ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2360/2009

Ședința publică de la 13 octombrie 2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea pronunțată la data

de 23 aprilie 2008 de către Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, în dosarul nr. 8029/83/C/2006 - R privind soluționarea

recursurilor declarate de debitoarea SC Farmacia M. SRL Satu Mare și

creditoarea N.I.L.N. și SC B.A. SRL București instanța constatând că față de

cererea formulată de SC Farmacia M. SRL Satu Mare privind sesizarea Curții

Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a

dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 în raport cu prevederile

art. 21 alin. (1) și alin. (2), art. 24, art. 124 alin. (2) din Constituția

României și prevederile art. 6 paragraful 1 din Cadrul Convenției pentru

apărarea omului și libertăților fundamentale ale omului, precum și în raport cu

dispozițiile art. 26 alin. (1) din Constituția României și a prevederilor

convenției pentru protejarea persoanelor față de prelucrarea automatizată a

datelor cu caracter personal, judecarea recursurilor și pronunțarea soluției în

raport de motivele invocate de aceasta, nu depinde de eventuala

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, a

respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Împotriva acestei încheieri SC

Farmacia M. SRL Satu Mare a formulat recurs invocând dispozițiile art. 304 alin.

(1) pct. 4, 5, 9 și a solicitat admiterea recursului, casarea în întregime a

încheierii recurate, sesizarea Curții Constituționale a României cu

soluționarea excepției de neconstituționalitate și în baza art. 29 alin. (5)

din Legea nr. 47/1992 suspendarea cauzei până la soluționarea excepției de

către Curtea Constituțională.

La data de 20 ianuarie 2009

recurenta prin procurator a depus la dosarul cauzei cererea de sesizare a

Curții de Justiție a Comunității Europene pentru interpretarea dispozițiilor

art. 1 alin. (1), art. 2, art. 25 din Directiva 95/46/CE din 24 octombrie 1995

(J Of al CE nr. L 281/31 din 23 noiembrie 1995, J.Of. al UE nr. 13 vol. 17) a

Parlamentului European și a Consiliului, privind protecția persoanelor fizice

în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera

circulație a acestor date, precum și a alin. (20) și (57) din preambulul

aceleiași directive, în raport de dispozițiile art. 7 alin. (1), (5), (8) din

Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, raportate la Ordinul

Ministrului Justiției nr. 1692/2006 modificat prin Ordinul Ministrului

Justiției nr. 1320/2008 privind aprobarea formatului Buletinului procedurilor

de insolvență și a conținutului cadru al citațiilor, comunicărilor, hotărârilor

judecătorești, convocărilor, notificărilor și al altor acte care se publică în

acesta și al dovezii privind îndeplinirea procedurii de citare, comunicare,

convocare și notificare precum și la Ordinul Ministrului Justiției nr. 521/2007

privind aprobarea tarifelor pentru eliberarea de copii de pe Buletinul

procedurilor de insolvență, copii, certificate de pe actele de procedură

publicate și furnizarea de informații din Buletinul procedurilor de insolvență,

cerând Curții de Justiție a Comunității Europene să răspundă la următoarea

întrebare:

„Dispozițiile directivei 95/46/CE și

îndeosebi art. 1, art. 25 și alin. (20), (57) al Preambulului Directivei

trebuie interpretat în sensul că permit autorităților din statele membre, și în

speță autorităților române conform normelor interne mai sus amintite (Legea nr.

85/2006, O.M.J. 1692/2006 modificat prin O.M.J. 1320/2008, respectiv O.M.J.

521/2007) să facă publice prin internet, fără restricții privind destinatarii

informațiilor, date personale ale persoanelor fizice, cetățeni comunitari

(anume adresa, numele, codul numeric personal), părți în judecată în fața

instanțelor interne în procedura insolvenței, și chiar să comercializeze liber

baze de date statistice cu aceste date personale, interesând părți (atât

debitori cât și creditori) chemate în fața instanțelor, anterior chiar

pronunțării unor hotărâri definitive și irevocabile privind aceste persoane

fizice, sub clauză de confidențialitate (a operațiunii de comercializare) față

de persoanele ale căror date personale le comercializează?”.

