ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3962/2010

Deliberând în

condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra prezentului recurs civil, constată

următoarele:

Tribunalul București, secția a III-a civilă,

prin Sentința civilă nr. 101 din 26 ianuarie 2009 a admis acțiunea

reclamantului S.V. împotriva pârâților Municipiul București prin primarul

general și a obligat pârâtul să emită în favoarea reclamantului dispoziția de

restituire în natură a terenului determinat prin raportul de expertiză

extrajudiciară întocmit de expert V.D.G. în suprafață de 314,1 m

2

liber de construcții situat în Calea F. București (potrivit rectificării

sentinței prin încheierea din 6 aprilie 2009 pronunțată în același dosar). S-a

constatat totodată dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent

pentru construcția cu destinație de locuit situată la aceeași adresă și pentru

terenul de sub aceasta și a fost obligat pârâtul să înainteze documentația la

Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor.

În motivarea acestei

soluții Tribunalul a reținut că reclamantul a învestit la 17 octombrie 2008

instanța cu o cerere de restituire în natură a terenului de 330 m

2

,

curtea imobilului din Calea F., precum și de constatare a dreptului la

despăgubiri pentru clădirea și terenul de sub această construcție, conform

Legii nr. 112/1995.

S-a constatat că

reclamantul a formulat în temeiul Legii nr. 10/2001 o notificare nr. 275 din 24

mai 2001, justificându-și cererea cu contractul de vânzare-cumpărare din 3

octombrie 1924 al autorilor săi, E. și Ș.M. care au cumpărat imobilul în Calea

F., imobil naționalizat conform Decretului nr. 92/1950 (poziția nr. 4735).

S-a constatat că

reclamantul își legitimează poziția de persoană îndreptățită în sensul art. 3

din Legea nr. 10/2001 prin certificatele de moștenitor, el fiind unicul

moștenitor al persoanei din proprietatea căreia a fost naționalizat imobilul.

Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă prin Decizia civilă nr. 594 din 19 noiembrie

2009 a admis apelurile formulate de reclamant și de pârât împotriva sentinței

nr. 101/2009 și a de reclamant și de pârât împotriva Sentinței nr. 101/2009 și

a schimbat în tot sentința în sensul că a respins acțiunea ca rămasă fără

obiect.

S-a constatat că

litigiul a rămas fără obiect întrucât a fost emisă între timp Dispoziția nr.

11957 din 28 iulie 2009 prin care s-a dispus restituirea în natură către

reclamant a terenului în suprafață de 305,20 m

2

cu obligarea

proprietarului de a respecta dreptul de acces pentru ceilalți coproprietari.

S-a mai constatat că

reprezentantul apelantului pârât a susținut că nu are un mandat special pentru

a declarat că renunță la apel însă a solicitat să se ia act de cererea

reclamantului care înainte de dezbaterea pe fond a declarat că acțiunea a rămas

fără obiect.

S-a constatat că

pârâtul a recunoscut dreptul reclamantului și că acesta din urmă a achiesat la

Dispoziția nr. 11957 din 28 iulie 2009.

S-a apreciat că nu se

putea pronunța o soluție de admitere a apelurilor întrucât în acest mod s-ar fi

încălcat principiul disponibilității acțiunii civile în condițiile în care prin

sentința atacată s-a acordat un teren de 314,1 m

2

iar prin

Dispoziția nr. 11957/2009 s-a dispus restituirea în natură a unui teren de

305,20 m

2

.

Cât privește

notificarea referitoare la clădire și terenul de sub ea s-a constatat că

aceasta își urmează cursul firesc conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001, ea

nereprezentând aspecte conflictuale între părți.

Împotriva acestei

decizii reclamantul a declarat recurs, invocând în drept motivele prevăzute de

art. 304 pct. 9, 6, 7 și 8 C. proc. civ.

În fapt, în esență,

s-a criticat decizia pentru nelegalitate conform pct. 9 deoarece instanța a

ignorat concluziile pârâtelor în sensul de a respinge apelurile ca rămase fără

obiect și lipsite de interes și, ca urmare, greșit s-a respins acțiunea ca

rămasă fără obiect, încălcându-se principiul disponibilității, al efectului

devolutiv al apelului și, respectiv, al neagravării situației părții în propria

cale de atac.

Ca urmare s-a

criticat respingerea în totalitate a acțiunii deși capătul de cerere referitor

la constatarea dreptului la despăgubiri pentru construcție și terenul de sub

aceasta a fost corect admis. Or, prin Dispoziția nr. 11957 din 28 iulie 2009 nu

s-a luat nici o decizie cu privire la cererea de despăgubiri făcută prin

notificare.

