ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4298/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4298/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând

asupra cererii de revizuire de fața, din actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 60 din 21

ianuarie 2010 pronunțată în Dosar nr. 2113/115/2010, Tribunalul Caraș-Severin a

respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta SN T.F.C.C.F.R.C.

SA, precum și excepția privind prescripția dreptului material la acțiune în

sens material, invocată de pârâte.

A admis în

parte acțiunea formulată de reclamanții A.G.I., A.V., A.I., B.R., C.D.L., D.V.S.,

L.T., M.L.O., M.M., P.M.L., P.D., P.L., R.G., S.G., S.C.C., S.G., P.I. și T.I.,

reprezentați de S.L.F.R.V. Timișoara, în contradictoriu cu pârâtele SN T.F.C.C.F.R.C.

SA București și SN T.F.C.C.F.R.C. SA - R.T.F.C. Timișoara.

A obligat

pârâtele, în solidar, să plătească reclamanților prima ocazionată de „Ziua

Ceferiștilor”, stabilită la nivelul clasei 1 de salarizare, pentru anii 2008 și

2009, precum și ajutoarele materiale de Paști și Crăciun pentru anul 2009,

stabilite la nivelul clasei 1 de salarizare, actualizate în raport de indicele

de inflației la data plății efective.

A respins

celelalte pretenții ale reclamanților.

A

obligat pârâtele la plata către reclamanți a sumei de 1.500 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Pentru

a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, cu privire la excepția

lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta SN T.F.C.C.F.R.C. SA, că

este nefondată, din moment ce aceasta prin reprezentant a semnat contractele

colective de muncă invocate ca temei legal de către reclamanți și are atribuții

în asigurarea sumelor necesare achitării ajutoarelor materiale solicitate.

În ceea

ce privește excepția privind prescripția dreptului la acțiune în sens material,

invocată de ambele pârâte, s-a reținut că natura sumelor solicitate de

reclamanți este aceea a unui drept de natură salarială, concluzie care se

desprinde din modalitatea de redactare a art. 155 C. muncii, care stipulează că

salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile și alte adaosuri.

Astfel, din acest text legal rezultă, fără echivoc, că prima și ajutoarele

materiale solicitate de reclamanți, stabilite prin raportare la un salariu de

bază, au natura unui drept de natură salarială, situație în care nu sunt

incidente dispozițiile art. 283 alin. (1), lit. e) C. muncii, ci dispozițiile art.

283 alin. (1), lit. c), coroborate cu dispozițiile art. 166 C. muncii, conform

cărora termenul de prescripție este de trei ani de la data nașterii dreptului

la acțiune.

Cu

privire la fondul cauzei, prima instanță a reținut:

Potrivit

dispozițiilor art. 69 lit. a) din contractul colectiv de muncă pe anul 2007 - 2008

al SN T.F.C.C.F.R.C. SA, înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială

a Municipiului București din 29 martie 2007, cu ocazia sărbătorilor de Paști și

de Crăciun se va acorda salariaților un ajutor material, stabilit cel puțin la

nivelul clasei 1 de salarizare, iar potrivit dispozițiilor art. 69 lit. b) din

același contract colectiv de muncă pentru „Ziua Ceferiștilor” se va acorda o

premiere stabilită de Consiliul de Administrație cu consultarea delegațiilor

aleși ai sindicatelor, cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare.

Aceleași

dispoziții au fost preluate și în contractul colectiv de muncă pe anul 2009 - 2010

al SN T.F.C.C.F.R.C. SA, înregistrat la D.M.P.S. a Municipiului București din 4

iunie 2009.

Contractul

colectiv de muncă este un act sui generis, generator de drepturi și obligații

ale părților și în același timp izvor de drept.

