ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2495/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta A.S.M.C.S. DOROHOI a

solicitat prin acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S.

București, pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate rezoluțiunea

contractului de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 89 din 23 decembrie 2004 și

obligarea pârâtei la restituirea prețului plătit, 103.671,4 lei și la plata de despăgubiri

calculate până la data efectuării plății.

Pârâta a formulat întâmpinare și

cerere reconvențională și a cerut respingerea cererii reclamantei și obligarea

acesteia la plata sumei de 48.216,78 euro, reprezentând penalități de 20 % din

prețul de cumpărare și daune interese.

Prin sentința nr. 1962 din 2 august

2007, Tribunalul Buzău, secția comercială și de contencios administrativ, a

respins excepția calității procesuale active invocată de pârâta-reclamantă, a

admis acțiunea reclamantei și a constatat rezoluțiunea contractului de

vânzare-cumpărare acțiuni nr. 89 din 23 decembrie 2004, cu obligarea pârâtei reclamante

la restituirea prețului plătit în cuantum de 103,671,4 lei și la plata de

despăgubiri în sumă de 11.943,4 lei.

Prin aceeași hotărâre, a fost respinsă

cererea reconvențională formulată de pârâta A.V.A.S. BUCUREȘTI.

Instanța de fond a reținut că

pârâta-reclamantă nu și-a îndeplinit la scadență obligația asumată prin

contractul de vânzare-cumpărare nr. 89 din 23 decembrie 2004 potrivit pactului

comisoriu de gr. IV, așa încât contractul se consideră rezoluționat de drept,

cu consecința obligării acesteia la restituirea prețului și la plata

despăgubirilor acordate până la data efectuării plății.

Soluția instanței de fond a fost

confirmată prin decizia nr. 241 din 2 noiembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, în urma respingerii,

ca nefundat, a apelului declarat de pârâtă.

Împotriva acestei decizii, A.V.A.S. cu

sediul în București a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8

și 9 C. proc. civ. și a solicitat în principal admiterea recursului, casarea

hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe și în

subsidiar modificarea acesteia, admiterea apelului, schimbarea sentinței

pronunțată de instanța de fond, în sensul respingerii cererii formulate de

reclamantă și admiterea cererii reconvenționale.

Recurenta a susținut că instanța a

soluționat cauza fără a intra în cercetarea acesteia pe fond și a invocat

motivul de casare prevăzut de art. 312 alin. (5) teza a II a C. proc. civ., că nu

a stabilit corect situația de fapt, interpretat greșit dispozițiile art. 969 –

970, art. 1020 – 1021 C. civ. și ale O.G. nr. 25/2000.

În acest sens a invocat că instanța a

respins fără o motivare corespunzătoare cererea de efectuare a unei noi

expertize deoarece cea efectuată de expertul B.D. a fost subiectivă și a

interpretat incorect probele administrate în cauză. Că raportul de expertiză a

fost omologat de instanță deși acesta nu a răspuns la toate obiectivele și a

fost subiectiv, mai mult nu s-a avut în vedere faptul că dobânda a fost

calculată în mod greșit, fără a se avea în vedere dispozițiile art. 19.6 din

contract.

Recurenta a precizat că în situația în

care expertiza ar fi fost corect interpretată, instanța ar fi stabilit că în

realitate aceasta a fost prejudiciată și ar fi admis cererea reconvențională

prin care a solicitat penalități de întârziere pentru neîndeplinirea clauzelor

prevăzute în contract.

Criticile invocate de recurentă nu pot

fi reținute deoarece, aceasta își manifestă nemulțumirea pentru faptul că

instanța a omologat raportul de expertiză contabilă, nu a dispus efectuarea

unei noi „expertize și a interpretat incorect” probele administrate în cauză

ceea ce a dus la respingerea cererii reconvenționale, aspecte care vizează

administrarea și aprecierea probelor ce sunt de atributul instanței și se și

referă la netemeinicia hotărârii, deci nu pot fi cenzurate de instanța de

control judiciar.

Pe de altă parte deși recurenta a

invocat încălcarea unor dispoziții legale nu a arătat în concret în ce a

constatat aceasta, referindu-se numai generic la interpretarea greșită de către

instanță a unor clauze contractuale.

