ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 266/2026

Ședința publică din data de 24 februarie 2026

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia la data de 26.04.2024, sub număr unic de dosar x/2024, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B. S.A., a formulat contestație la executare în dosarul de executare silită nr. x/2019 al BEJ C., solicitând instanței să anuleze somația pentru plata sumei de 33.847,98 RON, reprezentând debit, și a sumei de 357 RON, reprezentând cheltuieli de executare silită, precum și actele de executare viitoare; să constate stinsă obligația de plată, cu consecința încetării executării silite, precum și să dispună întoarcerea executării.

În drept, a invocat dispozițiile art. 712 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 512/06.03.2025, Judecătoria Slobozia a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pogoanele, județul Buzău.

În motivare, instanța a reținut că partea contestatoare A. are calitatea de grefier în cadrul Judecătoriei Slobozia, astfel că, în speță, sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Totodată, instanța s-a raportat la decizia nr. 290/2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 638 din 23 iulie 2018, prin care Curtea Constituțională a reținut expressis verbis, în paragraful 23 al deciziei caracterul de ordine publică al prevederilor art. 127 C. proc. civ., statuând judicios că "Dispozițiile art. 127 din C. proc. civ. pot fi invocate doar în fața primei instanțe, nu și în căile de atac, având în vedere că, potrivit art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de către părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Prin urmare, reținând că Judecătoria Pogoanele este situată în circumscripția Curții de Apel Ploiești, fiind instanța de același grad aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate cu Curtea de Apel București în a cărei circumscripție se află Judecătoria Slobozia, în cadrul căreia contestatoarea își desfășoară activitatea, instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Învestită cu soluționarea cauzei după declinare, Judecătoria Pogoanele, prin sentința civilă nr. 1096/2025, pronunțată la data de 12.12.2025, a admis excepția de necompetență teritorială exclusivă a Judecătoriei Pogoanele, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia, ca instanță care a încuviințat executarea silită; a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Pogoanele și Judecătoria Slobozia, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

În motivare, instanța a reținut că, din analiza actelor dosarului, rezultă că executarea silită a fost pornită în baza contractului de credit pentru nevoi personale nr. 368 din 18.06.2018, iar cererea de încuviințare a executării silite a fost soluționată de Judecătoria Slobozia, prin încheierea pronunțată la data de 23.10.2019 (pag. 66-68, dosarul de executare nr. 1414/2019, Vol. III).

A mai arătat că, în materia contestației la executare, art. 714 alin. (1) C. proc. civ. prevede că aceasta se introduce la instanța de executare, iar, potrivit art. 651 alin. (1) din același cod, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află biroul executorului judecătoresc.

Totodată, a dat relevanță considerentelor Înaltei Curți de Casație și Justiție exprimate în deciziile nr. 20/2021 și nr. 27/2021, pronunțate în recursuri în interesul legii, prin care s-au statuat următoarele: principiul unicității instanței de executare presupune că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite (paragraful 80 din Decizia nr. 20/2021); instanța care a încuviințat executarea silită devine instanță de executare și este competentă să soluționeze toate incidentele apărute în cursul executării, această interpretare fiind singura care dă eficiență principiului unicității instanței de executare (paragraful 79).

În ceea ce privește aplicabilitatea art. 127 C. proc. civ., instanța a reținut că, prin decizia nr. 432/13.02.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că această chestiune trebuie analizată exclusiv la momentul încuviințării executării silite.

De altfel, această interpretare a fost confirmată și prin modificarea legislativă ulterioară a art. 651 alin. (1) C. proc. civ., care prevede, în mod explicit, că dispozițiile art. 127 sunt aplicabile doar la momentul încuviințării executării silite.

Aplicând aceste considerente la speța dedusă judecății, instanța a constatat că executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Slobozia, care a devenit, astfel, instanță de executare pentru toate incidentele ulterioare, conform principiului unicității.

Dispozițiile art. 127 C. proc. civ., deși ar fi fost incidente raportat la calitatea contestatoarei de grefier, nu mai pot fi invocate după momentul încuviințării executării silite.

