ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1695/2014

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Motru, sub nr. Dosar 2662/263/2012, reclamanta C.E. a chemat în

judecată pârâtele Comisia Locală de Fond Funciar S. și Comisia Județeană de

Fond Funciar Gorj, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună

obligarea pârâtelor să întocmească documentația necesară în vederea eliberării

titlului de proprietate pentru terenul ce îi aparține, precum și obligarea

pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii

, reclamanta a arătat că în anul 1953, în baza Decretului nr. 444/1953 și a Hotărârii

Consiliului de Miniștri nr. 3522/1953, bunicul său V.I.D. a primit în proprietate

o suprafață de 7350 mp teren arabil și 0,2640 ha izlaz, suprafețe cu care s-a

înscris în C.A.P.

Prin sentința civilă

nr. 851 din 12 aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Motru în Dosarul nr.

2662/263/2012 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta C.E. în

contradictoriu cu pârâtele Comisia Locală de Fond Funciar S. și Comisia

Județeană de Fond Funciar Gorj.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut că în anul 1991 mamei reclamantei

i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 0,7350 ha, teren

situat în punctul „L.L.”, pe raza comunei S., astfel că prin hotărârea Consiliului

Județean Gorj din 1991 a fost validat autorul V.D. cu suprafața de 2,99 ha,

prin moștenitorii V.G., V.D.M., C.D.E.

Astfel, pentru

suprafața de 6000 mp teren arabil situat în vecinătatea imobilului reclamantei

s-a emis titlul de proprietate numitului P.S., iar la baza întocmirii acestui

titlu a stat sentința civilă nr. 4831 din 26 septembrie 2000 aspect confirmat

prin adresa din 1 noiembrie 2012 a Comisiei locale S. de aplicare a legii

fondului de funciar.

Din economia dispozițiilor

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 1/2000 s-a apreciat că reconstituirea dreptului de

proprietate se face pe vechile amplasamente, dacă acestea nu au fost atribuite legal

altor persoane, iar în alin. (2) al aceluiași articol se arată că drepturile dobândite

cu respectarea Legii nr. 18/1991 pentru care a fost eliberat titlu de proprietate

rămân valabile fără nici o altă confirmare. Or, titlul de proprietate deținut de

P.S. a fost eliberat în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile, iar reclamanta

nu a contestat niciodată acest titlu de proprietate.

S-a reținut că reclamanta

s-a judecat cu numitul P.S. pentru același teren, într-o acțiune în revendicare

astfel că, prin sentința civilă nr. 1129 din 10 mai 2011 pronunțată de Judecătoria

Motru rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 2183 din 5 octombrie 2011 a Tribunalului

Gorj, C.E. a fost obligată să lase în deplină proprietate și liniștită posesie lui

P.S. terenul în suprafață de 5692 mp și să plătească despăgubiri civile în sumă

de 1.414 RON.

În acest context, în mod

legal și corect Comisia Locală de Fond Funciar S. a propus reclamantei reconstituirea

dreptului de proprietate pe un alt amplasament, respectiv satul S., pct. „I.C.”

sau acordarea de despăgubiri, propuneri pe care reclamanta nu le-a acceptat.

Față de cele reținute,

având în vedere că reclamanta nu a uzat de dispozițiile art. III din Legea nr. 169/1997

cu modificările ulterioare în sensul că nu a contestat titlul de proprietate deținut

de P.S., iar pe de altă parte a refuzat reconstituirea dreptului de proprietate

pe un alt amplasament, inclusiv acordarea de despăgubiri în echivalent, a fost respinsă

acțiunea.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamantă C.E. împotriva sentinței civile nr. 851 din 12

aprilie 2013 pronunțată de Judecătoria Motru în Dosarul nr. 2662/263/2012, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a criticat sentința

pentru greșita reținere de către instanța de fond a faptului că petenta a stat în

pasivitate, deoarece la dosar există suficiente dovezi din care reiese că recurenta

a făcut în repetate rânduri adrese la Comisiei Locală de Fond Funciar S. pentru

eliberarea titlului de proprietate cu privire la suprafața de 0,7350 ha, pentru

care există validare încă din anul 1991, suprafață înscrisă în registrul agricol

și pentru care a plătit impozitul aferent până în anul 2012 inclusiv, hotărârea

de validare nefiind atacată de nimeni.

A făcut precizarea că

acțiunea în revendicare la care a făcut referire instanța de fond i-a fost respinsă

petentei tocmai pentru că nu putut prezenta titlul de proprietate așa cum a prezentat

P.S.

Tribunalul, analizând

actele și lucrările dosarului, a apreciat recursul ca fiind nefondat pentru următoarele

considerente:

Judecătoria Motru a fost

învestită în Dosarul nr. 2662/263/2012 cu cererea de chemare în judecată formulată

de petenta C.E. împotriva pârâtelor Comisia Locală de aplicare a fondului funciar

S. și Comisia Județeană de Fond Funciar Gorj, având ca obiect întocmirea documentației

necesare și înaintarea acesteia în vederea eliberării titlului de proprietate pentru

suprafața de 0,7350 ha situată în punctul „L.L.”.

Astfel, atât din cuprinsul

cererii de chemare în judecată, cât și din motivele de recurs rezultă fără echivoc

că solicitarea petentei vizează emiterea titlului de proprietate în raport de suprafața

de teren validată în anul 1991 exclusiv pentru terenul în punctul „L.L.”.

