ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 621/2010

Asupra

recursului

de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată,

înregistrată la Tribunalul Comercial Argeș, în data de 9 iunie 2009, sub nr. 774/1259/2009,

reclamanta H.D.M. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu pârâta SC M.C.F.

SA, să pronunțe o hotărâre prin care să constate nulitatea absolută a hotărârii

A.G.E.A. a societății pârâte nr. 4 din data de 1 iulie 2007.

Tribunalul Comercial

Argeș, prin sentința nr. 31 din 1 iulie 2009, a admis acțiunea și a constatat

nulitatea absolută a Hotărârii A.G.E.A. din data de 1 iulie 2007.

Curtea de Apel

Pitești, prin Decizia nr. 95 din 14 octombrie 2009, a respins sesizarea cu

excepția de neconstituționalitate, formulată de apelanți și a respins apelul

formulat de

apelanții

E.C. și C.S.M.

,

împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, ca inadmisibil, reținând, în

esență, neîntrunirea cerințelor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 cu

privire la sesizarea Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a art. 132 alin. (3) și alin. (5) din Legea nr. 31/1990

și că apelanții, acționari semnificativi ai societății pârâte, nu au avut

calitatea de parte în litigiul de fond, neexistând o normă derogatorie care să

le recunoască legitimare procesuală activă în căile de atac.

Împotriva deciziei

pronunțate în apel au declarat recurs E.C. și C.S.M., vizând atât soluția de

respingere a sesizării Curții Constituționale, cât și soluția de respingere a

apelului, ca inadmisibil, arătând, în esență, că instanța de apel trebuia să se

pronunțe asupra sesizării printr-o încheiere care să cuprindă punctele de

vedere ale părților, de asemenea, avea obligația să comunice sesizarea

intimatei spre a-și formula punctul de vedere, această parte nefiind prezentă

în ședința în care a fost dezbătută pricina pe ambele capete de cerere și că

excepția de neconstituționalitate invocată are legătură cu soluționarea cauzei;

pe al doilea capăt de cerere, recurenții invocă motivele de nelegalitate

prevăzute de pct. 7 și 9 ale art. 304 C. proc. civ., arătând, în esență, că

instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 137 C. proc. civ., punând

în discuție două excepții, inadmisibilitatea și lipsa calității procesuale,

astfel cum rezultă din practica, potrivit căreia instanța de apel a pus în

discuția părților inadmisibilitatea apelului pe lipsa calității procesuale active

a reclamanților, pronunțându-se numai pe cea care nu a fost supusă dezbaterii,

respectiv, lipsa calității procesuale a apelanților, solicitând admiterea

recursului, casarea deciziei atacate, sesizarea Curții Constituționale cu

privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 132 alin. (3)-(5) din

Legea nr. 31/1990 în raport cu art. 21 alin. (1) și alin. (2) și art. 44 alin.

(2) din Constituție și trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanțe, în

principal, iar, în subsidiar, admiterea recursului, modificarea deciziei

atacate, în sensul admiterii apelului și, pe fond, schimbarea, în tot, a

sentinței și respingerea acțiunii.

Recursul este

nefondat.

Examinarea hotărârii

atacate, prin prisma motivelor de nelegalitate -în ansamblul acestora,

apreciind indisolubil

ă

conexiunea dintre ele -, relevă că, în adevăr, potrivit dispozițiilor art. 29 din

Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în

fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei dispoziții

dintr-o lege în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază

a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, la cererea uneia dintre părți,

neputând face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind

neconstituționale, printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Potrivit alin. (4) al

art. 29 din Legea nr. 47/1992, admiterea cererii de sesizare a Curții

Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat

excepția de neconstituționalitate, prin încheiere, care va cuprinde punctele de

vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției și care va fi însoțită

de dovezile depuse de părți.

Potrivit alin. (6) al

aceluiași text de lege, dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară

prevederilor alin. (1), (2) sau (3) ale menționatului articol de lege, instanța

va respinge, motivat, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Așa fiind, în pricina

de față, se constată că, în mod corect, instanța de apel a respins sesizarea

Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, având în vedere

neîntrunirea cerințelor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, reținând, cu

justețe, lipsa de legătură cu soluționarea cauzei a dispozițiilor art. 132 alin.

(3) și alin. (5) din Legea nr. 31/1990 în raport cu decizia de respingere a

apelului, ca inadmisibil, instanța de apel neavând obligația să arate punctele

de vedere ale părților, nici să comunice intimatei sesizarea formulată, spre

a-și formula punctul de vedere, excepția de neconstituționalitate invocată

apărând ca inadmisibilă, în aplicarea alin. (6) al art. 29 din Legea specială,

iar, în ceea ce privește soluționarea, propriu - zisă, a apelului, este de

evidențiat justa admitere a excepției inadmisibilității căii devolutive de

atac, în prezenta pricină, în raport cu inexistența apelanților ca părți în

prima instanță, această excepție - de fond absolută - obligând instanța la

respingerea apelului, ca inadmisibil, fără discutarea fondului. În legătură cu

prioritatea discutării excepțiilor, este de observat că, în mod corect,

instanța de apel a aplicat regulile statuate de art. 137 alin. (1) C. proc.

civ. care reglementează, cu claritate, ordinea în cadrul judecății, în situația

unui concurs de excepții, regula constând în invocarea și soluționarea cu

întâietate a aceleia ce face de prisos pronunțarea asupra următoarei, or, în

speță, instanța de apel, în mod corect, a pus in discuție inadmisibilitatea

apelului, reținând exercitarea acestei cai de atac de persoane ce nu figurau ca

părți la prima instanță, deci, fără legitimare procesuală.

În consecință, față

de cele de mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

urmează să respingă recursul declarat în cauză, ca nefondat.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de

recurenții E.C. și C.S.M.

,

împotriva

Deciziei Curții de Apel Pitești nr. 95 din 14 octombrie 2009, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi,

17

februarie 2010.