Așadar,

acțiunea reclamanților privind obligarea pârâtelor la plata primei ocazionate

de „Ziua Ceferistului” la nivelul valorii clasei 1 de salarizare pentru anii

2008 și 2009, precum și la plata ajutoarelor materiale de Paști și Crăciun

pentru anul 2009 este îndreptățită, apărarea pârâtei I în sensul că pentru

perioada 1 martie 2009 - 4 iunie 2009 nu a avut contract colectiv de muncă la

nivelul societății neputând fi primită, în acest caz fiind aplicabile

dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel superior. De asemenea, nu

poate fi primită nici apărarea pârâtei în sensul că prin procesul-verbal din 25

mai 2009 s-ar fi suspendat acordarea acestor drepturi pentru anul 2009, din

moment ce această suspendare nu a fost stipulată într-un act adițional care să

fie înregistrat conform legii.

Nu a

fost reținută nici apărarea pârâtelor în sensul ca obligația de a achita

drepturile pretinse de reclamanți este condiționată de încadrarea în bugetul de

venituri și cheltuieli aprobat, din moment ce dispozițiile celor două contracte

colective de muncă sunt clare, nedispunând nici o limită în sensul celor

susținute de pârâte.

În privința

pretențiilor reclamanților referitoare la acordarea primei ocazionate de „Ziua

Ceferistului” pentru anul 2010, instanța de fond a reținut că prin Actul

Adițional la contractul colectiv de muncă pentru anul 2009 - 2010, înregistrat

la Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București din 21 aprilie 2010,

au fost modificate dispozițiile art. 69 lit. b) din contractul colectiv de

muncă menționat, stipulându-se că în perioada 1 aprilie 2010 - 31 decembrie 2010

aceste prevederi nu se aplică, urmând a se aplica începând cu 1 ianuarie 2011.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta SN T.F.C.C.F.R.C. SA – R.T.F.C. Timișoara,

solicitând admiterea recursului și modificarea hotărârii recurate în sensul

respingerii acțiunii formulată de reclamanți.

În

motivarea cererii de recurs, se arată că greșit s-a respins excepția

prescripției și s-a admis acțiunea, întrucât drepturile solicitate își au

izvorul în contractul colectiv de muncă, nefiind un drept prevăzut în

contractul individual de muncă al salariaților reclamanți, și fiind vorba de

ajutoare materiale, respectiv premii, devin incidente dispozițiile art. 283 alin.

(1) lit. e) C. muncii.

Pe fond a

arătat că reținerea instanței de fond în sensul că existența unei hotărâri a

Consiliului de Administrație al societății nu reprezintă o condiție pentru

acordarea primei de Ziua Feroviarului, decât în situația în care se stabilește

un nivel superior de premiere celui stabilit prin contract, este eronată, și nu

reflectă intenția părților, întrucât atunci când această primă a fost acordată

salariaților, acest lucru s-a tăcut în baza unei hotărâri a Consiliului de

Administrație care nu stabilea, însă, un nivel superior de premiere, ci

respecta condiția impusă de contractul colectiv de muncă pentru acordarea

primei de Ziua Feroviarului. Ori, în speță, Consiliul de Administrație nu a

probat premierea pentru Ziua Feroviarului raportat la prevederile legale

(prevederile din actele normative care au aprobat bugetul de venituri și

cheltuieli), deoarece acestea erau prioritare prevederilor din contractul

colectiv de muncă.

Sindicatul

Liber Feroviar al Reviziei Mecanicilor de Locomotivă din Remiza Lugoj este

afiliat la Federația Mecanicilor de Locomotivă (semnatară a contractului

colectiv de muncă la nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii

2006 - 2008) care este semnatara procesului-verbal încheiat în data de 25 mai 2009

și a Actului adițional la contractul colectiv de muncă pe anul 2009 - 2010,

prin care aceasta a fost de acord cu suspendarea pe anul 2009 și 2010 a

ajutoarelor materiale salariaților cu ocazia „Zilei Ceferistului” și a

sărbătorilor de Paște pe 2010, învederând dispozițiile art. 969 C. muncii.

Mai

mult, reclamanții au fost de acord cu suspendarea acestora, sindicatul cunoștea

situația financiară a societății și Consiliul de Administrație nu a stabilit

cuantumul acestor drepturi.

