ÎCCJ, Decizia nr. 229/2017

Decizia penală nr. 229/2017

Asupra recursului de față:

Din actele dosarului constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 334 din data de 12 iunie 2017, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. formulată de recurentul revizuent A.

Totodată, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de recurentul revizuent împotriva Sentinței penale nr. 703 din 17 iulie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/300/2005.

Pentru a pronunța această hotărâre, în ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., instanța de fond a reținut, în esență, că cerința impusă de lege privind legătura cu soluționarea cauzei se referă la incidența dispoziției legale criticate asupra soluției ce se va pronunța în cauza dedusă judecății.

În acest sens, prima instanță a precizat că dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. au făcut deja obiectul analizei instanței de control constituțional care, prin Decizia nr. 126 din data de 3 martie 2016, a constatat că soluția legislativă cuprinsă în textul menționat, care nu limitează aplicabilitatea cazului de revizuire la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, este neconstituțională.

În ceea ce privește cauzele soluționate până la publicarea deciziei anterior menționate și în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție având ca obiect o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță declarată neconstituțională, Curtea Constituțională a reținut, în cuprinsul parag. 27 al Deciziei nr. 126 din data de 3 martie 2016, că acestea reprezintă facta praeterita, de vreme ce cauza a fost definitiv și irevocabil soluționată, apreciindu-se, totodată, că din momentul introducerii cererii în instanță și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma criticată a beneficiat de o prezumție de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a soluționat, în mod definitiv, litigiul.

Prin urmare, prima instanță a stabilit că incidența unei decizii de admitere a instanței de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții, cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive.

În aceste condiții, s-a apreciat ca fiind inadmisibilă sesizarea instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care vizează aceleași aspecte avute în vedere de instanța de contencios constituțional.

II. Împotriva sentinței penale anterior menționate a formulat apel, la 14 iunie 2016, revizuentul A., dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, la data de 3 octombrie 2017 sub nr. x/1/2017.

Calea de atac formulată a fost recalificată drept recurs, în considerarea deciziei Curții Constituționale nr. 321 din 09 mai 2017 publicată în M. Of. nr. 580/20.07.2017.

Criticile formulate de recurentul revizuent, precum și concluziile reprezentantului Ministerului Public și ale apărătorului ales al recurentului revizuent au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

III. Examinând recursul declarat de revizuent împotriva sentinței atacate, completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată următoarele:

În cadrul cererii de revizuire formulate, recurentul revizuent a invocat excepția neconstituționalității sintagmei "în acea cauză" din textul art. 453 alin. (1) C. proc. pen., susținând că redactarea acestui text îl împiedică să formuleze cerere de revizuire și să solicite retractarea, pe această cale, a hotărârii definitive pronunțate de către instanța de condamnare.

Potrivit textului art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 18/2016, revizuirea poate fi cerută atunci când "hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională, ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate".

Din interpretarea prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că, pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale trebuie să îndeplinească, cumulativ, cele patru cerințe stipulate expres de textul legislativ: starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural ivit în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; activitatea legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după caz, în vigoare; prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale; dispozițiile criticate pentru neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei.

În ceea ce privește două din cele patru condiții anterior menționate, completul de 5 judecători constată că acestea sunt îndeplinite, respectiv, excepția a fost invocată de recurentul revizuent în cadrul unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, și are în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare.

În raport de împrejurarea că noul text al art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 18/2016, nu a fost constatat ca fiind neconstituțional, printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, instanța de control judiciar consideră că și această a treia condiție impusă de art. 29 din Legea nr. 47/1992 este îndeplinită în cauză.

În același context, cu referire la cea de a patra condiție prevăzută de art. 29 din Legea nr. 147/1992, respectiv legătura dispozițiilor criticate pentru neconstituționalitate cu soluționarea cauzei, în acord cu cele stabilite de prima instanță, completul de 5 judecători apreciază că o astfel de legătură nu există în speță.

Condiția legăturii cu cauza a dispoziției legale criticate pentru neconstituționalitate se analizează în concret, în funcție de cererea formulată de către recurentul revizuent și de influența prevederilor a căror constituționalitate se contestă asupra soluționării cauzei.

