ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1695/2014

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Motru, sub nr. Dosar 2662/263/2012, reclamanta C.E. a chemat în judecată pârâtele Comisia Locală de Fond Funciar S. și Comisia Județeană de Fond Funciar Gorj, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor să întocmească documentația necesară în vederea eliberării titlului de proprietate pentru terenul ce îi aparține, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii , reclamanta a arătat că în anul 1953, în baza Decretului nr. 444/1953 și a Hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 3522/1953, bunicul său V.I.D. a primit în proprietate o suprafață de 7350 mp teren arabil și 0,2640 ha izlaz, suprafețe cu care s-a înscris în C.A.P.

Prin sentința civilă nr. 851 din 12 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Motru în Dosarul nr. 2662/263/2012 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta C.E. în contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de Fond Funciar S. și Comisia Județeană de Fond Funciar Gorj. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în anul 1991 mamei reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,7350 ha, teren situat în punctul „L.L.”, pe raza comunei S., astfel că prin hotărârea Consiliului Județean Gorj din 1991 a fost validat autorul V.D. cu suprafața de 2,99 ha, prin moștenitorii V.G., V.D.M., C.D.E.

Astfel, pentru suprafața de 6000 mp teren arabil situat în vecinătatea imobilului reclamantei s-a emis titlul de proprietate numitului P.S., iar la baza întocmirii acestui titlu a stat sentința civilă nr. 4831 din 26 septembrie 2000 aspect confirmat prin adresa din 1 noiembrie 2012 a Comisiei locale S. de aplicare a legii fondului de funciar. Din economia dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 s-a apreciat că reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane, iar în alin. (2) al aceluiași articol se arată că drepturile dobândite cu respectarea Legii nr. 18/1991 pentru care a fost eliberat titlu de proprietate rămân valabile fără nici o altă confirmare.

Or, titlul de proprietate deținut de P.S. a fost eliberat în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile, iar reclamanta nu a contestat niciodată acest titlu de proprietate. S-a reținut că reclamanta s-a judecat cu numitul P.S. pentru același teren, într-o acțiune în revendicare astfel că, prin sentința civilă nr. 1129 din 10 mai 2011 pronunțată de Judecătoria Motru rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2183 din 5 octombrie 2011 a Tribunalului Gorj, C.E. a fost obligată să lase în deplină proprietate și liniștită posesie lui P.S. terenul în suprafață de 5692 mp și să plătească despăgubiri civile în sumă de 1.414 RON. În acest context, în mod legal și corect Comisia Locală de Fond Funciar S. a propus reclamantei reconstituirea dreptului de proprietate pe un alt amplasament, respectiv satul S., pct. „I.C.” sau acordarea de despăgubiri, propuneri pe care reclamanta nu le-a acceptat.

Față de cele reținute, având în vedere că reclamanta nu a uzat de dispozițiile art. III din Legea nr. 169/1997 cu modificările ulterioare în sensul că nu a contestat titlul de proprietate deținut de P.S., iar pe de altă parte a refuzat reconstituirea dreptului de proprietate pe un alt amplasament, inclusiv acordarea de despăgubiri în echivalent, a fost respinsă acțiunea. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantă C.E. împotriva sentinței civile nr. 851 din 12 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Motru în Dosarul nr. 2662/263/2012, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a criticat sentința pentru greșita reținere de către instanța de fond a faptului că petenta a stat în pasivitate, deoarece la dosar există suficiente dovezi din care reiese că recurenta a făcut în repetate rânduri adrese la Comisiei Locală de Fond Funciar S. pentru eliberarea titlului de proprietate cu privire la suprafața de 0,7350 ha, pentru care există validare încă din anul 1991, suprafață înscrisă în registrul agricol și pentru care a plătit impozitul aferent până în anul 2012 inclusiv, hotărârea de validare nefiind atacată de nimeni. A făcut precizarea că acțiunea în revendicare la care a făcut referire instanța de fond i-a fost respinsă petentei tocmai pentru că nu putut prezenta titlul de proprietate așa cum a prezentat P.S.

Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, a apreciat recursul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente: Judecătoria Motru a fost învestită în Dosarul nr. 2662/263/2012 cu cererea de chemare în judecată formulată de petenta C.E. împotriva pârâtelor Comisia Locală de aplicare a fondului funciar S. și Comisia Județeană de Fond Funciar Gorj, având ca obiect întocmirea documentației necesare și înaintarea acesteia în vederea eliberării titlului de proprietate pentru suprafața de 0,7350 ha situată în punctul „L.L.”. Astfel, atât din cuprinsul cererii de chemare în judecată, cât și din motivele de recurs rezultă fără echivoc că solicitarea petentei vizează emiterea titlului de proprietate în raport de suprafața de teren validată în anul 1991 exclusiv pentru terenul în punctul „L.L.”.

