ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1857/2013

Asupra recursului de față

, în baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele;

Prin încheierea din 17 mai 2013,

pronunțată de Curtea de Apel București - Secția l-a Penală în dosarul nr. 9496/3/2013

(1487/2013), în temeiul art. 300 raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3)

C. proc. pen., a fost menținută starea de arest a inculpatului E.C.

Au fost respinse ca neîntemeiate

cererile de revocare a măsurii arestării preventive și de înlocuire a măsurii

arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, formulate de

inculpat prin apărător ales.

Pentru a se hotărî astfel s-a reținut

că inculpatul E.C. a fost arestat preventiv la 7 februarie 2013, în temeiul

dispozițiilor art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc. pen., în baza încheierii

pronunțate de Tribunalul București - Secția a ll-a penală și, ulterior, trimis

în judecată prin rechizitoriul nr. 2706/P/2010 al Parchetului de pe lângă

Tribunalul București pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de

mare risc,faptă prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000.

În atare situație, în faza de judecată

a apelului, Curtea a constatat că nu s-au administrat până în prezent probe

noi, care să contrazică situația de fapt reținută în sentința de condamnare,

astfel că, deși inculpatul continuă să beneficieze de prezumția de nevinovăție,

în cauză există suficiente indicii temeinice care fac rezonabilă presupunerea

că acesta a săvârșit într-adevăr faptele de care este acuzat.

Curtea de Apel a reținut că la luarea

măsurii arestării preventive față de inculpat au fost respectate toate

dispozițiile legale în materie și că până la acest moment procesual nu au

încetat și nici nu s-au modificat temeiurile care au determinat luarea măsurii

arestării preventive, menținându-se caracterul rezonabil al presupunerii că

inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa și fiind îndeplinite

condițiile prev. de art. 143 C. proc. pen. Astfel, a reținut instanța că sunt

relevante procesul - verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesele -

verbale de percheziție corporală, declarațiile martorului denunțător P.C.,

declarațiile martorului C.M.V., raportul de constatare tehnico științifică din 08

februarie 2013 și, în fine, declarațiile inculpatului E.C., precum și celelalte

înscrisuri de la dosar. S-a mai reținut că sunt îndeplinite și cerințele prev.

de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., întrucât inculpatul a fost trimisă

în judecată pentru infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii

mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă un

pericol concret pentru ordinea publică.

S-au avut în vedere gravitatea

activității infracționale, modalitatea în care inculpata a acționat, precum și

consecințele nefaste a unor asemenea fapte asupra sănătății publice,

reținându-se și împrejurarea că inculpatul a mai fost condamnat în Germania

pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt.

Cererile apărării, vizând revocarea,

respectiv, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu

părăsi tara sau localitatea, au fost apreciate ca neîntemeiate, instanța

reținând că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii

preventivă privată de libertate. Împotriva acestei încheieri, inculpatul E.C. a

declarat, în termen legal, prezentul recurs, solicitând casarea încheierii

atacate și, în principal,revocarea măsurii arestării preventive, iar în

subsidiar Înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a

obligării de a nu părăsi țara.

Analizând recursul declarat atât

potrivit susținerilor orale ale apărătorului recurentului inculpat, cât și în

raport cu conținutul a actelor și lucrărilor de la dosar, dar și din oficiu,

sub toate aspectele de legalitate si temeinicie, Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele se

vor arăta în continuare:

Art. 23 din

Constituția României garantează libertatea individuală și siguranța persoanei.

Din prevederile acestui text constituțional-art. 23-rezultă interesul evident

pe care l-a manifestat legiuitorul constituțional în legătură cu reglementarea

clară și precisă a măsurii arestării preventive. Acest lucru este rezultatul

faptului că libertatea individuală se integrează în valorile supreme garantate

prin art. 1 din Constituție, că arestarea preventivă este o măsură care

afectează grav această libertate, că prezumția de nevinovăție este unul dintre

principiile constituționale.

Prin urmare, art. 23 din Constituție

conferă arestării preventive o configurație juridică de sine stătătoare,

separabilă de restul operațiunilor firești, judiciare. Constituția

reglementează arestarea ca măsură ce se supune unor reguli generale, care

protejează libertatea persoanei și permite justiției să se deruleze.

