ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1012/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1012/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului civil de față

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 27 aprilie  2012,

sub nr. 4838/95/2012, reclamanții P.E., R.V. și R.I. (decedat pe parcursul

procesului, acțiunea fiind continuată de moștenitorii R.V., R.A.A. și R.A.l.)

au chemat în judecată pe pârâții SC C.E.O. SA - Sucursala Divizia Minieră TgJiu

și Statul Român, prin M.F.P., solicitând instanței ca, prin sentința pe care o

va pronunța, să se verifice dacă sunt întrunite condițiile cerute de lege

pentru expropriere, să fie stabilite despăgubirile pentru terenul în suprafață

de 26.718 mp situat în punctul „Bohorehi Cureaua cu Casa Bătrânească" și

să fie obligate pârâtele îa plata despăgubirilor și la plata uzufructului pe

ultimii 3 ani.

În motivare, reclamanții au arătat că

prin sentința civilă nr. 527/2001 rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 1062 din

22 aprilie  2011 a Tribunalului Gorj, fiecare dintre ei au primit în lot teren

în suprafață de câte 13.860 mp situat în punctul „B." categorie arabil și

teren în suprafață de 0,29 ha cu vegetație forestieră pentru care pârâta nu a

acordat despăgubiri cu motivarea că respectivele suprafețe se află localizate

sub halta de steril a unității și au fost expropriate anterior prin mai multe

decrete.

Au mai arătat reclamanții că au fost

partajate toate terenurile ce au aparținut autorilor R.E. și R.P., respectiv

atât terenurile pentru care s-au eliberat titluri de proprietate cât și cele

pentru care aceste titluri nu au fost eliberate.

Pârâtul Statul Român, prin M.F.P., a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii pentru lipsa

calității procesuale pasive cu motivarea că simpla reținere a scopului

exproprierii în favoarea Statului Român reprezentat prin M.F.P., a terenului nu

îi. conferă acestuia și legitimarea procesuală pentru a figura ca. parte în

litigiu.

Pârâta SC C.E.O. SA a formulat

întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului ia acțiune al

reclamanților cu motivarea că termenul scurs între data exproprierii și data

introducerii cererii de chemare în judecată este mai mare de 3 ani fiind

invocată totodată și excepția lipsei calității procesuale active a

reclamanților cu motivarea că această calitate aparține numai expropriatorului

și nicidecum expropriatului conform dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea

nr. 33/1994.

Prin sentința civilă nr. din 27

martie  2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a s-au respins

excepțiile invocate de pârâta SC C.E.T. SA, jud. Gorj.

S-a respins, ca nefondată, acțiunea

formulată de reclamanții P.E., R.V., R.l. - decedat și continuată de

moștenitorii R.V., R.A.A. și R.A.l., jud. Mehedinți împotriva pârâților SC

C.E.O. SA - Sucursala Divizia Minieră TgJiu, Statul Român prin M.F.P.

Tribunalul a apreciat, ca nefondate,

excepțiile invocate de pârâta SC C.E.O. SA, reținând că termenul de 3 ani

invocat în susținerea excepției prescripției dreptului material la acțiune nu a

început să curgă de la data decretelor de expropriere raportat la obiectul

cererii de chemare în judecată, terenurile afiându-se și în prezent în

ocupațiunea pârâtei, astfel că termenul de prescripție nu s-a împlinit.

Referitor la excepția lipsei calității

procesuale active a reclamanților, a apreciat că nu poate fi primită întrucât

reclamanții, prin acțiunea dedusă judecății, nu își întemeiază pretențiile pe

dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, ci solicită acordarea de

despăgubiri pentru terenul expropriat în suprafață de 26.718 mp.

Cu privire la fondul cauzei,

tribunalul a reținut că reclamanții au investit instanța cu o acțiune având ca

obiect verificarea întrunirii condițiilor cerute de lege pentru expropriere,

acordarea despăgubirilor pentru terenul în suprafață de 26.718 mp situat în

punctul „Bohorelu" cu stabilirea termenului plății acestora, precum și

obligarea pârâtelor la plata uzufructului pe ultimii 3 ani.

Din raportul de expertiză întocmit de

ing. M.M. a rezultat că din suprafața totală aflată în litigiu, suprafața de

14.832 mp se regăsește „în conturul" Decretului de expropriere nr.