Din actele dosarului rezultă că, într-adevăr prin cererea formulată la data de 17 martie 1991 de către autoarea petentei, V.G., s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren de 0,73 ha în punctul „L.L.”, teren care a figurat la registrul agricol al autorului V.D. în perioada 1959-1963. Stabilirea amplasamentului fiind un atribut al Comisiei Locale, face de principiu neîntemeiată o acțiune prin care solicită nemijlocit instanței de judecată să se raporteze la un anume amplasament al terenului validat. În speță, nu s-a făcut dovada că reclamantei i-a fost stabilit amplasamentul terenului „L.L.” prin adeverința de proprietate din 1995, ci dimpotrivă se face referire la un alt amplasament.

Așadar, în principal sentința instanței de fond este legală în raport de împrejurarea reținută ca atare de judecătorie că prin actele provizorii emise în baza hotărârii Consiliului Județean din 1991 nu s-a stabilit amplasamentul terenului din punctul solicitat de către petentă, astfel că instanța nu poate să oblige comisia locală să înainteze documentația necesară emiterii titlului de proprietate pentru terenul din punctul „L.L.”. În cauza dedusă judecății s-a învederat într-adevăr existența a două drepturi de proprietate cu privire la același teren din punctul „L.L.”, respectiv a dreptului de proprietate al autorului V.D.

care a beneficiat de împroprietărire și a dreptului de proprietate deja recunoscut prin act final al reconstituirii, titlul de proprietate emis numitului P.S., ca proprietar inițial al terenului, dar titlul emis terței persoane menționate în anul 2002 nu a fost contestat pentru a se stabili în ce măsură sunt respectate atât dispozițiile art. 2 din Legea nr. 1/2000, respectiv concordanța acestui titlu cu dispozițiile art. 6 din Legea nr. 1/2000 care reglementează tocmai situația unor drepturi de proprietate concurente. Așadar, excede cadrului procesual dedus judecății invocarea dispozițiilor art. III din Legea nr. 169/1997 referitoare la nulitatea parțială a titlului de proprietate emis numitului P.S.

Referirea la acțiunea în revendicare formulată de reclamantă împotriva numitului P.S. este menită să sublinieze opunerea de către acesta a titlului de proprietate pentru terenul pentru care se dorește de către petentă să-i fie emis titlul de proprietate, și în acest context o situația obiectivă care reprezintă un impediment în plus ca instanța în considerarea hotărârii de validare să dispună emiterea titlului de proprietate pentru amplasamentul din punctul în litigiu. Împotriva deciziei nr. 1590 din 4 iulie 2013 a Tribunalului Gorj, secția I civilă, a declarat recurs reclamanta C.E., invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se consideră că din interpretarea dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, rezultă fără echivoc că, reconstituirea dreptului de proprietate, în sensul respectivei legi, se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane, iar în alin. (2) al aceluiași articol de lege se arată că drepturile dobândite cu respectarea Legii nr. 18/1991 rămân valabile fără nici o altă confirmare. Recurenta învederează că astfel, terenul în suprafață de 0,7350 ha situat în punctul „L.L.” fusese validat prin hotărârea Consiliului Județean din 1991 în favoarea autoarei mele iar ulterior, Comisia Locală de Fond Funciar S. fără să țină cont de prevederile art. 2 alin. (2) ale Legii nr. 1/2000, pune la dispoziția instanței documente care-l favorite pe P.S., ca și cum în anul 2000, terenul în discuție ar putea face obiectul retrocedării pe vechiul amplasament.

Astfel, având în vedere dispozițiile art. III alin. (2) al Legii nr. 169/1997 poate fi invocată și în speță, motiv pentru care solicită anularea parțială a titlului de proprietate eliberat numitului P.S., pentru suprafața de 5692 mp validată din anul 1991 autoarei mele V.G. La termenul din 30 mai 2014 Înalta Curte a invocat excepția inadmisibilității recursului în raport de dispozițiile art. 299 și art. 377 alin. (2) C. proc. civ. Față de excepția invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază că este întemeiată și o va admite ca atare pentru următoarele considerente: Potrivit art. 299 C. proc. civ. hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse recursului.

Cum hotărârea recurată nu face parte din categoriile enunțate, ci este o decizie dată de o instanță de recurs și care, în temeiul legii, constituie o hotărâre irevocabilă, prin care s-a soluționat recursul reclamantei, este evident că o atare decizie nu poate forma obiect al unui nou recurs. Una din regulile care cârmuiesc exercițiul căilor de atac este și aceea a unicității dreptului de a folosi o cale de atac. Cum dreptul de a folosi o cale de atac este unic, epuizându-se prin chiar exercițiul lui, reclamantei nu poate folosi de mai multe ori calea de atac a recursului împotriva aceleiași hotărâri și deci nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac. Față de cele ce preced, recursul va fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta C.E. împotriva deciziei nr. 1590 din 4 iulie 2013 a Tribunalului Gorj, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 mai 2014.