ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3401/2014

Asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Corabia sub nr. 1039/213/2012 din 14 mai 2012 reclamantul F.I. a solicitat anularea titlului de proprietate din 09 martie 1994 emis pe numele pârâtei F.E., apreciind ca acest titlu de proprietate este nelegal, reclamantul având drept de moștenire după tatăl sau, numitul F.C., totodată menționându-se că nu s-a dezbătut succesiunea bunicilor săi F.M. și F.O., iar pârâta F.E. nu a formulat cerere pentru a fi pusă în posesie conform Legii nr. 18/1991. Prin sentința civilă nr. 931 din 20 iunie 2012, pronunțată de Judecătoria Corabia, în Dosarul nr. 1039/213/2012 s-a respins acțiunea formulată de reclamantul F.I., în contradictoriu cu pârâții Comisia Locală Urzica de F.F., Prefectura Olt - Comisia Județeană Olt de Fond Funciar, F.E.

și U.F., având ca obiect „fond funciar". Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că autorul F.M. s-a înscris în C.A.P. cu suprafața de 2,45 ha, la care s-a aplicat, cu ocazia reconstituirii dreptului de proprietate, o reducere de 4%, rezultând suprafața de 2,35 ha. După apariția Legii nr. 18/1991 numitul F.C., tatăl reclamantului a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru întreaga suprafață de 2,45 ha deținută de autorul său F.I.M.. În baza înțelegerii dintre autorul F.C. și pârâta F.E., ambii având calitatea de moștenitori ai autorului F.I.M. și având în vedere și dispozițiile art. 23 din Legea nr. 18/1991, Comisia Locala Urzica pentru aplicarea legilor fondului funciar a procedat la reconstituirea dreptului de proprietate pe numele pârâtei F.E.

pentru suprafața de 2.670 mp teren intravilan, iar pe numele autorului F.C. s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru diferența de 2,08 ha, până la concurența suprafeței de 2,35 ha. În acest sens, prima instanță a apreciat că în mod corect Comisia Locala Urzica de fond funciar a procedat la înscrierea pârâtei F.E. în anexa 2.b. cu suprafața de 2.670 mp teren intravilan, și ulterior s-a emis titlul de proprietate din 09 martie 1994 pe numele acesteia pentru suprafața menționată. S-a mai reținut și faptul că reclamantul nu a făcut dovada respectării procedurii prealabile, în sensul că nu a contestat în termen de 10 zile propunerile Comisiei Locale Urzica de aplicare a legilor fondului funciar și nici hotărârea Comisiei Județene Olt de aplicare a legilor fondului funciar, în termenul de 30 de zile prevăzut de lege, eludând astfel o etapă administrativă obligatorie impusă de lege.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul F.I., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie. Tribunalul Olt, secția I civilă, prin Decizia nr. 1124/2012 din 3 decembrie 2012 a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul reclamant F.I., reținând că, reclamantul nu a dovedit faptul că emiterea titlului în favoarea pârâtei i-a adus vreun prejudiciu, prin diminuarea dreptului său, acesta beneficiind deja de o suprafață de teren mai mare decât cea validată în adeverința de proprietate, totodată constatându-se că recurentul-reclamant nu a făcut dovada interesului său legitim, condiție esențială în formularea unei cereri în constatarea nulității absolute a titlului emis pârâtei.

Ca atare, Tribunalul a constatat că recurentul nu a putut justifica nici un interes legitim în promovarea unei acțiuni în desființarea titlului de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991 în favoarea pârâtei, iar titlul fiind emis cu respectarea strictă a dispozițiilor din Legea nr. 18/1991, atât în ceea ce privește suprafața pentru care s-a constituit dreptul de proprietate, cât și în privința amplasamentului acelei suprafețe de teren. Împotriva acestei decizii, contestatorul F.I. a formulat contestației în anulare, înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 1 august 2014. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva dispozițiilor art. 137 C. proc.

civ., potrivit cărora, instanța se va pronunța prioritar asupra excepțiilor de fond sau de procedură care fac de prisos, în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii, va admite excepția necompetenței sale materiale în soluționarea prezentei cauze, invocată în temeiul prevederilor art. 159 alin. (2) C. proc. civ. raportat la 319 alin. (1) din același cod, în considerarea următoarelor argumente: Potrivit prevederilor art. 159 alin. (2) C. proc. civ.

coroborate cu art. 159 1 alin. (2) din același cod, care dispun că: „necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad;" și că: „necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului", Înalta Curte, văzând și dispozițiile art. 319 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora contestația în anulare se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă, constată că nu este competentă material în soluționarea căii extraordinare de atac de retractare pendinte.

Astfel, în considerarea normelor legale evocate și în raport de faptul că decizia atacată a fost pronunțată de Tribunalul Olt, secția I civilă, potrivit art. 319 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază ca fiind competent material în soluționarea prezentei cereri, Tribunalul Olt. Pe cale de consecință, Înalta Curte va declina competența de soluționare a contestației în anulare formulată de contestatorul F.I. pe care o va trimite spre competentă soluționare Tribunalului Olt.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Declină competența de soluționare a contestației în anulare formulată de contestatorul F.I. împotriva Deciziei nr. 1124/2012 din 3 decembrie 2012 și a Deciziei nr. 1007 din 7 noiembrie 2012 pronunțate de Tribunalul Olt, secția I civilă, în favoarea Tribunalului Olt. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2014.