21/1975, persoană expropriată fiind R.P., suprafața de 5.367 mp se regăsește

„în conturul" Decretului de expropriere nr. 28/1978, persoana expropriată

fiind R.P., suprafața de 4.511 mp se regăsește „în conturul" Decretului de

expropriere nr. 7/1984, persoană expropriată R.P. iar suprafața de 2008 mp

reprezintă teren liber neexpropriat și neafectat de lucrări miniere,

Raportat la primul capăt de cerere

prin care se solicită instanței să verifice daca sunt îndeplinite condițiile

legale de expropriere, tribunalul a apreciat că, în speță, nu sunt îndeplinite

dispozițiile art. 23 din Legea nr. 33/1994 care prevede că instanța este

competentă să verifice dacă sunt întrunite condițiile cerute de lege pentru

expropriere și să stabilească despăgubirile întrucât o parte din terenurile din

litigiu au fost deja expropriate prin Decretele nr. 21/1975, nr. 28/1978, nr. 7/1984,

iar diferența de 2008 mp reprezintă teren neafectat de lucrări miniere pentru

care, în aceste condiții, nu se pune problema unei eventuale exproprieri.

Cu privire la cel de-al doilea capăt

de cerere referitor la despăgubirile solicitate pentru imobilele expropriate de

la autoarea reclamanților pentru exploatările miniere din zonă, instanța a

apreciat că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 33/1994 întrucât

Legea nr. 10/2001 este legea specială de reparație aplicabilă imobilelor

preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, inclusiv în cazul

imobilelor expropriate astfel încât reclamanții le puteau solicita în procedura

specială prevăzută de această lege.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel reclamanții P.E., R.V. și moștenitorii reclamanți R.V., R.A.A., R.A.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeimcie.

Prin Decizia nr. 48 din 02 iulie 2013,

Curtea de Apel Craiova, secția a l-a civilă, a respins, ca nefondaț apelul

declarat de reclamantele P.E., R.V., R.V., R.A.A. și R.A.l.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile Legii nr. 33/1994,

ci ale legii speciale reparatorii, în condițiile în care suprafețele de teren

în litigiu au făcut obiectul exproprierii prin Decretele nr. 21/1975, nr.

28/1978 și nr. 7/1984, iar una dintre acestea se află în folosința

pârâtei, tară a li expropriată si afectată de lucrări miniere.

În virtutea principiului

neretroactivității Legii civile consacrat la art. 15 alin. (2) din Constituția

României și art. 1 C. civ. de la 1864 ( art. 6 alin. (1), Legea nr. 33/1994 nu

se poate aplica decât cu privire la exproprierile începute după intrarea în

vigoare a acestui act normativ.

În privința imobilelor expropriate în

perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, aplicabile sunt dispozițiile art. 11

și următoarele din Legea nr. 10/2001, lege specială care reglementează

acordarea măsurilor reparatorii pentru toate imobilele preluate abuziv în

perioada menționata, inclusiv cele care au făcut obiectul exproprierii.

Prevederile Legii nr. 33/1994 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică nu-și găsesc aplicabilitatea în

cauza dedusă judecății, inclusiv în ceea ce privește disp. art. 21-29 care

reglementează procedura exproprierii și stabilirii despăgubirilor în raport de

Decizia nr. 53 din 4 iunie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație si

Justiție în recursul în interesul legii cu privire ia inaplicabilitatea

dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 33/1994 în cazul acțiunilor având ca obiect

imobile expropriate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, introduse după

intrarea in vigoare a Legii nr. 10/2001, decizie prin care s-a statuat că „

Aceste dispoziții nu se aplică in cazul acțiunilor având ca obiect imobile

expropriate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, introduse după

intrarea in vigoare a Legii nr, 10/200."

Deși decizia nr. 53/2007 pronunțată de

Înalta Curte de Casație si Justiție se referă la situația acțiunilor în

retrocedarea imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie

1989, din considerentele acesteia se desprinde concluzia inapiicabilîtățu

prevederilor Legii nr. 33/1994 și în cazul celorlalte acțiuni vizând

imobilele expropriate în perioada de referință menționată inclusiv cele prin

care se solicită acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, cum este cazul

de fată.

