ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4595/2013

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 168 din 16 februarie

2005, Judecătoria Motru a admis acțiunea formulată de reclamantul C.I., în

contradictoriu cu intimatele Comisia locală Samarinești pentru aplicarea Legii

nr. 18/1991 și Comisia județeană Gorj pentru aplicarea Legii nr. 18/1991.

S-a anulat adeverința

de proprietate de la 26 iunie 1998, precum și procesul-verbal de punere în

posesie din 17 iunie 1998 și s-a dispus eliberarea unor noi înscrisuri în care

să se menționeze suprafața totală de teren de 4,33 ha în loc de 3,658 ha și a

fost obligată pârâta Comisia Locală Samarinești să întocmească documentația și

să o înainteze Comisiei Județene Gorj în vederea eliberării titlului de

proprietate reclamantului pentru terenurile rămase de la autoarea C.M.

A fost obligată

Comisia Locală Samarinești să întocmească documentația și să o înainteze

Comisiei Județene de Fond Funciar pentru suprafața de 3,26 ha teren la care

reclamantul este îndreptățit ca moștenitor al autorului C.I.

Prin Decizia civilă

nr. 600 din 2 iunie 2005 Tribunalul Gorj a respins ca nefondat apelul declarat

de Comisia locală Samarinești pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, reținând că

apelantul nu și-a motivat apelul, în cererea de apel nefiind cuprinse

considerentele de fapt și de drept pentru care se atacă hotărârea judecătoriei.

Prin Decizia nr. 3115

din 17 noiembrie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, a fost admis

recursul declarat de pârâta Comisia locală Samarinești pentru aplicarea Legii

nr. 18/1991 și s-au modificat ambele hotărâri, în sensul că s-a înlăturat

obligația Comisiei de a reconstitui, întocmi și înainta documentația pentru

suprafața de 3,26 ha teren de la autorul C.I., fiind menținute restul

dispozițiilor sentinței.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de recurs a reținut că, conform art. 11 alin. (3) din Legea

fondului funciar, republicată, stabilirea dreptului de proprietate se face la

cerere, pe baza situației terenurilor deținute de cooperativa agricolă de

producție la 1 ianuarie 1990, înscrisă în sistemul de evidență a cadastrului

funciar general sau a registrului agricol, corectată cu înstrăinările legale

efectuate de către cooperativă până la data intrării în vigoare a legii.

Suprafața adusă în

cooperativa agricolă de producție este cea care rezultă din actele de

proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă,

evidențele cooperativei sau, în lipsa acestora, din orice alte probe, inclusiv

declarații de martori.

Prin urmare, instanța

de recurs a constatat că în mod corect instanțele anterioare au dispus emiterea

actelor de proprietate pe numele petentului pentru suprafața totală de teren de

4,33 ha în loc de 3,658 ha de pe urma autoarei C.M.

În ceea ce privește

pretențiile petentului de reconstituire a proprietății de pe urma celuilalt

autor C.I., instanța de recurs a reținut că modalitatea de probațiune reglementată

de lege trebuie să fie aplicată deopotrivă și în acest caz.

Or, în speță, s-a

constatat că procedura de reconstituire după autorul petentului C.I. nu a

respectat prevederile legii fondului funciar nici în privința etapelor

administrative prealabile, nici în privința prezentării probatoriului.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul C.I., solicitând reconstituirea dreptului

de proprietate de pe urma părinților săi, conform înscrisurilor depuse la

dosar.

Recurentul-reclamant

a prezentat demersurile judiciare făcute în cursul procesului, fiind nemulțumit

de modul de soluționare a cauzei și a susținut că decizia recurată este

nelegală.

La termenul de

judecată din data de 17 octombrie 2013, Înalta Curte a invocat, din oficiu,

excepția inadmisibilității recursului, având în vedere următoarele

considerente:

Decizia pronunțată de

curtea de apel nu se încadrează în dispozițiile art. 299 din C. proc. civ.,

care reglementează expres ce hotărâri sunt supuse recursului și anume:

hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și, în condițiile

prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională.

În speță, decizia

atacată este o hotărâre pronunțată în recurs, care este irevocabilă potrivit

art. 377 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., astfel încât nu este susceptibilă

de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiției prevăzută de

art. 299 din C. proc. civ.

Mai mult,

recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea

procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a

principiului constituțional al egalității în fața legii, iar, din acest motiv,

aceasta apare ca o soluție inadmisibilă.

Normele procedurale

privind sesizarea organelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele

competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător

principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.

Prin urmare,

hotărârea supusă recursului, fiind irevocabilă, nu este susceptibilă de reformare

pe calea recursului și, față de considerentele mai sus expuse, în baza art. 312

alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de reclamantul C.I. împotriva Deciziei nr. 3115

din 17 noiembrie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 octombrie 2013.

Procesat de GGC - AS