ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1786/2013

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 15 mai 2013 pronunțată în

Dosarul nr. 46674/3/2012 (număr în format vechi 1597/2013), Curtea de Apel

București, secția I penală, în temeiul art. 300

2

și art. 160

b

C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului P.H.L.

În temeiul art. 139

C. proc. pen. a respins ca neîntemeiată cererea inculpatului de înlocuire a

măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că măsura arestării preventive a

inculpatului a fost dispusă cu respectarea art. 149

1

C. proc. pen.

și cu îndeplinirea cerinței prevăzută de art. 68

1

C. proc. pen.

raportat la art. 143 C. proc. pen., după ce s-a constatat existența indiciilor

temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele

de care este acuzat și după ce s-a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ

cerințele art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Reținând că fapta

săvârșită este pedepsită cu închisoare mai mare de 4 ani, Curtea a constatat că

lăsarea în libertate a inculpatului prezintă în continuare un pericol concret

pentru ordinea publică, relevante fiind modalitatea concretă de săvârșire a

infracțiunilor, folosirea unui cuțit, inculpatul fiind în stare de ebrietate,

urmările produse, pericolul public rezultând din însuși pericolul social al

infracțiunilor de care este acuzat acesta, din reacția publică la comiterea

unor astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare

de către alte persoane în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți

ca autori ai unor astfel de fapte.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal a declarat recurs inculpatul P.H.L.

Apărătorul

inculpatului a pus concluzii de admitere a recursului, casarea încheierii

atacate, revocarea măsurii arestării preventive și punerea în libertate a

acestuia. A arătat că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 148 lit.

f) C. proc. pen., că nu există indicii sau probe din care rezultă că inculpatul

prezintă pericol social concret pentru ordinea publică.

A mai arătat că era

necesar ca judecătorul fondului să analizeze și cererea formulată de inculpat

prin care acesta a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura

obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

Criticile aduse nu

sunt fondate.

Analizând legalitatea

și temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât

și din oficiu conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. sub toate

celelalte aspecte, Înalta Curte reține că recursul declarat de inculpatul

P.H.L. nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce

urmează.

Potrivit

dispozițiilor art. 300

2

C. proc. pen. în cauzele în care inculpatul

este arestat instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul

judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive procedând potrivit

art. 160

b

C. proc. pen.

Conform acestui text

de lege instanța de judecată în exercitarea atribuțiilor de control judiciar

este obligată să verifice periodic legalitatea și temeinicia măsurii arestării

preventive.

De asemenea, conform

alin. (3) al aceluiași articol, când instanța constată că temeiurile care au

determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, aceasta dispune

prin încheiere motivată menținerea măsurii arestării preventive.

Examinându-se actele

și lucrările dosarului se constată următoarele:

Prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 2514/P/2012 din 04 decembrie

2012, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a

inculpatului P.H.L., pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat, prev.

de art. 174 - 175 lit. i) din C. pen., vătămare corporală, prev. de art. 181

din C. pen., lovire sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. (2) din C. pen.,

ultraj contra bunelor moravuri, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen. și port

de cuțit fără drept, prev. de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991

republicată. Cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen.

În actul de sesizare

a instanței s-a reținut, în esență, că la data de 10 iunie 2012, în jurul

orelor 04.45, în complexul studențesc Agronomie din cadrul Universității de

Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, pe aleea cu acces auto din

dreptul căminului A5, inculpatul P.H.L. a înjunghiat în zona toracelui pe

victima S.C.B., provocându-i o leziune în urma căreia aceasta a decedat. În

cadrul aceluiași conflict, inculpatul a provocat leziuni prin tăiere cu

cuțitul, la degetul index drept cu secționarea tendonului flexor profund, și

respectiv la mâna stângă, părților vătămate L.C. și C.F.V., pentru a căror

vindecare au necesitat 25 de zile, respectiv 4 - 5 zile de îngrijiri medicale.

Conflictul din

dimineața zilei de 10 iunie 2012 în care a fost ucisă victima S.C.B. a avut loc

într-un context mai larg, în care inculpatul, având asupra sa un cuțit, a abordat,

provocat și amenințat mai multe persoane în campusul Agronomie și pe străzile

adiacente, tulburând liniștea și ordinea publică.

