ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2360/2009

Ședința publică de la 13 octombrie 2009 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată la data de 23 aprilie 2008 de către Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 8029/83/C/2006 - R privind soluționarea recursurilor declarate de debitoarea SC Farmacia M. SRL Satu Mare și creditoarea N.I.L.N. și SC B.A.

SRL București instanța constatând că față de cererea formulată de SC Farmacia M. SRL Satu Mare privind sesizarea Curții Constituționale pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 în raport cu prevederile art. 21 alin. (1) și alin. (2), art. 24, art. 124 alin. (2) din Constituția României și prevederile art. 6 paragraful 1 din Cadrul Convenției pentru apărarea omului și libertăților fundamentale ale omului, precum și în raport cu dispozițiile art. 26 alin. (1) din Constituția României și a prevederilor convenției pentru protejarea persoanelor față de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, judecarea recursurilor și pronunțarea soluției în raport de motivele invocate de aceasta, nu depinde de eventuala neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Împotriva acestei încheieri SC Farmacia M. SRL Satu Mare a formulat recurs invocând dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 4, 5, 9 și a solicitat admiterea recursului, casarea în întregime a încheierii recurate, sesizarea Curții Constituționale a României cu soluționarea excepției de neconstituționalitate și în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 suspendarea cauzei până la soluționarea excepției de către Curtea Constituțională. La data de 20 ianuarie 2009 recurenta prin procurator a depus la dosarul cauzei cererea de sesizare a Curții de Justiție a Comunității Europene pentru interpretarea dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 2, art. 25 din Directiva 95/46/CE din 24 octombrie 1995 (J Of al CE nr. L 281/31 din 23 noiembrie 1995, J.Of.

al UE nr. 13 vol. 17) a Parlamentului European și a Consiliului, privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, precum și a alin. (20) și (57) din preambulul aceleiași directive, în raport de dispozițiile art. 7 alin. (1), (5), (8) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, raportate la Ordinul Ministrului Justiției nr. 1692/2006 modificat prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1320/2008 privind aprobarea formatului Buletinului procedurilor de insolvență și a conținutului cadru al citațiilor, comunicărilor, hotărârilor judecătorești, convocărilor, notificărilor și al altor acte care se publică în acesta și al dovezii privind îndeplinirea procedurii de citare, comunicare, convocare și notificare precum și la Ordinul Ministrului Justiției nr. 521/2007 privind aprobarea tarifelor pentru eliberarea de copii de pe Buletinul procedurilor de insolvență, copii, certificate de pe actele de procedură publicate și furnizarea de informații din Buletinul procedurilor de insolvență, cerând Curții de Justiție a Comunității Europene să răspundă la următoarea întrebare: „Dispozițiile directivei 95/46/CE și îndeosebi art. 1, art. 25 și alin. (20), (57) al Preambulului Directivei trebuie interpretat în sensul că permit autorităților din statele membre,

și în speță autorităților române conform normelor interne mai sus amintite (Legea nr. 85/2006, O.M.J. 1692/2006 modificat prin O.M.J. 1320/2008, respectiv O.M.J. 521/2007) să facă publice prin internet, fără restricții privind destinatarii informațiilor, date personale ale persoanelor fizice, cetățeni comunitari (anume adresa, numele, codul numeric personal), părți în judecată în fața instanțelor interne în procedura insolvenței, și chiar să comercializeze liber baze de date statistice cu aceste date personale, interesând părți (atât debitori cât și creditori) chemate în fața instanțelor, anterior chiar pronunțării unor hotărâri definitive și irevocabile privind aceste persoane fizice, sub clauză de confidențialitate (a operațiunii de comercializare) față de persoanele ale căror date personale le comercializează?”.

A invocat în susținerea cererii Dreptul Comunitar respectiv: Directiva 95/46/CE din 24 octombrie 1995 (J.Of. al CE nr. L281/31 din 23 noiembrie 1995, J.Of. al UE nr. 13 vol. XVII) a Parlamentului European și al Consiliului, privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, art. 10 și art. 234 din Tratatului Comunității Europene și Dreptul intern respectiv: Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, Ordinul nr. 262/2006 al Ministrului Justiției, Ordinul nr. 521/C/2007 al Ministrului Justiției și Contractul cadru propus de O.N.R.C., privind condițiile eliberării de copii de pe buletinul procedurilor insolvenții, copii certificate de pe actele de procedură publicate și furnizarea de informații din buletinul procedurilor de insolvență.

A invocat jurisprudența Curții de Justiție a Comunității Europene: Flaminio Costa v.Enel – C.6/64, pgf.3, Ynos KFT v.Janos Varga – C.302/04 pgf.36. Asupra cererii privind sesizarea Curții Europene de Justiție precum și recursului formulat de reclamantă împotriva Încheierii din 23 aprilie 2008 a Curții de Apel Oradea Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, Curtea constată următoarele: Potrivit art. 234 alin. (1) din Tratatul Comunității Europene (TCE), Curtea Europeană de Justiție are competența să interpreteze tratatele, actele instituțiilor comunitare, acordurile internaționale încheiate de comunități și acte ale instituțiilor create prin astfel de acorduri, prevederi ale dreptului comunitar la care se face referire în legislația națională.

Aceasta se realizează cu ajutorul hotărârilor preliminare. Procedura hotărârilor preliminare prevăzute de art. 234 din TCE permite instanțelor naționale ca în cursul unui litigiu aflat pe rol să pună întrebări Curții Europene de Justiție privind interpretarea sau validitatea unei norme comunitare, înainte de a se pronunța o hotărâre în litigiu pe rol. Condiția esențială este ca întrebările să se refere la prevederile de drept comunitar, C.E.J. nefiind competentă să răspundă unor întrebări care exced sferei de aplicare a dreptului comunitar. Instanța națională nu poate să ceară C.E.J. să interpreteze dreptul comunitar prin declararea unei prevederi din legislația națională ca fiind compatibilă sau incompatibilă cu dreptul comunitar deoarece Curtea Europeană interpretează dreptul comunitar, nu aplicarea acestuia în dreptul național, aceasta neputând să decidă cu privire la validitatea unei prevederi de drept intern în raport cu tratatul.