Din actele dosarului rezultă

că, într-adevăr prin cererea formulată la data de 17 martie 1991 de către autoarea

petentei, V.G., s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața

de teren de 0,73 ha în punctul „L.L.”, teren care a figurat la registrul agricol

al autorului V.D. în perioada 1959-1963.

Stabilirea amplasamentului

fiind un atribut al Comisiei Locale, face de principiu neîntemeiată o acțiune prin

care solicită nemijlocit instanței de judecată să se raporteze la un anume amplasament

al terenului validat.

În speță, nu s-a făcut

dovada că reclamantei i-a fost stabilit amplasamentul terenului „L.L.” prin adeverința

de proprietate din 1995, ci dimpotrivă se face referire la un alt amplasament.

Așadar, în principal sentința

instanței de fond este legală în raport de împrejurarea reținută ca atare de judecătorie

că prin actele provizorii emise în baza hotărârii Consiliului Județean din 1991

nu s-a stabilit amplasamentul terenului din punctul solicitat de către petentă,

astfel că instanța nu poate să oblige comisia locală să înainteze documentația necesară

emiterii titlului de proprietate pentru terenul din punctul „L.L.”.

În cauza dedusă judecății

s-a învederat într-adevăr existența a două drepturi de proprietate cu privire la

același teren din punctul „L.L.”, respectiv a dreptului de proprietate al autorului

V.D. care a beneficiat de împroprietărire și a dreptului de proprietate deja recunoscut

prin act final al reconstituirii, titlul de proprietate emis numitului P.S., ca

proprietar inițial al terenului, dar titlul emis terței persoane menționate în anul

2002 nu a fost contestat pentru a se stabili în ce măsură sunt respectate atât dispozițiile

art. 2 din Legea nr. 1/2000, respectiv concordanța acestui titlu cu dispozițiile

art. 6 din Legea nr. 1/2000 care reglementează tocmai situația unor drepturi de

proprietate concurente.

Așadar, excede cadrului

procesual dedus judecății invocarea dispozițiilor art. III din Legea nr. 169/1997

referitoare la nulitatea parțială a titlului de proprietate emis numitului P.S.

Referirea la acțiunea

în revendicare formulată de reclamantă împotriva numitului P.S. este menită să sublinieze

opunerea de către acesta a titlului de proprietate pentru terenul pentru care se

dorește de către petentă să-i fie emis titlul de proprietate, și în acest context

o situația obiectivă care reprezintă un impediment în plus ca instanța în considerarea

hotărârii de validare să dispună emiterea titlului de proprietate pentru amplasamentul

din punctul în litigiu.

Împotriva deciziei

nr. 1590 din 4 iulie 2013 a Tribunalului Gorj, secția I civilă, a declarat recurs

reclamanta C.E., invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se consideră că din interpretarea

dispozițiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, rezultă fără echivoc că, reconstituirea

dreptului de proprietate, în sensul respectivei legi, se face pe vechile amplasamente,

dacă acestea nu au fost atribuite legal altor persoane, iar în alin. (2) al aceluiași

articol de lege se arată că drepturile dobândite cu respectarea Legii nr. 18/1991

rămân valabile fără nici o altă confirmare.

Recurenta învederează

că astfel, terenul în suprafață de 0,7350 ha situat în punctul „L.L.” fusese validat

prin hotărârea Consiliului Județean din 1991 în favoarea autoarei mele iar ulterior,

Comisia Locală de Fond Funciar S. fără să țină cont de prevederile art. 2 alin.

(2) ale Legii nr. 1/2000, pune la dispoziția instanței documente care-l favorite

pe P.S., ca și cum în anul 2000, terenul în discuție ar putea face obiectul retrocedării

pe vechiul amplasament.

Astfel, având în vedere

dispozițiile art. III alin. (2) al Legii nr. 169/1997 poate fi invocată și în speță,

motiv pentru care solicită anularea parțială a titlului de proprietate eliberat

numitului P.S., pentru suprafața de 5692 mp validată din anul 1991 autoarei mele

V.G.

La termenul din 30 mai

2014 Înalta Curte a invocat excepția inadmisibilității recursului în raport de dispozițiile

art. 299 și art. 377 alin. (2) C. proc. civ.

Față de excepția invocată

din oficiu, Înalta Curte apreciază că este întemeiată și o va admite ca atare pentru

următoarele considerente:

Potrivit art. 299 C. proc.

civ. hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și în condițiile

prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională sunt supuse

recursului. Cum hotărârea recurată nu face parte din categoriile enunțate, ci este

o decizie dată de o instanță de recurs și care, în temeiul legii, constituie o hotărâre

irevocabilă, prin care s-a soluționat recursul reclamantei, este evident că o atare

decizie nu poate forma obiect al unui nou recurs.

Una din regulile care

cârmuiesc exercițiul căilor de atac este și aceea a unicității dreptului de a folosi

o cale de atac. Cum dreptul de a folosi o cale de atac este unic, epuizându-se prin

chiar exercițiul lui, reclamantei nu poate folosi de mai multe ori calea de atac

a recursului împotriva aceleiași hotărâri și deci nu se poate judeca de mai multe

ori în aceeași cale de atac.

Față de cele ce preced,

recursul va fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil

recursul declarat de reclamanta C.E. împotriva deciziei nr. 1590 din 4 iulie 2013

a Tribunalului Gorj, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 30 mai 2014.