ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 302/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 302/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 197 din 5 iunie 2012,

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și

fiscal, a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale active

a reclamantei și a inadmisibilității acțiunii invocate de pârâta SC O.P. SA.; a

respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare formulată potrivit Legii

contenciosului administrativ de către reclamanta Direcția Silvică Târgoviște,

în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de

Afaceri, Ministerul Finanțelor Publice și SC O.P. SA, cauză venită spre

rejudecare, potrivit Deciziei nr. 3183 din 9 iunie 2009, pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție; a admis cererea reclamantei de reducere onorariu

expert; a obligat pe expertul B.T. să restituie reclamantei R. - DS Târgoviște

4.000 RON, parte onorariu acordat și achitat și a respins cererea reclamantei

de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a analizat cu prioritate excepțiile

inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale active a Direcției

Silvice Târgoviște invocate de pârâta SC O.P. SA., reținând următoarele

aspecte:

Referitor la excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantei, Curtea a reținut că pentru a

avea calitate procesuală activă este suficientă pretinsa vătămare a dreptului

sau interesului legitim, legea specială necondiționând promovarea unei acțiuni

în contencios administrativ de calitatea de proprietar asupra bunului a

persoanei ce învestește instanța, reclamanta considerându-se vătămată în

dreptul său de administrare asupra terenului pretins cuprins în amenajamentul

silvic UP VII, astfel că excepția invocată nu este întemeiată.

În ceea ce privește

excepția inadmisibilității acțiunii motivată de imposibilitatea reclamantei de

a se îndrepta împotriva titularului dreptului de proprietate publică asupra

terenurilor pentru care s-a emis certificatul de atestare a dreptului de

proprietate contestat, Curtea a constatat că a fost învestită cu o acțiune în

contencios administrativ în condițiile art. 1 din Legea 554/2004, și nu cu o

acțiune prin care să se pună în discuție însăși exercitarea dreptului de

proprietate publică ce aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale,

în cauză neexistând un litigiu cu privire la exercitarea prerogativelor

dreptului de proprietate, respectiv a celui de administrare, de către cei doi

titulari, ci o pretinsă vătămare a acestor drepturi prin emiterea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate în favoarea societății

pârâte.

Pe fondul cauzei,

Curtea a reținut că terenurile pentru care s-a emis certificatul de atestare a

dreptului de proprietate AA/2008 măsurate și evidențiate de expertul S.F.

potrivit Raportului de expertiză întocmit la 2 august 2010 și evidențiate de

expertul B.T., precum și de expertul consilier C.V. pe ortofotoplanul ce face

parte din expertiza topometrică, se suprapun în parte cu amenajamentul silvic

UP VII din extravilanul localității Gura Ocniței, respectivele imobile sunt 51

de incinte-câmpuri petroliere pe care sunt amplasate sonde de țiței și

utilajele aferente, terenurile fiind identificate și în documentația cadastrală

întocmită de SC G. Târgoviște în vederea aplicării H.G. nr. 834/1991, pentru

fiecare parcelă precizându-se actul normativ în baza căruia terenurile au fost

scoase definitiv sau temporar din fondul forestier și transmise în

administrarea trustului de extracție, care s-a reorganizat în anul 1991 în

R.A.P.P. RA București, antecesoarea societății pârâte.

Astfel, terenul

aferent fiecărei sonde care formează câmpurile petroliere a trecut în

administrarea SC P. SA, iar transmiterea lor s-a realizat potrivit Decretului

nr. 409/1955 ce statua că o atare operație între instituțiile statului se face

fără plată, în folosință gratuită, fără termen sau pe perioadă determinată. În

anul 1990 aceste imobile existau în patrimoniul trustului petrolier, care a

devenit regie autonomă conform H.G. nr. 23/1991, care potrivit art. 20 din

Legea nr. 15/1990 a dobândit în proprietate bunurile din patrimoniu, în

aplicarea acestei dispoziții legale fiind întocmită documentația cadastrală în

baza căreia s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate AA la

data de 11 ianuarie 2008 de către Ministerul Economiei și Finanțelor, fiind

incidente și disp. art. 1 din H.G. nr. 834/1991, întrucât respectivele terenuri

sunt necesare desfășurării activității societății pârâte, conform obiectului

său de activitate.