Prevederile Legii nr. 33/1994 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică nu-și găsesc aplicabilitatea în

cauza dedusă judecății, inclusiv în ceea ce privește dispozițiile art. 21-29 care

reglementează procedura exproprierii și stabilirii despăgubirilor în raport de

cele statuate

Cu atât,mai puțin își găsește aplicare

Legea nr. 33/1994 în ceea ce privește suprafața de 2008 m.p, identificată de

expert ca fiind liberă, suprafață despre care reclamanții înșiși recunosc că

reprezintă teren neexpropriat și neafectat de lucrări miniere.

Cu privire la acest teren, reclamanții

aveau la dispoziție fie procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001, în

cazul în care terenul a fost preluat abuziv, în lipsa unui decret de

expropriere care să constituie titlu pentru stat în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989, fie acțiunea în revendicare, în condițiile în care acesta a

fost ocupat abuziv și folosit de către pârâtă, în îipsa afectării acestei suprafețe

unor lucrări de utilitate publică.

Instanța de apel nu a primit critica

reclamanților în sensul că tribunalul nu a analizat corect înscrisurile depuse

si probatoriilor administrate, de vreme ce, în urma examinării coroborate a

probelor de la dosar, a stabilit, pe baza expertizei de specialitate și a

înscrisurilor depuse, situația juridică a suprafețelor cu privire la care s-a

solicitat parcurgerea procedurii exproprierii și, în raport de aceasta, a

apreciat asupra incidenței dispozițiilor legale pe care reclamanții și-au

întemeiat acțiunea.

Instanța de apel a apreciat că este

nefondată și critica conform căreia tribunalul nu a motivat respingerea

acțiunii în ceea ce privește neîndeplinirea condițiilor art. 23 din Legea nr.

33/1994 întrucât tribunalul a statuat că Legea nr. 10/2001 este legea specială

de reparație aplicabilă imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989, inclusiv în cazul imobilelor expropriate, nefiind aplicabile

dispozițiile Legii nr. 33/1994, așadar în cuprinsul hotărârii fiind expuse

argumentele de fapt si de drept în baza cărora au fost înlăturate susținerile

reclamanților, astfel că sentința răspunde exigentelor art. 261 alin. (1) pct.

5 C. proc. civ.

Împotriva deciziei instanțe de apel au

declarat recurs reclamanții P.E., R.V., R.V., R.A.A. și R.A.I.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

recurenții-reclamanți au susținut, în esență, următoarele:

Instanța de ape! nu a analizat toate

temeiurile legale prevăzute de Legea nr. 33/1994, respectivt art. 23, 24, 26,

28, 30 și chiar dacă terenurile au fost expropriate anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 33/1994, acestea se află sub halda de steril aflată sub

administrația pârâtei așa cum însăși aceasta recunoaște prin înscrisul aflat la

dosar (adresa din 26 martie 2012) și câtă vreme nu au primit despăgubiri așa

cum prevede art. 44 din Constituție, prevederile Legii nr. 33/1994 trebuie

să-și producă efectele și în ceea ce îi privește.

Cu privire la suprafața de teren de

2008 mp recurenți i-reclamanți au susținut că instanța de apel greșit a reținut

că s-ar afla în folosința lor, acest teren fiind ocupat de pârâtă, astfel cum

reiese din expertiza întocmită de expert M.M.

Recurenții-reclamanți au mai susținut

că întinderea competenței materiale a tribunalului, în cazul exproprierii, este

circumscrisă dispozițiilor art. 23 alin. (2) din iege potrivit cărora instanța

verifică numai dacă sunt întrunite toate condițiile cerute de lege pentru

expropriere și stabilește despăgubirile, Iară a examina chestiunile de fond

privind exproprierea.

Recurenții-reclamanți au redat în

conținutul motivelor de recurs procedura prevăzută de Legea nr. 33/1994 în

cazul stabilirii cuantumului despăgubirilor cuvenite în cazul exproprierii și,

făcând referiri la momentul transferului dreptului de proprietate de la

expropriat ia expropriator și la termenul plății despăgubirilor astfel cum sunt

reglementate de lege, au susținut că terenurile ce au aparținut autoarei lor nu

trebuiau să fie trecute în posesia pârâtei, întrucât aceasta nu ie-a achitat

despăgubirile cuvenite.

