ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 302/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 197 din 5 iunie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei și a inadmisibilității acțiunii invocate de pârâta SC O.P. SA.; a respins ca neîntemeiată acțiunea în anulare formulată potrivit Legii contenciosului administrativ de către reclamanta Direcția Silvică Târgoviște, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, Ministerul Finanțelor Publice și SC O.P. SA, cauză venită spre rejudecare, potrivit Deciziei nr. 3183 din 9 iunie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție; a admis cererea reclamantei de reducere onorariu expert; a obligat pe expertul B.T.

să restituie reclamantei R. - DS Târgoviște 4.000 RON, parte onorariu acordat și achitat și a respins cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a analizat cu prioritate excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale active a Direcției Silvice Târgoviște invocate de pârâta SC O.P. SA., reținând următoarele aspecte: Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, Curtea a reținut că pentru a avea calitate procesuală activă este suficientă pretinsa vătămare a dreptului sau interesului legitim, legea specială necondiționând promovarea unei acțiuni în contencios administrativ de calitatea de proprietar asupra bunului a persoanei ce învestește instanța, reclamanta considerându-se vătămată în dreptul său de administrare asupra terenului pretins cuprins în amenajamentul silvic UP VII, astfel că excepția invocată nu este întemeiată.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii motivată de imposibilitatea reclamantei de a se îndrepta împotriva titularului dreptului de proprietate publică asupra terenurilor pentru care s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate contestat, Curtea a constatat că a fost învestită cu o acțiune în contencios administrativ în condițiile art. 1 din Legea 554/2004, și nu cu o acțiune prin care să se pună în discuție însăși exercitarea dreptului de proprietate publică ce aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale, în cauză neexistând un litigiu cu privire la exercitarea prerogativelor dreptului de proprietate, respectiv a celui de administrare, de către cei doi titulari, ci o pretinsă vătămare a acestor drepturi prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate în favoarea societății pârâte.

Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că terenurile pentru care s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate AA/2008 măsurate și evidențiate de expertul S.F. potrivit Raportului de expertiză întocmit la 2 august 2010 și evidențiate de expertul B.T., precum și de expertul consilier C.V. pe ortofotoplanul ce face parte din expertiza topometrică, se suprapun în parte cu amenajamentul silvic UP VII din extravilanul localității Gura Ocniței, respectivele imobile sunt 51 de incinte-câmpuri petroliere pe care sunt amplasate sonde de țiței și utilajele aferente, terenurile fiind identificate și în documentația cadastrală întocmită de SC G. Târgoviște în vederea aplicării H.G. nr. 834/1991, pentru fiecare parcelă precizându-se actul normativ în baza căruia terenurile au fost scoase definitiv sau temporar din fondul forestier și transmise în administrarea trustului de extracție, care s-a reorganizat în anul 1991 în R.A.P.P.

RA București, antecesoarea societății pârâte. Astfel, terenul aferent fiecărei sonde care formează câmpurile petroliere a trecut în administrarea SC P. SA, iar transmiterea lor s-a realizat potrivit Decretului nr. 409/1955 ce statua că o atare operație între instituțiile statului se face fără plată, în folosință gratuită, fără termen sau pe perioadă determinată. În anul 1990 aceste imobile existau în patrimoniul trustului petrolier, care a devenit regie autonomă conform H.G. nr. 23/1991, care potrivit art. 20 din Legea nr. 15/1990 a dobândit în proprietate bunurile din patrimoniu, în aplicarea acestei dispoziții legale fiind întocmită documentația cadastrală în baza căreia s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate AA la data de 11 ianuarie 2008 de către Ministerul Economiei și Finanțelor, fiind incidente și disp.

art. 1 din H.G. nr. 834/1991, întrucât respectivele terenuri sunt necesare desfășurării activității societății pârâte, conform obiectului său de activitate. Curtea a înlăturat apărările formulate de reclamantă, reținând că respectivele imobile au fost transmise cu titlu definitiv sau temporar în favoarea trustului petrolier potrivit actelor emise de fostul Comitet de miniștri, iar în anul 1990 terenurile erau evidențiate în patrimoniul acestei persoane juridice, care s-a transformat în regie autonomă ce este beneficiară a prevederilor art. 20 din Legea nr. 15/1990, neexistând nicio dovadă că respectivele imobile au reintrat în administrarea instituțiilor forestiere ce se putea realiza tot în baza unui act normativ emis de Consiliul de miniștri, potrivit simetriei actelor juridice.