Curtea a înlăturat

apărările formulate de reclamantă, reținând că respectivele imobile au fost

transmise cu titlu definitiv sau temporar în favoarea trustului petrolier

potrivit actelor emise de fostul Comitet de miniștri, iar în anul 1990

terenurile erau evidențiate în patrimoniul acestei persoane juridice, care s-a

transformat în regie autonomă ce este beneficiară a prevederilor art. 20 din

Legea nr. 15/1990, neexistând nicio dovadă că respectivele imobile au reintrat

în administrarea instituțiilor forestiere ce se putea realiza tot în baza unui

act normativ emis de Consiliul de miniștri, potrivit simetriei actelor

juridice. În condițiile în care până în anul 1990 nu au fost emise acte

normative prin care imobilele în discuție să fi fost retransmise în

administrarea unităților forestiere, acestea au rămas în administrarea

trustului de foraj și extracție petrolieră, erau înregistrare în evidențele

acestei persoane juridice, astfel că includerea lor în amenajamentul silvic nu

este legală, neputându-se invoca caracterul de proprietate publică deținut de

stat asupra respectivelor imobile atâta timp cât asupra acestora exista un

drept de administrare în favoarea trustului de foraj și extracție petrolieră,

amenajamentul silvic fiind lipsit de efecte juridice, raportat la situația

reală a imobilelor, ce sunt câmpuri petroliere, pe acestea sunt amplasate sonde

și instalațiile aferente, fiind deci necesare desfășurării activității pârâtei.

Pe de altă parte, s-a

reținut că, în condițiile în care nu s-a făcut dovada apartenenței celor 51 de

câmpuri petroliere la proprietatea publică a statului, reclamanta nu a fost

vătămată în drepturile sale prin emiterea certificatului de atestare a

dreptului de proprietate, nefiind incidente disp. art. 3 din H.G. nr. 834/1991.

În concluzie, Curtea

a constatat că terenul în suprafață de 171.538,31 mp situat în extravilanul

comunei Gura Ocniței, județul Dâmbovița, ce se suprapune în parte cu

amenajamentul silvic VII Gura Ocniței pentru care s-a emis certificatul de

atestare a dreptului de proprietate în favoarea societății pârâte exista în anul

1990 în patrimoniul fostului trust de foraj și extracție petrolieră transformat

în regie autonomă, fiind transmis prin actele normative precizate mai sus în

administrarea acestui trust, scoase temporar sau definitiv din fondul

forestier, neexistând actele normative prin care să fi fost retransmise în

administrarea unităților silvice, astfel că nu pot fi incluse legal în

amenajamentul silvic și nu fac parte din proprietatea publică a unității

administrativ-teritoriale județul Dâmbovița, aceste imobile fiind necesare

pentru desfășurarea activității SC O.P. SA conform obiectului său de

activitate, iar la emiterea certificatului AA au fost respectate disp. art. 20

din Legea nr. 15/1990 și art. 1 din H.G. nr. 834/1991, reclamanta nefiind

afectată în drepturile sale prin atestarea dreptului de proprietate în favoarea

societății pârâte.

Referitor la cererea

reclamantei privind reducerea onorariului acordat expertului B.T. ce a

totalizat 8.000 RON, Curtea a constatat că expertul topometru nu a procedat la

măsurarea efectivă a terenurilor ce fac obiectul certificatului de atestare a

dreptului de proprietate, ci doar le-a transpus pe un ortofotoplan, astfel că

raportat la volumul de muncă realizat de acest expert, onorariul este mult prea

mare impunându-se reducerea acestuia la 4.000 RON.

În ceea ce privește

cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, Curtea a reținut

că nu este întemeiată, întrucât părțile adverse nu au căzut în pretenții.

Împotriva acestei

hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, au declarat recurs

reclamanta Regia Națională a Pădurilor - R. - Direcția Silvică Dâmbovița,

pârâta SC O.P. SA și expertul tehnic judiciar B.T.

Criticile

recurentei-reclamante Regia Națională a Pădurilor - R. - Direcția Silvică

Dâmbovița au fost subsumate dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

arătându-se în esență că soluția instanței de fond este întemeiată pe

interpretarea eronată a dispozițiilor legale incidente și a materialului

probator. Astfel:

S-a apreciat că a

fost încălcat dreptul reclamantei la un proces echitabil prin nelămurirea

tuturor aspectelor ce au reprezentat obiectivele expertizei topografice

efectuate în cauză, experții desemnați răspunzând doar la obiectivul 2

referitor la suprapunerea terenului din certificatul de atestare a dreptului de

proprietate AA/2008 cu terenul aflat în administrarea Direcției Silvice

Dâmbovița, UP VII Gura Ocniței; nu s-a răspuns la obiectivul referitor la

actele normative indicate în anexa certificatului, iar instanța s-a rezumat la

enumerarea acestor acte normative fără o analiză în concret a conținutului

fiecăruia.