Din formularea art. 234 din TCE rezultă că instanțele sunt cele care se adresează Curții Europene de Justiție, tratatul neconținând prevederi exprese prin care părțile implicate în litigiul național să adreseze direct întrebări preliminare Curții Europene de Justiție, părțile având însă dreptul să își prezinte observațiile în fața Curții Europene de Justiție dacă instanța formulează o întrebare preliminară. Litigiul pentru care Curtea a fost investită a-l soluționa privește recursul declarat de reclamanta SC Farmacia M. SRL Satu Mare împotriva Încheierii din 23 aprilie 2008 a Curții de Apel Oradea secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Față de dispozițiile legale invocate în recurs respectiv art. 304 alin. (1) pct. 4, 5 și 9 raportate la dispozițiile art. 29 pct. 5 și 6 din Legea nr. 47/1992, Curte, analizând cererea formulată de SC Farmacia M. SRL Satu Mare și față de dreptul instanței naționale de a evalua relevanța dreptului comunitar pentru soluționarea litigiului aflat pe rolul său, fiind singura care cunoaște starea de fapt din dosarul aflat pe rol, argumentele părții și ceilalți factori ce țin de eficiența și economia procedurii, apreciază că nu este necesară interpretarea vreunei reguli de drept comunitar dintre cele invocate de recurentă pentru a se pronunța în această cauză și ca urmare va respinge această cerere.

În ceea ce privește recursul declarat de reclamantă împotriva încheierii privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul ca nefondat, având în vedere că motivele invocate nu se încadrează în niciunul din motivele prevăzute de art. 304 pct. 4, 5 și 9 C. proc. civ. pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Astfel la data de 23 aprilie 2008 SC Farmacia M. SRL Satu Mare a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 în raport cu prevederile art. 21 alin. (1) și alin. (2), art. 24, art. 124 alin. (2) din Constituția României și prevederile art. 6 paragraful 1 din Cadrul Convenției pentru apărarea omului și libertăților fundamentale ale omului, precum și în raport cu prevederile art. 26 alin. (1) din Constituția României și a prevederilor convenției pentru protejarea persoanelor față de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal. Potrivit art. 304 alin. (1) C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere „când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești” (pct. 4) și „când instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ. (pct. 5). Depășirea atribuțiilor „puterii judecătorești” reprezintă o situație gravă de natură a înfrânge principiul separațiilor puterilor în stat, care ar aduce atingere prestigiului justiției și ar dăuna interesului public și se concretizează printr-o imixtiune a instanței de judecată în sfera activității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, instanța săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altor autorități constituite în stat, decât cea judecătorească. Analizând motivul invocat de recurentă prin prisma art. 304 pct. 4 C. proc. civ.

Curtea constată că în soluționarea cererii de sesizare a Curții Constituționale prin hotărârea pronunțată și atacată în prezenta cauză, instanța nu și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, nu a săvârșit acte care intră în atribuțiile altor organe aparținând altor autorități constituite în stat, prin judecata sa neintrând în sfera activității executive sau legislative, necenzurând prin încheierea dată dreptul material de acces la justiție al recurentei prevăzut de art. 6 alin. (1) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale.

În acest sens Curtea constată că instanța de recurs a aplicat corect dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 potrivit căruia Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectivul acestuia, precum și art. 29 alin. (6) din aceeași lege, conform căruia dacă excepția este inadmisibilă fiind contrară prevederilor alin. (1), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale din aceeași lege. Cum excepția de neconstituționalitate invocată nu are legătură cu soluționarea cauzei instanța de recurs corect a constatat inadmisibilitatea acesteia și a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Cu privire la nelegalitatea hotărârii determinată de omisiunea instanței de apel în a indica în dispozitiv mențiunea că încheierea este supusă recursului în 48 de ore de la pronunțare, Curtea constată că acest motiv nu se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. deoarece încheierea atacată prevede în dispozitiv următoarea mențiune „dispoziția dată în baza art. 29 pct. 6 din Legea nr. 47/1992 este cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunțare”, așa încât nu au fost încălcate nici dispozițiile articolului mai sus menționat din Legea nr. 47/1992 și nici Decizia XXXVI/2006 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție. Raportând dispozițiile art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc.

civ. la motivele invocate în susținerea recursului, pentru modificarea încheierii atacate, ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii, sub aspectul nesuspendării judecării cauzei, se constată că și pentru acest motiv recursul este nefondat, întrucât instanța a pronunțat corect respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 și justificat nu a suspendat cauza deoarece dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 potrivit căruia „pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecata cauzei se suspendă” sunt aplicabile numai în situația în care cererea de sesizare a Curții Constituționale este admisă și trimisă cauza spre soluționarea excepției de către Curtea Constituțională, ceea ce nu se confirmă în speță.

Pentru considerentele de mai sus Curtea va respinge cererea de sesizare a Curții Europene de Justiție și în temeiul art. 312 C. proc. civ. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantă împotriva Încheierii din 23 aprilie 2008 a Curții de Apel Oradea secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Comunității Europene formulată de recurenta. Respinge recursul declarat de debitoarea SC Farmacia M. SRL Satu Mare împotriva Încheierii din 23 aprilie 2008 a Curții de Apel Oradea secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2009.