A invocat în susținerea cererii

Dreptul Comunitar respectiv: Directiva 95/46/CE din 24 octombrie 1995 (J.Of. al

CE nr. L281/31 din 23 noiembrie 1995, J.Of. al UE nr. 13 vol. XVII) a

Parlamentului European și al Consiliului, privind protecția persoanelor fizice

în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera

circulație a acestor date, art. 10 și art. 234 din Tratatului Comunității

Europene și Dreptul intern respectiv: Legea nr. 85/2006 privind procedura

insolvenței, Ordinul nr. 262/2006 al Ministrului Justiției, Ordinul nr. 521/C/2007

al Ministrului Justiției și Contractul cadru propus de O.N.R.C., privind

condițiile eliberării de copii de pe buletinul procedurilor insolvenții, copii

certificate de pe actele de procedură publicate și furnizarea de informații din

buletinul procedurilor de insolvență. A invocat jurisprudența Curții de

Justiție a Comunității Europene: Flaminio Costa v.Enel – C.6/64, pgf.3, Ynos

KFT v.Janos Varga – C.302/04 pgf.36.

Asupra cererii privind sesizarea

Curții Europene de Justiție precum și recursului formulat de reclamantă

împotriva Încheierii din 23 aprilie 2008 a Curții de Apel Oradea Secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, Curtea constată următoarele:

Potrivit art. 234 alin. (1) din

Tratatul Comunității Europene (TCE), Curtea Europeană de Justiție are

competența să interpreteze tratatele, actele instituțiilor comunitare,

acordurile internaționale încheiate de comunități și acte ale instituțiilor

create prin astfel de acorduri, prevederi ale dreptului comunitar la care se

face referire în legislația națională. Aceasta se realizează cu ajutorul

hotărârilor preliminare.

Procedura hotărârilor preliminare

prevăzute de art. 234 din TCE permite instanțelor naționale ca în cursul unui

litigiu aflat pe rol să pună întrebări Curții Europene de Justiție privind

interpretarea sau validitatea unei norme comunitare, înainte de a se pronunța o

hotărâre în litigiu pe rol.

Condiția esențială este ca întrebările

să se refere la prevederile de drept comunitar, C.E.J. nefiind competentă să

răspundă unor întrebări care exced sferei de aplicare a dreptului comunitar.

Instanța națională nu poate să ceară

C.E.J. să interpreteze dreptul comunitar prin declararea unei prevederi din

legislația națională ca fiind compatibilă sau incompatibilă cu dreptul

comunitar deoarece Curtea Europeană interpretează dreptul comunitar, nu

aplicarea acestuia în dreptul național, aceasta neputând să decidă cu privire

la validitatea unei prevederi de drept intern în raport cu tratatul.

Din formularea art. 234 din TCE

rezultă că instanțele sunt cele care se adresează Curții Europene de Justiție,

tratatul neconținând prevederi exprese prin care părțile implicate în litigiul

național să adreseze direct întrebări preliminare Curții Europene de Justiție,

părțile având însă dreptul să își prezinte observațiile în fața Curții Europene

de Justiție dacă instanța formulează o întrebare preliminară.

Litigiul pentru care Curtea a fost

investită a-l soluționa privește recursul declarat de reclamanta SC Farmacia M.

SRL Satu Mare împotriva Încheierii din 23 aprilie 2008 a Curții de Apel Oradea secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Față de dispozițiile legale invocate

în recurs respectiv art. 304 alin. (1) pct. 4, 5 și 9 raportate la dispozițiile

art. 29 pct. 5 și 6 din Legea nr. 47/1992, Curte, analizând cererea formulată

de SC Farmacia M. SRL Satu Mare și față de dreptul instanței naționale de a

evalua relevanța dreptului comunitar pentru soluționarea litigiului aflat pe

rolul său, fiind singura care cunoaște starea de fapt din dosarul aflat pe rol,

argumentele părții și ceilalți factori ce țin de eficiența și economia

procedurii, apreciază că nu este necesară interpretarea vreunei reguli de drept

comunitar dintre cele invocate de recurentă pentru a se pronunța în această

cauză și ca urmare va respinge această cerere.

În ceea ce privește recursul

declarat de reclamantă împotriva încheierii privind respingerea cererii de

sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție va

respinge recursul ca nefondat, având în vedere că motivele invocate nu se

încadrează în niciunul din motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 5 și 9 C.

proc. civ. pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Astfel la data de 23 aprilie 2008 SC

Farmacia M. SRL Satu Mare a formulat cerere de sesizare a Curții

Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 7

alin. (1) din Legea nr. 85/2006 în raport cu prevederile art. 21 alin. (1) și alin.

