ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 51/2016

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 114/F din data de 24 iunie 2020, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 102/F din 23 mai 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat revizuentul la plata sumei de 300 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Curtea de apel a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 11 noiembrie 2019, persoana condamnată A. a solicitat revizuirea Sentinței penale nr. 102 din 23 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 256 din 11 octombrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2016.

În motivarea cererii de revizuire, petentul a arătat, în esență, că, în data de 11 martie 2019, s-a dat publicității motivarea Deciziei nr. 26/2019 a Curții Constituționale, prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Parchetul General din cauza protocoalelor secrete încheiate cu SRI, în perioada 2009 - 2016.

Astfel, revizuentul a arătat, în esență, că una din probele pe care s-a bazat acuzarea a fost interceptarea ambientală din 18 iunie 2015, dispusă prin Mandatul nr. x/25 mai 2015 al Curții de Apel București și consemnată prin proces-verbal, care a fost efectuată de alte organe decât cele îndrituite de lege, în condițiile statuate de Decizia nr. 51/2016 a Curții Constituționale, prin aplicarea, în detrimentul prevederilor legale, a protocolului dintre PICCJ încheiat cu SRI, fapt amendat prin Decizia nr. 26/2019 a Curții Constituționale.

A evidențiat că, raportând prevederile legale referitoare la procesul-verbal întocmit în cadrul procedurii supravegherii tehnice la definițiile noțiunilor de probă, mijloc de probă și procedeu probator, Curtea Constituțională a conchis că procesul-verbal întocmit de procuror sau de organul de cercetare penală, conform art. 143 din C. proc. pen., în care sunt consemnate rezultatele activităților de supraveghere tehnică efectuate constituie un mijloc de probă. Prin urmare, având în vedere cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 383 din 27 mai 2015 (parag. 21), Curtea a constatat că nelegalitatea dispunerii, autorizării, consemnării sau administrării actului atrage sancțiunea nulității absolute sau relative, potrivit distincțiilor prevăzute la art. 281 și art. 282 din C. proc. pen.. Așa fiind, realizarea supravegherii tehnice, ca procedeu probator, cu încălcarea condițiilor legale prevăzute la art. 138 - 146 din C. proc. pen., inclusiv a celor referitoare la organele abilitate să pună în executare mandatul de supraveghere, s-a arătat că are ca efect nulitatea probelor astfel obținute și, în consecință, imposibilitatea folosirii lor în procesul penal, conform art. 102 alin. (3) din C. proc. pen.

A solicitat să se remarce faptul stabilit de Curte, și anume că, actele îndeplinite de organele prevăzute la art. 142 alin. (1) teza a doua din C. proc. pen. reprezintă procedee probatorii care stau la baza procesului-verbal de consemnare a activității de supraveghere tehnică, ce constituie un mijloc de probă. Pentru aceste motive, organele care pot participa la realizarea acestora sunt numai organele de urmărire penală, iar acestea sunt cele enumerate la art. 55 alin. (1) din C. proc. pen., respectiv procurorul, organele de cercetare penală ale poliției judiciare și organele de cercetare penală speciale.

Revizuentul a mai precizat că, prin Decizia nr. 51/2016 a Curții Constituționale s-a admis excepția de neconstituționalitate ridicată în Dosarul nr. x/2011* al Tribunalului București, secția I penală și s-a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispozițiilor art. 142 alin. (1) C. proc. pen.. este neconstituțională, fiind statuat că dispozițiile art. 142 alin. (1) din C. proc. pen., în privința sintagmei "alte organe specializate ale statului", încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) referitoare la statul de drept în componența sa privind garantarea drepturilor cetățenilor și art. 1 alin. (5) care consacră principiul legalității, deoarece au permis ca realizarea supravegherii tehnice să fie făcută de alte organe decât cele judiciare.

În consecință, a susținut că se impune, potrivit prevederilor art. 346 alin. (4) și (5) C. proc. pen., excluderea din probatoriu a celor consemnate în procesul-verbal de redare a convorbirilor ambientale din data de 18 iunie 2015, în temeiul Mandatului nr. x/25 mai 2016 dispus prin Încheierea nr. 80 din 25 mai 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, în dosarul nr. x/2015.