În drept,

recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 6 și art. 304

1

C. proc. civ.

Împotriva

aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâta SN T.F.C.C.F.R.C. SA București,

prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate,

în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.

În

motivarea cererii de recurs, consideră că greșit s-a respins excepția dreptului

material la acțiune, întrucât drepturile solicitate își au izvorul în

contractul colectiv de muncă, nefiind un drept prevăzut în contractul

individual de muncă al salariaților reclamanți, și fiind vorba de ajutoare

materiale, respectiv premii, devin incidente dispozițiile art. 283 alin. (1) lit.

e) C. muncii, iar noțiunea de „ajutor material” reglementată de contractul

colectiv de muncă pe anii 2007 - 2008 este echivalentă cu cea de recompensă nu

cu cea de adaos sau spor, astfel că, obiectul acțiunii nu constă în plata unor

drepturi salariale, ci în obligarea la respectarea unei clauze din contractul

colectiv de muncă.

Arată

că cererea este întemeiată pe prevederile clauzelor contractuale cuprinse în

contractul colectiv de muncă aplicabile în perioada 2008 - 2010, ori, în acest

caz, este clar că sunt incidente dispozițiile art. 283 alin. (1) lit. e) C.

muncii, care prevăd că: „cererile privind soluționarea unui conflict de muncă,

în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale

acestuia, pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la

acțiune”.

Faptul

că valoarea acestor ajutoare s-a stabilit a se acorda cu respectarea anumitor

condiții, la nivelul unui salariu de bază, reprezentând clasa I de salarizare,

nu înseamnă în mod automat că acest ajutor este de natură salarială.

Se mai

arată că dispoziția cuprinsă în textul art. 283 alin. (1) lit. e) C. muncii,

reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării contractului

colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile

salariale, întrucât în privința acestora legiuitorul a dat o reglementare

distinctă în art. 283 alin. (1) lit. e) C. muncii; de asemenea, că nu putea fi

obligată la acordarea ajutoarelor materiale cu ocazia Paștelui și Crăciunului

și a primei acordate pentru „Ziua Ceferistului”, decât cu respectarea

dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 130/1996, privind contractul colectiv de

muncă și art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 79/2008, respectiv să existe surse

financiare pentru suportarea acestora, și că organizațiile sindicale reprezentative

la nivel de unitate au fost de acord cu renegocierea clauzelor contractuale, în

sensul că prevederile art. 69 lit. a) și b) din contractul colectiv de muncă să

se aplice într-o primă etapă începând cu 1 ianuarie 2010, iar ulterior prin

Actul adițional nr. 1708 din 21 aprilie 2010 să se aplice începând cu 1

ianuarie 2011.

Mai

mult, la data semnării contractului colectiv de muncă valabil pe anii 2007 - 2008,

unitatea nu avea aprobat bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2008, fiind

semnat la data de 28 martie 2007, iar bugetul pentru anul 2008 a fost aprobat

prin H.G. nr. 1712 din 17 decembrie 2008 și ca atare, clauzele contractuale

privitoare la drepturile bănești nu puteau fi aplicate decât în limitele

acestor acte normative apărute ulterior semnării contractului colectiv de

muncă.

În

fine, un alt motiv de recurs l-a

constituit și faptul că în mod greșit s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274

alin. (1) C. proc. civ., considerând că nu se află în culpă procesuală,

nefiindu-i reținută reaua credită, comportarea neglijentă sau exercitarea

abuzivă a drepturilor procesuale.

În drept,

recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 C. proc.

civ.

Reclamantul

Sindicatul Liber Feroviar al Reviziei de Vagoane Timișoara

în numele membrilor de sindicat: A.G.I.,

A.V., A.I., B.R., C.D.L., D.V.S., L.T., M.L.O., M.M., P.M.L., P.D., P.L., R.G.,

S.G., S.C.C., S.G., P.I. și T.I. a declarat recurs împotriva aceleiași

sentințe, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței recurate în sensul

admiterii cererii de chemare în judecată, cu obligarea pârâtelor, în solidar,

și la plata primei de „Ziua Feroviarului” și pentru anul 2010.

