ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4426/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 4279 din 2 noiembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Z.R.O., în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar; a obligat pârâtele la plata sumei de 250.000 RON actualizată cu indicele de inflație de la data îndeplinirii termenului de executare, 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, până la plata sumei și a respins cererea privind daunele civile de 100 RON/zi de întârziere ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență, următoarele: La data de 23 aprilie 2009, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis în favoarea reclamantului decizia nr. 4355 reprezentând titlul de despăgubire, în cuantum de 1.078.048 RON, iar la data de 14 iulie 2009, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a emis decizia nr. 274 din 14 iulie 2009, reprezentând titlul de plată, în cuantum de 500.000 RON, însă, până la data formulării acțiunii reclamantul nu a primit nici un ban în contul său. Curtea a avut în vedere dispozițiile art. 14 1 alin. (3) din Legea nr. 247/2005, potrivit cu care, „(...) Plata sumelor înscrise în titlurile de plată se face într-o singură tranșă în cazul despăgubirilor în numerar de maxim 250.000 RON și în 2 tranșe pe o perioadă de 2 ani în cazul despăgubirilor în numerar în cuantum de peste 250.000 RON.

Persoanele îndreptățite la despăgubiri în cuantum de peste 500.000 RON pot opta pentru acordarea de despăgubiri în numerar în cuantum de maxim 500.000 lei, diferența urmând a fi acordată în acțiuni la SC „Fondul Proprietatea" SA". În raport de norma citată, instanța a reținut că termenul de 2 ani se referă doar la despăgubirile ce depășesc suma de 250.000 RON, care se plătesc în două tranșe, valabil pentru plata celei de-a doua tranșe (maxim doi ani de la data emiterii titlului de plată), situație în care, apărarea propusă de pârâtă, în sensul că, atât prima cât și a doua tranșă să poată fi plătite în curs de doi ani de la emiterea titlului de plată nu are suport legal și nu poate fi reținută.

Pe de altă parte, decizia nr. 274 din 14 iulie 2009 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților reprezentând titlul de plată, constituie un drept de creanță, fiind un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, situație ce determină ca reclamantul să fie lipsit de un bun pe o perioadă a cărei durată depinde de două criterii: numărul cererilor de plată și disponibilitățile financiare ale statului. În acest context, termenul stabilit de legiuitor, respectiv, 15 zile de la existența disponibilităților financiare, are un moment de pornire ce depinde în întregime de voința celui obligat la plată și echivalează cu o amânare „sine die" (fără termen), lăsată la latitudinea discreționară a statului, fapt ce contravine dispozițiilor ar.

1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art. 18 2 din Legea nr. 247/2005, Titlul VII"). Cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor în cuantum de 100 RON pe zi de la data pronunțării hotărârii, a fost respinsă, instanța reținând că rolul daunelor cominatorii este de a asigura executarea în natură a obligațiilor de a face și se aplică în cazul obligațiilor având ca obiect sume de bani, deoarece acestea produc dobânzi în caz de întârziere în executare. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Națională pentru Restituirea Proprietăților, Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii.

De asemenea s-a precizat în motivele de recurs că reclamantului i s-a emis titlul de plată pentru suma de 250.000 RON și plata a fost efectiv realizată prin ordinul de plată din 2009 și titlul de conversie din 8 ianuarie 2009. Examinând actele dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Prin sentința civilă recurată pârâtele au fost obligate către reclamant de plata sumei de 250.000 RON de la rămânerea irevocabilă a hotărârii până la plata sumei. Conform Legii nr. 247/2005 Titlul VII în baza deciziilor conținând titluri de despăgubire emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților va emite titluri de conversie și/sau titluri de plată conform O.U.G.

nr. 81/2007. La dosar există ordinul de plată din 2010 în sumă dr 250.000 RON din care rezultă că s-a efectuat plata, dealtfel recurenta susținând acest lucru chiar din data de 9 iunie 2011, fapt consemnat în Încheierea de la acea dată. Față de aceste considerente Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de Națională pentru Restituirea Proprietăților, Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar. Va modifica în parte sentința atacată în sensul că va respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 250.000 RON actualizate cu rata inflației. Va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Direcția pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar împotriva sentinței nr. 4279 din 2 noiembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere din acțiune privind obligarea pârâtei la plata sumei de 250.000 RON, actualizate cu rata inflației. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2011.