Raportând situația expusă la Decizia nr. 26/2019 a Curții Constituționale, revizuentul a apreciat că nu mai este necesară dovedirea vătămării, în vederea anulării și excluderii din probatoriu a convorbirilor ambientale din data de 18 iunie 2015, față de motivarea Deciziei nr. 26/2019 prin care s-a arătat că, din cauza acestor protocoale de colaborare, justițiabilul a fost în situația "de a lupta pentru garantarea drepturilor sau libertăților sale în contra unei paradigme juridice neconstituționale".

Astfel, în acest sens, a făcut referire la Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17.07.2017, parag. 62.

A mai arătat că, datele problemei nu se schimbă, nici după publicarea deciziei menționate din perspectiva presiunii asupra justițiabilului, întrucât, chiar dacă în condițiile art. 281 din C. proc. pen. vătămarea nu mai trebuie demonstrată, această presiune se menține la un nivel ridicat în contextul raporturilor instituționale stabilite prin "protocoalele de colaborare" și a amplorii consecințelor pe care acestea le-au produs în cadrul ordinii constituționale.

Având în vedere cele precizate, în temeiul prevederilor art. 426 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., revizuentul a solicitat desființarea Sentinței penale nr. 102 din 23 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. x/2016 și, în rejudecarea fondului cauzei, în conformitate cu prevederile art. 280 - 282 C. proc. pen., a solicitat excluderea probei administrate cu încălcarea prevederilor legale, așa cum rezultă și din Decizia nr. 26/2019 a Curții Constituționale.

Totodată, a solicitat și suspendarea executării până la soluționarea în fond a cauzei, în temeiul prevederilor art. 460 alin. (1) C. proc. pen.

Pentru a pronunța Sentința penală nr. 114/F din data de 24 iunie 2020, curtea de apel a reținut că, prin Sentința penală nr. 102/F din 23 mai 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în baza art. 289 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită.

În temeiul art. 67 alin. (1), (2) C. pen. cu referire la art. 66 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de magistrat) și lit. k) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de magistrat) și lit. k) C. pen. de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În baza art. 291 alin. (1) C. pen. rap. la art. 7 lit. b) din Legea nr. 78/2000, a dispus condamnarea inculpatului A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 66 alin. (2) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de magistrat) și lit. k) C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de magistrat) și lit. k) C. pen. de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În temeiul art. 38 alin. (2) C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele principale, aplicând pedeapsa de 4 ani închisoare la care a adăugat o treime din pedeapsa închisorii de 3 ani, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa închisorii de 5 ani.

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) teza I C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de magistrat) și lit. k) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen. raportat la art. 45 alin. (3) lit. a) teza I C. pen., cu referire la art. 65 alin. (1) C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (dreptul de a exercita profesia de magistrat) și lit. k) C. pen. de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale privative de libertate.

În baza art. 399 C. proc. pen., a menținut măsura controlului judiciar față de inculpatul A..

În baza art. 72 C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii de 24 de ore din 22 iunie 2016 ora 16:25 la 23 iunie 2016 ora 16:25.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 6500 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 5000 RON reprezintă cheltuieli judiciare din cursul urmăririi penale.

Instanța de fond a reținut, în fapt, că inculpatul A., în calitatea sa de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, la începutul lunii mai 2014, în contextul cercetării în stare de arest preventiv a lui B., în dosarul de urmărire penală nr. x/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, a acceptat oferta de mituire cu suma de 10.000 euro făcută de familia C., prin intermediul grefierei D., de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea, promițând că va da o soluție favorabilă lui B., mai precis va schimba încadrarea juridică din infracțiunea de tentativă de omor într-una mai puțin gravă - vătămare corporală, ceea ce îi va permite declinarea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea.