În motivarea

recursului arată ca nu poate fi primită apărarea societății, în sensul că

acțiunea ar fi inadmisibilă în cea ce privește pretențiile aferente anului

2010, întrucât actele adiționale la contractul colectiv de muncă „stabilesc o clauză

prohibitivă în contradicție cu art. 71 din contractul colectiv de muncă la

nivel de grup de unități din transportul feroviar pe anii 2006 - 2008”

Prin decizia nr.

1520 din 22 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția litigii

de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 2113/115/2010 s-au respins

recursurile declarate de pârâtele SN T.F.C.C.F.R.C. SA București și SN T.F.C.C.F.R.C.

SA - Regionala de Transport Feroviar de Călători Timișoara.

A fost

admis recursul formulat de reclamanții A.G.I., A.V., A.I., B.R., C.D.L., D.V.S.,

L.T., M.L.O., M.M., P.M.L., P.D., P.L., R.G., S.G., S.C.C., S.G., P.I. și T.I.,

reprezentați de Sindicatul Liber Feroviar al Reviziei de Vagoane Timișoara,

împotriva sentinței civile nr. 60 din 21 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul

Caraș-Severin în Dosar nr. 2113/115/2010, în contradictoriu cu SN T.F.C.C.F.R.C.

SA - Regionala de Transport Feroviar de Călători Timișoara, pe care a

modificat-o, în parte, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii, respectiv

obligării pârâtelor la plata primei ocazionată de „Ziua Feroviarului”, aferentă

anului 2010.

S-a

reținut că recursurile declarate de către pârâtele SN T.F.C.C.F.R.C. SA

București și SN T.F.C.C.F.R.C. SA - R.T.F.C. Timișoara sunt neîntemeiate.

Excepția

prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată, deoarece obiectul acțiunii

deduse judecății îl reprezintă obligarea pârâtelor la plata unor sume de bani, echivalente

unui drept salarial cuvenit și neachitat reclamanților, astfel încât nu sunt

incidente dispozițiile art. 283 alin. (1) lit. e) C. muncii.

Din

coroborarea dispozițiilor art. 283 lit. c) C. muncii cu cele ale art. 166 C.

muncii, rezultă că ori de câte ori obiectul conflictului de muncă constă în

plata unor drepturi salariale, respectiv drepturi echivalente celor salariale,

chiar dacă acestea își au izvorul în contractul colectiv de muncă, termenul de

prescripție este de trei ani, conform art. 283 lit. c) C. muncii.

În

speță, raportat la data introducerii acțiunii, 17 mai 2010, cererea de chemare

în judecată pentru plata drepturilor salariale, reprezentând plata primei

ocazionată de Ziua Feroviarului aferentă perioadei 2008 - 2010, respectiv

adaosul material de Paști și Crăciun pentru anul 2009, a fost introdusă în

interiorul termenului de prescripție reglementat de art. 283 lit. c) C. muncii.

În mod

corect a interpretat instanța de fond prevederile art. 69 lit. a) și b) din

Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, înregistrat la Direcția de

Muncă, Solidaritate Socială și Familie din 29 martie 2007, ale cărui dispoziții

și-au produs efecte prin prelungirea succesivă până la data de 28 februarie 2009,

conform actelor adiționale semnate de către părți, pentru premierea aferentă

Zilei Ceferiștilor. Atâta timp cât cuantumul premierii este determinabil la un

nivel minim, respectiv clasa 1 de salarizare, Consiliul de Administrație, cu

consultarea delegațiilor aleși ai sindicatelor având posibilitatea să

stabilească o valoare a premierii mai mare decât clasa 1 de salarizare,

dispoziție convenită în favoarea salariaților, nu se poate lipsi de efecte

juridice clauza în absența unei decizii a Consiliului de Administrație de

stabilire a unui cuantum mai mare al premierii, raportat și la faptul că

dispoziția contractuală are caracter imperativ „se va acorda

”

.

