ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 394/2013

Asupra

recursului de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Tribunalului Gorj, secția comercială, reclamantul S.A. a chemat în

judecată pe pârâții SC P. SRL și I.G., solicitând instanței să dispună

excluderea pârâtului I.G. din societatea SC P. SRL precum și ca această

societate să-și continue existența sub forma unei societăți cu răspundere

limitată cu asociat unic.

Prin sentința

nr. 68 din 31 martie 2010, tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamantul

S.A. și a dispus excluderea din societate a pârâtului I.G., urmând ca aceasta

să-și continue activitatea ca societate cu răspundere limitată cu asociat unic

în persoana reclamantului, cu o participare la constituirea capitalului social

de 100% și o cotă de participare la beneficii/pierderi de 100%. Totodată, a

dispus restituirea către pârât a cotei de participare la capitalul social al

societății în cuantum de 100 RON și comunicarea sentinței la registrul

comerțului în vederea efectuării mențiunilor corespunzătoare.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs pârâtul I.G., invocând nelegalitatea și

netemeinicia, recurs calificat de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, ca

fiind apel reținând că dispozițiile art. 223 din Legea nr. 31/1990 nu conțin

norme derogatorii de la dreptul comun astfel încât, în materia cererilor de

excludere a asociaților, calea de atac se determină potrivit normelor generale

ale art. 282 alin. (1) C. proc. civ.

Prin decizia

nr. 32 din 8 martie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a respins

ca tardiv declarat apelul formulat de pârâtul I.G.

Pentru a hotărî

astfel, Curtea a reținut că la data de 25 noiembrie 2010 s-a eliberat de către tribunal

o copie de pe sentință mandatarului avocat al pârâtului. Față de data la care partea

a luat cunoștință, prin mandatarul său, de hotărârea primei instanțe, termenul de

apel de 15 zile, prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ. și calculat conform

dispozițiilor din același act normativ, s-a împlinit la data de 13 decembrie 2010.

În consecință, apelul declarat de pârât prin același mandatar avocat la data de

5 ianuarie 2011 este tardiv formulat.

Împotriva acestei

decizii a formulat recurs pârâtul I.G., criticând-o ca fiind nelegaiă și netemeinică.

Prin decizia

nr. 3193 din 19 octombrie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

declarat de pârâtul I.G., a casat decizia apelată și a trimis cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe, reținând că instanța de apel a soluționat greșit cauza pe excepția

tardivității apelului.

Pentru a hotărî

astfel Înalta Curte a reținut că sentința instanței de fond a fost comunicată pârâtei

p; in afișare la domiciliul indicat prin cererea de chemare în judecată, domiciliu

care s-a dovedit a nu fi real, iar în ceea ce îl privește pe mandatarul avocat căruia

i s-a eliberat la data de 25 noiembrie 2010 o copie a sentinței, nu erau îndeplinite

condițiile art. 67 C. proc. civ. pentru a reține calitatea de mandatar.

În rejudecare,

Curtea de Apel Craiova, secția a ll-a civilă, a admis apelul declarat de pârâtul

I.G., a desființat sentința nr. 68 din data de 3 martie 2010, pronunțată de Tribunalul

Gorj, secția comercială și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe.

Pentru a hotărî

astfel instanța de apel a reținut că citarea prin publicitate prevăzută de art.

95 C. proc. civ. se referă la situația în care, deși reclamantul a făcut tot ce

i-a stat în putință pentru a afla domiciliul pârâtului nu a izbutit, or, în speță,

reclamantul avea posibilitatea aflării domiciliului pârâtului.

În consecință,

citarea pârâtului I.G. s-a realizat prin publicitate la ziar, fără ca reclamantul

să depună diligente minime pentru aflarea domiciliului acestu;a, astfel încât dispozițiile

art. 95 C. proc. civ. privind citarea prin publicitate au fost greșit aplicate.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul S.A. invocând ca și motiv de recurs prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În argumentarea

acestui motiv, de recurs reclamantul a arătat în esență că instanța de apel a aplicat

greșit prevederile art. 95 C. proc. civ.

A învederat recurentul

că este greșită concluzia nstanței de apel conform căreia ar fi cunoscut domiciliul

pârâtului sau ar fi avut posibilitatea aflării acestuia cu minime diligente, arătând

că, dimpotrivă, pârâtul avea obligația să își declame domiciliul actual.

Analizând criticile

aduse deciziei atacate în raport de temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată

că acestea sunt nefondate, urmând ca recursul reclamantului S.A. să fie respins,

pentru următoarele considerente.

Modificarea sau

casarea unei hotărâri poate fi solicitată, potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

atunci „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii.”

Din perspectiva

acestui motiv de recurs, recurentul a pus în discuție aplicarea greșită de către

instanța de apel a prevederilor art. 95 C. proc. civ., text de lege care reglementează

procedura de citare prin publicitate.

Conform art. 95

C. proc. civ. citarea prin publicitate, se face numai atunci când, prin tot ce a

întreprins, reclamantul nu a izbutit să afle domiciliul pârâtului.

Procedura citării

prin publicitate are caracter de excepție, fiind justificată de neputința în care

se află reclamantul în ceea ce privește aflarea domiciliului pârâtului. Pentru a

se recurge la această procedură reclamantul trebuie să învedereze împrejurări concrete

din care să rezulte că, deși a făcut toate demersurile necesare, nu a reușit să

afle domiciliul pârâtului, confirmându-și susținerile prin probe.

În speță, așa

cum s-a reținut și prin decizia nr. 3193 din 19 octombrie 2011 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție reclamantul a indicat prin cererea de chemare în judecată o

adresă de domiciliu a pârâtului care s-a dovedit a nu fi domiciliul real, în condițiile

în care reclamantul nu a făcut demersuri în vederea aflării domiciliului pârâtului

deși avea această posibilitate.

În consecință,

în mod corect instanța de apel a reținut că citarea pârâtului I.G. s-a realizat

prin publicitate la ziar, fără ca reclamantul să depună diligente minime pentru

aflarea domiciliului acestuia, or, într-o corectă aplicare a dispozițiilor art.

95 C. proc. civ. privind citarea prin publicitate, această procedură se realizează

numai în condițiile în care imposibilitatea aflării de către reclamant a domiciliului

pârâtului este justificată și susținută prin probe.

Pentru aceste

considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantul S.A. împotriva deciziei civile nr. 40/2012 din

22 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a ll-a civilă.

Obliga recurentul

S.A. sa plătească intimatului I.G. suma de 2.500 RON reprezentând cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

5 februarie 2013.