ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4431/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 4342 din 5 noiembrie 2010,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea reclamantului Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor

Securității și a constatat calitatea de lucrător al Securității în ceea ce îl

privește pe pârâtul T.P..

Pentru a pronunța această

soluție, Curtea de apel a reținut că verificarea activității pârâtului a fost determinată

de cererea adresată C.N..S.A.S. de către doamna P.G.

Instanța a reținut că

pârâtul a avut gradul de maior și funcția de șef al Serviciului I/A din cadrul Inspectoratului

Județean de Securitate Bihor (1984, 1986, 1987), fiind astfel îndeplinită condiția

prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 privind „calitatea de ofițer

sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate,

inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945-1989".

Din probatoriul administrat,

s-a reținut că pârâtul a aprobat și întocmit mai multe note, rapoarte și planuri

de măsuri, rezultând astfel că acesta a desfășurat activități prin care a suprimat

sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.

S-a avut în vedere raportul

întocmit la data de 11 ianuarie 1984, prin care pârâtul a aprobat supravegherea

informativă a unei persoane semnalată cu „manifestări ostile la adresa situației

economice din țara noastră, ironii tendențioase la adresa conducerii superioare

de partid și legături neoficiale cu cetățenii străini"; raportul cu propuneri

de avertizare din data de 22 august 1984 aprobat de pârât, privind pe numitul C.D.

care a fost avertizat în anii 1968 și 1980 „pentru manifestări dușmănoase la adresa

politici partidului și statului", fiind semnalat că audiază și colportează

știrile transmise de postul de radio „E.L." și pe numitul D.F. care a recunoscut

că audiază și colportează știrile transmise de postul de radio „E.L.", având

drept consecință punerea în aplicare a măsurii avertizării celor două persoane.

Totodată, pârâtul a aprobat

o serie de măsuri informativ-operative în contextul urmăririi informative a unui

pastor baptist semnalat că desfășoară activitate ostilă sub acoperirea cultului

neprotestant.

De asemenea, pârâtul a

aprobat o serie de măsuri în cazul unui teolog semnalat că desfășura „activitate

clandestină de reorganizare a „Oastei Domnului" pe țară, ținând adunări, scriind

unele lucrări cu conținut mistic și tendențios".

În acest caz, pârâtul

a dispus dirijarea rețelei informative pentru cunoașterea intențiilor de viitor

ale persoanei urmărite, activitatea acestuia sau prezenta la acesta a unor persoane

străine, interceptarea corespondenței, influențarea sa pozitivă, în sensul renunțării

la legăturile cu cetățenii străini și acordării de interviuri care pot fi folosite

ca propagandă ostilă împotriva țării de către unele cercuri și organizații reacționare

din străinătate.

Prin urmare, instanța

a reținut că activitatea pârâtului a avut ca efect îngrădirea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului, respectiv dreptul la libera exprimare, prevăzut de art.

28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional

privind Drepturile Civile și Politice, dreptul la libertatea gândirii, religiei

și a conștiinței, prevăzut de art. 30 din Constituția României din 1965, coroborat

cu art. 18 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice, dreptul

la secretul corespondenței și al convorbirilor telefonice, dreptul la viață privată,

prevăzut de art. 33 din Constituția României coroborat cu art. 17 din Pactul Internațional

privind Drepturile Civile și Politice.

Prima instanță a apreciat

că nu pot fi primite susținerile pârâtului în sensul că a acționat în baza îndatoririlor

de serviciu primite de la superiorii ierarhici, iar activitățile sale s-au desfășurat

cu respectarea legilor și a celorlalte reglementări aflate în vigoare în perioada

respectivă, întrucât angajarea sa în structurile Securității a fost efectuată benevol,

nefiind supus niciunei constrângeri, iar acțiunile sale au încălcat drepturi și

libertăți fundamentale recunoscute prin Constituția României din anul 1965.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs T.P. criticându-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost

dată cu greșita aplicare a legii și fără să fie avute în vedere probele administrate.

Recursul este nefondat

și va fi respins.

Examinând actele dosarului,

motivele de recurs și în raport de prevederile art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Conform O.U.G. nr. 24/2008,

pentru a se putea constata calitatea de lucrător al Securității trebuie îndeplinite

două condiții: persoana să aibă calitatea de ofițer sau subofițer și în calitatea

deținută să fi desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi

și libertăți fundamentale ale omului.

Din actele anexate la

dosar, rezultă că recurentul în calitate de ofițer de Securitate a aprobat în 1984

supravegherea informativă a mai multor persoane care au fost îngrădire în manifestarea

drepturilor fundamentale ale omului.

Astfel a fost interceptată

corespondența acestora, li s-a îngrădit dreptul la liberă exprimare, dreptul la

libertatea religiei și a conștiinței.

Angajarea recurentului

în Securitate a fost benevolă, astfel încât corect prima instanță a înlăturat susținerile

acestuia în sensul că s-ar fi supus ordinelor de serviciu.

Toate actele aflate la

dosar, respectiv înscrisuri din care rezultă că s-au folosit mijloacele de tehnică

operativă, dirijarea rețelei informative pentru cunoașterea intențiilor de viitor

ale persoanelor urmărite, conduc la concluzia că recurentul prin activitatea sa

a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, motiv pentru care se apreciază

că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (7), art. 2 lit. a) și

art. 8 și 11 din O.U.G. nr. 24/2008.

Față de aceste considerente

Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de T.P. ca nefondat

constatând că sentința atacată este legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de T.P. împotriva sentinței

nr. 4342 din 5 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 septembrie

2011.