Recunoașterea

dreptului la plata primei pentru „Ziua Ceferiștilor”, reprezentând echivalentul

clasei 1 de salarizare (dreptul nefiind unul condiționat de existența deciziei

hotărârii Consiliului de Administrație, decât dacă s-ar fi solicitat premierea

într-un cuantum mai mare decât cel minim prevăzut de clauza contractuală), se

impune Și în considerarea caracterului obligatoriu al clauzei contractuale

reglementat de prevederile art. 969 C. civ., precum Și regulii de interpretare

a contractului potrivit căreia atunci când o clauză este primitoare de două

înțelesuri, ea se interpretează în sensul ce poate avea un efect.

Faptul

că societatea angajatoare deține capital de stat și că este unul din agenții

economici monitorizați potrivit prevederilor O.U.G. nr. 79/2008 nu constituie

elemente de natură să o exonereze de la îndeplinirea obligațiilor contractuale

asumate. La momentul încheierii Contractului colectiv de muncă la nivel de grup

de unități din transportul feroviar pe anii 2006 - 2008, precum și a

Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, înregistrat la Direcția de

Muncă, Solidaritate Socială și Familie București din 29 martie 2007 erau în

vigoare dispozițiile art. 3 din O.U.G. nr. 79/2001, dată la care angajatorul a

apreciat că deține resursele necesare pentru plata drepturilor convenite în

contractul colectiv de muncă de la nivel de unitate și că indicele câștigului

salarial mediu se încadrează in indicele productivității muncii, iar ulterior

când au intrat în vigoare prevederile art. 7 din O.U.G. nr. 79/2008, angajatorul,

respectiv Asociația Patronală la nivel de grup de unități aveau posibilitatea

renegocierii clauzelor contractelor colective de muncă, ce și-au produs

efectele pentru anii 2009, 2010, context în care acest motiv de recurs va fi

înlăturat.

Absența

resurselor financiare precum și aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli

pentru anul 2008, într-un cuantum care potrivit susținerilor recurentei nu a

permis plata drepturilor din litigiu, nu afectează existența dreptului, ci doar

executarea, astfel că nu constituie un impediment de natură a atrage

respingerea acțiunii. De altfel, chiar pârâta recurentă SN T.F.C.C.F.R.C. SA -

Sucursala București, menționează că pentru anul 2009 nu a fost aprobat bugetul

de venituri Și cheltuieli, ori procedura administrativă de aprobare nu poate

justifica nerecunoașterea dreptului.

Dispozițiile art.

12 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă au primit o

interpretare diferită în practica Și doctrina de specialitate pentru ipoteza în

care dreptul stabilit în contractul colectiv de muncă nu avea o reglementare

legală în privința existenței Și al cuantumului, însă cu toate acestea

dispozițiile art. 12 nu pot fi aplicate prin analogie doar pentru că statul

este acționar majoritar al instituției angajatoare, care funcționează după

regulile aplicabile societății comerciale, excepția reglementată de

dispozițiile anterior amintite, pentru instituțiile bugetare, fiind de strictă

interpretare.

În ceea ce

privește recunoașterea drepturile aferente anilor 2009, 2010 constând în

acordarea primei ocazionată de „Ziua Ceferistului

”

și

ajutorul material pentru Paște și Crăciun aferent anului 2009 se reține

incidența dispozițiilor art. 238 alin. (1) C. muncii și art. 8 alin. (2) din

Legea nr. 130/1996, deoarece în condițiile în care continuă să își producă

efectele clauza din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități

din transportul feroviar pe anii 2006 - 2008, valabil și pentru perioada 2009 -

2010, clauza din contractul colectiv de muncă de la nivel de unitate, prin care

părțile contractante au fost de acord ca pentru perioada 2009 - 2010 să nu se

acorde drepturile, nu poate fi reținută ca fiind legală Și pe cale de

consecință nu justifică refuzul angajatorului de a plăti drepturile.