În speță, prin cererea formulată, recurentul revizuent a susținut, pe de o parte, că Decizia nr. 126/2016 pronunțată de Curtea Constituțională este vădit neconstituțională, fiind dată cu încălcarea art. 1 alin. (5), art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) și 2, art. 24 alin. (1), art. 53 și art. 124 alin. (1) și (2) din Constituție, iar pe de altă parte, că prevederile art. 248

1

C. pen., în baza cărora recurentul revizuent a fost condamnat, precum și cele ale art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. au beneficiat de o prezumție de constituționalitate până la data condamnării sale definitive.

Instanța de control judiciar constată că, deși textul nou al art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. nu a mai fost declarat ca neconstituțional, Decizia nr. 126/2016 a Curții Constituționale, care a determinat modificarea normei juridice prin introducerea sintagmei "în acea cauză" criticate de recurentul revizuent, continuă să-și producă efectele, în sensul restrângerii câmpului de aplicare a acestui caz de revizuire potrivit considerentelor acestei decizii.

Astfel, în legătură cu noul text al art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., Curtea Constituțională a reținut, prin decizia anterior menționată, că soluția legislativă cuprinsă în textul anterior al acestei norme legale, care nu limitează cazul de revizuire la cauzele în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, este neconstituțională.

Așa cum corect a stabilit și prima instanță, în cadrul Deciziei nr. 126/2016, Curtea Constituțională a reținut că, în cauzele soluționate până la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale prin care s-a constatat neconstituționalitatea unei dispoziții dintr-o lege sau o ordonanță a Guvernului, în care nu a fost dispusă sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate având același obiect, se consideră că acestea reprezintă facta praeterita, de vreme ce respectivele cauze au fost definitiv și irevocabil soluționate.

S-a mai reținut că din momentul introducerii cererii în instanță și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de prezumția de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv litigiul, hotărâre care, între timp, a dobândit autoritate de lucru judecat.

Prin urmare, s-a constatat că incidența deciziei de admitere pronunțată de instanța de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea unor efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții Constituționale, cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, conform cărora deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial, iar de la data publicării, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

În acest sens, Curtea a apreciat că un asemenea efect ex tunc al Deciziei nr. 126/2016 ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat ce caracterizează hotărârile judecătorești definitive.

Cât privește legătura excepției invocate cu cauza, completul de 5 judecători consideră că aceasta trebuie apreciată în raport de interesul concret, procesual, al recurentului revizuent, constând în posibilitatea de a utiliza cazul de revizuire prevăzut de textul art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

În acest sens, instanța de control judiciar constată că acest text reia, întru totul, textul art. 147 alin. (4) din Constituția României ("Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor"), astfel că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a textului arătat nu este admisibilă, deoarece revizuentul nu formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a textului de lege indicat, ci, în realitate, acesta este nemulțumit de însuși principiul stabilit de Constituție, urmărind să obțină aplicarea retroactivă a deciziilor Curții Constituționale, inclusiv pentru perioada anterioară publicării deciziilor în Monitorul Oficial, chiar și pentru cauzele soluționate definitiv anterior publicării, în cadrul cărora excepția de neconstituționalitate nu a fost invocată.

În acest mod, se constată că recurentul revizuent tinde, în mod nepermis, la modificarea atât a dispozițiilor noi, aduse în acord cu Constituția, ale art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cât și a textului art. 147 alin. (4) din Constituție, care stabilește însuși principiul constituțional al neretroactivității deciziilor instanței de contencios constituțional și care, în mod evident, nu poate constitui obiectul unui examen de constituționalitate, constituind norma de referință.

Nu în ultimul rând, împrejurarea că instanța de contencios constituțional poate reveni, în anumite condiții, asupra deciziilor pronunțate nu echivalează cu îndeplinirea condiției nepronunțării anterioare asupra textului criticat sau a celei privind legătura excepției invocate cu cauza.

În concluzie, constatând că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992, completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție va menține hotărârea atacată, respingând, ca nefondat, apelul formulat de recurentul revizuent A. împotriva sentinței atacate.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul revizuent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, urmând ca onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru revizuentul recurent, până la prezentarea apărătorului ales, să fie suportat din fondul Ministerului Justiției, potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de revizuentul A. împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cuprinsă în dispozitivul Sentinței penale nr. 334 din data de 12 iunie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/1/2017.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru revizuentul recurent, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 70 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă revizuentul recurent la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 11 decembrie 2017.

Procesat de GGC - CT