În atare situație, a reținut că declinarea competenței de către Judecătoria Slobozia încalcă principiul unicității instanței de executare.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență:

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină, la rândul său, competența în favoarea uneia dintre instanțele care, anterior, s-au declarat necompetente.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Judecătoria Pogoanele și Judecătoria Slobozia - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză; declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte, în calitate de instanță imediat superioară și comună instanțelor aflate în conflict, va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

În speță, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia la data de 26.04.2024, sub număr unic de dosar x/2024, contestatoarea A., în contradictoriu cu intimata B. S.A., a formulat contestație la executare în dosarul de executare silită nr. x/2019 al BEJ C., solicitând instanței să anuleze somația pentru plata sumei de 33.847,98 RON, reprezentând debit, și a sumei de 357 RON, reprezentând cheltuieli de executare silită, precum și actele de executare viitoare; să constate stinsă obligația de plată, cu consecința încetării executării silite, precum și să dispună întoarcerea executării.

Potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ. "Contestația se introduce la instanța de executare", iar conform art. 651 alin. (3) din același cod "Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe."

Din interpretarea coroborată a textelor legale precitate rezultă fără echivoc că instanța competentă să soluționeze contestațiile la executare propriu-zise este instanța de executare.

Prevederile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. statuează că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Deși executarea silită începe odată cu sesizarea organului de executare prin cererea formulată de creditor (art. 622 alin. (2) C. proc. civ.), totuși, încuviințarea executării silite este procedura care marchează trecerea acestei etape a procesului civil într-o nouă fază, aceea a efectuării actelor de executare, în condițiile în care niciun act de executare nu poate fi înfăptuit decât după obținerea încuviințării.

Or, scopul urmărit de legiuitorul noului C. proc. civ. a fost acela de a asigura, în principiu, unicitatea instanței de executare, pentru a elimina procedurile paralele și contrazicerile între hotărârile judecătorești pronunțate în cadrul acestora.

Dacă s-ar proceda la stabilirea competenței de soluționare în favoarea unei alte instanțe decât cea care a încuviințat executarea silită, s-ar ajunge la încălcarea principiului unicității instanței de executare, principiu ce rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

În cauză, prin încheierea din data de 23.10.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Judecătoria Slobozia a admis cererea de încuviințare a executării silite a debitoarei A., formulate de Biroul Executorilor Judecătorești C. (dosar de executare nr. 1414/2019) conform titlului executoriu reprezentat de contractul de credit pentru nevoi personale nr. 368/18.06.2018, ca urmare a cererii de executare silită solicitate de creditoarea B. S.A.

Așadar, această instanță a dobândit calitatea de instanță de executare, cu competență deplină asupra tuturor incidentelor ivite ulterior, inclusiv asupra contestației la executare formulate de contestatoarea A..

Prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 și art. 112 din C. proc. civ., s-a stabilit că instanța de executare competentă teritorial să soluționeze contestația la executare silită formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviințat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În considerarea principiului unicității instanței de executare, s-a stabilit că una și aceeași instanță soluționează atât cererile de încuviințare a executării silite, cât și cererile având ca obiect contestație la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe, potrivit celor prevăzute de alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., respectiva instanță fiind calificată drept instanță de executare de către legiuitor.

În cadrul considerentelor deciziei sus-menționate, s-a reținut că, de regulă, nu pot exista două instanțe de executare în cadrul aceleiași executări silite, iar, atunci când legiuitorul a dorit să confere și altei instanțe competența de a soluționa o contestație la executare, a indicat în mod expres acest lucru [în acest sens s-a făcut trimitere la art. 714 alin. (2) din C. proc. civ..]. Astfel, încă din momentul încuviințării executării silite este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe tot parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.

Mutatis mutandis, aceste argumente se aplică și în situația speței, unde se discută despre aplicarea, cu ocazia soluționării contestației la executare, a prevederilor art. 127 C. proc. civ.

Astfel, în ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acestea vizează exclusiv determinarea competenței în faza judecății de fond ori, în materia executării silite, doar la momentul încuviințării executării.

Această interpretare rezultă atât din jurisprudența Înaltei Curți, care a pronunțat decizia nr. 20/2021 din 27.09.2021 privind examinarea recursului în interesul legii, cât și din modificarea ulterioară a art. 651 alin. (1) C. proc. civ., care consacră expres caracterul limitat al aplicării art. 127 C. proc. civ. la momentul încuviințării executării silite.

Astfel fiind, aspecte legate de obiecții în legătură cu imparțialitatea instanței, dată fiind calitatea debitorului, pot fi invocate pe alt temei juridic, care să permită prorogarea judiciară, iar nu legală, de competență.

Prin urmare, așa cum s-a arătat și mai sus, din moment ce a fost stabilită instanța de executare, respectiv Judecătoria Slobozia, aceasta este instanța de executare pe parcursul întregii durate a procedurii execuționale.

Așa fiind, pentru rațiunile înfățișate, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționarea a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2026.