În condițiile în care până în anul 1990 nu au fost emise acte normative prin care imobilele în discuție să fi fost retransmise în administrarea unităților forestiere, acestea au rămas în administrarea trustului de foraj și extracție petrolieră, erau înregistrare în evidențele acestei persoane juridice, astfel că includerea lor în amenajamentul silvic nu este legală, neputându-se invoca caracterul de proprietate publică deținut de stat asupra respectivelor imobile atâta timp cât asupra acestora exista un drept de administrare în favoarea trustului de foraj și extracție petrolieră, amenajamentul silvic fiind lipsit de efecte juridice, raportat la situația reală a imobilelor, ce sunt câmpuri petroliere, pe acestea sunt amplasate sonde și instalațiile aferente, fiind deci necesare desfășurării activității pârâtei.

Pe de altă parte, s-a reținut că, în condițiile în care nu s-a făcut dovada apartenenței celor 51 de câmpuri petroliere la proprietatea publică a statului, reclamanta nu a fost vătămată în drepturile sale prin emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, nefiind incidente disp. art. 3 din H.G. nr. 834/1991.

În concluzie, Curtea a constatat că terenul în suprafață de 171.538,31 mp situat în extravilanul comunei Gura Ocniței, județul Dâmbovița, ce se suprapune în parte cu amenajamentul silvic VII Gura Ocniței pentru care s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate în favoarea societății pârâte exista în anul 1990 în patrimoniul fostului trust de foraj și extracție petrolieră transformat în regie autonomă, fiind transmis prin actele normative precizate mai sus în administrarea acestui trust, scoase temporar sau definitiv din fondul forestier, neexistând actele normative prin care să fi fost retransmise în administrarea unităților silvice, astfel că nu pot fi incluse legal în amenajamentul silvic și nu fac parte din proprietatea publică a unității administrativ-teritoriale județul Dâmbovița, aceste imobile fiind necesare pentru desfășurarea activității SC O.P.

SA conform obiectului său de activitate, iar la emiterea certificatului AA au fost respectate disp. art. 20 din Legea nr. 15/1990 și art. 1 din H.G. nr. 834/1991, reclamanta nefiind afectată în drepturile sale prin atestarea dreptului de proprietate în favoarea societății pârâte. Referitor la cererea reclamantei privind reducerea onorariului acordat expertului B.T. ce a totalizat 8.000 RON, Curtea a constatat că expertul topometru nu a procedat la măsurarea efectivă a terenurilor ce fac obiectul certificatului de atestare a dreptului de proprietate, ci doar le-a transpus pe un ortofotoplan, astfel că raportat la volumul de muncă realizat de acest expert, onorariul este mult prea mare impunându-se reducerea acestuia la 4.000 RON.

În ceea ce privește cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, Curtea a reținut că nu este întemeiată, întrucât părțile adverse nu au căzut în pretenții. Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, au declarat recurs reclamanta Regia Națională a Pădurilor - R. - Direcția Silvică Dâmbovița, pârâta SC O.P. SA și expertul tehnic judiciar B.T. Criticile recurentei-reclamante Regia Națională a Pădurilor - R. - Direcția Silvică Dâmbovița au fost subsumate dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., arătându-se în esență că soluția instanței de fond este întemeiată pe interpretarea eronată a dispozițiilor legale incidente și a materialului probator.

Astfel: S-a apreciat că a fost încălcat dreptul reclamantei la un proces echitabil prin nelămurirea tuturor aspectelor ce au reprezentat obiectivele expertizei topografice efectuate în cauză, experții desemnați răspunzând doar la obiectivul 2 referitor la suprapunerea terenului din certificatul de atestare a dreptului de proprietate AA/2008 cu terenul aflat în administrarea Direcției Silvice Dâmbovița, UP VII Gura Ocniței; nu s-a răspuns la obiectivul referitor la actele normative indicate în anexa certificatului, iar instanța s-a rezumat la enumerarea acestor acte normative fără o analiză în concret a conținutului fiecăruia. Analizarea actelor normative din anexă și interpretarea caracterului definitiv sau temporar al transmiterii terenurilor era esențială pentru dezlegarea pricinii.

