ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2088/2015

Decizia nr. 2088/2015

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii

Prin Cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, sub nr. x/2/2012 reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Baroul Neamț și U.N.B.R., a solicitat instanței să dispună anularea Hotărârii nr. 199 din 14 octombrie 2011 a Consiliului Baroului Neamț și a Deciziei nr. 376 din 3 martie 2012 a Consiliului U.N.B.R., precum și reînscrierea reclamantei în Tabelul avocaților definitivi cu drept de exercitare a profesiei de avocat.

Prin aceeași acțiune, reclamanta a solicitat și suspendarea actelor contestate până la soluționarea definitivă a cauzei.

În motivarea acțiunii reclamanta arată, în esență, că prin Sentința penală nr. 85/2010 a Curții de Apel Bacău, definitivă prin Decizia nr. 2.990/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dispus condamnarea sa, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, la o pedeapsă de 1 an și 4 luni închisoare, fiind aplicată și o pedeapsă accesorie.

Ulterior, prin Decizia nr. 185 din 12 august 2011, Consiliul Baroului Neamț a dispus reînscrierea reclamantei în Tabelul avocaților definitivi cu drept de exercitare a profesiei, dar ulterior Consiliul Baroului a emis Hotărârea nr. 199 din 14 octombrie 2011 prin care s-a dispus excluderea din profesia de avocat în raport de dispozițiile art. 27 lit. c) din Legea nr. 51/1995 coroborat cu art. 58 lit. c) din Statut.

Reclamanta apreciază că Hotărârea nr. 199 din 14 octombrie 2010 a Consiliului Baroului Neamț este nelegală și încalcă principiul autorității de lucru judecat, având în vedere că prin Decizia nr. 184/2010 a Baroului s-a stabilit că nu există un caz de nedemnitate.

În opinia reclamantei, măsura dispusă prin deciziile contestate, contravine dispozițiilor legale care reglementează exercitarea profesiei de avocat dar și principiul unicității tragerii la răspundere pentru o singură faptă principiul legalității.

Prin Sentința nr. 82/2013 a Curții de Apel Bacău, instanța a dispus declinarea de competență a soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Neamț, având în vedere emitentul actului contestat - Consiliul Baroului Neamț.

Tribunalul Neamț, prin Sentința civilă nr. 353 din 31 octombrie 2013, a admis excepția de necompetență materială, cauza fiind declinată în favoarea Curții de Apel Bacău, având în vedere dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Prin aceeași sentință, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, dosarul fiind înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea stabilirii competenței.

Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 23/2014 a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău.

Hotărârea instanței de fond

Curtea de Apel Bacău, după stabilirea competenței materiale în favoarea sa, prin Sentința nr. 128/2014, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Baroul Neamț și U.N.B.R..

A dispus anularea Hotărârii nr. 199 din 14 octombrie 2011 a Consiliului Baroului Neamț și a Deciziei nr. 376 din 3 martie 2012 a Consiliului U.N.B.R., fiind respinsă cererea privind reînscrierea în Tabelul avocaților definitivi cu drept de exercițiu a profesiei de avocat. Prin aceiași sentință a fost respinsă și cererea de suspendare a executării actelor contestate.

În motivarea sentinței, instanța a reținut, în esență, că prin Sentința penală nr. 85 din 22 iunie 2010 a Curții de Apel Bacău, definitiv prin Decizia penală nr. 2.990 din 3 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, calitatea de avocat a reclamantei a fost suspendată pe perioada interdicției de a profesa, dispusă ca pedeapsă complementară, respectiv în condițiile și pe durata cât a executat pedeapsa.

Prin Hotărârea nr. 184 din 26 noiembrie 2010, Consiliului Baroului Neamț, s-a luat măsura suspendării pe perioada interdicției dispusă prin sentința penală, iar prin Hotărârea nr. 185 din 12 august 2011 s-a dispus reînscrierea reclamantei A. pe tabelul avocaților definitivi dar și intenția de a relua discuția privind "situația de nedemnitate".

