ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3981/2018

Cererea de chemare în judecată Prin cererea adresată Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții Baroul Neamț și Uniunea Naționala a Barourilor din România solicitând anularea Hotărârii Consiliului Baroului Neamț nr. 40 din 12 ianuarie 2011 și a Deciziei nr. 294 din 3 decembrie 2011 a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România și obligarea pârâtului Baroul Neamț de a dispune reînscrierea pe Tabloul avocaților definitivi cu drept de exercitare a profesiei de avocat.

Apărările formate în cauză Pârâtul Baroul Neamț a invocat excepția tardivității promovării acțiunii. Pârâta Uniunea Naționala a Barourilor din România a invocat, în temeiul art. 11 din Legea nr. 554/2004, fie prescripția, fie tardivitatea, conform alin. (5) al aceluiași articol.

Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 30 din 4 aprilie 2016 Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Baroul Neamț și Uniunea Națională a Barourilor din România, ca fiind prescrisă și a respins cererea pârâtei U.N.B.R. privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul, care a solicitat casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material. În dezvoltarea acestor motive de recurs au fost formulate de către recurent critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare. * Prima instanță a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin acea că a exclus situațiile reglementate de alin. (1) lit. a) și b) ale articolului în discuție și a aplicat direct alin. (1) lit. c) al acestui articol, obținând un efect diametral opus intenției avute în vedere de legiuitor; raționamentul instanței nu ține seama de faptul că ipoteza instituită la lit. c) nu poate fi considerată un mijloc de protecție a reclamantului contra atitudinii abuzive a autorității în soluționarea în termen legal a unei plângeri prealabile. * Contrar susținerilor judecătorului fondului cauzei, a avut o conduită activă, deoarece a solicitat autorității competente, în mai multe rânduri, comunicarea motivelor pentru care nu mai poate exercita profesia de avocat, însă a primit răspunsuri contradictorii sau i s-a refuzat comunicarea unor înscrisuri. * Recurentul arată că a făcut dovada îndeplinirii condițiilor instituite de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât motivul temeinic pentru care nu a putut intra în posesia deciziei de soluționare a contestației administrative este acela că era privat de libertate; în atare situație, a introdus acțiunea în contencios administrativ în termen de un an de la data comunicării actului sau a luării la cunoștință, respectiv data de 1 octombrie 2015.

Apărările formulate în cauză 5.1. Intimata Uniunea Națională a Barourilor din România a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Răspunzând punctual la motivele de recurs, partea a precizat faptul că, în mod corect, prima instanță a reținut faptul că, în speța de față, nu sunt aplicabile prevederile art. 11 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 554/2004, ci cele ale lit. c) ale acestui articol; în concret, nu contează data comunicării valabile a răspunsului la plângerea prealabilă - 14 octombrie 2015 - ci data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluționarea recursului administrativ - 3 martie 2011 - de la care curgea termenul de 6 luni, reglementat de art. 11 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, și anume, cel mai târziu data de 3 septembrie 2011 până la care trebuia sesizată instanța competentă. Recurentul cunoștea conținutul Hotărârii nr. 40 din 12 ianuarie 2011 a Consiliului Baroului Neamț împotriva căreia a formulat contestație administrativă la data de 3 februarie 2011. 5.2. Intimatul Baroul Neamț a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru aceleași motive arătate și în cadrul întâmpinării depuse de intimata Uniunea Națională a Barourilor din România. 5.3. Recurentul a formulat răspuns la întâmpinările depuse de intimați .

Procedura derulată în recurs Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și a fost comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 martie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din același act normativ. Recurentul a formulat punct de vedere asupra raportului . În cauză, în raport de dispozițiile art. 494 raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin prevederile XVII alin. (3) raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată a recursului în ședință publică la data de 16 noiembrie 2018.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaților, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Controlul judiciar declanșat de recurentul-reclamant, în temeiul dispozițiilor art. 8 și art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, are ca obiect verificarea legalității Hotărârii nr. 40 din 12 ianuarie 2011 prin care Consiliul Baroului Neamț a dispus excluderea sa din profesia de avocat pentru cazul de nedemnitate (potrivit art. 53 lit. a) din Legea nr. 51/1995 și art. 27 din Statutul profesiei de avocat), precum și a Deciziei nr. 294 din 3 decembrie 2011 prin care Uniunea Națională a Barourilor din România a respins contestația administrativă formulată de parte împotriva actului administrativ de excludere din profesie, ca neîntemeiată. Prima instanță a respins acțiunea reclamantului, ca fiind prescrisă, reținând, în esență, faptul că partea era obligată să sesizeze instanța de judecată, în lipsa unui răspuns în termen la plângerea sa prealabilă, într-un interval de timp de 6 luni, calculat la data la care autoritatea trebuia să soluționeze calea administrativă de atac și nu să solicite, după o perioadă considerabilă de la acest moment, o nouă comunicare a actului administrativ; în acest context, data comunicării deciziei, la cererea părții, nu poate constitui punctul de început pentru curgerea termenului de prescripție; ca atare, în raport de prevederile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, acțiunea este prescrisă, deoarece a fost introdusă după împlinirea termenului prevăzut de lege. Înalta Curte apreciază că soluția primei instanțe este greșită pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare. Împotriva Hotărârii nr. 40 din 12 ianuarie 2011 emisă de Consiliul Baroului Neamț, recurentul a formulat contestație administrativă la data de 3 februarie 2011, iar aceasta i-a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 294 din 3 decembrie 2011 emisă de Uniunea Națională a Barourilor din România. Decizia de soluționare a contestației administrative a fost emisă cu depășirea termenului legal de 30 de zile, prevăzut de art. 7 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 și a fost comunicată părții la data de 1 octombrie 2015. Cererea de chemare în judecată a fost depusă la data de 14 octombrie 2015. Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare: "Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă." În speța de față, din cele anterior prezentate, rezultă faptul că acest termen a fost respectat (1 octombrie 2015 - 14 octombrie 2015); așadar, acțiunea în contencios administrativ a fost formulată în interiorul termenului de prescripție reglementat de legiuitor, dar și cu respectarea termenului de decădere de un an, prevăzut de art. 11 alin. (2) din legea în discuție. După cum s-a prezentat anterior, prima instanță și-a fundamentat soluția pe dispozițiile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora termenul de 6 luni curge de la "data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluționare a cererii." Chiar dacă ar fi primită teza primei instanțe, mai precis cea a incidenței prevederilor art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, concluzia formulării acțiunii în termenul legal se impune față de prevederile cuprinse în art. 11 alin. (2) din același normativ, potrivit cărora: "Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz." Așadar, instanța de control judiciar apreciază că interpretarea primei instanțe nu poate fi primită, cătă vreme art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 stabilește că, indiferent de momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție de 6 luni, cererea de chemare în judecată poate fi introdusă "nu mai târziu de un an de la data comunicării actului", iar alin. (5) califică acest din urmă termen ca fiind de decădere. În fine, Înalta Curte consideră că este incident adagiul "nemo auditur propriam turpitudinem allegans": intimații nu pot invoca excepția prescripției dreptului la acțiune în condițiile în care se prevalează de propria culpă, respectiv necomunicarea deciziei de soluționare a contestației administrative decât la cererea expresă a recurentului din data de 4 septembrie 2015.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.