În conformitate cu stipulațiile art. 5,

paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților

Fundamentale, ratificată de România, orice persoană are dreptul la libertate și

nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa. Proclamând dreptul la libertate,

Convenția consacră implicit principiul după care nici o persoană nu trebuie să

fie lipsită de libertate în mod arbitrar. De la această regulă există excepția

privării licite de libertate, circumscrisă cazurilor prevăzute, în mod expres

și limitativ, de stipulațiile art. 5, paragraful 1 lit. c) din C.E.D.O.

Potrivit textului invocat, o persoană

poate fi privată de libertate dacă a fost arestată sau reținută în vederea

aducerii sale în fata autorității judiciare competente, atunci când există

motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive

temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o

infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.

În materia privării de libertate,

Convenția trimite, în esență, la legislația națională și la aplicabilitatea

dreptului intern.

Legalitatea sau regularitatea

detenției obligă ca arestarea preventivă a unei persoane și menținerea acestei

măsuri să se facă în conformitate cu exigențele, regulile de fond și de

procedură prevăzute de legea națională care, la rândul lor, trebuie să fie

compatibile cu dispozițiile Convenției și să asigure protejarea individului

împotriva arbitrariului.

Potrivit art. 300

2

C. proc.

pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este

datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării

preventive.

Potrivit art. 160

b

alin. (3)

C. proc. pen., când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun

în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică

privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea

arestării preventive.

În actul de sesizare a instanței s-a

reținut că, la 7 februarie 2013 inculpatul E.C. a vândut, pentru suma de 240

lei, martorului denunțător P.A., un număr de 20 comprimate de Methadona

concentrație 20 mg.

În urma efectuării percheziției

corporale, asupra aceluiași inculpat au fost descoperite 102 comprimate

Methadona concentrație 20 mg., 11 comprimate Sintalgon 2,5 mg și 364 comprimate

Sintalgon concentrație 2,5 mg. deținute în vederea vânzării și a consumului.

Situația de fapt reținută prin

rechizitoriu a fost probată cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de

constatare a infracțiunii flagrante, procese-verbale de percheziție corporală,

declarație martor denunțător, declarații martor asistent, raport de constatare

tehnico științifică, declarații inculpat.

Pe parcursul urmăririi penale,

inculpatul E.C. a recunoscut în totalitate faptele săvârșite fiind condamnat de

prima instanță prin sentința penală nr. 301/F din 2 aprilie 2013 a Tribunalului

București, secția a ll-a penală la 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, faptă prevăzută de art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 lit. a) și c), a art. 76 C.

pen. și a art. 320

1

C. proc. pen.

Or, în contextul recrudescenței

infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc, lăsarea în libertate a unor

inculpați care săvârșesc astfel de fapte prezintă, neîndoielnic, acel pericol

concret pentru ordinea publică (la care se referă art. 148 alin. (1) lit. f)

teza finală C. proc. pen.) prin consecințele nefaste a unor asemenea fapte

asupra sănătății publice, iar pe de altă parte, asemenea fapte, neurmate de o

ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea

făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, beneficiind de o

anumită protecție care le-ar asigura impunitatea.

În consecință, circumstanțele

personale ale inculpatului, favorabile acestuia, situația familială deosebită,

nu pot prevala asupra necesității imperioase a menținerii măsurii arestării

preventive, impusă de nevoia asigurării optimei derulări în continuare a

procedurilor și, în același timp, menită să răspundă cerințelor menținerii și

protejării ordinii publice la care are dreptul societatea.

Așa fiind, înalta Curte constată că,

pentru considerentele expuse, se impune a se aprecia că în mod legal a fost

menținută măsura arestării preventive și că nu se justifică luarea față de

inculpat a unei măsuri preventive mai puțin restrictive, precum obligarea de a

nu părăsi țara.

Astfel fiind, în baza art. 385

15

alin. (1), pct. 1, lit. b) C. proc. pen., înalta Curte de Casație și Justiție

va respinge recursul declarat de inculpatul E.C. ca nefondat.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând

onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul E.C. împotriva încheierii din data de 17 mai 2013,

pronunțată de Curtea de Apel București - Secția l-a Penală în dosarul nr. 9496/3/2013

(1487/2013).

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 29

mai 2013.