ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 870/2014

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Urmare a declinării competenței de către

Curtea de Apel Timișoara, prin Decizia nr. 1728 din 11 iunie 2013, Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost învestită cu soluționarea

cererii de revizuire a Deciziei nr. 516 din 15 februarie 2012 a Curții de Apel

Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, în temeiul art. 322

pct. 7 C. proc. civ., formulată de Sindicatul IFT Timișoara în contradictoriu

cu intimata SC E. CFR SA.

În motivarea cererii,

revizuentul a arătat că Decizia nr. 516 din 15 februarie 2012, pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara este contrară deciziilor nr. 2525 din 06 noiembrie

2012, nr. 2566 din 29 noiembrie 2011 și nr. 2568 din 20 noiembrie 2012,

pronunțate de aceeași instanță, în dosare având același obiect ca și cel de

față, respectiv acordarea salariului suplimentar pentru anul 2010 membrilor de

sindicat, prin care acțiunile formulate de Sindicatul IFTE Timișoara împotriva

aceleași pârâte SC E. CFR SA au fost admise. Revizuentul a susținut că este

inechitabil ca doar o parte din salariații aceleași pârâte, membri ai aceluiași

sindicat să-și primească drepturile bănești prevăzute în același contract

colectiv de muncă, iar alții, cum este cazul în speță, să fie privați de aceste

drepturi.

Analizând cererea de

revizuire astfel formulată, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamantul

Sindicatul IFTE Timișoara a solicitat Tribunalului Timiș, la data de 17 iunie

2011, obligarea pârâtei SC E. CFR SA la plata drepturilor salariale prevăzute

de art. 32 din contractul colectiv de muncă pe anul 2010, în sensul de a acorda

membrilor de sindicat salariul suplimentar pentru anul 2010, actualizat cu rata

de inflație de la data scadenței și până la data plății efective.

Prin Sentința civilă

nr. 5196 din 4 noiembrie 2011, Tribunalul Timiș a admis acțiunea formulată de

reclamantul Sindicatul I.F, T.E Timișoara, în numele membrilor de sindicat:

P.C., P.C.L., M.I., D.R., (...), I.I. și P. și a obligat pe pârâtă la plata

către fiecare membru de sindicat a salariului suplimentar pentru anul 2010,

sumă ce urmează a fi actualizată cu rata inflației de la data scadenței și până

la data plății efective.

Împotriva acestei

sentințe pârâta SC E. CFR SA a declarat recurs.

Curtea de Apel

Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, prin Decizia nr. 2280

din 1 octombrie 2013, a admis recursul și a modificat în tot sentința

tribunalului, în sensul că a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, curtea de apel a reținut că cererea reclamantului de obligare

a pârâtei la plata salariului suplimentar pentru anul 2010 se întemeiază pe

dispozițiile art. 32 din contractul colectiv de la nivel de unitate pe anii

2009 - 2010, înregistrat la DMFPS a Municipiului București sub nr. 1410 din 25

martie 2009, care prevede că pentru munca desfășurată în cursul unui an

calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății va primi un

salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna

decembrie a anului respectiv.

Dispozițiile art. 32

alin. (3) din contractul colectiv de muncă reglementează modalitatea de constituire

a fondului necesar pentru acordarea salariului suplimentar, prevăzând că acesta

se constituie lunar în cadrul fondului de salarii, din veniturile realizate, în

procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar.

S-a apreciat că în

condițiile în care pârâta a dovedit imposibilitatea constituirii fondului din

care urma să se facă plata acestui salariu, datorată insuficienței veniturilor,

angajatorul nu este culpabil de neexecutarea obligației contractuale.

Instanța de recurs a

reținut că reclamantul nu poate susține cu succes argumentul potrivit căruia

efectele juridice obligatorii ale contractului colectiv de muncă au fost

înlăturate prin simpla voință a societății angajatoare, cât timp

imposibilitatea constituirii fondului se datorează situației financiare

deficitare, probată prin înscrisurile depuse la dosar, care nu a permis, pe

lângă asigurarea salariilor, și constituirea fondului în vederea asigurării

unui beneficiu suplimentar.

Pe de altă parte, s-a

reținut că acest fond trebuia constituit într-un procent de până la 10% ori

procedura nefiind inițiată și finalizată pentru stabilirea unui cuantum concret

al fondului de salarii, instanța de judecată nu se poate substitui societății

angajatoare pentru a stabili indirect un cuantum al fondului pentru plata

salariului suplimentar.

S-a mai arătat că

împrejurarea că alți salariați ai unității pârâte au obținut salariul

suplimentar, prin hotărâri judecătorești, nu este de natură să justifice

admiterea acțiunii, întrucât instanța de judecată trebuie să se pronunțe prin

raportare la probele administrate în fiecare cauză, ținând cont de

împrejurările specifice fiecărei spețe.

Excepția

inadmisibilității cererii de revizuire, invocată de instanță, din oficiu, la

acest termen, va fi admisă pentru următoarele considerente:

Art. 322 pct. 7 C.

proc. civ. reglementează motivul de revizuire determinat de existența unor

hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade

deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași

calitate.

Fundamentul acestui

motiv de revizuire îl reprezintă puterea de lucru judecat și presupune

îndeplinirea mai multor condiții cumulative: să fie vorba de hotărâri

definitive contradictorii, hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină,

deci, să existe tripla identitate de elemente - părți, obiect și cauză,

hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite, iar în cel de-al doilea proces

să nu se fi invocat excepția de lucru judecat sau, dacă a fost ridicată, să nu

se fi discutat.

Așa cum s-a arătat

mai sus, una dintre condițiile existenței cazului de revizuire întemeiat pe

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. vizează tripla identitate de părți,

obiect și cauză, între litigiile în care s-au pronunțat hotărârile pretins

contradictorii.

În speță, revizuentul

nu invocă pronunțarea unor hotărâri contradictorii în litigii care să privească

aceleași părți, ci obținerea unor soluții diferite în cauze în care drepturile

bănești solicitate, salariul suplimentar pe anul 2010, au fost acordate altor

angajați, membrii aceluiași colectiv de muncă.

Or, pentru a fi

incident cazul de revizuire întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este

necesar ca hotărârile pretins contradictorii să vizeze aceleași părți, obiect

și cauză, ceea ce nu este ipoteza din speță.

Soluțiile obținute de

alte părți în alte litigii, chiar dacă acestea vizează circumstanțe

asemănătoare cu cele din procesul de față, nu pot fundamenta cazul de revizuire

întemeiat pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. deoarece nu asigură îndeplinirea

cerinței identității de părți, enunțată mai sus.

Pentru considerentele

prezentate, constatând că nu sunt întrunite cumulativ condițiile prevăzute de

art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul Sindicatul IFTE

Timișoara împotriva Deciziei nr. 516 din 15 februarie 2012 a Curții de Apel

Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 14 martie 2014.

Procesat

de GGC - NN