S-a susținut, în temeiul dispozițiilor

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., că promovarea cererii nu s-a făcut cu

respectarea dispozițiilor Statutului reclamantei, întrucât membrii acesteia au

contestat pretinsa calitate de reprezentant al numitului G.C. Că desfășurarea

activității Asociației nu s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 7.1 din

Statutul Asociației, care limitează mandatul Consiliului Director și implicit

al reprezentantului Asociației.

Motivul de recurs nu are temei legal

cât timp, prin actul constitutiv al Asociației Salariaților și Membrilor

Conducerii Societății Comerciale S. și art. 7.3 din Statutul acestei Asociații președintele

Consiliului director în persoana lui C.G., semnatarul acțiunii dedusă judecății

a fost mandatat să reprezintă asociația în raporturile cu autoritățile publice,

instanțele judecătorești și alte persoane juridice sau fizice.

Recurenta a invocat că în raport de

prevederile contractuale, se impunea desființarea contractului datorită

interdependenței obligațiilor asumate de părți, dar din culpa

reclamantei-pârâte care nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute la art. 12.6,

14.1, 14.3 și 13.1 din contract, fapt ce a determinat imposibilitatea executării

obligației asumate la art. 19.1 de către recurentă, și în final aplicarea art. 19.5

privind desființarea de drept a contractului.

Contrar celor reținute de ambele

instanțe, a susținut recurenta, că reclamanta-pârâtă este cea care nu a

respectat clauzele contractului și deci în raport de art. 18.1 din convenția

părților cererea reconvențională privind obligarea la penalități de 20 % din prețul

de cumpărare era întemeiată, pentru nerespectarea de către aceasta a

obligațiilor asumate prin convenția părților.

Criticile nu sunt întemeiate.

Părțile au încheiat contractul de

vânzare-cumpărare acțiuni nr. 89 din 23 decembrie 2004 având ca obiect un număr

de 370.255 acțiuni nominative, cu o valoare de 89.000 lei fiecare, totalizând

32.952.695 mii lei.

La art. 19.5 din convenția părților

s-a prevăzut că dacă până la 1 mai 2005 (termen prelungit la 1 octombrie 2005)

nu se îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 19.1, contractul se desființează

de drept, fără nici o formalitate prealabilă.

Clauza de la pct. 19.1 din contract

prevedea conversia în acțiuni a creanțelor vânzătorului asupra societății

prevăzute la art. 43

1

din O.U.G. nr. 26/2004, cu modificările

ulterioare, în conformitate cu prevederile legale.

Cum această obligație nu a fost

îndeplinită de către recurenta-pârâtă până la termenul prevăzut de părți,

astfel cum a fost prelungit a operat pactul comisoriu prevăzut de părți la art.

19.5 din contract, privind desființarea de drept a acestuia.

Susținerea recurentei-pârâte că

îndeplinirea obligației prevăzute la art. 19.1 din contract, era condiționată

de îndeplinirea de către intimata-reclamantă a obligațiilor prevăzute în

contract și menționate în cererea de recurs, este o simplă afirmație care nu se

regăsește în clauzele stipulate de părți în convenția lor, în care s-a prevăzut

expres la art. 19.5 că neîndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 19.1 atrage

desființarea de drept a contractului.

Criticile formulate de recurenta că

ambele instanțe au respins cererea reconvențională privind obligarea intimatei

în temeiul art. 18.1 din contract la penalități de 20 % din prețul de cumpărare,

fără a avea în vedere împrejurările de fapt ce rezultă din răspunsurile la

interogatoriu și înscrisurile aflate la dosar, se referă la o problemă legată

de aprecierea de către instanță a probelor administrate, aspect ce nu vizează

legalitatea hotărârii și nu poate fi supusă examinării de către instanța de

recurs.

Pentru considerentele reținute,

urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins, ca nefundat,

recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge  recursul declarat de pârâta

A.V.A.S. BUCUREȘTI, împotriva deciziei nr. 241 din 2 noiembrie 2007, pronunțată

de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  19

septembrie 2008.