Argumentele reclamantei, vizând tardivitatea Hotărârii contestației nr. 199 din 14 octombrie 2011 nu au fost reținute de instanță, având în vedere că temeiul de 15 zile invocat nu este un termen de decădere ci unul de recomandare, iar curgerea termenului menționat este condiționată de îndeplinirea obligației prevăzute de art. 26 alin. (3) din Statut, obligație pusă în sarcina reclamantei în sensul de a prezenta baroului hotărârea judecătorească de condamnare, definitivă.

Din conținutul Adresei din 17 august 2011 a rezultat că Hotărârea nr. 185 din 12 august 2011 de reînscriere în barou a fost luată fără ca pârâta să fie în posesia hotărârilor penale motivate.

Prin Hotărârea nr. 199 din 14 octombrie 2011 s-a dispus excluderea reclamantei din profesia de avocat pentru nedemnitate.

Art. 14 alin. (1) lit. a) din lege arată că este nedemn de a fi avocat cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoarea pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate de natură să aducă atingere prestigiului profesiei.

Art. 27 alin. (1) lit. d) arată că avocatului îi încetează calitatea dacă a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală și care îl face nedemn de a fi avocat, conform legii.

Statutul profesiei reglementează la art. 26 aspectele de ordin procedural care trebuie urmate de organele profesiei și de avocatul în cauză, atunci când acesta din urmă se află în situația de nedemnitate și deci, de încetare a calității.

În conținutul hotărârii contestate au fost reținute ca temei al excluderii reclamantei din profesia de avocat, dispozițiile art. 27 lit. c) și d) din lege, respectiv art. 58 alin. (1) lit. c) și d) din Statut care reglementează două cazuri de încetare a calității de avocat și anume: prima ipoteză este aceea când împotriva avocatului s-a luat măsura excluderii din profesie ca sancțiune disciplinară (lit. c)), iar cea de-a doua vizează cazul când avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală și care îl face nedemn de a fi avocat, conform legii.

Așadar, în oricare din cele două ipoteze, Consiliul baroului putea dispune doar încetarea calității de avocat.

Cu privire la "excluderea din profesie", vorbim în acest caz de o sancțiune disciplinară care vizează o abatere disciplinară, acțiunea se judecă în primă instanță după anumite reguli de procedură de către comisia de disciplină a baroului (art. 265 și urm. din Statut) pe baza anchetei disciplinare efectuate de către Consiliul baroului.

Instanța disciplinară pronunță o decizie disciplinară prin care se aplică o sancțiune disciplinară (decizia de excludere).

Curtea a reținut că, în raport de temeiurile de drept indicate în hotărârea contestată, datele speței stabilesc un caz de încetare a calității de avocat, iar nu de excludere din profesie. Măsura excluderii din profesie se ia de către Comisia de disciplină și doar pe baza deciziei disciplinare definitive, iar Consiliul Baroului constată încetată calitatea de avocat (art. 27 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995) în baza deciziei.

Ca urmare, Consiliul Baroului Neamț nu avea competența de a pronunța o hotărâre de excludere din profesie, ci doar de a exercita acțiunea disciplinară.

Temeiurile indicate în hotărâre indică faptul că ne aflăm într-un caz de încetare a calității de avocat ca urmare a condamnării acestuia pentru o faptă prevăzută de legea penală și care îl face nedemn de a fi avocat, în condițiile legii.

Textul art. 14 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 51/1995 prevede că este nedemn de a fi avocat cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoarea pentru săvârșirea unei infracțiuni intenționate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei, pe când art. 27 din lege și art. 58 din Statut se referă la situația în care calitatea avocatului încetează dacă a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală și care îl face nedemn de a fi avocat, conform legii.

Așadar, nu se indică în mod explicit care sunt infracțiunile pentru care condamnarea definitivă îl face pe autor nedemn de a mai îndeplini calitatea de avocat.

Condamnarea definitivă reprezintă o exprimare generică ce lasă la latitudinea factorului de decizie să aprecieze când infracțiunea este gravă ori mai puțin gravă sau când infracțiunea aduce atingere prestigiului profesiei.

Astfel, legiuitorul nu cuantifică gravitatea faptei și nici nu definește situațiile în care se aduce atingere profesiei, lăsând o marjă largă de posibilități și de aprecieri (Decizia nr. 629/2011 a Curții Constituționale care se aplică mutatis mutandis).