S-a mai criticat

soluția pentru motivările mai sus arătate și pentru că ea a reprezentat o

acordare a ceea ce nu s-a cerut.

Decizia Curții de

apel a fost atacată și pentru împrejurarea că respingerea în totalitate a

cererii de chemare în judecată, inclusiv a celei referitoare la despăgubiri, nu

a fost motivată, această soluție, în raport de conținutul dispoziției

intervenite pe parcursul judecării cauzei, apărând ca nefondată.

Motivarea formulată

de instanță pentru necesitatea admiterii apelurilor a fost criticată atât

pentru că este contradictorie cât și pentru că a fost desprinsă dintr-o

interpretare greșită a actului dedus judecății.

de recurs

Recursul este fondat

și urmează a fi admis pentru considerentele ce succed:

Acțiunea

reclamantului - petitul cu care a învestit instanța - a privit în principal

împrejurarea că notificarea, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, a rămas

nesoluționată cât privește restituirea în natură a unui teren (curte) și,

respectiv, în echivalent bănesc a construcției și terenului ocupat de aceasta.

Tribunalul a admis

această acțiune obligând pârâtul la restituire în natură a suprafeței de 314,1

m

2

și a constatat dreptul reclamantului la despăgubiri prin

echivalent pentru construcție și terenul ocupat de aceasta.

Apelurile declarate

de părți - fiecare pentru motive diferite - au fost soluționate de instanța de

apel în sensul că au fost admise. Consecința admiterii apelurilor a fost însă

greșit stabilită în sensul respingerii acțiunii ca rămasă fără obiect, în

raport de emiterea Dispoziției nr. 11957/2009 și în raport de declarațiile

făcute de părți în această cale de atac.

Potrivit Dispoziției

nr. 11957/2009 emisă în rezolvarea notificării nr. 275 din 24 mai 2001 s-a

dispus restituirea în natură în proprietate către reclamant a terenului în

suprafață de 305,20 m

2

.

Dispoziția nu conține

măsuri cu privire la capătul de cerere referitor la despăgubiri (existent și în

notificare și în acțiunea introductivă de instanță).

Cu toate acestea s-a

interpretat în mod greșit de către instanța de apel că achiesarea reclamantului

la această dispoziție valorează renunțarea la acțiune.

Luându-se act de

declarația apelantului pârât precum și de acordul reclamantului cu dispoziția

intervenită, instanța de apel admițând apelul trebuia să schimbe în parte

sentința instanței de fond în sensul de a constata că a rămas fără obiect doar

capătul de cerere privind restituirea în natură a terenului (capăt de cerere

soluționat prin dispoziția emisă de primarul general al Municipiului

București).

Constatând însă că

cererea de despăgubire nu a primit o soluționare prin Dispoziția nr. 11957/2009

emisă de primarul general și că nu s-a făcut o declarație expresă a

reclamantului în legătură cu renunțarea la acest capăt de cerere, instanța de

apel trebuia să mențină dispozițiile sentinței atacate cu privire la această

cerere.

Pentru considerentele

arătate se constată că recursul este întemeiat decizia Curții de apel fiind

pronunțată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 246 și 247 C. proc. civ.

cât privește declarația părților și cu greșita aplicare a Legii nr. 10/2001 și

nerespectarea dispozițiilor art. 129 alin. (6) C. proc. civ., cât privește

soluția dată pe fond acțiunii.

Ca urmare, în temeiul

art. 312 C. proc. civ. s-a admis recursul, a fost modificată în parte decizia

Curții de Apel în sensul că a fost schimbată în parte Sentința nr. 101/2009 a

Tribunalului și s-a respins ca rămas fără obiect capătul de acțiune referitor

la obligarea de restituire în natură a terenului.

Pe cale de consecință

au fost păstrate celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamantul S.V. împotriva Deciziei nr. 594 din 19 noiembrie 2009 a

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Modifică în parte

decizia atacată în sensul că schimbă în parte Sentința nr. 101 din 26 ianuarie

2009 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Respinge ca rămas

fără obiect capătul de acțiune referitor la obligarea la restituirea în natură

a terenului.

Păstrează restul

dispozițiilor sentinței și deciziei atacate.

Pronunțată în ședință

publică astăzi 23 iunie 2010.

Procesat

de GGC - NN