S-a mai reținut că, în aceleași împrejurări, inculpatul A. a pretins și primit efectiv suma de 2.000 euro, de la membrii familiei C., prin intermediul aceleiași grefiere D., de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea, afirmând că suma respectivă îi este necesară pentru a o remite medicului legist în vederea influențării acestuia să elibereze un certificat medico-legal care să îl ajute în dispunerea soluției favorabile lui B..

Prin Decizia penală nr. 256/A din data de 11 octombrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 102/F din data de 23 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

În ceea ce privește cererea de revizuire, curtea de apel a precizat că reprezintă o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței de judecată să revină asupra propriei hotărâri, și, în același timp, are caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

S-a arătat că motivul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. presupune întrunirea următoarelor condiții:

S-a reținut că revizuentul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., arătând că, la data de 11 martie 2019, a fost publicată Decizia nr. 26/2019 a Curții Constituționale.

Instanța a reținut că, prin Decizia nr. 26/2019 din 16 ianuarie 2019, Curtea Constituțională a statuat asupra conflictului juridic de natură constituțională dintre Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parlamentul României, Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești (publicată în Monitorul Oficial nr. 193/12.03.2019), și anume:

Curtea de apel a reținut că, prin cererea de revizuire, se susține că una din probele pe care s-a bazat acuzarea a fost interceptarea ambientală din 18 iunie 2015, dispusă prin mandatul nr. x/25 mai 2015 al Curții de Apel București, care a fost efectuată de alte organe decât cele îndrituite de lege, în condițiile statuate de Decizia nr. 51/2016 a Curții Constituționale. A fost reținut și argumentul că, raportând situația expusă la Decizia nr. 26/2019, nu mai este necesară dovedirea vătămării în vederea anulării și excluderii din probatoriu a convorbirilor ambientale din data de 18 iunie 2015.

Față de împrejurarea că revizuentul a făcut referire și la Decizia nr. 51/2016 a Curții Constituționale, în primul rând, prin sentința penală atacată s-a arătat că aceasta a fost avută în vedere de instanțele care au soluționat cauza în fond/apel.

A fost specificat că, prin Decizia nr. 51/2016 din 16 februarie 2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. pen., publicată în Monitorul Oficial nr. 190/14.03.2016, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de E., F. și G. în dosarul nr. x/2011* al Tribunalului București, secția I penală, și a constatat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" din cuprinsul dispozițiilor art. 142 alin. (1) din C. proc. pen. este neconstituțională.

Or, a remarcat Curtea, dosarul nr. x/2016 a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, la data de 26 iulie 2016, iar prin încheierea din data de 25 octombrie 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2016/a1, judecătorul de cameră preliminară a analizat aspectele invocate privind supravegherea tehnică raportat la Decizia nr. 51/2016 a Curții Constituționale.

De asemenea, s-a considerat că nu este admisibil ca pe calea revizuirii să se obțină o reinterpretare/prelungire a probațiunii pentru fapte deja cunoscute și verificate de instanțele care au soluționat cauza, deoarece s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat a hotărârii de condamnare, legalitatea și temeinicia administrării probelor în cursul urmăririi penale, interpretarea probatoriului, fiind deja analizate în procedura de cameră preliminară, respectiv în cursul judecății, de către instanța de fond și instanța de apel învestite cu soluționarea cauzei.

În al doilea rând, s-a subliniat că, pentru a constata admisibilitatea cererii de revizuire întemeiate pe cazul de la art. 453 lit. f) C. proc. pen., este necesar ca excepția de neconstituționalitate să fie ridicată în cauza a cărei revizuire se cere.

S-a făcut trimitere la Decizia nr. 126/2016 din 3 martie 2016 a Curții Constituționale, potrivit căreia soluția legislativă cuprinsă inițial în art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., care nu limita cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, este neconstituțională, motiv pentru care textul de lege a fost modificat prin O.U.G. nr. 18/2016.

În speța de față, s-a observat cu evidență că nu a fost admisă o excepție de neconstituționalitate ridicată în cauză cu privire la o prevedere legală pe care să se întemeieze hotărârea, astfel încât cererea de revizuire a fost considerată inadmisibilă.