Deși cazul reglementat de art. 27 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 51/1995 apare ca o consecință logică a condamnării definitive pentru săvârșirea unei infracțiuni care aduce atingere prestigiului profesiei, faptul că legiuitorul nu cuantifică gravitatea faptei și nici nu definește situațiile în care se aduce atingere profesiei, lasă o marjă largă de posibilități și aprecieri organului de decizie, motiv pentru care o astfel de hotărâre trebuie să reflecte aprecierile acestuia asupra demnității avocatului.

Nu se poate face o analiză a hotărârii judecătorești de condamnare, dată fiind prezumția de veridicitate a acesteia, însă Consiliul Baroului trebuie să cerceteze, să aprecieze și să decidă dacă fapta penală respectivă este sau nu compatibilă cu exercitarea în continuare a profesiei de avocat. Acesta este și motivul pentru care Consiliul a apreciat ca fiind necesar a fi prezentate hotărârile judecătorești motivate, neputând dispune asupra cazului doar pe baza soluției de condamnare în sine. De altfel, și procedura reglementată prin art. 26 alin. (4) din Hotărârea nr. 64/2011, prevede că, Consiliul Baroului examinează hotărârile judecătorești, respectiv înscrisurile care privesc condițiile încetării profesiei practicate și va aprecia asupra demnității avocatului.

În aceste condiții nu se poate identifica dacă a fost examinată efectiv și constatată situația de nedemnitate și care a fost raționamentul Consiliului Baroului pe baza căruia și-a fundamentat soluția, limitându-se doar la a lua act de soluția din Sentința penală nr. 85 din 22 iunie 2010.

Ca urmare, instanța a reținut că Hotărârea nr. 199 din 14 octombrie 2011 nu răspunde exigențelor prevăzute de art. 26 alin. (4) din Statut, deoarece nu examinează efectiv demnitatea avocatului așa cum a procedat Consiliul U.N.B.R. prin Decizia nr. 376 din 3 martie 2012. Se impune atât anulare a acestei hotărâri, cât și a Deciziei nr. 376 din 3 martie 2012 a Consiliului U.N.B.R. de soluționare a contestației, prin această din urmă decizie neputându-se substitui motivarea hotărârii Consiliului Baroului Neamț.

Recursurile exercitate în cauză

Împotriva Sentinței nr. 128 din 26 septembrie 2014 a Curții de Apel Bacău, a formulat recurs pârâtele Baroul Neamț și U.N.B.R..

Ambele recurente au solicitat instanței, admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., U.N.B.R. arată că actul contestat îndeplinește condițiile de fond și formă, conține o măsură corespunzătoare din perspectiva oportunității.

Recurenta nu contestă că nedemnitatea profesională, se află în competența consiliului, conform art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995 și art. 26 din Statut, iar încetarea calității de avocat și excluderea din profesie intră în competența comisiei disciplinare, dar apreciază că dacă se va face abstracție de aspectele terminologice, stabilite formal de legiuitor, dar nerespectate prin actul contestat, se poate observa că dispozitivul actului este singurul care produce efecte. Chiar dacă terminologic, măsura era încetarea calității de avocat, în esență, prin excluderea dispusă, consiliul nu s-a îndepărtat de la finalitatea corespunzătoare, respectiv pierderea calității de avocat și înlăturarea din profesie, astfel că nu se poate reține o nelegalitate a măsurii aplicate.

Recurentul Baroul Neamț, în dezvoltarea motivelor de recurs, a prezentat pe larg situația de fapt fără a aduce critici cu privire la sentința recurată, concluzionând ca la adoptarea Hotărârii nr. 199/2011 au fost avute în vedere cele două hotărâri penale - fond și recurs - iar condamnarea petentei pentru săvârșirea unei infracțiuni de corupție, reprezintă principalul considerent al luării măsurii de încetare a calității de avocat.

Prin Hotărârea nr. 199/2011, atacată de petentă, transpare și aspectul constatării incidenței în cauză a dispozițiilor art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, cât și incidența art. 27 lit. d) din același act normativ privind încetarea calității de avocat pentru nedemnitate.

Intimata A., a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că hotărârea recurată este temeinică și legală.

