ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1857/2013

Asupra recursului de față , în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele; Prin încheierea din 17 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția l-a Penală în dosarul nr. 9496/3/2013 (1487/2013), în temeiul art. 300 raportat la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului E.C. Au fost respinse ca neîntemeiate cererile de revocare a măsurii arestării preventive și de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, formulate de inculpat prin apărător ales. Pentru a se hotărî astfel s-a reținut că inculpatul E.C. a fost arestat preventiv la 7 februarie 2013, în temeiul dispozițiilor art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc.

pen., în baza încheierii pronunțate de Tribunalul București - Secția a ll-a penală și, ulterior, trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 2706/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc,faptă prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. În atare situație, în faza de judecată a apelului, Curtea a constatat că nu s-au administrat până în prezent probe noi, care să contrazică situația de fapt reținută în sentința de condamnare, astfel că, deși inculpatul continuă să beneficieze de prezumția de nevinovăție, în cauză există suficiente indicii temeinice care fac rezonabilă presupunerea că acesta a săvârșit într-adevăr faptele de care este acuzat.

Curtea de Apel a reținut că la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat au fost respectate toate dispozițiile legale în materie și că până la acest moment procesual nu au încetat și nici nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, menținându-se caracterul rezonabil al presupunerii că inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa și fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 143 C. proc. pen. Astfel, a reținut instanța că sunt relevante procesul - verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesele - verbale de percheziție corporală, declarațiile martorului denunțător P.C., declarațiile martorului C.M.V., raportul de constatare tehnico științifică din 08 februarie 2013 și, în fine, declarațiile inculpatului E.C., precum și celelalte înscrisuri de la dosar.

S-a mai reținut că sunt îndeplinite și cerințele prev. de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., întrucât inculpatul a fost trimisă în judecată pentru infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. S-au avut în vedere gravitatea activității infracționale, modalitatea în care inculpata a acționat, precum și consecințele nefaste a unor asemenea fapte asupra sănătății publice, reținându-se și împrejurarea că inculpatul a mai fost condamnat în Germania pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt. Cererile apărării, vizând revocarea, respectiv, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi tara sau localitatea, au fost apreciate ca neîntemeiate, instanța reținând că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventivă privată de libertate.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul E.C. a declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând casarea încheierii atacate și, în principal,revocarea măsurii arestării preventive, iar în subsidiar Înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara. Analizând recursul declarat atât potrivit susținerilor orale ale apărătorului recurentului inculpat, cât și în raport cu conținutul a actelor și lucrărilor de la dosar, dar și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate si temeinicie, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare: Art. 23 din Constituția României garantează libertatea individuală și siguranța persoanei.

Din prevederile acestui text constituțional-art. 23-rezultă interesul evident pe care l-a manifestat legiuitorul constituțional în legătură cu reglementarea clară și precisă a măsurii arestării preventive. Acest lucru este rezultatul faptului că libertatea individuală se integrează în valorile supreme garantate prin art. 1 din Constituție, că arestarea preventivă este o măsură care afectează grav această libertate, că prezumția de nevinovăție este unul dintre principiile constituționale. Prin urmare, art. 23 din Constituție conferă arestării preventive o configurație juridică de sine stătătoare, separabilă de restul operațiunilor firești, judiciare. Constituția reglementează arestarea ca măsură ce se supune unor reguli generale, care protejează libertatea persoanei și permite justiției să se deruleze.

În conformitate cu stipulațiile art. 5, paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate, Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepția privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres și limitativ, de stipulațiile art. 5, paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O. Potrivit textului invocat, o persoană poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea aducerii sale în fata autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării de libertate, Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea dreptului intern. Legalitatea sau regularitatea detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei măsuri să se facă în conformitate cu exigențele, regulile de fond și de procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului împotriva arbitrariului. Potrivit art. 300 2 C. proc. pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Potrivit art. 160 b alin. (3) C. proc.

pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. În actul de sesizare a instanței s-a reținut că, la 7 februarie 2013 inculpatul E.C. a vândut, pentru suma de 240 lei, martorului denunțător P.A., un număr de 20 comprimate de Methadona concentrație 20 mg. În urma efectuării percheziției corporale, asupra aceluiași inculpat au fost descoperite 102 comprimate Methadona concentrație 20 mg., 11 comprimate Sintalgon 2,5 mg și 364 comprimate Sintalgon concentrație 2,5 mg. deținute în vederea vânzării și a consumului.

Situația de fapt reținută prin rechizitoriu a fost probată cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procese-verbale de percheziție corporală, declarație martor denunțător, declarații martor asistent, raport de constatare tehnico științifică, declarații inculpat. Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul E.C. a recunoscut în totalitate faptele săvârșite fiind condamnat de prima instanță prin sentința penală nr. 301/F din 2 aprilie 2013 a Tribunalului București, secția a ll-a penală la 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, faptă prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.

art. 74 lit. a) și c), a art. 76 C. pen. și a art. 320 1 C. proc. pen. Or, în contextul recrudescenței infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, lăsarea în libertate a unor inculpați care săvârșesc astfel de fapte prezintă, neîndoielnic, acel pericol concret pentru ordinea publică (la care se referă art. 148 alin. (1) lit. f) teza finală C. proc. pen.) prin consecințele nefaste a unor asemenea fapte asupra sănătății publice, iar pe de altă parte, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, beneficiind de o anumită protecție care le-ar asigura impunitatea.

În consecință, circumstanțele personale ale inculpatului, favorabile acestuia, situația familială deosebită, nu pot prevala asupra necesității imperioase a menținerii măsurii arestării preventive, impusă de nevoia asigurării optimei derulări în continuare a procedurilor și, în același timp, menită să răspundă cerințelor menținerii și protejării ordinii publice la care are dreptul societatea. Așa fiind, înalta Curte constată că, pentru considerentele expuse, se impune a se aprecia că în mod legal a fost menținută măsura arestării preventive și că nu se justifică luarea față de inculpat a unei măsuri preventive mai puțin restrictive, precum obligarea de a nu părăsi țara. Astfel fiind, în baza art. 385 15 alin. (1), pct. 1, lit. b) C. proc.

pen., înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de inculpatul E.C. ca nefondat. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul E.C. împotriva încheierii din data de 17 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția l-a Penală în dosarul nr. 9496/3/2013 (1487/2013). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 29 mai 2013.