În acest context s-a reiterat că actele depuse de societatea pârâtă și care stau la baza emiterii certificatului contestat nu fac dovada unei transmiteri definitive a terenului care să aibă ca efect o ieșire cu caracter definitiv din administrarea recurentei-reclamante și o intrare în același regim în patrimoniul societății pârâte. Emitentul actului administrativ a pornit de la premisa greșită că terenul s-ar fi aflat în patrimoniul societății comerciale care a inițiat procedura de obținere a certificatului. În opinia recurentei certificatul de atestare a fost emis deși erau incidente dispozițiile art. 3 din H.G.

nr. 834/1991, fiind exclusă posibilitatea atestării dreptului de proprietate asupra unor imobile ce fac parte din domeniul public al statului, cu destinație forestieră, fiind în acest sens invocate dispozițiile art. 35 coroborate cu dispozițiile art. 5 din Legea nr. 18/1991, precum și Codul silvic în vigoare la data emiterii certificatului (Legea nr. 26/1996), care prin art. 54 interzice reducerea suprafeței fondului forestier, cu excepții strict și limitativ prevăzute de art. 55 - 60. Probele administrate au demonstrat că suprafața menționată în certificatul de atestare a dreptului de proprietate - 171.538,81 mp - figurează în amenajamentul silvic, anexat acțiunii (harta amenajistică și descrierea parcelară) UP VII Gura Ocniței.

Atât la data emiterii certificatul, cât și în prezent, suprafața de teren arătată se află în administrarea Regiei Naționale a Pădurilor R. - Direcția Silvică Târgoviște, făcând parte din fondul forestier național proprietatea publică a statului, iar dovada clară și de necontestat a acestui fapt este amenajamentul silvic. Unul din actele normative care stau la baza emiterii certificatului de atestare este Decizia nr. 273/1950, privind aprobarea și aplicarea contractului silvic tip arendare și închirierii și a regulamentului pentru folosirea suprafețelor din perimetrul pădurilor și a construcțiilor necesare exploatărilor petroliere sau miniere, la întreprinderile tutelate de Ministerul Minelor și Petrolului, în cuprinsul căreia este utilizat termenul de "folosință" a terenului, deci transmiterea terenului a fost temporară și nu definitivă, ca urmare acest act nu putea constitui temei al obținerii certificatului.

S-a mai precizat că toate terenurile pe care sunt amplasate sonde pentru care SNP P. invocă Decizia nr. 273/1950 figurează în fondul forestier proprietate publică a statului, fiind cuprinse în amenajamente silvice. Terenul în litigiu figura în amenajamentul silvic la 1 ianuarie 1990 și a figurat continuu și neîntrerupt în amenajamentele silvice decenale încă de la primul amenajament silvic. Recurenta-reclamantă a concluzionat că pentru cele arătate se impune admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței atacate în sensul anulării certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor AA emis la data de 11 ianuarie 2008 în favoarea societății comerciale cu capital de stat SC P. SA.

Prin cererea de recurs formulată de B.T., expert tehnic judiciar, specialitatea topografie, geodezie, cadastru - a imputat instanței măsura obligării sale la restituirea sumei de 4.000 RON, parte din onorariul de expertiză stabilit și achitat de reclamantă, neexistând temei pentru reducerea onorariului de expertiză efectuată în cauză, cu atât mai mult cu cât expertul nu este parte în proces. Criticile aduse de recurenta-pârâtă SC O.P. SA au vizat exclusiv soluția dată de prima instanță excepțiilor invocate de pârâtă, respectiv excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei Direcția Silvică Târgoviște. S-a apreciat că în mod greșit cele două excepții au fost respinse și că prin neanalizarea tuturor motivelor invocate în susținerea lor, hotărârea este practic nemotivată, ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.