Analizarea actelor

normative din anexă și interpretarea caracterului definitiv sau temporar al

transmiterii terenurilor era esențială pentru dezlegarea pricinii. În acest

context s-a reiterat că actele depuse de societatea pârâtă și care stau la baza

emiterii certificatului contestat nu fac dovada unei transmiteri definitive a

terenului care să aibă ca efect o ieșire cu caracter definitiv din

administrarea recurentei-reclamante și o intrare în același regim în

patrimoniul societății pârâte.

Emitentul actului

administrativ a pornit de la premisa greșită că terenul s-ar fi aflat în

patrimoniul societății comerciale care a inițiat procedura de obținere a

certificatului.

În opinia recurentei

certificatul de atestare a fost emis deși erau incidente dispozițiile art. 3

din H.G. nr. 834/1991, fiind exclusă posibilitatea atestării dreptului de

proprietate asupra unor imobile ce fac parte din domeniul public al statului,

cu destinație forestieră, fiind în acest sens invocate dispozițiile art. 35

coroborate cu dispozițiile art. 5 din Legea nr. 18/1991, precum și Codul silvic

în vigoare la data emiterii certificatului (Legea nr. 26/1996), care prin art.

54 interzice reducerea suprafeței fondului forestier, cu excepții strict și

limitativ prevăzute de art. 55 - 60.

Probele administrate

au demonstrat că suprafața menționată în certificatul de atestare a dreptului

de proprietate - 171.538,81 mp - figurează în amenajamentul silvic, anexat acțiunii

(harta amenajistică și descrierea parcelară) UP VII Gura Ocniței. Atât la data

emiterii certificatul, cât și în prezent, suprafața de teren arătată se află în

administrarea Regiei Naționale a Pădurilor R. - Direcția Silvică Târgoviște,

făcând parte din fondul forestier național proprietatea publică a statului, iar

dovada clară și de necontestat a acestui fapt este amenajamentul silvic.

Unul din actele

normative care stau la baza emiterii certificatului de atestare este Decizia

nr. 273/1950, privind aprobarea și aplicarea contractului silvic tip arendare

și închirierii și a regulamentului pentru folosirea suprafețelor din perimetrul

pădurilor și a construcțiilor necesare exploatărilor petroliere sau miniere, la

întreprinderile tutelate de Ministerul Minelor și Petrolului, în cuprinsul

căreia este utilizat termenul de "folosință" a terenului, deci

transmiterea terenului a fost temporară și nu definitivă, ca urmare acest act

nu putea constitui temei al obținerii certificatului.

S-a mai precizat că

toate terenurile pe care sunt amplasate sonde pentru care SNP P. invocă Decizia

nr. 273/1950 figurează în fondul forestier proprietate publică a statului,

fiind cuprinse în amenajamente silvice. Terenul în litigiu figura în

amenajamentul silvic la 1 ianuarie 1990 și a figurat continuu și neîntrerupt în

amenajamentele silvice decenale încă de la primul amenajament silvic.

Recurenta-reclamantă

a concluzionat că pentru cele arătate se impune admiterea recursului și

modificarea în tot a sentinței atacate în sensul anulării certificatului de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor AA emis la data de 11

ianuarie 2008 în favoarea societății comerciale cu capital de stat SC P. SA.

Prin cererea de

recurs formulată de B.T., expert tehnic judiciar, specialitatea topografie,

geodezie, cadastru - a imputat instanței măsura obligării sale la restituirea

sumei de 4.000 RON, parte din onorariul de expertiză stabilit și achitat de

reclamantă, neexistând temei pentru reducerea onorariului de expertiză

efectuată în cauză, cu atât mai mult cu cât expertul nu este parte în proces.