Recurenții-reclamanți au susținut că

instanțele de fond și apel nu au analizat aspectele învederate prin cererea de

chemare în judecată și n-au soluționat cauza In raport de Legea nr. 33/1994

deși exista posibilitatea obligării pârâtei la plata despăgubiri în temeiul

acestui act normativ și nu al Legii nr. 10/2001, cum greșit au reținut

tribunalul și curtea de apei.

Recurenții-reclamanți au solicitat

„admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre

rejudecare, în vederea parcurgerii tuturor etapelor prevăzute de lege pentru

stabilirea și acordarea despăgubirilor sau admiterea recursului și modificarea

deciziei în sensul obligării la plata despăgubirilor stabilite prin raportul de

expertiză efectuat în cauză".

În drept, recurenții-reclamanți și-au

întemeiat recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Analizând decizia recurată prin prisma

criticilor formulate^ care pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce succed:

În speță, prin acțiunea formulată la

data de 27 aprilie 2012, reclamanții au solicitat verificarea întrunirii

condițiilor cerute de lege pentru expropriere, acordarea despăgubirilor și

stabilirea termenului pentru plata despăgubirilor pentru terenuri care au

aparținut autoarei lor, expropriate prin decrete de expropriere ernîse în

timpul regimului comunist, înainte de 1989, precum și obligarea pârâtelor Ia

plata uzufructului pe ultimii 3 ani.

În drept, reclamanții și-au întemeiat

acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 33/1994.

În cadrul procesual astfel configurat

instanțele, care au avut de analizat dispozițiile legale incidente în

soluționarea raportului juridic dedus judecății, corect au statuat că regimul

juridic al suprafețelor de teren care au făcut obiectul exproprierii prin

decretele de expropriere emise înainte de anul 1989 este reglementat de

dispozițiile speciale ale Legii nr. 10/2001 și nu de prevederile Legii nr.

33/1994.

Astfel, prin Legea nr. 33/1994 privind

exproprierea pentru cauză de utilitate publică, care a intrat în vigoare pe

data de 2 iunie 1994, s-a prevăzut, printre altele, posibilitatea retrocedării

către foștii proprietari a bunurilor imobile expropriate care nu au fost

utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de

la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute și dacă nu s-a făcut o

nouă declarare de utilitate publică.

Urmare însă a intrării în vigoare a

Legii nr. 10/2001, Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, a

pronunțat decizia în interesul Legii nr. 54 din 4 iunie 2007, prin care s-a

statuat că dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 nu se aplică în cazul

acțiunilor și cererilor, având ca obiect imobile expropriate în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr.

10/2001.

Dezlegările date problemelor de drept

prin deciziile pronunțate în interesul legii de Înalta Curte de Casație și

Justiție, potrivit dispozițiilor art. 329 alin. (3) C. proc. civ., sunt

obligatorii pentru toate instanțele judecătorești.

Cum reclamanții au învestit instanța

cu soluționarea acțiunii lor la data de 27 aprilie 2012, după intrarea în

vigoare a Legii nr. 10/2001, în speța dedusă judecății este pe deplin

aplicabilă decizia în interesul Legii nr. 54 din 4 iunie 2007.

Chiar dacă Legea nr. l 0/2001 nu a

abrogat în mod expres dispozițiile de principiu din art. 35 din Legea nr.

33/1994, a prevăzut o procedură specială obligatorie pentru orice persoană care

se consideră îndreptățită să beneficieze de măsurile reparatorii prevăzute

pentru imobilele care intra în sfera de reglementare a acestei legi, nelăsând

la latitudinea acesteia posibilitatea de a opta între calea acțiunii în

expropriere si cea a procedurii din legea speciala.

Valorificarea dreptului persoanei

îndreptățite, cu privire la imobilele expropriate înainte de anul 1989, după

intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, se poate face numai în condițiile și

termenele prevăzute de acest act normativ și nu în condițiile prevederilor art.

35 al Legii nr. 33/1994, care, pentru considerentele arătate, nu-și găsesc

aplicare în cazul acțiunilor introduse după intrarea în vigoare Legii nr.

10/2001, având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945-22

decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare Legii nr. 10/2001.

Așa fiind, nu poate fi primită critica

recurenților-reclamanți în sensul că instanțele de fond și apel nu au analizat

aspectele învederate prin cererea de chemare în judecată și n-au soluționat

cauza în raport de Legea nr. 33/1994 deși exista posibilitatea obligării

pârâtei la plata despăgubiri în temeiul acestui act normativ și nu al Legii nr.

