ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2495/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta A.S.M.C.S. DOROHOI a solicitat prin acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. București, pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 89 din 23 decembrie 2004 și obligarea pârâtei la restituirea prețului plătit, 103.671,4 lei și la plata de despăgubiri calculate până la data efectuării plății. Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională și a cerut respingerea cererii reclamantei și obligarea acesteia la plata sumei de 48.216,78 euro, reprezentând penalități de 20 % din prețul de cumpărare și daune interese.

Prin sentința nr. 1962 din 2 august 2007, Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepția calității procesuale active invocată de pârâta-reclamantă, a admis acțiunea reclamantei și a constatat rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 89 din 23 decembrie 2004, cu obligarea pârâtei reclamante la restituirea prețului plătit în cuantum de 103,671,4 lei și la plata de despăgubiri în sumă de 11.943,4 lei. Prin aceeași hotărâre, a fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta A.V.A.S. BUCUREȘTI. Instanța de fond a reținut că pârâta-reclamantă nu și-a îndeplinit la scadență obligația asumată prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 89 din 23 decembrie 2004 potrivit pactului comisoriu de gr.

IV, așa încât contractul se consideră rezoluționat de drept, cu consecința obligării acesteia la restituirea prețului și la plata despăgubirilor acordate până la data efectuării plății. Soluția instanței de fond a fost confirmată prin decizia nr. 241 din 2 noiembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în urma respingerii, ca nefundat, a apelului declarat de pârâtă. Împotriva acestei decizii, A.V.A.S. cu sediul în București a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și a solicitat în principal admiterea recursului, casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe și în subsidiar modificarea acesteia, admiterea apelului, schimbarea sentinței pronunțată de instanța de fond, în sensul respingerii cererii formulate de reclamantă și admiterea cererii reconvenționale.

Recurenta a susținut că instanța a soluționat cauza fără a intra în cercetarea acesteia pe fond și a invocat motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. (5) teza a II a C. proc. civ., că nu a stabilit corect situația de fapt, interpretat greșit dispozițiile art. 969 – 970, art. 1020 – 1021 C. civ. și ale O.G. nr. 25/2000. În acest sens a invocat că instanța a respins fără o motivare corespunzătoare cererea de efectuare a unei noi expertize deoarece cea efectuată de expertul B.D. a fost subiectivă și a interpretat incorect probele administrate în cauză. Că raportul de expertiză a fost omologat de instanță deși acesta nu a răspuns la toate obiectivele și a fost subiectiv, mai mult nu s-a avut în vedere faptul că dobânda a fost calculată în mod greșit, fără a se avea în vedere dispozițiile art. 19.6 din contract.

Recurenta a precizat că în situația în care expertiza ar fi fost corect interpretată, instanța ar fi stabilit că în realitate aceasta a fost prejudiciată și ar fi admis cererea reconvențională prin care a solicitat penalități de întârziere pentru neîndeplinirea clauzelor prevăzute în contract. Criticile invocate de recurentă nu pot fi reținute deoarece, aceasta își manifestă nemulțumirea pentru faptul că instanța a omologat raportul de expertiză contabilă, nu a dispus efectuarea unei noi „expertize și a interpretat incorect” probele administrate în cauză ceea ce a dus la respingerea cererii reconvenționale, aspecte care vizează administrarea și aprecierea probelor ce sunt de atributul instanței și se și referă la netemeinicia hotărârii, deci nu pot fi cenzurate de instanța de control judiciar.

Pe de altă parte deși recurenta a invocat încălcarea unor dispoziții legale nu a arătat în concret în ce a constatat aceasta, referindu-se numai generic la interpretarea greșită de către instanță a unor clauze contractuale. S-a susținut, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., că promovarea cererii nu s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Statutului reclamantei, întrucât membrii acesteia au contestat pretinsa calitate de reprezentant al numitului G.C. Că desfășurarea activității Asociației nu s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 7.1 din Statutul Asociației, care limitează mandatul Consiliului Director și implicit al reprezentantului Asociației.

Motivul de recurs nu are temei legal cât timp, prin actul constitutiv al Asociației Salariaților și Membrilor Conducerii Societății Comerciale S. și art. 7.3 din Statutul acestei Asociații președintele Consiliului director în persoana lui C.G., semnatarul acțiunii dedusă judecății a fost mandatat să reprezintă asociația în raporturile cu autoritățile publice, instanțele judecătorești și alte persoane juridice sau fizice. Recurenta a invocat că în raport de prevederile contractuale, se impunea desființarea contractului datorită interdependenței obligațiilor asumate de părți, dar din culpa reclamantei-pârâte care nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute la art. 12.6, 14.1, 14.3 și 13.1 din contract, fapt ce a determinat imposibilitatea executării obligației asumate la art. 19.1 de către recurentă, și în final aplicarea art. 19.5 privind desființarea de drept a contractului.

Contrar celor reținute de ambele instanțe, a susținut recurenta, că reclamanta-pârâtă este cea care nu a respectat clauzele contractului și deci în raport de art. 18.1 din convenția părților cererea reconvențională privind obligarea la penalități de 20 % din prețul de cumpărare era întemeiată, pentru nerespectarea de către aceasta a obligațiilor asumate prin convenția părților. Criticile nu sunt întemeiate. Părțile au încheiat contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 89 din 23 decembrie 2004 având ca obiect un număr de 370.255 acțiuni nominative, cu o valoare de 89.000 lei fiecare, totalizând 32.952.695 mii lei. La art. 19.5 din convenția părților s-a prevăzut că dacă până la 1 mai 2005 (termen prelungit la 1 octombrie 2005) nu se îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 19.1, contractul se desființează de drept, fără nici o formalitate prealabilă.

Clauza de la pct. 19.1 din contract prevedea conversia în acțiuni a creanțelor vânzătorului asupra societății prevăzute la art. 43 1 din O.U.G. nr. 26/2004, cu modificările ulterioare, în conformitate cu prevederile legale. Cum această obligație nu a fost îndeplinită de către recurenta-pârâtă până la termenul prevăzut de părți, astfel cum a fost prelungit a operat pactul comisoriu prevăzut de părți la art. 19.5 din contract, privind desființarea de drept a acestuia. Susținerea recurentei-pârâte că îndeplinirea obligației prevăzute la art. 19.1 din contract, era condiționată de îndeplinirea de către intimata-reclamantă a obligațiilor prevăzute în contract și menționate în cererea de recurs, este o simplă afirmație care nu se regăsește în clauzele stipulate de părți în convenția lor, în care s-a prevăzut expres la art. 19.5 că neîndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 19.1 atrage desființarea de drept a contractului.

Criticile formulate de recurenta că ambele instanțe au respins cererea reconvențională privind obligarea intimatei în temeiul art. 18.1 din contract la penalități de 20 % din prețul de cumpărare, fără a avea în vedere împrejurările de fapt ce rezultă din răspunsurile la interogatoriu și înscrisurile aflate la dosar, se referă la o problemă legată de aprecierea de către instanță a probelor administrate, aspect ce nu vizează legalitatea hotărârii și nu poate fi supusă examinării de către instanța de recurs. Pentru considerentele reținute, urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins, ca nefundat, recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.S. BUCUREȘTI, împotriva deciziei nr. 241 din 2 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2008.