civ. Astfel, în ce privește inadmisibilitatea acțiunii, s-a omis a se analiza susținerea referitoare la faptul că R. nu poate opune statului dreptul său de administrare pentru a solicita anularea certificatului de atestare contestat emis de însuși titularul dreptului de proprietate. În exercitarea dreptului de administrare, R. deține atributul posesiei, folosinței și dispoziției materiale asupra bunului administrat, putând face orice acte de natură a proteja și spori fondul forestier, însă nu are atributul dispoziției juridice asupra bunului care rămâne întotdeauna în patrimoniul titularului dreptului de proprietate. Formularea unei acțiuni care tinde la redobândirea unui drept de proprietate este un act de dispoziție juridică ce nu poate fi exercitat decât de proprietarul bunului, astfel că acțiunea de față este inadmisibilă.

Referitor la cea de-a doua excepție s-a reiterat că, față de calificarea corectă a naturii terenurilor ocupate de obiective petroliere - terenuri cu destinație specială - acestea nu fac parte din fondul forestier național și nu se regăsesc în domeniul public al statului și, în consecință, nu se supun reglementării impuse de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 și nici celei de la art. 3 din H.G. nr. 834/1991, fiind în afara administrării exercitate de reclamantă. Altfel spus, R. nu poate justifica calitate procesuală activă în anularea unui act care privește bunuri care nu se află și nu se pot afla în administrarea sa. Totodată, SC O.P.

SA a răspuns, prin întâmpinare, motivelor de recurs formulate de Regia Națională a Pădurilor - R. - Direcția Silvică Dâmbovița, apreciind că prima instanță a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente și raportându-se la probatoriul administrat a conchis corect că în condițiile în care bunurile în discuție au dovedit proprietatea privată a statului, nicidecum publică, nu există niciun impediment pentru emiterea Certificatului AA/2008. S-a considerat astfel că se impune respingerea recursului declarat de Regia Națională a Pădurilor - R., iar în subsidiar, în ipoteza admiterii acestui recurs urmează ca recursul declarat de societatea comercială să fie admis, cu consecința modificării sentinței în sensul respingerii acțiunii în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca fiind formulată de către o persoană fără calitate procesuală activă, așa cum s-a detaliat în cererea de recurs a SC O.P.

SA. Examinând cauza din perspectiva obiectului ei, a normelor legale aplicabile și a probatoriului administrat (înscrisuri și expertiză tehnică judiciară - specialitate topometrie), Înalta Curte reține că recursul declarat de reclamantă va fi respins ca nefondat, iar recursul declarat de pârâta SC O.P.

SA va fi respins ca lipsit de interes pentru cele ce vor fi punctate în continuare: Acțiunea în anulare formulată de reclamanta Direcția Silvică Târgoviște a vizat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor AA emis la 11 ianuarie 2008 de Ministerul Economiei și Finanțelor în favoarea pârâtei SC P. SA, cu motivarea că suprafața de teren de 171.538,31 mp face parte din fondul forestier național proprietate publică a statului conform amenajamentului silvic și este administrat de reclamantă, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 35 și art. 5 din Legea nr. 18/1991 și prevederile Codului silvic (art. 54 - 56). Pe baza constatărilor expertului tehnic judiciar prima instanță a reținut, în mod corect, că terenurile pentru care s-a emis certificatul contestat se suprapune pe amenajamentul silvic UP VII Gura Ocniței, fiind 51 incinte câmpuri petroliere pe care sunt amplasate sonde de țiței și utilaje aferente, terenurile fiind identificate și în documentația cadastrală întocmită de SC G. în aplicarea H.G.

nr. 834/1991, toate aceste terenuri fiind necesare desfășurării activității SC P. SA. Terenul aferent fiecărei sonde care formează câmpurile petroliere a trecut în administrarea acestei societăți conform actelor normative menționate în considerentele sentinței recurate (Decizia nr. 273/1950, nr. 162/1976, Decretul nr. 44/1977, etc.), iar în anul 1990 aceste imobile existau în patrimoniul trustului petrolier care a devenit regie autonomă în conformitate cu H.G. nr. 23/1991 și care a beneficiat de dispozițiile art. 20 din Legea nr. 15/1990, dobândind deci dreptul de proprietate asupra terenurilor aflate în patrimoniul său, prin efectul legii.

