ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 147/2014

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul

Tribunalului Olt la data de 3 noiembrie 2003, reclamanții B.E. și R.I.F. au contestat

dispoziția Primarului comunei O. din 18 august 2003, solicitând anularea acesteia

și restituirea unei suprafețe de 17,32 ha teren, în baza Legii nr. 10/2001.

Prin sentința,

civilă nr. 190 din 7 aprilie 2004, Tribunalul Olt a respins contestația, ca neîntemeiată,

reținând că autorul reclamanților a cedat comunei în anul 1952 doar 15 ha suprafață

baltă, dispoziția emisă de Primarul comunei O., prin care s-a dispus restituirea

doar a acestei suprafețe a fost emisă în concordanță cu ultimele acte de proprietate

deținute de autor înainte ca terenul să iasă din patrimoniul acestuia.

Prin decizia

nr. 2110 din data de 29 iunie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, a fost

respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți împotriva hotărârii primei instanțe.

În

data de 24 septembrie 2004, a fost înregistrat

pe rolul Înaltei Curți recursul declarat de reclamanții B.E. și R.I.F. împotriva

deciziei pronunțate de instanța de apel.

La termenul din

data de 14 octombrie 2005, judecata cauzei a fost suspendată, în baza dispozițiilor

art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicată, la solicitarea recurenților-reclamanți,

care au precizat că au formulat cerere de restituire adresată Comisiei locale a

comunei O., cu ocazia noilor reglementări privind retrocedările bunurilor preluate

abuziv, prin modificările la Legea nr. 10/2001.

Prin raportul

privind verificările relative la cauza suspendării întocmit la data de 8

octombrie 2013 s-a dispus citarea părților pentru termenul din 26 noiembrie 2013

în vederea verificării subzistenței temeiurilor care au impus măsura suspendării.

La termenul din

data de 26 noiembrie 2013, instanța a dispus înaintarea unei adrese către intimata-pârâtă

Primăria comunei O., pentru a comunica dacă părțile reclamante au depus o altă notificare

în afara celei menționate în dispoziția Primarului comunei O. din 18 august 2003,

care să fie formulată după data de 7 octombrie 2005.

Prin adresa înregistrată

la data de 17 ianuarie 2014, intimata-pârâtă Primăria comunei O. a comunicat că

reclamanții nu au depus o altă notificare în afara celei menționate în dispoziția

Primarului comunei O. din 18 august 2003, care să fie formulată după data de 7

octombrie 2005. Partea a anexat răspunsului, copie de pe hotărârea Comisiei județene

Olt pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor din

21 februarie 2007, prin care s-au respins contestațiile petenților B.E. și R.I.F.,

cu motivarea că prin dispoziția Primarului comunei O. din 18 august 2003 le-a fost

restituită acestora în baza Legii nr. 10/2001 suprafața de 15 ha, pentru diferența

solicitată de 2,32 ha nefăcându-se dovada dreptului de proprietate a autorului R.T.

Cauza a rămas

în nelucrare până la termenul din data de 26 noiembrie 2013, când s-a repus pe rol

din oficiu, iar la termenul din 21 ianuarie 2014, instanța a rămas în pronunțare

cu privire la excepția perimării recursului, față de conținutul relațiilor comunicate

de intimata-pârâtă Primăria comunei O.

Înalta Curte urmează

să constate intervenită sancțiunea perimării, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor

art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată, contestație, apel,

recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare se perima de drept,

chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de

un an. Conform art. 252 alin. (1) C. proc. civ., perimarea se poate constata și

din oficiu.

Așadar, pentru

a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală

în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare

a pricinii în nelucrare să fie cauzată de culpa părții.

Drept urmare,

perimarea operează cu condiția ca, timp de un an să nu se fi săvârșit niciun act

de procedură în vederea judecării cauzei, situație cauzată de lipsa de diligență

a părților, care nu au acționat în acest scop, deși aveau posibilitatea să o facă.

În speță, după

suspendarea cauzei nu s-au tăcut demersuri pentru reluarea procedurii judiciare,

deși potrivit relațiilor comunicate de către Primăria comunei O., procedura administrativă

a fost definitivată prin emiterea dispoziției din 18 august 2003 și hotărârii

21 februarie 2007.

Rezultă că temeiul

suspendării reprezentat de dispozițiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

republicată a încetat să mai justifice această măsură, de lăsare a pricinii în nelucrare,

la data emiterii ultimului act administrativ, hotărârea Comisiei județene Olt pentru

stabilirea dreptului de proprietate privata asupra terenurilor din 21 februarie

2007.

Or, de la acest

moment și până la repunerea cauzei pe rol din oficiu părțile nu au mai îndeplinit

niciun act de procedură de natură să întrerupă cursul termenului de perimare.

În consecință,

având în vedere ca până la „împlinirea termenului de perimare, calculat conform

art. 101 alin. (3) C. proc. civ., niciuna din părți nu a solicitat continuarea judecății,

Înalta Curte constată întrunirea în cauza a condițiilor prevăzute de art. 248

alin. (1) C. proc. civ. și, raportat la aceste dispoziții legale coroborate cu cele

ale art. 252 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat

recursul declarat de reclamanții B.E. și R.I.F. împotriva deciziei nr. 2110 din

data de 29 iunie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședința publică, astăzi 21 ianuarie 2014.