Totodată, s-a constatat că cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 140 alin. (5) lit. h) din C. proc. pen., formulată de apelant, a fost respinsă de Înalta Curte de Casație și Justiție prin încheierea din data de 21 septembrie 2018, reținându-se că, în realitate, nu au fost aduse critici de neconstituționalitate, ci a fost vizat modul de interpretare a dispozițiilor legale iar soluționarea excepției nu poate avea o înrâurire cu privire la soluția ce se pronunță în cauză.

În plus, raportat la Decizia nr. 26/2019 (parag. 210 - 213) invocată de revizuent, s-a reținut că, în jurisprudența sa, instanța de contencios constituțional a statuat că, în ceea ce privește cauzele soluționate până la publicarea unei decizii a Curții Constituționale, acestea reprezintă o facta praeterita, de vreme ce cauza a fost definitiv și irevocabil soluționată. Curtea a reținut că, din momentul introducerii cererii în instanță și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumție de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv litigiul. S-a amintit faptul că instanța de contencios constituțional a constatat că incidența deciziei de admitere a excepției de neconstituționalitate într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții, cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive. Cu același prilej, Curtea, având în vedere efectele exercitării căilor extraordinare de atac asupra hotărârilor judecătorești care reprezintă actul final și de dispoziție al instanței prin care se soluționează cu autoritate de lucru judecat cauza, a reținut că opțiunea legiuitorului în reglementarea unei căi de atac ce urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești trebuie să se realizeze în limite constituționale (Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185/11.03.2016, parag. 27 și 30).

Prin urmare, având în vedere art. 197 alin. (2) din C. proc. pen. din 1968 și art. 281 din C. proc. pen., acest din urmă text coroborat cu Decizia Curții Constituționale nr. 302 din 4 mai 2017, prin care s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în dispozițiile art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., care nu reglementează în categoria nulităților absolute încălcarea dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, este neconstituțională, revine Înaltei Curți de Casație și Justiție și celorlalte instanțe judecătorești, precum și Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și unităților subordonate să verifice în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, și să dispună măsurile legale corespunzătoare.

Curtea a constatat că decizia nu aduce niciun element de noutate față de cadrul normativ primar, existent la data pronunțării ei, întrucât, în baza deciziilor Curții Constituționale nr. 51 din 16 februarie 2016 și nr. 302 din 4 mai 2017, decizii care, pe măsura publicării, fac parte din ordinea normativă națională [Decizia nr. 847 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 605 din 14 august 2008 și Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, parag. 451, nepublicată la data pronunțării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I], erau/sunt incidente prevederile art. 102 din C. proc. pen. - Excluderea probelor obținute în mod nelegal și ale art. 281 - Nulitățile absolute.

S-a considerat că prezenta decizie sancționează un comportament instituțional care a încălcat ordinea constituțională și obligă autoritățile publice implicate în conflictul juridic de natură constituțională să își respecte și să își exercite competențele în limitele prevăzute de lege și Constituție.

Curtea a reiterat faptul că autoritatea de lucru judecat, ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta [a se vedea în acest sens Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 17 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16/26.01.1995, Decizia nr. 414 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291/4.05.2010 sau Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504/30.06.2017, parag. 52]. De asemenea, s-a notat că, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României și, de la data publicării, sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, având aceleași efecte pentru toate autoritățile publice și toate subiectele individuale de drept (a se vedea Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, parag. 51).

În consecință, s-a concluzionat că, pe lângă faptul că nu sunt întrunite condițiile impuse de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., se impune a se reține că decizia invocată are putere numai pentru viitor, cauza în care a fost condamnat revizuentul fiind soluționată definitiv la data de 11 octombrie 2018, astfel încât cererea de revizuire nu poate fi analizată pe fond nici din această perspectivă.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat apel revizuentul A. care a fost înregistrat pe rolul instanței supreme.