10/2001.

Din perspectiva acelorași

considerente, susținerile recurenților-reclamanți conform cărora instanța

trebuia să verifice doar dacă sunt întrunite toate condițiile cerute de lege

pentru expropriere și să stabilească despăgubirile, iară a examina chestiunile

de fond privind exproprierea, sunt fără suport legal, deoarece, prioritar,

instanța trebuia să analizeze care este legea aplicabilă în soluționarea

acțiunii cu care a fost învestită iar câtă vreme corect a statuat că pentru

imobilele expropriate înaintate de 1989 nu prevederile Legii nr. 33/1994 sunt

incidente ci cele ale Legii nr. 10/2001, este evident că nu putea păși mai

departe și nu putea tace verificări și stabili despăgubiri prevăzute de o lege

care nu se aplica în speță, cum fără temei îi reproșează recurenții-reclamanți

că n-ar fi procedat.

De altfel, într-o altă cauză, având ca

obiect acțiunea formulată la 2 aprilie 2004, precizată și modificată,

reclamanții R.E.B., R.E.E., R.l., R.V. și P.E. au chemat în judecată pe pârâții

E.M.C. Jilț, Complexul Energetic Turceni și Statul Român prin M.F.P.,

solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate

dreptul reclamanților la despăgubiri pentru suprafața de teren expropriată prin

Decretul nr. 467/1969, iar cu privire Ia diferența de 1 ha rămasă din suprafața

de 2,66 ha, ocupată de către pârâtă, să fie obligată aceasta Ia parcurgerea

procedurii legale privind exproprierea conform art. 6 teza a II-a din Legea nr.

33/1994 ; totodată, au solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor și

uzufructului pe ultimii 3 ani.

Prin sentința civilă nr. 78 din 23

martie 2009, Tribunalul Gorj, secția civilă, (rejudecând cauza în fond după

casare), a respins acțiunea reclamanților. Sentința a rămas definitivă prin

decizia nr. 240 din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, prin care s-a respins, ca nefondat,

apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței și irevocabilă prin decizia

nr. 5490 din 22 octombrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală.

În acea cauză, soluționată definitiv

și irevocabil, instanțele au reținut, în esență, referitor la exproprierea unor

suprafețe de teren de la autoarea reclamanților R.P., anterioară anului 1990,

că pentru obținerea de măsuri reparatorii reclamanții erau obligați să parcurgă

procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001 iar cu privire la neaplicarea în speță

a dispozițiilor din Legea nr. 33/1994 că, chiar dacă s-ar fi dovedit în speță

că pârâta E.MC. Jilț. ocupă fără drept o suprafață de teren de 1 ha

proprietatea reclamanților, nu există temei legal pentru obligarea acesteia ia

declararea utilității publice în vederea exproprierii întrucât intervenția

instanței în cadrul acestei proceduri este limitată la măsurile pe care le

poate dispune în temeiul Legii nr. 33/1994, printre care nu se regăsește aceea

de a obliga pe deținătorul pretins abuziv al unui imobil să ceară declararea

acestuia ca fiind de utilitate publică.

În cauza pendinte, în care sunt supuse

examinării aspecte care au fost dezlegate în litigiul evocat (valorificarea

dreptului cu privire ia imobilele expropriate înainte de anul 1989 în temeiul

Legii nr. 33/1994, prin acordarea de despăgubiri; aplicarea procedurii

prevăzute de acest act normativ referitor la imobilele expropriate înainte de

anul 1989) nu se poate ignora efectul pozitiv al lucrului judecat, care se

impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă

dezlegată anterior, puterea de lucru judecat în forma prezumției fiind menită

să asigure, din nevoia de ordine si stabilitate juridică, evitarea situației

contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești.

Înalta Curte constată că, deși

recurenți i-reclamanți și-au întemeiat în drept cererea de recurs și pe

dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 C. proc. civ., acestea au fost invocate doar

formal întrucât nu au formulat critici care să se subsumeze ipotezelor

reglementate de textele de lege evocate.

Înalta Curte, având în vedere

temeiurile arătate, în raport de art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge

recursul declarat de reclamanți, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanții P.E., R.V., R.V., R.A.A. și R.A.l. împotriva Deciziei

nr. 48 din 02 iulie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția a I-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi

26 martie 2014.