Criticile aduse de

recurenta-pârâtă SC O.P. SA au vizat exclusiv soluția dată de prima instanță

excepțiilor invocate de pârâtă, respectiv excepția inadmisibilității acțiunii

și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Direcția Silvică

Târgoviște. S-a apreciat că în mod greșit cele două excepții au fost respinse

și că prin neanalizarea tuturor motivelor invocate în susținerea lor, hotărârea

este practic nemotivată, ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Astfel, în ce

privește inadmisibilitatea acțiunii, s-a omis a se analiza susținerea

referitoare la faptul că R. nu poate opune statului dreptul său de administrare

pentru a solicita anularea certificatului de atestare contestat emis de însuși

titularul dreptului de proprietate. În exercitarea dreptului de administrare,

R. deține atributul posesiei, folosinței și dispoziției materiale asupra

bunului administrat, putând face orice acte de natură a proteja și spori fondul

forestier, însă nu are atributul dispoziției juridice asupra bunului care

rămâne întotdeauna în patrimoniul titularului dreptului de proprietate.

Formularea unei

acțiuni care tinde la redobândirea unui drept de proprietate este un act de

dispoziție juridică ce nu poate fi exercitat decât de proprietarul bunului,

astfel că acțiunea de față este inadmisibilă.

Referitor la cea de-a

doua excepție s-a reiterat că, față de calificarea corectă a naturii

terenurilor ocupate de obiective petroliere - terenuri cu destinație specială -

acestea nu fac parte din fondul forestier național și nu se regăsesc în

domeniul public al statului și, în consecință, nu se supun reglementării impuse

de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 și nici celei de la art. 3 din H.G.

nr. 834/1991, fiind în afara administrării exercitate de reclamantă. Altfel

spus, R. nu poate justifica calitate procesuală activă în anularea unui act

care privește bunuri care nu se află și nu se pot afla în administrarea sa.

Totodată, SC O.P. SA

a răspuns, prin întâmpinare, motivelor de recurs formulate de Regia Națională a

Pădurilor - R. - Direcția Silvică Dâmbovița, apreciind că prima instanță a

interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente și raportându-se la

probatoriul administrat a conchis corect că în condițiile în care bunurile în

discuție au dovedit proprietatea privată a statului, nicidecum publică, nu

există niciun impediment pentru emiterea Certificatului AA/2008. S-a considerat

astfel că se impune respingerea recursului declarat de Regia Națională a

Pădurilor - R., iar în subsidiar, în ipoteza admiterii acestui recurs urmează

ca recursul declarat de societatea comercială să fie admis, cu consecința

modificării sentinței în sensul respingerii acțiunii în principal ca

inadmisibilă, iar în subsidiar ca fiind formulată de către o persoană fără

calitate procesuală activă, așa cum s-a detaliat în cererea de recurs a SC O.P.

SA.

Examinând cauza din

perspectiva obiectului ei, a normelor legale aplicabile și a probatoriului

administrat (înscrisuri și expertiză tehnică judiciară - specialitate

topometrie), Înalta Curte reține că recursul declarat de reclamantă va fi

respins ca nefondat, iar recursul declarat de pârâta SC O.P. SA va fi respins

ca lipsit de interes pentru cele ce vor fi punctate în continuare:

Acțiunea în anulare

formulată de reclamanta Direcția Silvică Târgoviște a vizat certificatul de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor AA emis la 11 ianuarie

2008 de Ministerul Economiei și Finanțelor în favoarea pârâtei SC P. SA, cu

motivarea că suprafața de teren de 171.538,31 mp face parte din fondul

forestier național proprietate publică a statului conform amenajamentului

silvic și este administrat de reclamantă, fiind astfel aplicabile dispozițiile

art. 35 și art. 5 din Legea nr. 18/1991 și prevederile Codului silvic (art. 54

- 56).

Pe baza constatărilor

expertului tehnic judiciar prima instanță a reținut, în mod corect, că

terenurile pentru care s-a emis certificatul contestat se suprapune pe

amenajamentul silvic UP VII Gura Ocniței, fiind 51 incinte câmpuri petroliere

pe care sunt amplasate sonde de țiței și utilaje aferente, terenurile fiind

identificate și în documentația cadastrală întocmită de SC G. în aplicarea H.G.

nr. 834/1991, toate aceste terenuri fiind necesare desfășurării activității SC

P. SA. Terenul aferent fiecărei sonde care formează câmpurile petroliere a

trecut în administrarea acestei societăți conform actelor normative menționate

în considerentele sentinței recurate (Decizia nr. 273/1950, nr. 162/1976,

Decretul nr. 44/1977, etc.), iar în anul 1990 aceste imobile existau în

patrimoniul trustului petrolier care a devenit regie autonomă în conformitate

cu H.G. nr. 23/1991 și care a beneficiat de dispozițiile art. 20 din Legea nr.