Prin motivele de apel, revizuentul a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii de fond - revizuire și, în rejudecare, admiterea în principiu a revizuirii și suspendarea executării până la soluționarea în fond a cauzei, în temeiul art. 460 alin. (1) C. proc. pen.

În esență, revizuentul a învederat că a formulat cererea de revizuire în temeiul art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. cu aplicarea art. 460 din același cod, deoarece la data de 11 martie 2019 s-a dat publicității motivarea Deciziei nr. 26/2019 pronunțată de Curtea Constituțională prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Parlament și Parchetul General din cauza protocoalelor secrete încheiate cu SRI, în perioada 2009 - 2016.

A susținut că primul palier al apelului formulat vizează aspecte de nelegalitate ale sentinței atacate, respectiv:

- încălcarea prevederilor art. 403 C. proc. pen. cu privire la neconcordanța dintre partea expozitivă - motivare și dispozitiv - prin care s-a respins ca inadmisibilă revizuirea, deși a fost antamat și fondul cauzei, pe care instanța a încercat să îl motiveze trunchiat. În opinia revizuentului, antamarea fondului ar fi fost posibilă numai după admiterea în principiu a cererii, inadmisibilitatea susținută în dispozitiv fiind de natură să înlăture orice alt comentariu privind fondul cererii;

- considerentele nelegale avute în vedere de instanță atunci când a motivat neîntrunirea condițiilor de admisibilitate din art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., modificat prin O.U.G. nr. 18/2016.

Revizuentul a criticat interpretarea dată de prima instanță sintagmei "neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză", cu referire la care a considerat că se referă exclusiv la cauza dedusă judecății, revizuentul susținând că nu puține au fost situațiile în care chiar Curtea Constituțională a indicat, în mod clar, utilizarea admiterii neconstituționalității în toate cauzele în care excepția a fost ridicată, dar din cauza unor conjuncturi nefavorabile instanța a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

A mai arătat că Decizia nr. 51/2016 se aplică în cazul proceselor penale în curs de soluționare și în procesele penale soluționate definitiv, situația fiind similară prezentei cauze.

În ceea ce privește al doilea palier al motivării apelului, revizuentul a precizat că vizează aspectele de netemeinicie regăsite în hotărârea instanței de fond, care cu toate că nu avea cum să analizeze fondul, a făcut referire directă la Decizia nr. 26/2009 a Curții Constituționale.

Din această perspectivă, a criticat modul în care instanța de fond - revizuire a analizat prevederile Deciziei nr. 26/2019, și anume, în mod trunchiat, în favoarea parchetului, fără să analizeze și punctul 3 al deciziei:

"Înalta Curte de Casație și Justiție și unitățile subordonate vor verifica, în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei, a organelor de urmărire penală și vor dispune măsurile legale corespunzătoare".

Apelantul revizuent a precizat că tocmai acest aspect a fost vizat prin cererea de revizuire. Raportând situația expusă la Decizia nr. 26/2016 a Curții Constituționale, a susținut că nici nu mai este necesară dovedirea vătămării în vederea anulării și excluderii din probatoriu a convorbirilor ambientale din data de 18 iunie 2015. A solicitat a se observa că, prin considerentele deciziei instanței de contencios constituțional, s-a făcut referire la greutatea probațiunii în dovedirea unei vătămări și transformarea într-o veritabilă probatio diabolica, ceea ce implicit determină încălcarea dreptului fundamental la un proces echitabil.

Apelantul revizuent a considerat că datele problemei nu se schimbă nici după publicarea deciziei, din perspectiva presiunii asupra justițiabilului, întrucât, chiar dacă, în condițiile art. 281 C. proc. pen., vătămarea nu mai trebuie demonstrată, această presiune se menține la un nivel ridicat în contextul raporturilor instituționale stabilite prin "protocoalele de colaborare" și a amplorii consecințelor pe care acestea le-au produs în cadrul ordinii constituționale.

