ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6636/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6636/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cererii de revizuire constată următoarele: Prin Decizia nr. 1393 din 8 iunie 2011, Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale, a admis recursul declarat de reclamantul S.M.L. din D.CF Timișoara împotriva Sentinței civile nr. 482 din 22 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. 3620/108/2010, în contradictoriu cu pârâții S.N.T.F.C. CFR C. SA și RTFC CFR C.R. Timișoara. A modificat hotărârea recurată și, rejudecând, a admis acțiunea reclamantului S.M.L.D.
CF Timișoara, în numele membrilor de sindicat nominalizați în anexele la acțiune și care aveau calitatea de membri de sindicat la data introducerii acțiunii (11 iunie 2010). A obligat pe pârâte, în solidar, să calculeze și să plătească fiecărui membru de sindicat prima ocazionată de Ziua Feroviarului pentru anii 2008 - 2010, respectiv un salariu de bază la nivelul clasei I de salarizare, actualizat cu rata inflației pe an în funcție de calitatea fiecărui reclamant de salariat al pârâtelor, pe această perioadă, precum și ajutoarele materiale de Paști și Crăciun pentru anul 2009, stabilite la nivelul clasei I de salarizare, actualizate cu rata inflației de la data nașterii drepturilor până la data plății efective.
Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire S.N.T.F.C. CFR C. S.A., întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Înalta Curte, în prealabil analizei motivelor de revizuire, constată că această cerere este tardiv formulată. Astfel, așa cum rezultă din actele dosarului, hotărârea atacată, respectiv Decizia nr. 1393 a fost pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale la data de 8 iunie 2011. Potrivit art. 324 alin. (1) pct. l C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti în cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 alin. (1) de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțare.
Se reține că termenul de revizuire este un termen legal imperativ, a cărui nerespectare atrage decăderea din dreptul de a exercita calea extraordinară de atac. Or, în speță, cererea de revizuire a fost expediată prin poștă la data de 14 februarie 2012, potrivit plicului existent la dosarul Înaltei Curți, mult după expirarea termenului de o lună de la pronunțarea deciziei atacate, dată de o instanță de recurs după evocarea fondului, termen calculat potrivit dispozițiilor art. 101 C. proc. civ. și care se împlinea la 8 iulie 2011. Pentru cele ce preced, reținând sancțiunea reglementată de art. 103 alin. (1) C. proc. civ. pentru neîndeplinirea în termen a actului procedural (în cauză, exercițiul căii extraordinare de atac), cererea de revizuire va fi respinsă ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de S.N.T.F.C. CFR C. S.A. împotriva Deciziei nr. 1393 din 8 iunie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2012. Procesat de GGC - CL
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.