ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5926/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 265/C din 26 februarie 2010, pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosar nr. 293/103/2010,

s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru anul 2006

ca nefondată; s-a admis acțiunea completată formulată de reclamantul Sindicatul

Liber R.A.I. C.E. Roman în numele și pentru membrul său de sindicat C.C. - din cadrul

C.E. Roman, în contradictoriu cu pârâtele SC E. C.F.R. SA și Sucursala Regională

E. Iași, fiind obligate pârâtele, în solidar, la plata către reclamant a sumei de

1.790 RON (suma brută) reprezentând ajutorul material aferent „zilei SC E.

C.F.R. SA”, calculat la nivelul unui salariu de bază – clasa unu de salarizare –pentru

anii 2006-2008, precum și ajutorul material pentru sărbătorile de Paște pentru anul

2009, sumă actualizată cu indicele de inflație corespunzător perioadei cuprinse

între data scadenței și data plății efective.

Prin decizia civilă

nr. 842 din 30 iunie 2010 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie,

conflicte de muncă, asigurări sociale s-a admis recursul pârâtei SC E. C.F.R.

SA București împotriva sentinței sus-menționate, s-a dispus modificarea acesteia,

cu consecința respingerii acțiunii vizând drepturile salariale pentru anul 2006

ca prescrisă.

Împotriva acestei decizii

a formulat cerere de revizuire reclamantul Sindicatul Liber Centru E. Român din

cadrul Sucursalei E. Iași, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., arătându-se că această ultimă decizie este potrivnică unor decizii pronunțate

în cauze similare.

Prin decizia civilă

nr. 1240 din 1 noiembrie 2010 Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori,

familie, conflicte de muncă, asigurări sociale a declinat competența de soluționare

a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cererea de revizuire este

inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Revizuirea reprezintă

acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea retractării

unei hotărâri judecătorești definitive care se vădește a fi greșită în raport cu

unele împrejurări de fapt survenite după pronunțarea acesteia.

Retractarea unei hotărâri

judecătorești definitive produce efecte grave pentru părți și pentru stabilitatea

raporturilor juridice civile, astfel încât legea reglementează această cale de atac

numai în cazuri strict determinate.

Pe de altă parte însă,

revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situații

excepționale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în

substanța sa.

Motivele de revizuire

sunt expres și limitativ prevăzute de lege și impun, pentru fiecare în parte, îndeplinirea

unor condiții specifice de admisibilitate a cererii de revizuire.

Potrivit art. 322

pct. 7 C. proc. civ., revizuirea este posibilă „dacă există hotărâri potrivnice,

date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină,

între aceleași persoane, având aceeași calitate”.

Rezultă că, revizuirea

întemeiată pe textul legal anterior citat este admisibilă doar dacă sunt întrunite,

cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive,

hotărârile judecătorești în cauză să fie potrivnice și să existe tripla identitate

de părți, obiect și cauză.

Cazul de revizuire prevăzut

de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se întemeiază pe autoritatea de lucru judecat și

are în vedere situația în care, prin cea de-a doua hotărâre, pronunțată în una și

aceeași pricină, între aceleași persoane și având aceeași calitate, se încalcă cele

stabilite printr-o hotărâre anterioară, aspect ce semnifică faptul că revizuirea

pentru contrarietate de hotărâri reprezintă „constatarea cu întârziere a autorității

lucrului judecat”.

În acest sens, tripla

identitate ca și condiție de admisibilitate a cererii de revizuire trebuie analizată

în raport de dispozițiile art. 1201 C. civ., conform căruia „este lucru judecat

atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași

cauză și este între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate”.

Cerințele legale prevăzute

de art. 1201 C. civ. nu sunt îndeplinite în cauză, deoarece revizuentul apreciază

că hotărârea supusă revizuirii este potrivnică unor hotărâri pronunțate în spețe

similare de către Curtea de Apel Bacău, în cadrul unor procese în care revizuentul

nu a figurat în calitate de parte.

Or, textul legal sus-menționat

impune ca judecata să aibă loc „între aceleași părți, făcute de ele sau în contra

lor în aceeași calitate”, condiție care nu se regăsește în speța dedusă judecății,

întrucât nu este vorba de litigii în cadrul cărora revizuentul să fi participat

anterior și să fi obținut o soluție contrară celei din hotărârea supusă revizuirii.

Hotărârile la care revizuentul

face referire în sensul că ar fi potrivnice deciziei nr. 842 din 30 iunie 2010 a

Curții de Apel Bacău reprezintă, în realitate, practică judiciară în materie, iar

împrejurarea că prin aceste hotărâri s-au adoptat soluții opuse celei pronunțate

prin hotărârea atacată, nu poate constitui premisa promovării unei cereri de revizuire.

Prin urmare, constatând

că nu sunt îndeplinite cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă

cererea de revizuire formulată de revizuentul Sindicatul Liber Centru E. Roman din

cadrul Sucursalei E. Iași împotriva deciziei nr. 842 din 30 iunie 2010 a Curții

de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 8 iulie 2011.