Hotărârea instanței de recurs

Analizând sentința recurată în limitele criticilor formulate și ținând cont de dispozițiile legale incidente se constată că recursurile sunt nefondate.

Instanța de contencios administrativ a fost învestită în baza Legii nr. 554/2004 să analizeze legalitatea Hotărârii nr. 199 din 14 octombrie 2011 a Consiliului Baroului Neamț și a Deciziei nr. 376 din 3 martie 2012 a Consiliului U.N.B.R..

Se reține că la adoptarea hotărârilor contestate, s-a avut în vedere Sentința penală nr. 85 din 22 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, definitivă prin Decizia penală nr. 2.990 din 3 septembrie 2010, prin care petenta A. a fost condamnată la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Prin aceeași sentință instanța a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), c) C. pen., în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

Anterior, Consiliului Baroul Neamț, prin Decizia nr. 184 din 26 noiembrie 2010 a dispus suspendarea din exercitarea profesiei de avocat a d-nei A. pe perioada interdicției de a profesa dispusă de către Curtea de Apel Bacău, iar pentru Hotărârea nr. 185 din 12 august 2011 s-a dispus reînscrierea pe Tabelul avocaților definitivi cu drept de exercitare, începând cu data de 26 august 2011.

La data de 14 octombrie 2011 prin Hotărârea nr. 199 a Consiliului Baroului Neamț s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 27, lit. c) și d) din Legea nr. 51/1995 și art. 58 lit. c) și d) din Statut, excluderea din profesia de avocat a d-nei A. începând cu data de 14 octombrie 2011 pentru nedemnitate, iar prin Decizia nr. 376 din 3 martie 2012 Consiliul U.N.B.R. a dispus respingerea contestației formulate împotriva Hotărârii nr. 199/2011.

Este evident, în raport de dispozițiile Legii nr. 51/1995 și Statutul profesiei de avocat că "Nedemnitatea" și "excluderea" sunt două instituții distincte care nu se pot confunda.

Excluderea din profesie, ca sancțiune "disciplină" intră în competența Comisiei de disciplină pe baza deciziei disciplinare, iar în temeiul dispozițiilor art. 27 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 51/1995, Consiliul Baroului constată încetarea calității de avocat.

Chiar recurenta U.N.B.R. precizează în motivele de recurs că, nedemnitatea profesională este în competența consiliului și atrage conform art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1965 și art. 26 din Statutul profesiei de avocat, încetarea calității de avocat, iar excluderea din profesie este o măsură corespunzătoare răspunderii disciplinare, care intră în competența comisiei de disciplină, dar apreciază că "se poate face abstracție de aspectele terminologice" finalitatea fiind aceeași.

Nedemnitatea și excluderea sunt două instituții distincte, competența de aplicare este diferită și totodată procedura, situație în care instanța de contencios administrativ învestită cu verificarea legalității actelor emise, nu poate face "abstracție" de încălcarea unor dispoziții legale cu motivarea că atât încetarea calității cât și excluderea din profesie "au aceeași finalitate".

Este de observat că recurentele prin recursul declarat nu au formulat nici o critică din perspectiva dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ. indicând formal dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9.

Instanța de fond a prezentat pe larg situația de fapt și drept, iar "motivarea amplă" de care face vorbire recurenta U.N.B.R. nu poate constitui motiv de nelegalitate sau netemeinicie al hotărârii recurate.

Consiliul Baroului, în raport de dispozițiile art. 27 lit. c) și d) din Legea nr. 51/1995 și art. 58 alin. (1) lit. c) și d) din Statut putea să constate încetarea calității de avocat, excluderea din profesie, fiind o sancțiune disciplinară.

Fără a relua argumentele expuse pe larg de prima instanță, argumente însușite și de instanța de recurs se constată că instanța de fond a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente și a actului dedus judecății fără a se schimba natura sau înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, astfel că motivele de recurs întemeiate formal pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. nu pot fi reținute.

Ca urmare, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții Baroul Neamț și U.N.B.R. împotriva Sentinței nr. 128 din 26 septembrie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâții Baroul Neamț și U.N.B.R. împotriva Sentinței nr. 128 din 26 septembrie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2015.

Procesat de GGC - N