Cu privire la

inculpat s-a dispus măsura arestării preventive începând cu data de 12 iunie

2012, emițându-se mandatul de arestare preventivă nr. 134/U.P. din 12 iunie

2012, măsură care a fost prelungită succesiv pe parcursul urmăririi penale și

menținută în faza de judecată.

Prin Sentința penală

nr. 217 din 18 martie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală,

inculpatul a fost condamnat în primă instanță în temeiul dispozițiilor art. 174

- 175 alin. (1) lit. i) C. pen., 181 alin. (1) C. pen., 180 alin. (2) C. pen.,

art. 321 alin. (1) C. pen. și art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991 cu

aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., art. 73 lit. a) C.

pen., art. 75 alin. (2) C. pen. și art. 80 alin. (2) C. pen. la pedeapsa de 12

ani închisoare cu executare.

Împotriva sentinței

de condamnare a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și

inculpatul, apeluri înregistrate pe rolul Curții de Apel București, secția I

penală, la data de 14 mai 2013 sub număr de dosar 46674/3/2012 cu prim termen

acordat la 10 iunie 2013.

Procedând la

verificarea legalității arestării preventive Înalta Curte constată că în mod

corect Curtea de Apel București, secția I penală a apreciat ca legală și

temeinică măsura arestării preventive a inculpatului P.H.L. reținând că în

cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării

preventive.

La dosar există probe

și indicii temeinice că inculpatul a comis faptele reținute în sarcina sa fiind

în acest mod incidente dispozițiile art. 143 C. proc. pen.

Și condițiile

prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt întrunite în cauză cumulativ

atât în ceea ce privește pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile

deduse judecății, mai mari de 4 ani închisoare dar și sub aspectul probelor că

lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea

publică.

În analiza celei de a

doua condiții se are în vedere natura infracțiunilor, modalitatea concretă de

săvârșire a acestora și gradul de pericol social al faptelor.

Pentru aceleași

considerente, Înalta Curte constată că nu se impune revocarea măsurii arestului

preventiv sau înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură

preventivă neprivativă de libertate.

În conformitate cu

dispozițiile art. 139 alin. (2) C. proc. pen., "când măsura preventivă a

fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care

să justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu

sau la cerere, dispunându-se, în cazul reținerii și arestării preventive,

punerea în libertate a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu este

arestat în altă cauză".

Potrivit acestui text,

măsura preventivă luată, în cauza dedusă judecății, măsura arestului preventiv

a inculpatului, se revocă numai atunci când nu mai există vreun temei care să

justifice menținerea măsurii preventive.

Așa fiind, în

soluționarea cererii de revocare a măsurii preventive a arestului preventiv a

inculpatului instanța are obligația de a verifica dacă mai subzistă temeiurile

care au determinat luarea măsurii preventive.

Ori, așa cum s-a

arătat mai sus, temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestului preventiv nu

s-a schimbat, subzistând și în prezent.

În ceea ce privește

înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi

localitatea sau țara, prevăzute de art. 145 și art. 145

1

C. proc.

pen., potrivit prevederilor art. 139 alin. (1) C. proc. pen.: "Măsura

preventivă luată se înlocuiește cu o altă măsură preventivă, când s-au schimbat

temeiurile care au determinat luarea măsurii".

Deci, pentru a se

dispune înlocuirea unei măsuri preventive cu o altă măsură preventivă trebuie

să se schimbe temeiurile care au determinat luarea măsurii.

Ori, așa cum s-a

arătat mai sus, temeiul avut în vedere la luarea măsurii arestului preventiv nu

s-a schimbat, subzistând și în prezent, astfel că nu se poate dispune nici

revocarea măsurii arestului preventiv a inculpatului și nici înlocuirea măsurii

arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

Înalta Curte, pentru

aspectele mai sus prezentate, constată că scopul măsurilor preventive nu poate

fi atins prin luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate față de

inculpat.

Având în vedere

considerentele arătate, apreciind că soluția de menținere a arestării

preventive față de inculpat dispusă de Curtea de Apel București, secția I

penală, este legală și temeinică, Înalta Curte în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de

inculpat.

În temeiul

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat la

plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 25 RON reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul P.H.L. împotriva încheierii din 15

mai 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr.

46674/3/2012 (1597/2013).

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 24 mai 2013.

Procesat

de GGC - NN