15/1990, dobândind deci dreptul de proprietate asupra terenurilor aflate în

patrimoniul său, prin efectul legii.

Este necontestat că

terenurile obiect al certificatului de atestare a cărui anulare s-a cerut sunt

ocupate de obiective petroliere și că în perioada vechiului regim comunist au

fost scoase din fondul forestier național, fie cu titlu temporar și transmise

trusturilor de foraj și extracție petrolieră, care au preluat administrarea

imobilelor respective și au amplasat în aceste locații sonde petroliere și alte

instalații ce au avut ca scop extracția și rafinarea petrolului, astfel că

aceste terenuri, cu destinație specială, nu fac parte din domeniul public al

statului și deci nu se supun reglementărilor art. 5 și art. 35 din Legea nr.

18/1991, la care face trimitere recurenta-reclamantă.

În acest context și

al inexistenței unor acte normative emise până în anul 1990 prin care imobilele

să fi fost retransmise în administrarea unităților forestiere, s-a observat în

mod just că includerea lor în amenajamentul silvic nu este legală, fiind

înlăturate susținerile reclamantei referitoare la faptul că amenajamentul

silvic reprezintă dovada clară și de necontestat că terenul se află în

administrarea sa.

Din cele expuse

rezultă fără dubiu că certificatul de atestare a dreptului de proprietate

AA/2008 a fost emis de ministerul de resort cu respectarea Legii nr. 15/1990

privind organizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți

comerciale și a H.G. nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri

aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat, cu

modificările ulterioare, atestarea dreptului de proprietate având la bază

documentațiile întocmite de comisia constituită la nivelul societății

comerciale, documentații avizate de organele teritoriale de specialitate -

O.C.O.T. și D.U.A.T. -, fiind cert că terenul era necesar desfășurării

activității societății comerciale beneficiare a certificatului contestat.

Din considerentele

sentinței aflate în control judiciar rezultă că instanța a răspuns punctual

susținerilor și apărărilor părților, fiind prezentate în detaliu argumentele

pentru care nu s-a făcut aplicația art. 18 cu referire la art. 8 și la art. 1

din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și de aceea nu se susțin

criticile recurentei-reclamante privitoare la încălcarea dreptului său la un

proces echitabil și la eronata interpretare a probelor administrate și a

prevederilor legale aplicabile. Actele normative cuprinse în anexa la

certificat demonstrează că în anul 1990 terenurile erau evidențiate în

patrimoniul persoanei juridice care s-a transformat în regie autonomă și care a

devenit proprietara acestor bunuri, prin efectul legii, iar reclamanta nu a

adus dovezi contrare și nici dovezi că imobilele în discuție ar fi reintrat în

administrarea unităților forestiere, iar această analiză era atributul

judecătorului, și nu al expertului, așa cum greșit apreciază

recurenta-reclamantă.

Referitor la recursul

declarat de pârâta SC O.P. SA, Înalta Curte reține că acesta este lipsit de

interes și îl va respinge în consecință, dat fiind că este vorba de o cale de

atac exercitată de partea care a obținut câștig de cauză prin respingerea

acțiunii în anulare a actului administrativ individual emis în favoarea sa.

Cerința necesară pentru existența dreptului la acțiune, interesul trebuie

dovedit ori de câte ori pe parcursul procesului oricare din participanții la

judecată recurg la una din formele procedurale care alcătuiesc conținutul

acțiunii. Or, în speță, pârâta nu justifică un interes legitim al atitudinii

sale procesuale, mai exact în promovarea căii extraordinare de atac care este

recursul.

În fine, observând că

recursul declarat de expertul tehnic judiciar B.T. nu a fost legal timbrat,

nefiind atașat nici timbrul judiciar, deși recurentul a fost citat cu această

mențiune, acesta va fi anulat ca netimbrat potrivit art. 20 alin. (1) -(3)

raportat la art. 11 și la art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997 și potrivit

art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 (ambele acte normative în vigoare la data

formulării recursului).

Ținând seama și de

dispozițiile art. 312 (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, modificată și completată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Regia Națională a Pădurilor - R. - Direcția Silvică Dâmbovița

împotriva Sentinței nr. 197 din 5 iunie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția

a II-a civilă, de contencios administrative și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul

declarat de SC O.P. SA împotriva aceleiași sentințe, ca lipsit de interes.

Anulează recursul

declarat de B.T. împotriva aceleiași sentințe, ca netimbrat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 23 ianuarie 2014.

Procesat

de GGC - AZ