ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 394/2013

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secția comercială, reclamantul S.A. a chemat în judecată pe pârâții SC P. SRL și I.G., solicitând instanței să dispună excluderea pârâtului I.G. din societatea SC P. SRL precum și ca această societate să-și continue existența sub forma unei societăți cu răspundere limitată cu asociat unic. Prin sentința nr. 68 din 31 martie 2010, tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamantul S.A. și a dispus excluderea din societate a pârâtului I.G., urmând ca aceasta să-și continue activitatea ca societate cu răspundere limitată cu asociat unic în persoana reclamantului, cu o participare la constituirea capitalului social de 100% și o cotă de participare la beneficii/pierderi de 100%.

Totodată, a dispus restituirea către pârât a cotei de participare la capitalul social al societății în cuantum de 100 RON și comunicarea sentinței la registrul comerțului în vederea efectuării mențiunilor corespunzătoare. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul I.G., invocând nelegalitatea și netemeinicia, recurs calificat de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca fiind apel reținând că dispozițiile art. 223 din Legea nr. 31/1990 nu conțin norme derogatorii de la dreptul comun astfel încât, în materia cererilor de excludere a asociaților, calea de atac se determină potrivit normelor generale ale art. 282 alin. (1) C. proc. civ. Prin decizia nr. 32 din 8 martie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a respins ca tardiv declarat apelul formulat de pârâtul I.G.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că la data de 25 noiembrie 2010 s-a eliberat de către tribunal o copie de pe sentință mandatarului avocat al pârâtului. Față de data la care partea a luat cunoștință, prin mandatarul său, de hotărârea primei instanțe, termenul de apel de 15 zile, prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ. și calculat conform dispozițiilor din același act normativ, s-a împlinit la data de 13 decembrie 2010. În consecință, apelul declarat de pârât prin același mandatar avocat la data de 5 ianuarie 2011 este tardiv formulat. Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul I.G., criticând-o ca fiind nelegaiă și netemeinică. Prin decizia nr. 3193 din 19 octombrie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâtul I.G., a casat decizia apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că instanța de apel a soluționat greșit cauza pe excepția tardivității apelului.

Pentru a hotărî astfel Înalta Curte a reținut că sentința instanței de fond a fost comunicată pârâtei p; in afișare la domiciliul indicat prin cererea de chemare în judecată, domiciliu care s-a dovedit a nu fi real, iar în ceea ce îl privește pe mandatarul avocat căruia i s-a eliberat la data de 25 noiembrie 2010 o copie a sentinței, nu erau îndeplinite condițiile art. 67 C. proc. civ. pentru a reține calitatea de mandatar. În rejudecare, Curtea de Apel Craiova, secția a ll-a civilă, a admis apelul declarat de pârâtul I.G., a desființat sentința nr. 68 din data de 3 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția comercială și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe. Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că citarea prin publicitate prevăzută de art. 95 C. proc.

civ. se referă la situația în care, deși reclamantul a făcut tot ce i-a stat în putință pentru a afla domiciliul pârâtului nu a izbutit, or, în speță, reclamantul avea posibilitatea aflării domiciliului pârâtului. În consecință, citarea pârâtului I.G. s-a realizat prin publicitate la ziar, fără ca reclamantul să depună diligente minime pentru aflarea domiciliului acestu;a, astfel încât dispozițiile art. 95 C. proc. civ. privind citarea prin publicitate au fost greșit aplicate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul S.A. invocând ca și motiv de recurs prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În argumentarea acestui motiv, de recurs reclamantul a arătat în esență că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 95 C. proc.

civ. A învederat recurentul că este greșită concluzia nstanței de apel conform căreia ar fi cunoscut domiciliul pârâtului sau ar fi avut posibilitatea aflării acestuia cu minime diligente, arătând că, dimpotrivă, pârâtul avea obligația să își declame domiciliul actual. Analizând criticile aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul reclamantului S.A. să fie respins, pentru următoarele considerente. Modificarea sau casarea unei hotărâri poate fi solicitată, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ. atunci „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.” Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurentul a pus în discuție aplicarea greșită de către instanța de apel a prevederilor art. 95 C. proc.

civ., text de lege care reglementează procedura de citare prin publicitate. Conform art. 95 C. proc. civ. citarea prin publicitate, se face numai atunci când, prin tot ce a întreprins, reclamantul nu a izbutit să afle domiciliul pârâtului. Procedura citării prin publicitate are caracter de excepție, fiind justificată de neputința în care se află reclamantul în ceea ce privește aflarea domiciliului pârâtului. Pentru a se recurge la această procedură reclamantul trebuie să învedereze împrejurări concrete din care să rezulte că, deși a făcut toate demersurile necesare, nu a reușit să afle domiciliul pârâtului, confirmându-și susținerile prin probe.

În speță, așa cum s-a reținut și prin decizia nr. 3193 din 19 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție reclamantul a indicat prin cererea de chemare în judecată o adresă de domiciliu a pârâtului care s-a dovedit a nu fi domiciliul real, în condițiile în care reclamantul nu a făcut demersuri în vederea aflării domiciliului pârâtului deși avea această posibilitate. În consecință, în mod corect instanța de apel a reținut că citarea pârâtului I.G. s-a realizat prin publicitate la ziar, fără ca reclamantul să depună diligente minime pentru aflarea domiciliului acestuia, or, într-o corectă aplicare a dispozițiilor art. 95 C. proc. civ. privind citarea prin publicitate, această procedură se realizează numai în condițiile în care imposibilitatea aflării de către reclamant a domiciliului pârâtului este justificată și susținută prin probe.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul S.A. împotriva deciziei civile nr. 40/2012 din 22 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a ll-a civilă. Obliga recurentul S.A. sa plătească intimatului I.G. suma de 2.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie 2013.