A fost specificat că, potrivit motivării deciziei, s-a conturat, în aceste condiții, în materia strângerii și administrării probelor și chiar a desfășurării urmăririi penale, o paradigmă juridică ce acordă un rol prevalent "protocoalelor de colaborare" în raport cu legea, aspect ce se exprimă prin posibilitatea efectuării de acte procesuale în cadrul procesului penal de către serviciile secrete.

Totodată, a învederat că decizia a stabilit, cu referire la protocolul din 2009, că s-au creat premisele normative pentru Serviciul Român de Informații să exercite atribuții de cercetare penală în orice domeniu, ceea ce conduce la încălcarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat.

În conformitate cu dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., a solicitat desființarea Sentinței penale nr. 102 din 23 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și, în rejudecarea fondului, în conformitate cu dispozițiile art. 280 - 282 C. proc. pen.., excluderea probei administrate cu încălcarea prevederilor legale, așa cum rezultă și din Decizia nr. 26/2019 a Curții Constituționale.

Examinând apelul formulat de revizuentul condamnat A. prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor care disciplinează materia revizuirii, Înalta Curte consideră că este neîntemeiat, pentru motivele care vor fi expuse în continuare:

Potrivit art. 452 alin. (1) C. proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă.

În conformitate cu art. 453 alin. (1) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. reglementează un caz de revizuire sui generis care presupune întrunirea următoarelor condiții: să existe o decizie a Curții Constituționale prin care a fost declarată neconstituțională o normă legală; decizia Curții Constituționale să fi fost publicată în Monitorul Oficial, ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești; hotărârea definitivă să se fi întemeiat pe prevederea legală declarată neconstituțională; excepția de neconstituționalitate să fi fost invocată în cursul procesului penal în cauza a cărei revizuire se cere; consecințele încălcării dispoziției constituționale să continue să se producă și să nu poată fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

La nivel teoretic, se menționează că excepția de neconstituționalitate constituie un mijloc de apărare, prin care părțile diligente își valorifică drepturile și interesele legitime, așa încât decizia de admitere a Curții Constituționale trebuie să profite acestora.

Prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, Curtea Constituțională a statuat că "o decizie de constatare a neconstituționalității unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justițiabili care a invocat excepția de neconstituționalitate în cauze soluționate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, precum și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei Curții, în alte cauze, soluționate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine și stabilitate juridică" (parag. 33).

Raționamentul dezvoltat de Curtea Constituțională rămâne pe deplin aplicabil în ipoteza exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii și privește orice decizie de admitere a unei excepții de neconstituționalitate referitoare la norme de procedură penală ori de drept material penal, dar care nu au ca efect dezincriminarea faptei sau micșorarea limitei maxime a pedepsei (Decizia nr. 633/2018 a Curții Constituționale, parag. 1014).

Înalta Curte constată că, în cauză, apelantul revizuent a invocat cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. față de Decizia nr. 26/2019 a Curții Constituționale prin care s-a statuat:

"Admite sesizarea și constată existența unui conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parlamentul României, pe de-o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații a Protocolului din 4 februarie 2009, precum și de exercitarea, în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații.

Admite sesizarea și constată existența unui conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parlamentul României, pe de-o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații a Protocolului din 8 decembrie 2016, doar cu privire la dispozițiile art. 6 alin. (1), art. 7 alin. (1) și art. 9, precum și de exercitarea, în mod necorespunzător, a controlului parlamentar asupra activității Serviciului Român de Informații.

Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, precum și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și unitățile subordonate vor verifica, în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispozițiilor referitoare la competența materială sau după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, și vor dispune măsurile legale corespunzătoare."

În acest context, se remarcă, cu prioritate, că nu este întrunită cerința ca exercitarea controlului de constituționalitate realizat prin Decizia nr. 26/2019 a Curții Constituționale să fie rezultatul soluționării unei excepții de neconstituționalitate invocate de revizuentul A. în cursul procesului penal în cauza a cărei revizuire se cere. Altfel spus, Curtea Constituțională nu a pronunțat Decizia nr. 26/2019 în exercitarea atribuției prevăzute de art. 11 alin. (1) pct. A lit. d) din Legea nr. 47/1992 (hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, precum și a celor ridicate de Avocatul Poporului), în conformitate cu procedura prev. de art. 29 din aceeași lege.