Este necontestat că terenurile obiect al certificatului de atestare a cărui anulare s-a cerut sunt ocupate de obiective petroliere și că în perioada vechiului regim comunist au fost scoase din fondul forestier național, fie cu titlu temporar și transmise trusturilor de foraj și extracție petrolieră, care au preluat administrarea imobilelor respective și au amplasat în aceste locații sonde petroliere și alte instalații ce au avut ca scop extracția și rafinarea petrolului, astfel că aceste terenuri, cu destinație specială, nu fac parte din domeniul public al statului și deci nu se supun reglementărilor art. 5 și art. 35 din Legea nr. 18/1991, la care face trimitere recurenta-reclamantă.

În acest context și al inexistenței unor acte normative emise până în anul 1990 prin care imobilele să fi fost retransmise în administrarea unităților forestiere, s-a observat în mod just că includerea lor în amenajamentul silvic nu este legală, fiind înlăturate susținerile reclamantei referitoare la faptul că amenajamentul silvic reprezintă dovada clară și de necontestat că terenul se află în administrarea sa. Din cele expuse rezultă fără dubiu că certificatul de atestare a dreptului de proprietate AA/2008 a fost emis de ministerul de resort cu respectarea Legii nr. 15/1990 privind organizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale și a H.G.

nr. 834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat, cu modificările ulterioare, atestarea dreptului de proprietate având la bază documentațiile întocmite de comisia constituită la nivelul societății comerciale, documentații avizate de organele teritoriale de specialitate - O.C.O.T. și D.U.A.T. -, fiind cert că terenul era necesar desfășurării activității societății comerciale beneficiare a certificatului contestat.

Din considerentele sentinței aflate în control judiciar rezultă că instanța a răspuns punctual susținerilor și apărărilor părților, fiind prezentate în detaliu argumentele pentru care nu s-a făcut aplicația art. 18 cu referire la art. 8 și la art. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și de aceea nu se susțin criticile recurentei-reclamante privitoare la încălcarea dreptului său la un proces echitabil și la eronata interpretare a probelor administrate și a prevederilor legale aplicabile.

Actele normative cuprinse în anexa la certificat demonstrează că în anul 1990 terenurile erau evidențiate în patrimoniul persoanei juridice care s-a transformat în regie autonomă și care a devenit proprietara acestor bunuri, prin efectul legii, iar reclamanta nu a adus dovezi contrare și nici dovezi că imobilele în discuție ar fi reintrat în administrarea unităților forestiere, iar această analiză era atributul judecătorului, și nu al expertului, așa cum greșit apreciază recurenta-reclamantă. Referitor la recursul declarat de pârâta SC O.P. SA, Înalta Curte reține că acesta este lipsit de interes și îl va respinge în consecință, dat fiind că este vorba de o cale de atac exercitată de partea care a obținut câștig de cauză prin respingerea acțiunii în anulare a actului administrativ individual emis în favoarea sa.

Cerința necesară pentru existența dreptului la acțiune, interesul trebuie dovedit ori de câte ori pe parcursul procesului oricare din participanții la judecată recurg la una din formele procedurale care alcătuiesc conținutul acțiunii. Or, în speță, pârâta nu justifică un interes legitim al atitudinii sale procesuale, mai exact în promovarea căii extraordinare de atac care este recursul. În fine, observând că recursul declarat de expertul tehnic judiciar B.T. nu a fost legal timbrat, nefiind atașat nici timbrul judiciar, deși recurentul a fost citat cu această mențiune, acesta va fi anulat ca netimbrat potrivit art. 20 alin. (1) -(3) raportat la art. 11 și la art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997 și potrivit art. 9 alin. (2) din O.G.

nr. 32/1995 (ambele acte normative în vigoare la data formulării recursului). Ținând seama și de dispozițiile art. 312 (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Regia Națională a Pădurilor - R. - Direcția Silvică Dâmbovița împotriva Sentinței nr. 197 din 5 iunie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrative și fiscal, ca nefondat. Respinge recursul declarat de SC O.P. SA împotriva aceleiași sentințe, ca lipsit de interes. Anulează recursul declarat de B.T. împotriva aceleiași sentințe, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2014. Procesat de GGC - AZ