(2), art. 24, art. 124 alin. (2) din Constituția României și prevederile art. 6

paragraful 1 din Cadrul Convenției pentru apărarea omului și libertăților

fundamentale ale omului, precum și în raport cu prevederile art. 26 alin. (1)

din Constituția României și a prevederilor convenției pentru protejarea

persoanelor față de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal.

Potrivit art. 304 alin. (1) C. proc.

civ. casarea unei hotărâri se poate cere „când instanța a depășit atribuțiile

puterii judecătorești” (pct. 4) și „când instanța a încălcat formele de

procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. (pct. 5).

Depășirea atribuțiilor „puterii

judecătorești” reprezintă o situație gravă de natură a înfrânge principiul

separațiilor puterilor în stat, care ar aduce atingere prestigiului justiției

și ar dăuna interesului public și se concretizează printr-o imixtiune a

instanței de judecată în sfera activității executive sau legislative, așa cum a

fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, instanța săvârșind acte

care intră în atribuțiile unor organe aparținând altor autorități constituite

în stat, decât cea judecătorească.

Analizând motivul invocat de

recurentă prin prisma art. 304 pct. 4 C. proc. civ. Curtea constată că în

soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale prin hotărârea

pronunțată și atacată în prezenta cauză, instanța nu și-a depășit atribuțiile

puterii judecătorești, nu a săvârșit acte care intră în atribuțiile altor

organe aparținând altor autorități constituite în stat, prin judecata sa

neintrând în sfera activității executive sau legislative, necenzurând prin

încheierea dată dreptul material de acces la justiție al recurentei prevăzut de

art. 6 alin. (1) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților

Fundamentale.

În acest sens Curtea constată că

instanța de recurs a aplicat corect dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea

nr. 47/1992 potrivit căruia Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor

ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei

legi care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și

oricare ar fi obiectivul acestuia, precum și art. 29 alin. (6) din aceeași

lege, conform căruia dacă excepția este inadmisibilă fiind contrară

prevederilor alin. (1), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea

de sesizare a Curții Constituționale din aceeași lege. Cum excepția de

neconstituționalitate invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei instanța

de recurs corect a constatat inadmisibilitatea acesteia și a respins cererea de

sesizare a Curții Constituționale.

Cu privire la nelegalitatea

hotărârii determinată de omisiunea instanței de apel în a indica în dispozitiv

mențiunea că încheierea este supusă recursului în 48 de ore de la pronunțare,

Curtea constată că acest motiv nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 5

C. proc. civ. deoarece încheierea atacată prevede în dispozitiv următoarea

mențiune „dispoziția dată în baza art. 29 pct. 6 din Legea nr. 47/1992 este cu

recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare”, așa încât nu au fost încălcate

nici dispozițiile articolului mai sus menționat din Legea nr. 47/1992 și nici

Decizia XXXVI/2006 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Raportând dispozițiile art. 304 alin.

(1) pct. 9 C. proc. civ. la motivele invocate în susținerea recursului, pentru

modificarea încheierii atacate, ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii, sub

aspectul nesuspendării judecării cauzei, se constată că și pentru acest motiv

recursul este nefondat, întrucât instanța a pronunțat corect respingerea

cererii de sesizare a Curții Constituționale în temeiul dispozițiilor art. 29 alin.

(1) din Legea nr. 47/1992 și justificat nu a suspendat cauza deoarece

dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 potrivit căruia „pe

perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecata cauzei se

suspendă” sunt aplicabile numai în situația în care cererea de sesizare a

Curții Constituționale este admisă și trimisă cauza spre soluționarea excepției

de către Curtea Constituțională, ceea ce nu se confirmă în speță.

Pentru considerentele de mai sus

Curtea va respinge cererea de sesizare a Curții Europene de Justiție și în

temeiul art. 312 C. proc. civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamantă împotriva Încheierii din 23 aprilie 2008 a Curții de Apel Oradea

secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curții de

Justiție a Comunității Europene formulată de recurenta.

Respinge recursul declarat de

debitoarea SC Farmacia M. SRL Satu Mare împotriva Încheierii din 23 aprilie

2008 a Curții de Apel Oradea secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2009.