Dimpotrivă, instanța de contencios constituțional a pronunțat Decizia nr. 26/2019 în soluționarea unui conflict juridic de natură constituțională dintre autorități publice, la cererea formulată de Președintele Camerei Deputaților, în conformitate cu art. 11 alin. (1) pct. A lit. e) din Legea nr. 47/1992.

Ca atare, nu este întrunită una dintre condițiile cumulative prevăzute de lege pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care devine aplicabil numai în ipoteza în care Curtea Constituțională pronunță o decizie prin care admite o excepție de neconstituționalitate (invocată în cauza a cărei revizuire se cere).

Nefiind în prezența unui control de constituționalitate fundamentat pe o excepție de neconstituționalitate care, implicit, nici nu a fost invocată în cauză, nu se poate considera că Decizia nr. 26/2019 a Curții Constituționale ar avea efectele statuate prin Decizia nr. 126/2016 ("o decizie de constatare a neconstituționalității unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justițiabili care a invocat excepția de neconstituționalitate în cauze soluționate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, precum și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei Curții, în alte cauze, soluționate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine și stabilitate juridică" - parag. 33).

De altfel, prin Decizia nr. 26/2019, Curtea Constituțională a stabilit expres care sunt efectele acestei decizii:

"Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, precum și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și unitățile subordonate vor verifica, în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispozițiilor referitoare la competența materială sau după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, și vor dispune măsurile legale corespunzătoare."

Or, sentința a cărei revizuire se solicită, și anume Sentința penală nr. 102/F din 23 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 256/A din data de 11 octombrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, adică anterior publicării Deciziei nr. 26/2019 în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 193/12.03.2019.

Dispoziția privind aplicarea în cauzele pendinte a Deciziei nr. 26/2019 a Curții Constituționale reflectă, de altfel, regula instituită prin art. 147 alin. (4) din Constituție care stabilește că deciziile Curții Constituționale produc efecte pentru viitor, de la publicarea în Monitorul Oficial și, cum la data publicării acestei decizii, în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 193/12.03.2019, cauza în care fusese cercetat apelantul revizuent A. nu se mai afla pe rolul instanței (nu era cauză pendinte), fiind pronunțată hotărârea definitivă, nu se poate admite că decizia mai putea produce efecte în cauză.

Deopotrivă, instanța supremă reține că, în mod corect, a constatat prima instanță că, în cauză, nu a fost admisă o excepție de neconstituționalitate ridicată cu privire la o prevedere legală pe care să se întemeieze hotărârea.

Ținând seama însă de argumentele prezentate în apel, în susținerea cererii de revizuire, Înalta Curte mai precizează că dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. nu pot fi aplicabile în raport de Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 sau Decizia nr. 302 din 4 mai 2017 ale Curții Constituționale, pentru motivul că au fost publicate în Monitorul Oficial înainte ca hotărârea împotriva căreia s-a formulat revizuire să devină definitivă. După cum s-a menționat, Sentința penală nr. 102/F din 23 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 256/A din 11 octombrie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, iar Decizia nr. 51/2016 a Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 190/14.03.2017 și Decizia nr. 302/2017 a Curții Constituționale a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 566/17.07.2017.

Față de această situație, se constată că nu este întrunită cerința impusă de dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., și anume ca dispoziția legală să fi fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă.

Înalta Curte mai precizează că modalitatea în care instanțele de fond au dat eficiență Deciziilor nr. 51/2016 și nr. 302/2017 ale Curții Constituționale, în prezenta cauză, nu se circumscrie cazului de revizuire invocat de apelantul revizuent, prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse și achiesând, totodată, la motivele sentinței apelate, în temeiul art. 459 alin. (7) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 114/F din data de 24 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva Sentinței penale nr. 114/F din data de 24 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în dosarul nr. x/2019.

Obligă apelantul revizuent A. la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 noiembrie 2020.

GGC - CL