 a declarat recurs reclamantul A., invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținând că hotărârea este netemeinică și nelegală, fiind dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Recurentul-reclamant

susține că instanța a omis să se pronunțe cu privire la excepția lipsei calității de reprezentant, cu privire la excepția decăderii pârâtelor din dreptul de a mai formula apărări cu privire la fondul cauzei și cu privire la excepția de nelegalitate a hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R.

În ceea ce privește excepția lipsei calității de reprezentant

a persoanei care semnat întâmpinarea depusă de pârâte, recurentul-reclamant susține că semnătura persoanei care a semnat în numele decanului Baroului Vaslui nu este identică cu semnătura de pe decizia nr. 11 din 17 octombrie 2012, iar, contrar prevederilor art. 55 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 51/1995, semnătura de pe întâmpinare nu aparține nici decanului și nici prodecanului Baroului Vaslui.

În ceea ce privește lipsa calității de reprezentant a doamnei avocat B., care a semnat întâmpinarea în numele U.N.B.R., recurentul invocă dispozițiile art. 66 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 51/1995, susținând că, în raport de componența Consiliului U.N.B.R., întâmpinarea putea fi semnată numai de președintele C., iar, în lipsa acestuia, de vicepreședintele desemnat în acest scop de către președintele U.N.B.R. Chiar dacă la dosarul cauzei există o împuternicire avocațială depusă de doamna avocat B., recurentul-reclamant consideră că dispozițiile menționate din Legea nr. 51/1995 conțin norme derogatorii de la dispozițiile art. 3 alin. (1) lit. a)-e) din aceeași lege, având în vedere faptul că cele două pârâte au beneficiat de reprezentare juridică de înaltă calificare prin însăși reprezentanții lor legali, fără a mai fi necesar să apeleze la serviciile unui reprezentant convențional. În susținerea aceleiași excepții, recurentul-reclamant invocă dispozițiile art. 82 alin. (1) C. proc. civ., susținând că pârâții nu mai pot beneficia de un nou termen pentru acoperirea lipsurilor în condițiile în care nu a fost respectat termenul de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, până la împlinirea căruia puteau să acopere toate lipsurile cuprinse în întâmpinările depuse la dosarul cauzei, în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 201 C. proc. civ. În condițiile în care aceste lipsuri nu au fost acoperite în termenul legal de 25 de zile de data comunicării cererii de chemare în judecată, precum și având în vedere nulitatea celor două întâmpinări ca urmare a lipsei semnăturii reprezentantului legal, pârâții nu mai pot depune o nouă întâmpinare. În consecință, instanța de judecată nu poate decât să ia act de lipsa unei întâmpinări din partea pârâților care să îndeplinească cerințele legii și să dispună sancțiunea legală prevăzută de art. 208 alin. (2) C. proc. civ.

În privința excepției de nelegalitate a hotărârii nr. 902/2010 emisă de Consiliul U.N.B.R., recurentul-reclamant susține că această hotărâre adaugă

la dispozițiile art. 16 alin. (2) și art. 19 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, contrar dispozițiilor art. 77, art. 78 și art. 81 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, și încalcă principiul neretroactivității legii civile, arătând că cererea sa de primire în profesie cu scutire de examen și stagiu a fost depusă la data de 25 iunie 2010, iar hotărârea contestată a fost adoptată la data de 11 septembrie 2010. În acest sens, recurentul-reclamant invocă prevederile art. IV alin. (2) din O.U.G. nr. 159/2008.

Pe fondul

cauzei, recurentul-reclamant susține că proba suplimentară a interviului, prin modul de desfășurare, a fost abuzivă. Se afirmă că esența legii este ca barourile să verifice mai mult condiții procedurale, interviurile având caracter de recomandare, iar opinia persoanelor care au făcut parte din comisia de organizare a interviului a fost subiectivă, în condițiile în care s-a constatat că, la nivelul Baroului Vaslui, există o scădere a puterii economice în contextul crizei economice generale, iar orice aspirant la profesia de avocat este privit ca un potențial rival. Se invocă faptul că această probă suplimentară nu este prevăzută de Legea nr. 51/1995, ci este o probă prin care U.N.B.R. a adăugat la lege.

În raport cu dispozițiile art. 16 alin. (2) și art. 19 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, reprezentanții pârâtului Baroul Vaslui, prin apărările formulate în fața primei instanțe, au făcut o gravă confuzie între noțiunea de „discuție” și noțiunea de „interviu” sau „examinare orală”. Totodată, recurentul-reclamant susține că prevederile din hotărârea nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R. au caracter de recomandare și vizează o discuție liberă, fără a avea caracter definitoriu cu privire la probitatea profesională a celui care a profesat o perioadă mai mare de 10 ani în alte profesii juridice.

III. Derularea procedurii judiciare în fața instanței de recurs și analiza motivelor de casare

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare a recursului prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin încheierea din camera de consiliu de la 23 iunie 2015, în temeiul art. 493 alin. (7) din același cod, completul de filtru a admis în principiu a recursul și a fixat termen de judecată pe fond, cu citarea părților, la data de 03 noiembrie 2015.

Analizând criticile formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte constată că recursul este fondat, fiind întemeiate criticile referitoare la omisiunea primei instanțe de a se pronunța asupra excepției de nelegalitate invocată de reclamant cu privire hotărârea nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R.

Se observă că, prin răspunsul la întâmpinare depus în dosarul de fond, reclamantul a invocat excepția de nelegalitate a hotărârii nr. 902/2010 a Consiliului U.N.B.R., iar, potrivit celor consemnate în practicaua încheierii de amânare a pronunțării din 18 octombrie 2013, instanța a acordat părților cuvântul asupra excepției de nelegalitate, constatând că este competentă să se pronunțe, prin hotărâre, asupra excepției.

Totodată, însă, Înalta Curte observă că prima instanță nu s-a pronunțat asupra excepției de nelegalitate invocată de reclamant nici prin încheierea de amânare a pronunțării din 18 octombrie 2013 și nici prin sentința civilă nr. 3263 din 25 octombrie 2013.

Or, în reglementarea art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, Curtea de apel,

ca i

nstanță învestită cu fondul litigiului și în fața căreia a fost invocată excepția de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluționarea litigiului pe fond, avea obligația de a se pronunța asupra excepției, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care a pronunțat-o în cauză.

În sensul celor expuse anterior, prima instanță, contrar dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, nu s-a pronunțat, nici prin încheiere interlocutorie și nici prin hotărârea de soluționare a cauzei, asupra excepției de nelegalitate invocate de reclamant, ca mijloc procedural de apărare, prin care, pe cale indirectă, se realizează controlul de legalitate al actului administrativ de care depinde soluționarea litigiului pe fond.

Pentru considerentele arătate, având în vedere prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 3263 din 25 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 noiembrie 2015.