Practica

judiciară invocată de către reclamanți, nu poate fi valorificată în cauză,

deoarece nu s-a probat că reprezintă o jurisprudență majoritară a instanțelor

naționale, pentru a se putea aprecia că s-ar constitui într-o bază legală a

dreptului pretins de reclamantă, a cărui recunoaștere s-ar impune eventual prin

aplicarea directă a art. 1 din Primul Protocol Adițional la Convenția Europeană

a Drepturilor Omului (în acest sens a se vedea Cauza Beian contra României).

Referitor

la motivul de recurs ce vizează acordarea cheltuielilor de judecată, de către

pârâta recurentă SN T.F.C.C.F.R.C. SA - Sucursala București, s-a apreciat ca

neîntemeiat.

Ca

urmare a admiterii în parte a acțiunii, în mod corect instanța de fond a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., obligând pârâtele la plata

cheltuielilor de judecată, ca o consecință a reținerii culpei procesuale, care

nu se analizează în raport de reaua credită, comportarea neglijentă sau

exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale, astfel cum susține recurenta SN T.F.C.C.F.R.C.

SA București, ci presupune culpa părții ce a pierdut procesul, care a

determinat promovarea litigiului în fața instanței de judecată, provocând

suportarea de cheltuieli, de către partea adversă.

Împotriva

deciziei pronunțată în recurs revizuenta SN T.F.C.C.F.R.C. SA București a

formulat cerere de revizuire în motivarea căreia arată că într-o cauză similară

s-a admis recursul declarat de SN T.F.C.C.F.R.C. SA București și a respins în

totalitate acțiunea reclamanților în ceea ce privește acordarea printre altele

și a premierii de „ziua ceferistului” pentru anii 2008 și 2009, precum și a

ajutoarelor materiale de Paști și Crăciun pentru anul 2009.

Astfel,

în opinia revizuentei, există contrarietate de hotărâri în temeiul art. 322 pct.

7 C. proc. civ., îndeplinind condițiile de admisibilitate a cererii de

revizuire pe care le susține în motivarea cererii de revizuire. în continuare,

revizuenta apreciază că sunt incidente textul de lege invocat în raport de

soluțiile care s-au dat în pricini similare și anume decizia a cărei revizuire

se cere și hotărârea dată în Dosarul nr. 1778/59/2011 al Curții de Apel

Timișoara, ambele hotărâri având aceleași părți, același obiect și aceeași

pricină.

În consecință,

revizuenta solicită admiterea cererii de revizuire astfel cum a fost motivată.

Analizând

cauza prin prisma motivului de revizuire invocat de revizuenta, în raport cu

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de

revizuire este nefondată pentru următoarele considerente:

În primul

rând, înalta Curte reamintește că, revizuirea este o cale de atac extraordinară

ce poate fi exercitată doar pentru motivele limitativ și strict prevăzute de

lege și care nu presupune efectuarea unui control al legalității și temeiniciei

hotărârile supuse revizuirii.

Astfel,

potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ. „revizuirea unei hotărâri rămase

definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri

dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă

există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de

grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având

aceeași calitate”.

Prin

hotărârii definitive potrivnice se înțeleg acelea care s-au pronunțat în dosare

separate, prin hotărârea din cel de al doilea dosar încălcându-se autoritatea

de lucru judecat rezultat din primul dosar.

Or,

invocarea unei cauze similare soluționată de Curtea de Apel Timișoara și, de

altfel, a oricăror instanțe de judecată învestite cu asemenea pricini, nu pot

forma obiectul unei cereri de revizuire în temeiul textului de lege evocat de

revizuentă.

Susținerile

revizuentei că în unele dosare au fost admise sau respinse acțiunile

reclamanților de către Curtea de Apel București, sunt critici ce vizează

practica neunitară în astfel de litigii, ceea ce nu poate să conducă la

contrarietate de hotărâri.

Prin

urmare, Înalta Curte față de considerentele anterior expuse, urmează să

respingă cererea de revizuire formulată de revizuentă.

Așa

fiind,

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge

cererea de revizuire formulată de SN T.F.C.C.F.R.C. SA București împotriva

deciziei civile nr. 1520 din 22 iunie 2011, pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, secția litigii de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică astăzi 1 noiembrie 2012.